Dacă ne-am imaginat că „să moară capra vecinului” este o năzuință pur românească, descoperim că suntem mai aliniați la standardele internaționale decât știam. Japonezii știu că „necazurile altora au gust de miere”. În limba franceză există expresia joie maligne, o plăcere aproape diabolică în fața suferinței celorlalți. Danezii îi spun skadefryd, olandezii folosesc termenul leedvermaak, iar în ebraică bucuria provocată de nenorocirile altora se numește simcha la-ed. În mandarină, conceptul apare ca xìng-zāi-lè-huò, în croată drept zlùradōst, iar în rusă ca zloradstvo. Cu două milenii în urmă, romanii foloseau termenul malevolentia, iar grecii, chiar mai devreme, vorbeau despre epichairekakia (literalmente „a se bucura peste rușinea altuia”: epi – peste, chairo – bucurie, kakia – rușine). „A vedea pe alții suferind face bine”, scria Friedrich Nietzsche. „A-i face pe alții să sufere, și mai mult. Este o afirmație dură, dar un principiu puternic, profund uman.” Englezii îi spun epicaricacy.
La capătul opus al lumii, pentru melanezienii din Papua Noua Guinee, râsul de suferința altuia poartă numele Banbanam. În forma sa extremă, poate însemna batjocorirea unui rival decedat prin exhumarea trupului și împrăștierea rămășițelor prin sat. În formele sale obișnuite, Banbanam se manifestă ca o bucurie discretă în fața umilinței altcuiva – de pildă, satisfacția pe care o simt localnicii când sărbătoarea satului rival e stricatã de ploaie, semn că vraja magului vremii nu a funcționat. Banbanam este și un act de rezistență culturală: melanezienii încă povestesc, cu umor, cum un ministru australian a vizitat satul, s-a înfuriat fiindcă oamenii nu s-au conformat dorințelor lui, a plecat iritat și, în drumul spre ieșire, s-a izbit de un copac.
Schadenfreude este un termen împrumutat din limba germană și se referă la experiența plăcerii derivate din nenorocirea altui individ. Deși adesea considerată ca fiind inadecvată din punct de vedere social sau ambiguă din punct de vedere moral, prevalența sa în toate culturile indică funcții psihologice și sociale subiacente.
Schadenfreude depășește emoția personală, fiind modelată de competiție, identitatea de grup, normele culturale și procesele de dezvoltare. Studiile efectuate în America de Nord, America de Sud, Europa și Asia indică faptul că schadenfreude este influențată de normele culturale privind emoțiile, limitele de grup, percepțiile privind meritele și specificul situațional. În ansamblu, aceste studii demonstrează că schadenfreude este modelată de factori culturali și sociali și nu este experimentată în mod uniform în toate contextele.
Schadenfreude ca emoție dependentă de context
Schadenfreude este în mare măsură dependentă de context. Ea este observată cel mai frecvent în domenii precum sportul, politica și mediile competitive de consum, unde rivalitatea este normativă și se anticipează reacții emoționale atât față de grupurile interne (in group), cât și față de grupurile externe (out group).
În schimb, indivizii manifestă mai puțină schadenfreude în contexte private sau personale. Normele culturale descurajează adesea exprimarea deschisă a plăcerii față de nenorocirea altuia. După cum observă Cikara și Fiske (2013), normele sociale influențează în mod semnificativ emoțiile pe care indivizii se simt confortabil să le exprime în public. Chiar și atunci când schadenfreude este experimentată intern, așteptările culturale – în special în societățile care prioritizează armonia sau reținerea emoțională – pot inhiba exprimarea ei exterioară.
Identitatea de grup constituie una dintre influențele majore asupra schadenfreude. Indivizii sunt mai predispuși să experimenteze schadenfreude atunci când nenorocirea afectează un grup extern, în special unul important pentru propria identitate socială. Acest efect este deosebit de pronunțat în contexte competitive. Ouwerkerk et al. (2015) au descoperit că identificarea cu grupul propriu prezicea schadenfreude față de grupurile politice și de consumatori din afara grupului, demonstrând că reacțiile emoționale la nenorocire sunt legate de sentimentul de apartenență al individului și de stima de sine bazată pe grup. În mod similar, Leach et al. (2003) și Leach și Spears (2009) au documentat faptul că indivizii simt o schadenfreude mai puternică atunci când un grup extern este disprețuit, invidiat sau perceput ca o amenințare la adresa statutului grupului intern. Aceste constatări sunt în concordanță cu teoria identității sociale, sugerând că o scădere a statutului grupului extern poate spori percepția de sine a grupului intern. Astfel, schadenfreude poate servi la consolidarea stimei de sine colective a grupului intern.
Evenimente reale vs. evenimente ipotetice: de ce metodologia contează
Există o diferență semnificativă între răspunsurile la evenimente reale și cele ipotetice. Gonzalez-Gadea et al. (2018) au demonstrat că indivizii experimentează o mai mare schadenfreude în urma evenimentelor reale, cum ar fi înfrângerile sportive reale, în comparație cu scenariile imaginare. În contexte ipotetice, preocupările legate de auto-prezentare și raționamentul moral duc adesea la subestimarea emoțiilor nedorite din punct de vedere social. În schimb, situațiile din viața reală provoacă răspunsuri emoționale imediate și mai puțin filtrate, care sunt mai puternic influențate de identitatea de grup. Această distincție are implicații metodologice semnificative, deoarece studiile care se bazează exclusiv pe scenarii ipotetice pot subestima intensitatea reală a sentimentului de schadenfreude și pot trece cu vederea factorii predictivi prezenți în contexte din lumea reală.
Utilizarea diferitelor metode de cercetare, cum ar fi testele comportamentale, citirea mușchilor faciali și scanările cerebrale utilizate de Cikara și Fiske (2013), arată de ce este important să nu ne limităm la a întreba oamenii cum se simt. Cercetările lor au descoperit că semnalele cerebrale și corporale dezvăluie adesea emoții pe care oamenii nu le recunosc, fie pentru că vor să pară bine, fie pentru că cultura lor îi învață să ascundă anumite sentimente.
Normele culturale influențează în mod semnificativ exprimarea, ascunderea sau suprimarea schadenfreude, delimitând emoțiile considerate adecvate pentru a fi afișate și în ce circumstanțe. De exemplu, Binghai et al. (2024) au descoperit că modelele de interacțiune socială cooperativă versus competitivă au influențat intensitatea schadenfreude în contexte de grup. Când participanții au fost pregătiți pentru cooperare, schadenfreude față de grupurile externe a scăzut. În condiții de pregătire competitivă, schadenfreude a crescut brusc, sugerând că așteptările culturale legate de competiție activează normele emoționale. Aceste descoperiri arată că scenariile culturale locale pot modula expresia emoțională chiar și la aceleași persoane.
Diferențele de gen în ceea ce privește schadenfreude sunt, de asemenea, condiționate cultural. Sawada (2008) a constatat că bărbații japonezi au raportat niveluri mai ridicate de schadenfreude decât femeile, o diferență asociată cu sentimentele de vinovăție. Având în vedere că vinovăția este legată de concepțiile culturale privind comportamentul adecvat și armonia socială, aceste constatări susțin în continuare rolul culturii în modelarea expresiei emoționale.
Judecățile morale influențează schadenfreude chiar și în rândul copiilor mici. Quintanilla și Recio (2019) au descoperit la copiii cu vârste cuprinse între 3 și 10 ani că au experimentat o schadenfreude mai mare atunci când avantajul altuia era perceput ca fiind nedrept, indicând faptul că sentimentul de echitatea ghidează răspunsurile emoționale încă de la o vârstă fragedă. Pe măsură ce copiii se maturizează, distincția dintre nenorocirea meritată și cea nemeritată se diminuează, probabil datorită proceselor de socializare care descurajează exprimarea deschisă a plăcerii față de eșecurile altora. Schadenfreude este influențată de factori care depășesc competiția și identitatea de grup, normele morale culturale jucând un rol semnificativ. Copiii învață când este acceptabil să-și exprime schadenfreude, demonstrând dezvoltarea concomitentă a raționamentului moral și a reglării emoționale.
Invidia, statutul și mândria
Schadenfreude este strâns legată de mecanismele de comparație socială. Persoanele cu statut înalt, cele care manifestă dominanță sau cele percepute ca arogante provoacă mai multă schadenfreude atunci când eșuează. Lange și Boecker (2019) au descoperit că schadenfreude are un rol social-funcțional, reglând dominanța în cadrul grupurilor.
Când indivizii manifestă mândrie arogantă sau amenință statutul altora, nenorocirile lor oferă oportunități de recalibrare socială. Exprimarea publică a schadenfreude în aceste contexte poate contribui la atenuarea amenințărilor de dominanță și la consolidarea normelor egalitare. Aceste rezultate subliniază complexitatea schadenfreude, care funcționează atât ca emoție, cât și ca instrument de comunicare pentru negocierea statutului, modestiei, echității și reciprocității în contexte culturale.
Concurența și cooperarea ca factori culturali declanșatori
Anumite situații intensifică sau atenuează sentimentul de schadenfreude, în funcție de semnificația lor socială. În studiul realizat de Binghai et al. (2024), atunci când oamenii percepeau interacțiunile ca fiind competitive, simțeau mai multă schadenfreude față de grupurile externe, uneori însoțită de alte sentimente negative, precum dezgustul.
Atunci când aceleași situații erau percepute ca fiind cooperative, sentimentul de schadenfreude se atenua, chiar și față de grupurile pe care le displăceau anterior. Aceste constatări indică faptul că schadenfreude nu este o reacție automată, ci este modelată de contextul cultural, obiectivele grupului și factorii situaționali. Măsura în care o cultură acordă prioritate cooperării sau competiției poate influența în mod semnificativ experiența și exprimarea schadenfreude.
Procese universale și variații culturale
Invidia, comparația socială, echitatea și prejudecățile de grup sunt componente fundamentale ale schadenfreude. Cu toate acestea, gradul și deschiderea exprimării schadenfreude variază substanțial de la o cultură la alta, reflectând norme și valori emoționale divergente. Niciunul dintre studii nu a comparat direct culturile colectiviste și individualiste. Cu toate acestea, dovezile sugerează că schadenfreude provine atât din mecanisme psihologice universale, cât și din norme emoționale specifice culturii.
Concluzie
Schadenfreude este modelată de contextul cultural, identitatea de grup și judecățile morale. Exprimarea sau ascunderea acestei emoții depinde de normele sociale, ceea ce duce la variații considerabile între societăți. Pentru profesioniștii din domeniul psihologiei, comportamentului organizațional și domeniile conexe, aceste constatări subliniază importanța contextului, culturii și identității în modelarea emoțiilor. Considerarea schadenfreude ca o emoție reglementată social ne ajută să înțelegem mai bine relațiile, controlul emoțional și normele culturale.
Referințe
Binghai, S., Huang, T., Wu, Y., & Fan, L. (2024). Your pain pleases others: The influence of social interaction patterns and group identity on schadenfreude. Behavioral Science. https://doi.org/10.3390/bs14020079
Cikara, M., & Fiske, S. (2013). Their pain, our pleasure: Stereotype content and schadenfreude. Annals of the New York Academy of Sciences. https://doi.org/10.1111/nyas.12179
González-Gadea, M. L., Ibáñez, A., & Sigman, M. (2018). Schadenfreude is higher in real-life situations compared to hypothetical scenarios. PLOS ONE. https://doi.org/10.1371/journal.pone.0205595
Lange, J., & Boecker, L. (2019). Schadenfreude as a social-functional dominance regulator. Emotion. https://doi.org/10.1037/emo0000454
Leach, C. W., & Spears, R. (2009). Dejection at in-group defeat and schadenfreude toward second- and third-party out-groups. Emotion. https://doi.org/10.1037/a0016815
Leach, C. W., Spears, R., Branscombe, N., & Doosje, B. (2003). Malicious pleasure: Schadenfreude at the suffering of another group. Journal of Personality and Social Psychology. https://doi.org/10.1037/0022-3514.84.5.932
Luz, M. (2018). Schadenfreude is higher in real-life situations compared to hypothetical scenarios, V1. Protocols.io. https://doi.org/10.17504/protocols.io.r97d99n
Ouwerkerk, J. W., van Dijk, W. W., Vonkeman, C., & Spears, R. (2015). When we enjoy bad news about other groups: A social identity approach to out-group schadenfreude. Journal of Social Psychology Research and Evaluation. 10.1177/1368430216663018
Quintanilla, L., & Recio, P. (2019). The effect of deservingness in invidious situations on the intensity of schadenfreude: A developmental study / El efecto del merecimiento en situaciones de envidia sobre la intensidad de la schadenfreude: Un estudio evolutivo. Infancia y Aprendizaje. https://doi.org/10.1080/02103702.2019.1578924
Sawada, M. (2008). The role of envy and personality traits on schadenfreude: Links with guilt, self-esteem, and narcissism. Japanese Journal of Social Psychology. https://doi.org/10.4092/JSRE.16.36
