Dragi colegi,
La finalul anului trecut, a fost reconsolidată Asociația Psihologilor din România, un simbol al tradiției, istoriei și prestigiului psihologiei. Pentru că ne dorim să asigurăm continuitatea acestui domeniu în țară și pentru că simțim nevoia reconstruirii unei comunități unite ale profesioniștilor din domeniul psihologiei și domenii conexe, am decis să punem pe picioare acest newsletter, care să ajungă la fiecare dintre voi, realizat în colaborare cu colegii noștri din Choice.
Ce ne propunem?
Psihologia este un domeniu fascinant, însă a fi la curent cu cercetarea internațională necesita efort, iar cele mai noi studii sunt uneori dificil de accesat. Venim în întâmpinarea acestei nevoi, prin facilitarea accesului la cele mai noi informații din domeniul psihologiei, care pot fi utilizate în practică și în viața de zi cu zi.
Ne-ar plăcea ca psihologii din România să poată accesa o resursă prin care să fie la curent cu ce se întâmpla în domeniul psihologiei în țară: ce se mai publică, ce evenimente sunt în desfășurare, ce conferințe se mai organizează și astfel să întărim legătura între practicieni și cercetători.
De asemenea, vrem să aducem în atenția publicului nu doar obstacolele pe care le întâmpinăm ca profesie, ci și oportunitățile, lucrurile bune și oamenii competenți.
Nu în ultimul rând, ne propunem să dezvoltăm o comunitate coezivă a practicienilor, cercetătorilor și a oamenilor pasionați de psihologie și a sentimentului de apartenență la această comunitate, în care informația să circule liber prin comunicare bidirecțională.
Misiune APR
- Asociaţia Psihologilor din România (APR) este cea mai veche şi cea mai complexă organizaţie profesională a psihologilor din România, având rolul de a stimula psihologia ca ştiinţă şi de a asigura legătura bidirecţională cu practica psihologică, în scopul evoluţiei ştiinţei psihologice şi profesiei de psiholog (cu toate specializările sale).
- Psihologia este o ştiinţă/profesie fundamentală pentru buna funcţionare a societăţilor umane, dovadă fiind prestigiul social de care se bucură şi caracterul elitist al programelor de studiu/formare în psihologie din toată lumea.
- APR trebuie să asigure inputul ştiinţific constant – ex. prin ghiduri metodologice şi de bune practici – pentru ca această profesie să nu rămână una revolută. Vă rog să vă imaginaţi cum ar arăta astăzi medicina, dacă din secolul XIX aceasta nu ar fi beneficiat şi asimilat rapid noile cercetări ştiinţifice, ci s-ar fi bazat doar pe dezvoltările derivate din empirismul practic transformate în reglementări ale profesiei.
Misiune Choice
- Choice este printre cele mai mari ONG-uri din România din domeniul psihologiei, iar obiectivul său principal este promovarea psihologiei ca știință. Misiunea Choice este aceea de a facilita accesul publicului larg la cunoștințe validate științific din domeniul psihologiei, diseminate prin articole, conferințe, ateliere și campanii de conștientizare.
- Viziunea noastră ambițioasă, dar realistă este să trăim într-o societate conștientă de importanța psihologiei în viața de zi cu zi și care se îngrijește de bunăstarea psihologică și de ancorarea în realitate.
- Ne propunem să contribuim activ la atingerea acestui scop, stimulând curiozitatea, gândirea critică, deschiderea la discuție și profesionalismul în abordarea problematicilor psihologice. Ne dorim ca soluțiile specialiștilor să fie accesibile tuturor și, mai ales, ca fiecare dintre noi să poată aplica în viața de zi cu zi informațiile utile.
Viziunea comună pe care APR și Choice o împărtășesc și pe care o transmit prin acest newsletter este aceea în care vrem sa contribuim la promovarea lucrurilor pozitive care se întâmplă în psihologia din România, nu doar pentru a creste speranța și încrederea în acest domeniu, dar și pentru a oferi o viziune realistă și echilibrată a situației psihologiei din țară. Sunt multe lucruri pozitive care se petrec, dar care, din păcate, rămân departe de luminile reflectoarelor. Ne propunem, prin contribuțiile voastre, să le aducem mai aproape de voi.
Echipa editorială
Coordonator:
Andrei Stoian
Alina Boca (autor, copywriter)
Alina Orel (autor, referent științific)
Andreea Chiscop (autor, referent științific)
Andreea Rățoi (autor, referent științific)
Andreea Soare (autor, referent științific)
Andrei Solomon (autor)
Claudia Hrabac (autor, referent științific)
Diana Ionescu (autor, copywriter)
Georgiana Codrescu (autor)
Ioana Curt (autor, referent științific)
Ioana Piscoi (autor)
Ionuț Sălcianu (autor, editor)
Laura Bercea (autor, copywriter)
Mihaela Abagiu (autor, referent științific)
Victor Bohuș (autor, referent științific)
Cum poți fi parte din cea mai mare comunitate de psihologi din Romania?
- Înscrie-te la newsletter de pe pagina de “Abonare” sau printr-un mail la newsletter@apsi.ro.
- Trimite-ne articole pe teme fascinante din psihologie! Urmărește site-ul nostru pentru a vedea când apare următorul call for contributions și trimite-ne la newsletter@apsi.ro propunerea ta.
- News pipeline: ce se întâmplă interesant în psihologia din România în luna următoare (proiecte valoroase, oameni care fac lucruri despre care nu se știe cât ar trebui, etc)? Spune-ne și noi dăm mai departe întregii comunități! (evenimente, știri din industrie, etc)
- Spread the news! Anunță-ți prietenii.