Conceptul de languishing, tradus adesea prin „apatie psihologică” sau „stagnare emoțională”, a devenit tot mai prezent în discursul științific și profesional. Deși nu reprezintă o tulburare clinică, languishing este o stare intermediară caracterizată prin diminuarea energiei emoționale, lipsa motivației și impresia persistentă că individul își pierde treptat vitalitatea psihologică.
Stadiul actual al cercetării relevă multiple dimensiuni importante. Corey Keyes et al., 2002, au conceptualizat inițial languishing ca absența sănătății mintale pozitive, constatând că aceasta afectează aproximativ 12,1% dintre adulți. Studii recente au extins această înțelegere în diferite contexte: Jeremy Chitpin et al. (2024) au explorat languishing în rândul adulților emergenți în timpul pandemiei, identificând subteme precum „emoții negative” și „stagnare”, în timp ce M. Wissing et al. (2019), au relevat diferențe calitative între stările de languishing și de înflorire (flourishing), observând că persoanele care suferă de languishing tind să fie mai concentrate pe sine. În același timp, Willen și colab. (2022) atrag atenția că definirea exclusiv individuală a languishing riscă să ignore rolul presiunilor structurale, în special cele legate de condițiile socio-economice și de contextul comunitar.
Deși literatura de specialitate nu investighează direct languishing, aceasta examinează o serie de variabile care alcătuiesc ceea ce poate fi considerat „ecosistemul psihologic” al acestei stări. Printre acestea se numără singurătatea, bunăstarea psihologică, funcționarea emoțională, nivelul de stres, conectarea socială, simptomele ușoare de depresie și anxietate, reziliența și capacitatea de coping. Toate converg spre ideea centrală că languishing apare atunci când resursele psihologice sunt diminuate, iar presiunile emoționale și sociale cresc.
Indicatori ai stării de languishing
În literatura actuală, unul dintre cei mai solizi indicatori ai stării de languishing este singurătatea. Eccles și Qualter (2020) au realizat o meta-analiză care arată că intervențiile pentru reducerea singurătății la copii și adolescenți sunt eficiente în mod constant, iar analiza sistematică realizată de Burke (2024) confirmă această tendință în rândul tinerilor. La cealaltă extremă de vârstă, intervențiile digitale adresate adulților în vârstă au redus semnificativ singurătatea și simptomele depresive (Shapira et al., 2021). În toate cazurile, diminuarea izolării sociale a fost însoțită de creșterea bunăstării psihologice, sugerând că languishing nu este doar o problemă emoțională, ci și una legată de rupturi sau fragilizări ale rețelelor sociale.
Un alt indicator important este bunăstarea psihologică generală. Două studii oferă o privire directă asupra modului în care aceasta poate fi consolidată prin intervenții specifice. Godara și colaboratorii (2021) au descoperit că programele online de mindfulness, axate pe dezvoltarea abilităților socio-emoționale și a rezilienței, îmbunătățesc semnificativ bunăstarea în contextul unui stres prelungit, cum a fost pandemia. Complementar, Haslam și colab. (2016) au arătat că intervențiile bazate pe identitate socială, concepute pentru a întări sentimentul de apartenență la diferite grupuri, pot genera creșteri importante ale sănătății mintale. În ambele cazuri, accentul cade pe reconstrucția resurselor psihologice, ceea ce susține ideea că ieșirea din starea de languishing presupune crearea unor spații de conectare, dezvoltare și sens.
De menționat sunt și componentele „aproape clinice” ale stării de languishing, cum ar fi stresul cronic, anxietatea moderată și simptomele depresive ușoare. Instabilitatea economică din timpul pandemiei, de exemplu, a dus la creșterea acestor simptome și la scăderea bunăstării (Fan & Nie, 2020). În mod similar, intervențiile digitale adresate adulților în vârstă au arătat că reducerea singurătății are un impact direct asupra diminuării depresiei (Shapira et al., 2021). La nivelul adolescenților, programele de alfabetizare în sănătate mintală au redus stresul și au îmbunătățit strategiile de coping (Wei et al., 2024). Aceste date consolidează ideea că languishing este rezultatul unei relații complexe între scăderea resurselor psihologice și expunerea la factori de stres emoțional sau social.
Cine este cel mai vulnerabil?
Analiza moderatorilor demografici ai efectelor intervențiilor permite înțelegerea categoriilor cu vulnerabilitate crescută. Statutul socio-economic (SES) este un predictor puternic: persoanele provenite din medii dezavantajate prezintă adesea un nivel mai scăzut al bunăstării și un stres mai ridicat, dar și o capacitate de recuperare mai mare în urma intervențiilor (Cruwys et al., 2022). Acest lucru sugerează că presiunile structurale pot contribui semnificativ la apariția stării de languishing, iar intervențiile adaptate contextului socio-economic sunt esențiale.
Contextul cultural și etnic constituie un alt factor major. Wei și colab. (2024) au arătat că adolescenții din grupuri minoritare beneficiază în mod particular de programe de alfabetizare în sănătate mintală, iar Haslam și colab. (2016) confirmă eficiența intervențiilor bazate pe identitate socială în populații cultural diverse. Aceasta reflectă faptul că sentimentul de apartenență și integrarea socială joacă un rol fundamental în prevenirea stagnării psihologice.
Vârsta reprezintă, de asemenea, un moderator relevant. Atât Eccles și Qualter (2020), cât și Burke (2024) arată că tinerii răspund rapid la intervențiile orientate spre competențe emoționale. În schimb, adulții au nevoie de intervenții mai consistente pentru a obține îmbunătățiri comparabile (Godara et al., 2021; Shapira et al., 2021), ceea ce sugerează că starea de languishing poate deveni mai rigidă odată cu vârsta, dacă nu este adresată.
Un alt element notabil îl constituie severitatea inițială a simptomelor. Cruwys și colaboratorii (2022) au observat că persoanele cu un nivel scăzut al bunăstării înainte de intervenție tind să prezinte cele mai mari progrese după participarea la programe specializate. Acesta este un argument important în favoarea intervențiilor preventive, orientate spre identificarea timpurie a stării de languishing, înainte ca aceasta să evolueze spre forme mai accentuate de disfuncție emoțională.
Oportunitate pentru intervenții timpurii
Privite în ansamblu, datele din aceste studii conturează un model coerent al stării de languishing, în care scăderea resurselor psihologice – precum reglarea emoțională, reziliența, conectarea socială și sprijinul contextual – este acompaniată de expunerea la stres, izolare sau schimbări socio-economice. Intervențiile eficiente sunt cele care reconstruiesc aceste resurse și care creează cadrul necesar pentru restabilirea sensului, apartenenței și vitalității emoționale. Programele de mindfulness, intervențiile bazate pe identitate socială, inițiativele de reducere a singurătății și programele de educație emoțională se regăsesc printre cele mai promițătoare strategii.
Concluzia generală este una optimistă: chiar dacă languishing devine tot mai vizibilă în rândul populației generale, această stare este profund modificabilă. Intervențiile timpurii, adaptate nevoilor contextuale și orientate spre reconectare, pot redirecționa indivizii de la stagnare spre dezvoltare și înflorire psihologică. Pentru psihologi, educatori și decidenți, această perspectivă deschide oportunitatea de a acționa preventiv și sistemic, consolidând sănătatea mintală la nivel individual și comunitar.
Referințe
Blessin, M., Lehmann, S., Kunzler, A., van Dick, R., & Lieb, K. (2022). Resilience interventions conducted in Western and Eastern countries—A systematic review. International Journal of Environmental Research and Public Health, 19(11), 6913. https://doi.org/10.3390/ijerph19116913
Burke, L. (2024). Interventions to reduce loneliness in children and adolescents: A systematic review and meta-analysis. European Journal of Public Health, 34(Supplement 3), ckae144.056. https://doi.org/10.1093/eurpub/ckae144.056
Chitpin, J., Wammes, M., Ross, J., Pillai, A., Demy, J., Carter, C., Tremblay, P., Vingilis, E., & Osuch, E. (2024). Languishing: Experiences of emerging adults in outpatient mental health care one year into the COVID-19 pandemic. Humanities and Social Sciences Communications. https://doi.org/10.1057/s41599-024-03247-3
Cruwys, T., Haslam, C., Haslam, S. A., & Dingle, G. A. (2022). Misery loves company: Predictors of treatment response to a loneliness intervention. Psychotherapy Research. https://doi.org/10.1080/10503307.2022.2143300
da Costa Cabral, I. (2021). A state-of-the-art review of translanguaging in education. Language Teaching, 54(4), 439–471. https://doi.org/10.1017/S0261444821000173
Dasborough, M. (2022). A journey from languishing to flourishing. Journal of Organizational Behavior, 43(2), 165–167. https://doi.org/10.1002/job.2606
Eccles, A. M., & Qualter, P. (2020). Review: Alleviating loneliness in young people – A meta-analysis of interventions. Child and Adolescent Mental Health, 25(2), 136–153. https://doi.org/10.1111/camh.12389
Fan, H., & Nie, X. (2020). Impacts of layoffs and government assistance on mental health during COVID-19: An evidence-based study of the United States. Sustainability, 12(16), 6540. https://doi.org/10.3390/su12187763
Godara, M., Silveira, S., Matthäus, H., Heim, C. M., Voelkle, M. C., Hecht, M., Binder, E. B., & Singer, T. (2021). Investigating differential effects of socio-emotional and mindfulness-based online interventions on mental health, resilience and social capacities during the COVID-19 pandemic: The study protocol. PLOS ONE, 16(3), e0248323. https://doi.org/10.1371/journal.pone.0256323
Grant, A. M. (2007). A languishing-flourishing model of goal striving and mental health for coaching populations. International Coaching Psychology Review, 2(3), 250–264.
Haslam, C., Cruwys, T., Haslam, S. A., Dingle, G. A., & Chang, M. X.-L. (2016). Groups 4 health: Evidence that a social-identity intervention that builds and strengthens social group membership improves mental health. Journal of Affective Disorders, 194, 188–195. https://doi.org/10.1016/j.jad.2016.01.010
Keyes, C. L. M. (2002). The mental health continuum: From languishing to flourishing in life. Journal of Health and Social Behavior, 43(2), 207–222.
Keyes, C. L. M. (2006). Mental health in adolescence: Is America’s youth flourishing? American Journal of Orthopsychiatry.
Mann, F., Bone, J., Lloyd-Evans, B., Frerichs, J., Pinfold, V., Ma, R., Wang, J., & Johnson, S. (2017). A life less lonely: The state of the art in interventions to reduce loneliness in people with mental health problems. Social Psychiatry and Psychiatric Epidemiology. https://doi.org/10.1007/s00127-017-1392-y
Park, C., Majeed, A., Gill, H., Tamura, J. K., Ho, R., Mansur, R., Nasri, F., et al. (2020). The effect of loneliness on distinct health outcomes: A comprehensive review and meta-analysis. Psychiatry Research, 294, 113514. https://doi.org/10.1016/j.psychres.2020.113514
Shapira, S., Yeshua-Katz, D., Cohn-Schwartz, E., Aharonson-Daniel, L., Sarid, O., & Clarfield, A. M. (2021). A pilot randomized controlled trial of a group intervention via Zoom to relieve loneliness and depressive symptoms among older persons during the COVID-19 outbreak. Internet interventions, 24, 100368. https://doi.org/10.1016/j.invent.2021.100368
Wei, Y., Sha, L., Mcweeny, R., Johal, R., Easton, C., Baxter, A., Cao, B., Greenshaw, A., & Carr, W. (2024). Evaluating the effectiveness of a school-based mental health literacy intervention from a comprehensive demographic and social-cognitive perspective. Scientific Reports, 14, Article 5521. https://doi.org/10.1038/s41598-024-56682-2
Westover, J. H. (2025). Beyond burnout: Recognizing and remedying languishing at work. Human Capital Leadership Review.
Willen, S. (2022). “Languishing” in critical perspective: Roots and routes of a traveling concept in COVID-19 times. SSM – Mental Health. https://doi.org/10.1016/j.ssmmh.2022.100128
Wissing, M., Schutte, L., Liversage, C., Entwisle, B., Gericke, M., & Keyes, C. (2019). Important goals, meanings, and relationships in flourishing and languishing states: Towards patterns of well-being. Applied Research in Quality of Life. https://doi.org/10.1007/s11482-019-09771-8
