Ne place să credem că deciziile ne aparțin. Că momentul în care spunem „da” sau „nu” este expresia clară a liberului arbitru. Dar psihologia socială arată că, de cele mai multe ori, ceea ce numim „decizie” este rezultatul unui dans fin între dorința de autonomie și nevoia de apartenență. În special în adolescență, când identitatea e în formare, grupul de prieteni devine un fel de oglindă: în el ne verificăm cine suntem, ce e acceptabil, ce e „cool”, ce e periculos – și până unde putem merge fără să fim excluși.
Dincolo de substanțele în sine, dincolo de ecrane sau de mecanismele biologice ale dopaminei, adicția se hrănește dintr-o nevoie fundamentală: aceea de a aparține.
Decizia care nu e doar a ta
Cercetările arată că influența grupului asupra comportamentelor de consum funcționează prin două mecanisme principale: coeziunea (legăturile directe de prietenie și comunicare) și echivalența structurală (compararea cu cei aflați în poziții sociale similare) (Allen et al., 2012). Cu alte cuvinte, nu trebuie să fim presați direct de cineva ca să ne ajustăm comportamentul – e suficient să vedem ce fac ceilalți și să simțim nevoia să nu fim diferiți.
O meta-analiză recentă arată că influența colegilor asupra consumului de substanțe la adolescenți are un efect semnificativ (β = 0.147, p < .001), ceea ce confirmă că percepția asupra normelor grupului modelează deciziile individuale (Zhou et al., 2023). Când „a consuma” devine un marker al apartenenței, alegerea nu mai e despre substanță, ci despre identitate.
Iar aici apare confuzia fină: nu consumăm pentru că vrem plăcerea substanței, ci pentru că vrem plăcerea acceptării.
Recompensa socială: dopamina invizibilă
La nivel neuropsihologic, sistemul de recompensă – dominat de dopamină – nu face o distincție clară între o recompensă chimică și una socială. Interacțiunile pozitive, feedback-ul de grup, validarea socială activează aceleași circuite cerebrale implicate în plăcerea generată de substanțe (Inagaki & Eisenberger, 2012).
Așa se explică de ce comportamentele online – scroll-ul infinit, like-urile, reacțiile – pot deveni la fel de adictive ca un stimul biologic (Montag et al., 2017). Într-un experiment condus la Stanford, cercetătorii au arătat că anticiparea validării sociale activează căile dopaminergice într-un mod comparabil cu substanțele psihoactive (Haidt & Rose-Stockwell, 2021).
Când recompensa socială devine imprevizibilă – azi ești validat, mâine ignorat – se activează și mai puternic mecanismele dopaminergice implicate în anticiparea recompensei. Astfel, grupul (fie el fizic sau virtual) devine un spațiu de consum emoțional, un furnizor de „dopamină socială”.
De la apartenență la captivitate
Orice grup oferă siguranță. Însă, când siguranța depinde de uniformitate, iar diferența e penalizată, grupul începe să semene cu o dependență colectivă. În psihologia adicțiilor, comportamentele repetitive se consolidează atunci când reduc disconfortul emoțional. În cazul apartenenței, „consumul” grupului reduce frica de respingere și sentimentul de singurătate.
Adolescenții care simt o identitate instabilă sau o stimă de sine scăzută sunt mai vulnerabili la influența grupului – și implicit la comportamente de risc (Rydell et al., 2023). Într-un studiu privind adicția de social media, presiunea colegilor a fost un predictor semnificativ al dependenței digitale, iar claritatea conceptului de sine a moderat acest efect (Wang et al., 2023). Cu alte cuvinte, cei care știu cine sunt, decid mai liber.
Când apartenența devine condiționată de imitare, decizia nu mai e conștientă, ci reflexă. În acel moment, a consuma devine o formă de a rămâne vizibil.
Grupul ca oglindă distorsionată
Influența grupului asupra deciziilor de consum nu e doar despre presiune, ci și despre normalizare. Dacă toată lumea face ceva, acel comportament devine „natural”. Studiile arată că expunerea la norme de consum (inclusiv prin rețele sociale) modifică percepțiile despre frecvența și riscurile asociate (Lee et al., 2010).
De aici până la internalizarea acelei norme e un pas mic: „nu e chiar așa grav”, „fac și ceilalți”, „mă pot opri când vreau”. În realitate, se formează un cerc vicios între nevoia de validare, reducerea anxietății și comportamentul repetitiv.
Acolo unde există confuzie identitară și lipsă de sens personal, grupul oferă o ancoră. Dar uneori, ancora te trage la fund.
Prevenția: autonomia ca protecție
Prevenția adicțiilor nu înseamnă doar interdicție sau educație cognitivă. Ea înseamnă creșterea autonomiei decizionale, cultivarea clarității de sine și dezvoltarea rețelelor de sprijin sănătoase.
Studiile arată că suportul parental consistent, activitățile recreative și apartenența la grupuri cu valori prosociale pot reduce riscul de consum (Luthar & Cicchetti, 2000). În termeni simpli: atunci când tinerii simt că aparțin unui grup care îi vede și îi acceptă, nevoia de substituție scade.
În educația preventivă, accentul ar trebui mutat de la morală la înțelegerea procesului decizional. Tinerii au nevoie să înțeleagă ce se întâmplă în interiorul lor când simt presiunea grupului: ce emoții apar când refuză, de ce frica de excludere pare mai mare decât riscul comportamentului în sine, și cum pot rămâne fideli propriei identități fără a se rupe de ceilalți.
Autonomia nu înseamnă izolare, ci capacitatea de a fi într-un grup fără a te dizolva în el.
Decizia e rareori un moment. De cele mai multe ori, e un proces – unul în care ne negociem libertatea cu teama de a fi singuri. Grupurile pot fi spații de creștere sau capcane subtile ale validării. Dependențele nu încep cu substanțe, ci cu nevoi. Iar uneori, cea mai puternică dintre ele e nevoia de a nu rămâne singur.
Referințe
Allen, J. P., Chango, J., Szwedo, D., Schad, M., & Marston, E. (2012). Predictors of susceptibility to peer influence regarding substance use in adolescence. Child Development, 83(1), 337–350. https://doi.org/10.1111/j.1467-8624.2011.01682.x
Haidt, J., & Rose-Stockwell, T. (2021). The dark psychology of social networks. The Atlantic. https://www.theatlantic.com/technology/archive/2021/12/social-media-dopamine-brain-addiction/620957/
Inagaki, T. K., & Eisenberger, N. I. (2012). Neural correlates of giving support to a loved one. Psychosomatic Medicine, 74(1), 3–7. https://doi.org/10.1097/PSY.0b013e3182359335
Lee, C. M., Geisner, I. M., Patrick, M. E., & Neighbors, C. (2010). The social norms of alcohol-related negative consequences. Psychology of addictive behaviors: journal of the Society of Psychologists in Addictive Behaviors, 24(2), 342–348. https://doi.org/10.1037/a0018020
Luthar, S. S., & Cicchetti, D. (2000). The construct of resilience: Implications for interventions and social policies. Development and Psychopathology, 12(4), 857–885.
Montag, C., & Reuter, M. (2017). Internet addiction: Neuroscientific approaches and therapeutical implications including smartphone addiction. Springer International Publishing, 45–47.
Rydell, R. J., McConnell, A. R., & Beilock, S. L. (2023). Self-concept clarity and susceptibility to peer influence. Journal of Adolescence, 95, 135–147.
Wang, L., Zhang, X., & Xu, J. (2023). Peer pressure and social media addiction among adolescents: The moderating role of self-concept clarity. Frontiers in Public Health, 11, 1115661.
Zhou, X., Xu, X., & Zhao, M. (2023). Peer influence on adolescent substance use: A meta-analytic review. Current Psychology. https://doi.org/10.1007/s12144-023-04944-z
Oana Monica Nae
Universitatea din București, Facultatea de Psihologie și Științele Educației, Programul masteral Comportament Organizațional și Consiliere Psihologică