Radicalizarea este un fenomen psihologic complex care implică o schimbare semnificativă a modului în care o persoană vede lumea și interacționează cu ceilalți; acest lucru îi împinge adesea să adopte ideologii extremiste și să întreprindă acțiuni care anterior păreau inacceptabile. Acest proces implică nu numai schimbarea credințelor unui individ, ci și schimbarea profundă a comportamentului său și a deciziilor pe care le ia în numele acestor ideologii.
Trecerea de la ideologie la acțiune
Radicalizarea începe cu ideologii care răspund nevoilor psihologice fundamentale, cum ar fi nevoia de apartenență, căutarea identității sau sentimentul de nedreptate (McCauley & Moskalenko, 2008). Ideologiile radicale apar adesea în contexte de frustrare socială, marginalizare sau izolare percepută. Aceste ideologii sunt alimentate de convingerea că violența este necesară pentru a realiza schimbarea percepută necesară (Pape, 2005). Un individ radicalizat are tendința de a vedea lumea ca „noi versus ei”, identificând un inamic comun pe care trebuie să-l combată.
Teoria identității sociale a lui Tajfel și Turner (1986) susține că apartenența la un grup care împărtășește ideologii radicale influențează comportamentul și percepția de sine. Oamenii radicalizați tind să adopte o identitate colectivă în care interesele grupului domină interesele personale și orice acțiune care susține această identitate este considerată justificată, chiar și atunci când aceste acțiuni implică violență sau acte ilegale. Acest mecanism de identificare socială ajută la înțelegerea modului în care membrii grupului pot adopta comportamente mai radicale și își pot abandona credințele anterioare.
Factorii psihologici care stau la baza radicalizării
Există o serie de studii psihologice care sugerează că factorii cognitivi și emoționali pot avea un impact asupra radicalizării unei persoane, ceea ce le face mai susceptibile să adopte ideologii extremiste. Unul dintre principalii factori psihologici care pot împinge pe cineva să devină radical este sentimentul de amenințare sau nedreptăți. Conform lucrării lui Horgan (2008), atunci când cineva simte că viața lui este amenințată, violența devine un răspuns logic.
Mai mult, unii cercetători au observat că radicalizarea apare adesea în contexte de dezamăgire sau crize personale. Acest lucru se întâmplă cu adolescenții sau adulții tineri care caută sensul vieții (Simi & Futrell, 2015). Psihologia grupurilor radicale folosește aceste elemente pentru a controla sentimentele și vulnerabilitățile oamenilor, întărind conexiunea dintre credințe și comportament.
Comportamente și decizii post-radicalizare
Comportamentele și deciziile unei persoane pot fi foarte diferite atunci când devine complet dependentă de o ideologie radicală. De exemplu, cercetările arată că expunerea la grupuri radicale crește probabilitatea ca cineva să participe la acțiuni violente, cum ar fi bombardamentele sau războiul de gherilă (Kruglanski et al., 2014). O persoană radicalizată susține că aceste acte sunt necesare pentru a atinge un anumit scop. De asemenea, le consideră o modalitate de autoapărare ideologică, sau „dreptate”, împotriva unui inamic identificat.
Percepția riscului este o altă componentă esențială.
Radicalii cred că scopurile justifică mijloacele și că consecințele negative sunt un preț acceptabil de plătit pentru a atinge scopul ideologic și tind să minimizeze pericolele asociate cu acțiunile lor. Pape (2005) susține acest lucru, subliniind modul în care convingerea că sacrificiul de sine este o modalitate acceptabilă de a se opune violenței radicalizate.
În plus, dispunerea la risc este esențială pentru comportamentul radical. Când cineva se alătură unui grup extremist, teama de a fi judecat sau pedepsit este redusă, iar dorința de a face parte din grup și de a-și susține ideologia devine mai puternică. Membrii acestor grupuri au mai multe șanse să efectueze acțiuni cu risc ridicat, inclusiv atacuri teroriste, dintr-o cauză mai mare, așa cum sugerează Kruglanski și colab. (2014).
Concluzii:
Radicalizarea nu este doar o schimbare ideologică; este un proces care are un impact semnificativ asupra comportamentului și identității oamenilor. Pentru a crea intervenții de prevenire și descurajare eficiente, este esențial să înțelegem dinamica psihologică care determină tranziția de la ideologie la acțiune. O varietate de motivații psihologice, sociale și culturale conduc oamenii radicali. Aceste motivații depășesc pur și simplu aderența la o credință. Vulnerabilitatea psihologică, dorința de apartenență și emoțiile care motivează alegerile radicale trebuie luate în considerare pentru a aborda fenomenul.
Bibliografie:
Horgan, J. (2008). The psychology of terrorism. Routledge.
Kruglanski, A. W., Gelfand, M. J., Bélanger, J. J., Sheveland, A. (2014). The psychology of radicalization and deradicalization. In Van den Bos (Ed.), The social psychology of group identity and social conflict: Theory, application, and practice, Psychology Press.
McCauley, C., & Moskalenko, S. (2008). Mechanisms of political radicalization: Pathways toward terrorism. Terrorism and Political Violence
Pape, R. A. (2005). Dying to win: The strategic logic of suicide terrorism. Random House.
Simi, P., & Futrell, R. (2015). American swastika: Inside the white power movement’s hidden spaces of hate. Rowman & Littlefield.
Tajfel, H., & Turner, J. C. (1986). The social identity theory of intergroup behavior. In S. Worchel & W. G. Austin (Eds.), Psychology of intergroup relations (pp. 7–24). Nelson-Hall.
Diana Baciu
Universitatea din București, Facultatea de Psihologie și Științele Educației, Programul masteral Comportament Organizațional și Consiliere Psihologică