În viață și în media, cel puțin până în perioada recentă, despărțirile aveau un factor comun: o discuție finală. Totuși, în contextul datingului online, în situații în care cei doi parteneri pot locui în orașe diferite, pot să nu aibă cunoștințe comune și pot să nu fie îngrijorați că se vor mai întâlni vreodată întâmplător după încheierea interacțiunilor, există o tendință de a alege the easy way out. Mai specific, ne referim la ghosting, termen care descrie acțiunea cuiva de a dispărea subit, ca și cum nu ar fi existat, ca o fantomă (engl. ghost). În articolul de mai jos, vom descrie pe scurt date din literatura care s-a axat pe înțelegerea acestui fenomen.
Definirea și înțelegerea conceptului de ghosting
Într-o recenzie a literaturii recente pe tema ghostingului în era digitală, Daraj și colegii (2024) definesc acest fenomen ca fiind o întrerupere bruscă și unilaterală a comunicării într-o relație, fără explicații prealabile. În continuare, autorii subliniază faptul că această practică este frecventă în era digitală din cauza tehnologiei, în special a aplicațiilor de dating. Oamenii apelează la ghosting pentru a evita conversațiile dificile sau disconfortul încheierii relațiilor.
În ceea ce privește factorii care influențează apariția acestui fenomen de abandon, autorii amintesc dezvoltările tehnologice, cum ar fi mesajele asincrone și accesul ușor la alternative relaționale, ca fiind factori facilitatori pentru ghosting, făcând din acesta o metodă preferată de rupere a relațiilor. O posibilă explicație este faptul că social media și aplicațiile de întâlniri au accentuat pseudo-intimitatea, reducând responsabilitatea socială.
Din punct de vedere al diferențelor individuale, în această sinteză a literaturii este menționat faptul că persoanele cu trăsături din „triada întunecată” (psihopatie, machiavelism, narcisism) sunt mai predispuse să recurgă la ghosting, având tendința de a evita disconfortul emoțional al încheierii relațiilor. Caracteristicile relației au și ele un efect asupra prevalenței acestui fenomen, în sensul în care ghostingul este mai frecvent în relațiile mai relaxate (engl., casual) decât în cele serioase, din cauza lipsei de angajament perceput.
Ca orice formă de despărțire, ghostingul îi afectează atât pe cei care sunt abandonați (engl., ghostees), cât și pe cei care practică această formă de abandon (engl., ghosters). Autorii notează că persoanele care sunt ghosted resimt frecvent tristețe, nesiguranță și scăderea stimei de sine, în timp ce persoanele care dispar fără urmă pot experimenta vinovăție, dar și ușurare.
Această recenzie a literaturii a inclus și o analiză a mecanismelor din jurul experienței de ghosting. În primul rând, normele culturale și individualismul influențează prevalența ghostingului. În unele culturi, evitarea confruntărilor sau „salvarea aparențelor” contribuie la utilizarea acestei metode. De asemenea, aplicațiile de întâlniri și vigilența online au redus intimitatea și încrederea în relațiile umane.
Conform autorilor, cei afectați de ghosting învață să facă față prin raționalizare, suport din partea prietenilor sau prin eliminarea aplicațiilor ce facilitează ghostingul. În cadrul ședințelor de terapie, ghostingul este considerat o formă de cruzime emoțională și abordat ca atare. În articol este descris și faptul că, deși dureros, ghostingul poate ajuta oamenii să-și reevalueze relațiile și să prioritizeze sănătatea emoțională. Această trăire le permite să învețe din experiențe, să-și stabilească limite și să evite conexiuni toxice pe viitor. Un exemplu de strategie de evitare a ghostingului amintită în acest articol este descurajarea ghostingului prin promovarea empatiei și a comunicării directe în cadrul aplicațiilor de online dating, reducând astfel tendința de evitare a conversațiilor dificile.
În final, autorii punctează posibile perspective viitoare în studiul ghostingului în mediul digital. Conform acestora, cercetările viitoare ar trebui să exploreze modul în care ghostingul variază în funcție de vârstă, cultură și tip de relație, date care ar contribui la dezvoltarea unor intervenții și strategii de prevenție mai eficiente. Acest studiu pune în lumină principalele rezultate din literatură pe tema ghostingului. În continuare, ne vom axa pe o tematică specifică și anume efectul acestei forme de abandon asupra ambilor parteneri, pentru a înțelege mai clar implicațiile acestui fenomen.
Impactul experienței de ghosting asupra persoanelor implicate
Deși studierea fenomenului de ghosting s-a axat inițial pe înțelegerea impactului asupra persoanei abandonate, studiile recente se focusează și pe experiența persoanei ce joacă rolul de „fantomă”.
Freedman et al. (2022) au investigat experiențele emoționale asociate ghostingului în cazul persoanelor care au jucat, în relații diferite, ambele roluri: au abandonat și au fost abandonați. Pentru a formula ipoteze, autorii au comparat experiența de ghosting cu cea a ostracizării. Întrucât ostracizarea se referă la acțiunea de a exclude și ignora o altă persoană, cele două concepte au în comun experiența de a ignora nevoile unei alte persoane, însă ghostingul fiind specific încheierii relațiilor romantice în mod particular.
În studiu au fost incluse răspunsurile de la 80 de participanți, predominant de gen feminin (60% feminin, 38.8% masculin și o persoană care nu a specificat genul), vârsta medie a eșantionului fiind egală cu aproximativ 34 de ani. Participanții au răspuns gândindu-se la tipuri diverse de relații romantice, de la scurte interacțiuni online până la relații lungi și serioase. Datele au fost colectate utilizând atât chestionare, cât și descrieri narative din partea persoanelor incluse în studiu.
Conform rezultatelor, efectele sunt mai diverse asupra persoanelor abandonate decât asupra celor care inițiază ghostingul. Atunci când au descris experiența de a fi „ghosted”, participanții au raportat sentimente mai slabe de mândrie și fericire, iar sentimentele acestora de tristețe și furie au fost mai puternice. În ceea ce privește experiența de inițiere a ghostingului, participanții au raportat niveluri mai ridicate de vină decât în situația de a fi de cealaltă parte a experienței. De asemenea, atunci când s-au gândit la experiența de a fi abandonați, participanții au raportat niveluri mai scăzute ale variabilelor ce țin de nevoi fundamentale, i.e., sentimentul de apartenență, percepția unei existențe pline de sens (engl. meaningful experience), stimă de sine și senzația de control decât atunci când au avut rolul opus (i.e., ghoster). Nu au fost identificate diferențe între roluri în ceea ce privește frustrarea. De asemenea, rezultatele analizelor narative (linguistic inquiry and word count) indică faptul că nu există diferențe semnificative în ceea ce privește experimentarea emoțiilor negative per ansamblu atunci când cele două roluri (ghostee și ghoster) sunt comparate. Aceste rezultate sunt în acord cu cele obținute în studiul ostracizării, așa cum am amintit anterior.
Concluzie
Așadar, studiile recente despre ghosting descriu acest fenomen ca fiind un act unilateral, afectat de diferențe individuale dar și de contextul socio-cultural și tehnologic actual, care afectează ambele părți (i.e., foștii parteneri) în moduri diferite, însă care poate fi gestionat prin schimbarea perspectivei, tratarea experienței ca pe o lecție și apelarea la ajutor specializat. În lumina rezultatelor din literatura de specialitate, subliniem importanța unor strategii sociale, cum ar fi campanii publice sau remindere pe aplicațiile de online dating, pentru a face populația conștientă de efectele acestei acțiuni care, deși pare calea ușoară, ajunge să influențeze negativ ambele persoane și să lase multe întrebări fără răspuns pentru cei abandonați.
Referințe
Daraj, L. R., Buhejji, M. R., Perlmutter, G., Jahrami, H., & Seeman, M. V. (2024). Ghosting: Abandonment in the Digital Era. Encyclopedia, 4(1), 36-45. https://doi.org/10.3390/encyclopedia4010004
Freedman, G., Powell, D. N., Le, B., & Williams, K. D. (2022). Emotional experiences of ghosting. The Journal of Social Psychology, 164(3), 367–386. https://doi.org/10.1080/00224545.2022.2081528
Adelina Neagu
Absolventă a Facultății de Psihologie și Științele Educației și a programului de masterat Sănătate Ocupațională și Performanța Resursei Umane, ambele din cadrul Universității București. Este preocupată de evaluarea psihologică și educațională, în special de reacțiile candidaților în urma procesului de selecție și de rolul emoțiilor în formarea acestor percepții.