Iertarea este un fenomen complex, care se manifestă diferit în funcție de situațiile specifice ale diadei alcătuită din victimă (i.e., persoana asupra căreia a fost comisă o nedreptate și care are opțiunea de a ierta sau nu) și agresor (i.e., persoana care a comis nedreptatea și care poate sau nu să fie iertată). Totuși, în practică, de exemplu în psihoterapie, este important să putem evalua gradul în care acest proces este îndeplinit de către client, pentru a înțelege cât mai clar situația, progresul înregistrat și dificultățile întâmpinate de acesta în experiența sa de iertare. În acest sens, cercetătorii au depus efortul de a conceptualiza acest construct și de a construi scale care să permită măsurarea sa. În acest articol, vom trece în revistă principalele aspecte relevante în evaluarea iertării.
Instrumente dezvoltate pentru măsurarea iertării
În continuare ne vom referi la rezultatele raportate de Fernández-Capo et al. (2017), care au publicat o recenzie sistematică a literaturii pe tema măsurării conceptului de iertare. Autorii au analizat 42 de studii, conținând în total 45 de instrumente de evaluare a acestui concept. Vom trece în revistă principalele rezultate și mențiuni importante, însă recomandăm lectura completă a acestei recenzii sistematice pentru practicienii sau cercetătorii care își doresc să aleagă soluția cea mai potrivită și de înaltă calitate pentru o nevoie specifică de evaluare.
Caracterizări ale instrumentelor
În funcție de tipul de măsurare, există în literatură instrumente care evaluează iertarea în mod direct (chestionare de tip self-report), iar alte metode de măsurare identificate presupun observații comportamentale, măsurători ale iertării implicite și markeri biologici (e.g. monitorizarea nivelurilor de oxitocină și cortizol).
Autorii studiului la care facem referire au identificat 33 de instrumente de tip self-report, 2 de tip implicit, 4 de tip comportamental și 6 de tip biologic.
Iertarea poate fi înțeleasă din mai multe perspective. De exemplu, ca multe alte variabile psihologice, există o distincție în funcție de stabilitatea în timp a constructului. Cele 33 de chestionare care evaluează iertarea se împart din această perspectivă în trei categorii:
- iertarea ca trăsătură sau predispoziție: se referă la tendința generală și stabilă a unei persoane de a ierta sau nu. Scorurile la instrumentele care măsoară iertarea ca predispoziție au corelat cu trăsături stabile de personalitate, ca agreabilitatea, nevrotismul, empatia, furia, ruminația, etc.
- iertarea episodică: se referă la iertare însă de data aceasta nu în general, ci în contextul unui eveniment dat. Scorurile la instrumentele care măsoară iertarea ca fiind legată de un eveniment singular au corelații moderate cu variabile care țin de agresor, de act (i.e. nedreptatea care necesită iertare), cu furia și anxietatea măsurate ca stare, etc.
- iertarea diadică: se referă la iertarea unor incidente specifice în cadrul unei relații date și clar definite.
O altă clasificare a instrumentelor de evaluare este realizată în funcție de rolul respondentului. Acest factor este deosebit de important în alegerea instrumentului, opțiunile fiind următoarele:
- respondentul este persoana care oferă sau nu iertare;
- respondentul este persoana care cere iertare pentru o faptă pe care a comis-o;
- în situația unică a iertării de sine, respondentul îndeplinește ambele roluri, atât de victimă cât și de agresor.
Definirea conceptului
Diferite instrumente acoperă parțial sau complet conținutul conceptului de iertare, principalele elemente fiind:
- dimensiunea iertării: cognitivă (e.g., felul în care victima se gândește la agresor și la acțiunile sale), emoțională (e.g., sentimentele victimei față de agresor) sau comportamentală (e.g., reacțiile victimei în interacțiunea cu agresorul);
- valența: pozitiv (e.g., afect pozitiv, gânduri pozitive) sau negativ (e.g., reacții comportamentale negative).
Astfel, cele mai detaliate instrumente sunt destinate măsurării iertării ca fiind o diminuare a gândurilor, emoțiilor și reacțiilor negative ale victimei, asociată cu o creștere a frecvenței gândurilor, emoțiilor și reacțiilor pozitive ale acesteia. Totuși, majoritatea chestionarelor identificate în această recenzie sistematică acoperă doar anumite părți din construct, de exemplu, doar emoțiile pozitive, sau doar cognițiile negative.
Calitatea instrumentelor
Nu în ultimul rând, autorii au clasificat chestionarele identificate în literatură în funcție de informațiile disponibile în legătură cu calitățile lor psihometrice, fidelitatea și validitatea, dar și disponibilitatea (i.e., dacă chestionarul sau măcar exemple de itemi au fost incluse în articolul original). Fiecare chestionar a fost evaluat și a primit un scor de la 1 la 10.
Pentru iertarea ca trăsătură sau predispoziție, autorii recomandă selectarea celui mai potrivit chestionar dintre cele trei care au obținut scoruri de 10. Pentru iertarea episodică, sunt recomandate două chestionare, întrucât ambele au obținut scoruri de 9.5. Pentru iertarea diadică, a fost identificat un singur chestionar, care a obținut un scor de 8 puncte.
Selecția unui instrument, pe lângă calitățile incluse în scorarea amintită mai sus, trebuie să fie făcută având în vedere scopul evaluării și potrivirea dintre acest scop și alte caracteristici ale testului cum ar fi conceptualizarea iertării, tipul de răspuns, lungimea testului ș.a.m.d. Important de reținut este faptul că în literatură există opțiuni multiple și că unele dintre ele sunt de înaltă calitate din punct de vedere psihometric.
Concluzie
Așadar, în acest articol am descris succint rezultatele unei recenzii sistematice a literaturii pe tema evaluării conceptului psihologic de iertare, această recenzie constituind o resursă importantă pentru profesioniștii care își doresc să aleagă instrumente de măsurare pentru practică sau cercetare.
Referințe
Fernández-Capo, M., Fernández, S. R., Sanfeliu, M. G., Benito, J. G., & Worthington Jr, E. L. (2017). Measuring forgiveness. European Psychologist, 22(4), 247–262. https://doi.org/10.1027/1016-9040/a000303
Adelina Neagu
Absolventă a Facultății de Psihologie și Științele Educației și a programului de masterat Sănătate Ocupațională și Performanța Resursei Umane, ambele din cadrul Universității București. Este preocupată de evaluarea psihologică și educațională, în special de reacțiile candidaților în urma procesului de selecție și de rolul emoțiilor în formarea acestor percepții.