Intervenții parentale pentru comportamentele de externalizare și internalizare ale copiilor și adolescenților

10.5281/zenodo.7786303

În literatură, intervențiile parentale sunt de obicei clasificate în „comportamentale” și „noncomportamentale”. În acest articol vor fi sintetizate datele recente privind instruirea parentală centrată pe comportament și instruirea parentală centrată pe emoții și atașament. De asemenea, vor fi evidențiate limitările și preferințele părinților pentru aceste intervenții, alături de o comparație sumară între cele două.

Lăsate netratate, comportamentele de externalizare ale copilului (EXT – de exemplu, nonconformitate, agresivitate) și comportamentele de internalizare (INT – de exemplu, anxietate, depresie) pot duce la rezultate negative semnificative în dezvoltarea copilului și la dificultăți ulterioare de sănătate mintală, rezultate academice reduse și șomaj. Calitatea interacțiunilor părinte-copil sunt factori de risc cheie legați de dezvoltarea și menținerea acestor comportamente problematice și sunt modificabile prin intervenție (Clark și colab., 2017; Goodman și colab., 2011).

Când instruirea centrată pe comportament (BPT) a părinților nu funcționează uneori și de ce

Îmbunătățirea relației părinte-copil prin utilizarea strategiilor bazate pe teoria învățării sociale a devenit piatra de temelie pentru tratarea problemelor de conduită la copii. Exemple de programe BPT bine cercetate includ următoarele: Helping the Neconform Child (HNC, Forehand & McMahon, 1981), The Incredible Years (IY, Webster-Stratton, 2005) și Triple P-Positive Parenting Program (Sanders, 1999). BPT este considerat standardul de aur pentru tratarea EXT, cu descoperiri meta-analitice care demonstrează eficacitatea acestuia în timpul copilăriei (Kaminski & Claussen, 2017; Mingebach et al., 2018). Resursele de mai sus au fost citate în Jugovac, et al., 2022.

 Există o serie de articole care le examinează conținutul și eficacitatea (de exemplu, Kazdin, 2005; Reyno & McGrath, 2006).

După cum putem observa, programe recente de BPT nu prea există.

Cu toate acestea, chiar și evaluările celor mai bune dintre aceste programe bazate pe dovezi arată că un sfert până la o treime din familii și copiii lor nu beneficiază de progrese. Ce face practicianul atunci când o abordare standard de învățare socială, aplicată nu funcționează? Susținem că, în aceste circumstanțe, unele dintre teoriile majore ale dezvoltării copilului, funcționarea familiei și psihologia individuală pot ajuta practicianul calificat să-și găsească drumul prin situații clinice complexe. Deși BPT reduce efectiv EXT și, într-o măsură mai mică, scade INT, aproximativ 25-33% dintre copii nu par să beneficieze de aceste programe (Scott & Dadds, 2009).

Constatările anterioare sugerează că variabile precum statutul socio-economic, sănătatea mintală a părinților, istoricul familial de traume sau dificultăți de atașament și atribuțiile părinților pot modera efectul rezultatelor BPT pentru familii (Assenany & McIntosh, 2002; Havighurst et al., 2020; Maliken & Katz, 2013; Scott & Dadds, 2009).

O altă barieră potențială în calea participării sau a rezultatelor pozitive ale tratamentului pentru BPT include preferința pentru un model teoretic alternativ de intervenție. Cercetările în domeniul general al practicii bazate pe dovezi cu profesioniști din domeniul sănătății, inclusiv psihologi clinicieni, demonstrează că orientarea teoretică preferată a practicienilor este o barieră semnificativă în implementarea tratamentelor bazate pe dovezi (Jugovac, et al., 2022).

Mai mult decât atât, un studiu recent bazat pe comunitate care explorează de ce unii părinți preferă să nu folosească “time-out” (o tehnică bine stabilită a BPT pentru gestionarea eficientă a problemelor de conduită din copilărie care rămâne totuși controversată), a constatat că aceștia favorizează strategiile parentale alternative despre care se crede că apreciază conexiunea, „atașamentul” în relația părinte-copil (Canning et al., 2021).

În special, problemele de sănătate mintală ale părinților s-au dovedit a fi un moderator al rezultatelor BPT. În consecință, cercetătorii au subliniat necesitatea de a se concentra pe înțelegerea și gestionarea propriilor emoții de către părinți, în plus față de cele ale copilului lor (Havighurst et al., 2020), ceea ce nu este un accent cheie în unele programe BPT.

Intervenții parentale centrate pe atașament și emoții (AE)

Cele mai cercetate intervenții parentale „noncomportamentale” implică programe bazate pe (1) teoria atașamentului și (2) teoria socializării emoționale. Aceste intervenții se caracterizează printr-un accent pe procesele afective din relația părinte-copil și prin înțelegerea semnificației emoționale și a nevoilor manifestate prin comportamentul copilului.

Intervențiile bazate pe atașament, cum ar fi “Attachment- and Bio-behavioral Catch-up” (Dozier și colab., 2011) și “Circle of Security” (Hoffman și colab., 2006) se concentrează pe îmbunătățirea securității atașamentului prin țintirea comportamentelor de îngrijire. Acestea includ sensibilitatea îngrijitorilor (adică acea capacitate a îngrijitorilor de a observa și determina nevoile copilului lor) și funcționarea reflexivă (adică acea capacitate a îngrijitorilor de a înțelege propriile stări mintale și ale copilului lor, inclusiv sentimentele și convingerile) (Kobak și colab., 2015).

Dovezile meta-analitice susțin asocierile dintre stilurile de atașament nesigur și EXT și INT. În special, atașamentul dezorganizat prezice cel mai puternic EXT, iar atașamentul evitant este cel mai puternic asociat cu INT (Groh et al., 2017).

În cele din urmă, deși o analiză recentă a cercetării AE sugerează efecte promițătoare de intervenție pentru copiii și adolescenți cu EXT și INT (Havighurst et al., 2020), acest studiu nu a implicat o meta-analiză și se limitează la studiile publicate din ianuarie 2019 până în iunie 2020. În rezumat, cercetările anterioare care examinează efectele intervențiilor parentale asupra EXT și INT nu au examinat în mod cuprinzător și sistematic eficacitatea AE asupra EXT și INT la copii și adolescenți. Acesta este un decalaj semnificativ în literatură, cu o importanță considerabilă pentru cercetare și practică privind intervențiile parentale și bunăstarea copilului (Jugovac, et al., 2022).

Concluzii

În unele cazuri, părinții sunt refractari la instruirea în scopul schimbării propriului comportament și al propriului copil. Literatura a documentat în ultimele decenii că programele de instruire asupra părinților pot avea efecte pozitive asupra comportamentelor de externalizare și internalizare ale copilului. Mai multe revizuiri sistematice și meta-analize anterioare au investigat eficiența intervențiilor parentale în linii mari atât pentru comportamentele de externalizare, cât și pe cele de internalizare. Cu toate acestea, din cercetare, intervențiile parentale centrate pe atașament și emoții  par să lipsească frecvent.

Care intervenții parentale  sunt mai eficiente?

Dovezile cu privire la eficacitatea relativă a intervențiilor parentale centrate pe atașament și emoții față de instruirea părinților centrată pe comportament rămân,  totuși, limitate. Sunt necesare cercetări viitoare pentru a investiga în mod direct eficacitatea relativă și acceptabilitatea acestor două intervenții, precum și pentru a lua în considerare includerea comportamentelor de externalizare și ale celor de internalizare mai regulat în cercetarea intervențiilor parentale centrate pe atașament și emoții.

 

Referințe:

Assenany, A., & McIntosh, D. E. (2002). Negative treatment outcomes of behavioral parent training programs. Psychology in the Schools, 39(2), 209–219. https://doi.org/10.1002/pits.10032

Canning, M., Pasalich, D. S., & Jugovac, S. (2021). An updated account on parents’ use of and attitudes towards time-out. Child Psychiatry and Human Development. https://doi.org/10.1007/s10578-021-01252-0

Clark, C., Smuk, M., Lain, D., Stansfeld, S. A., Carr, E., Head, J., & Vickerstaff, S. (2017). Impact of childhood and adulthood psychological health on labour force participation and exit in later life. Psychological Medicine, 47(9), 1597–1609. https://doi.org/10.1017/S0033291717000010

Dozier, M., Bick, J., & Bernard, K. (2011). Intervening with foster parents to enhance biobehavioral outcomes among infants and toddlers. Zero to Three, 31(3), 17–22.

Goodman, A., Joyce, R., & Smith, J. P. (2011). The long shadow cast by childhood physical and mental problems on adult life. Proceedings of the National Academy of Sciences of the United States of America, 108(15), 6032–6037. https://doi.org/10.1073/pnas.1016970108

Groh, A. M., Fearon, R. M. P., van IJzendoorn, M. H., Bakermans-Kranenburg, M. J., & Roisman, G. I. (2017). Attachment in early life course: Meta-analytic evidence for its role in socioemotional development. Child Development Perspectives, 11(1), 70–76. https://doi.org/10.1111/cdep.12213

Havighurst, S. S., Radovini, A., Hao, B., & Kehoe, C. E. (2020). Emotion-focused parenting interventions for prevention and treatment of child and adolescent mental health problems: A review of recent literature. Current Opinion in Psychiatry, 33(6), 586–601. https://doi.org/10.1097/YCO.0000000000000647

Hoffman, K., Marvin, R. S., Cooper, G., & Powell, B. (2006). Changing toddlers’ and preschoolers’ attachment classifications: The Circle of Security intervention. Journal of Consulting and Clinical Psychology, 74(6), 1017–1026. https://doi.org/10.1037/0022-006X.74.6.1017

Jugovac, Samantha, et al. “Correction to: Attachment- and Emotion-Focused Parenting Interventions for Child and Adolescent Externalizing and Internalizing Behaviors: A Meta-Analysis.” Clinical Child and Family Psychology Review, vol. 25, no. 4, Dec. 2022, pp. 774–78. DOI.org (Crossref), https://doi.org/10.1007/s10567-022-00403-6.

Kazdin, A.E. (2005). Parent management training. New York: Oxford University Press.

Kobak, R., Zajac, K., Herres, J., & Ewing, E. S. K. (2015). Attachment based treatments for adolescents: The secure cycle as a framework for assessment, treatment and evaluation. Attachment and Human Development, 17(2), 220–239. https://doi.org/10.1080/14616734.2015.1006388

McLeod, B. D., Wood, J. J., & Weisz, J. R. (2007a). Examining the association between parenting and childhood anxiety: A meta-analysis. Clinical Psychology Review, 27(2), 155–172. https://doi.org/10.1016/j.cpr.2006.09.002

Scott S, Dadds MR. Practitioner review: When parent training doesn’t work: theory-driven clinical strategies. J Child Psychol Psychiatry. 2009 Dec;50(12):1441-50. doi: 10.1111/j.1469-7610.2009.02161.x. Epub 2009 Sep 15. PMID: 19754503.

Reyno, S.M., & McGrath, P.J. (2006). Predictors of parent training efficacy for child externalizing behavior problems – a meta-analytic review. Journal of Child Psychology and Psychiatry, 47, 99–111.