Ce ne spune literatura de până acum despre dezvoltarea ataşamentului de tip securizant la copii?

C

10.5281/zenodo.7782216

La ce ne referim când spunem ataşament securizant?

Literatura de specialitate pe tematica stilurilor de atașament este vastă, însă nu s-a ajuns la un consens ştiinţific cu privire la ceea ce înţeleg cercetătorii prin atașament securizant. Acest articol se va referi la atașamentul securizant ca la un tipar relațional marcat de confort, intimitate și încredere, dezvoltat încă din copilăria timpurie, în relația cu aparținătorii primari și perpetuat în relațiile ulterioare (Deniz et al., 2023). Sumarizând importanţa acestuia,  atașamentul securizant la copii prezice o serie de rezultate favorabile de-a lungul procesului dezvoltării, precum stimă de sine crescută, abilități adecvate de reglare emoțională sau un sentiment crescut de competență socială (Wurster & Biringen, 2023).

Mai departe, propunem câteva variabile care se află în legătură cu ataşamentul de tip securizant, conform literaturii de specialitate:

Sensibilitatea maternă şi ataşamentul securizant

Conceptul de sensibilitate maternă face referire la abilitatea mamei de a percepe și de a interpreta, într-o manieră corespunzătoare, semnalele pe care le transmite copilul, oferindu-i acestuia căldură emoțională (Becher et al., 2023). Mamele cu un nivel adecvat de sensibilitate maternă răspund într-o manieră potrivită, consistentă și promptă în raport cu intensitatea nevoilor copilului (Schlensog-Schuster et al., 2022). Astfel, sensibilitatea maternă presupune receptivitate la ce intenționează copilul să transmită, dar și reacționarea la mesajele transmise de acesta. Aparținătorii cu niveluri ridicate de sensibilitate creează un context de învățare în cadrul căruia copilul deprinde strategii de gestionare a emoțiilor. Acest lucru poate să fie explicat de faptul că sensibilitatea maternă a fost asociată cu variate abilități și caracteristici ale copilului, precum toleranța crescută la distres, sau o reglare emoțională mai bună, în special a emoțiilor negative (Kammermeier & Paulus, 2022).

În momentul de faţă în literatură este abordat faptul că sensibilitatea maternă ar putea influenţa ataşamentul securizant al copilului, sporirea acesteia fiind astfel benefică copilului acestuia: spre exemplu, meta-analiza lui Wright şi Edginton (2016). Deşi aceştia au măsurat ataşamentul securizant pentru părinţi cu copii cu vârste sub un an şi peste un an, autorii au obținut rezultate semnificative mai degrabă pentru copiii cu vârste cuprinse între 1 şi 5 ani: au existat mai mulţi copii care au dezvoltat comportamente specifice unui ataşament securizant, deşi iniţial aveau scoruri mai mari la atașamentul insecurizant sau dezorganizat. 

Printre limite, se enumeră: 

  • deşi intervenţiile sunt semnificative, eşantioanele sunt mici;
  • nu este neapărat obligatoriu ca toţi copiii cu ataşament de tip insecurizant să dezvolte psihopatologii în timp (ci mai degrabă cei cu ataşament dezorganizat), astfel că nu e încă clar dacă intervenţiile ar trebui să aibă în vedere părinţii tuturor copiilor cu ataşament insecurizant;
  • de asemenea, studiile de până acum sunt puţine şi se pot extrage cu greu concluzii generalizabile, fiind nevoie de mai multă cercetare.

 

Insightfulness 

Prin perspicacitatea mamei (engl. insighfulness) ne referim la capacitatea acesteia de a lua în considerare motivațiile care stau la baza comportamentelor și a emoțiilor copiilor lor (Koren-Karie et al., 2002). În timp, cercetările au sugerat că perspicacitatea mamei la comportamentele copiilor poate fi considerată un precursor al atașamentului securizant la cei mici (i.e. Koren-Karie & Oppenheim, 2018). De asemenea, Oppenheim et al. (2001) și Koren-Karie et al. (2002) au punctat faptul că aceasta influențează formarea atașamentului securizant la copii. Perspicacitatea mamei poate fi privită prin prisma a trei elemente cheie: cât de mult poate ea să explice motivele comportamentelor copilului, felul în care înțelege emoțiile acestuia, dar și deschiderea ei către lucruri neașteptate pe care copilul le face (Oppenheim et al., 2001).

În același timp, concluzii similare au fost trase și atunci când s-au urmărit, ca eșantion, copiii cu autism. Chiar și pentru copiii cu dezvoltare atipică (tulburări de neurodezvoltare), această abilitate a mamei poate prezice dezvoltarea unui atașament securizant la cei mici (Oppenheim et al., 2009). Chiar și așa, în cazul relației dintre perspicacitatea mamei și dezvoltarea atașamentului securizant la copiii acestora, nu s-a realizat până acum vreo meta-analiză, fiind nevoie un număr mai mare de studii pentru un astfel de demers științific.

Contactul fizic

Chiar dacă celebra Teorie a Atașamentului a lui J. Bowlby (1982) explică în mare măsură organizarea dintre principalul îngrijitor (engl. caregiver) și copil, nu este clar ce comportamente per se trebuie să realizeze îngrijitorul pentru a ajuta la dezvoltarea atașamentului securizant al copilului (Duhn, 2010). Datele din literatura de specialitate pe această tematică sunt disparate, motiv pentru care diverse meta-analize investighează diferite rezultate, asemenea unui demers explorator (Kohen & Kerns, 2018). Prin urmare, Duhn (2010), bazându-se pe o serie importantă de cercetări din literatura de specialitate, afirmă că un precursor al formării atașamentului securizant la copil este contactul fizic al mamei îndreptat către acesta. Unele dintre primele studii care susțin teoria efectelor pozitive ale contactului fizic asupra celor mici sunt celebrele cercetări pe maimuțe ale lui Harlow (1958). În urma lor s-a concluzionat că pentru formarea atașamentului securizant este necesar un contact între pui și mamă.

Concentrându-ne asupra datelor actuale, în meta-analiza lui Wright şi Edginton (2016), rezultatele au sugerat faptul că masajul este un mod prin care putem facilita ataşamentul securizant la copii. Măsurătorile au fost făcute pe copii sub 12 luni, iar intervenţiile au constat în masaje săptămânale de relaxare în care să existe contactul fizic între îngrijitor şi bebeluş. De asemenea, există o serie de studii experimentale (i.e., Williams & Turner, 2020), în cadrul cărora este sugerat că a ține bebelușul în brațe reprezintă o formă de contact fizic care poate promova dezvoltarea unor tipare de atașament securizant, dar în combinație cu alte comportamente de îngrijire care promovează siguranța emoțională și funcțională a copilului. Totuşi, este de menţionat că mai este nevoie de studii pe acest subiect, întrucât literatura de până acum prezintă limite.

Ataşamentul securizant al copilului faţă de mamă

Într-un review (Letourneau et al., 2015), autorii au măsurat ataşamentul securizant al copilului faţă de mame, având printre rezultate faptul că sensibilitatea maternală crescută, în combinaţie cu reflecţiile maternale, poate promova un ataşament sigur între mamă şi copil – totuşi, mai este nevoie de cercetare pe acest subiect fiind puţine studii incluse în acest review. O altă concluzie este că rezultatele au fost mai mari în favoarea unui ataşament sigur faţă de mamă atunci când eşantionul a fost format din copii maltrataţi sau uşor iritabili. Este important de menţionat şi faptul că, deşi riscul de eroare a fost măsurat şi a fost clasificat drept mic, fiind triate studiile, este dificilă generalizarea rezultatelor.  

Feedback-ul bazat pe video

O manieră eficientă de automonitorizare a reacțiilor la solicitările copilului și a comportamentelor de îngrijire, după cum este sintetizată într-o serie de studii de specialitate actuale, este și monitorizarea prin video. Intervențiile bazate pe feedback prin video surprind interacțiunile în diade mamă-copil într-o manieră apropiată de realitate, având în vedere natura mijloacelor prin care se realizează monitorizarea comportamentală (Svanberg et al., 2010). Feedback-ul bazat pe video presupune înregistrarea interacțiunilor dintre părinte și copil și vizionarea ulterioară a acestora în ședințe de feedback asistate de specialiști în sănătate mintală (Juffer et al., 2017). Prin intermediul acestei tehnici, se face apel la funcția cognitivă reflectivă a părintelui, care este plasat în postura de a analiza interacțiunea cu propriul copil, dar și de a identifica și exersa comportamentele care pot promova dezvoltarea unui stil de atașament sănătos la copil (Steele et al., 2014). Studiile de sinteză pe tematica acestui tip de intervenții sunt încă insuficiente, însă cele existente se îndreaptă spre concluzia conform căreia feedback-ul bazat pe video poate reprezenta o manieră utilă de a evalua răspunsul la nevoile copilului, însă este recomandată utilizarea unor tehnici adiționale pentru efecte semnificative (Wright et al., 2015).

În final

Noi direcții de cercetare pe tematica modelării atașamentului de tip securizant încep să se formeze, de la descrierea sensibilității maternale, până la identificarea unor comportamente practice pentru promovarea unei relații sigure părinte-copil, însă acestea sunt încă insuficiente pentru a fi sintetizate. Având în vedere importanţa dezvoltării unui ataşament sigur al copilului (precum efectele benefice de tipul dezvoltării unor abilităţi de auto-reglare etc.; a se vedea citările din introducere), constatăm faptul că există lacune în ceea ce priveşte existența unor meta-analize, studii longitudinale şi studii robuste din punct de vedere metodologic, motiv pentru care mai este nevoie de cercetare.

 

Referințe

Becher, T., Essler, S., Pletti, C., & Paulus, M. (2023). Compliance or empathy—What links maternal sensitivity and toddlers’ emotional helping?. Journal of Experimental Child Psychology, 226, 105547.

Bowlby, J. (1982). Attachment and loss: retrospect and prospect. American journal of Orthopsychiatry, 52(4), 664.

Deniz, M. E., & Yıldırım Kurtuluş, H. (2023). Self-Efficacy, Self-Love, and Fear of Compassion Mediate the Effect of Attachment Styles on Life Satisfaction: A Serial Mediation Analysis. Psychological Reports, 00332941231156809.

Duhn, L. (2010). The importance of touch in the development of attachment. Advances in Neonatal Care, 10(6), 294-300.

Harlow, H. F. (1958). The nature of love. American psychologist, 13(12), 673.

Juffer, F., Bakermans-Kranenburg, M. J., & van IJzendoorn, M. H. (2017). Pairing attachment theory and social learning theory in video-feedback intervention to promote positive parenting. Current opinion in psychology, 15, 189-194.

Kammermeier, M., & Paulus, M. (2022). Maternal sensitivity and non‐intrusiveness at 12 months predict attention to emotional facial expressions at 24 months: A cross‐lagged panel approach. Social Development, 31(2), 319-338.

Koehn, A. J., & Kerns, K. A. (2018). Parent–child attachment: Meta-analysis of associations with parenting behaviors in middle childhood and adolescence. Attachment & human development, 20(4), 378-405.

Koren-Karie, N., Oppenheim, D., Dolev, S., Sher, E., & Etzion-Carasso, A. (2002). Mothers’ insightfulness regarding their infants’ internal experience: relations with maternal sensitivity and infant attachment. Developmental Psychology, 38(4), 534.

Koren-Karie, N., & Oppenheim, D. (2018). Parental insightfulness: retrospect and prospect. Attachment & Human Development, 20(3), 223-236.

Letourneau, N., Tryphonopoulos, P., Giesbrecht, G., Dennis, C.-L., Bhogal, S., & Watson, B. (2015). NARRATIVE AND META-ANALYTIC REVIEW OF INTERVENTIONS AIMING TO IMPROVE MATERNAL-CHILD ATTACHMENT SECURITY: Narrative and Meta-Analytic Review of Infant Attachment Interventions. Infant Mental Health Journal, 36(4), 366–387. https://doi.org/10.1002/imhj.21525

Oppenheim, D., Koren-Karie, N., & Sagi, A. (2001). Mothers’ empathic understanding of their preschoolers’ internal experience: Relations with early attachment. International journal of behavioral development, 25(1), 16-26.

Oppenheim, D., Koren‐Karie, N., Dolev, S., & Yirmiya, N. (2009). Maternal insightfulness and resolution of the diagnosis are associated with secure attachment in preschoolers with autism spectrum disorders. Child development, 80(2), 519-527.

Schlensog‐Schuster, F., Klein, A. M., Biringen, Z., von Klitzing, K., & Bergmann, S. (2022). Maternal sensitivity and intrusiveness in early childhood as predictors of children’s weight at school age. Pediatric Obesity, 17(1), e12842.

Steele, M., Steele, H., Bate, J., Knafo, H., Kinsey, M., Bonuck, K., … & Murphy, A. (2014). Looking from the outside in: The use of video in attachment-based interventions. Attachment & Human Development, 16(4), 402-415.

Svanberg, P. O., Mennet, L., & Spieker, S. (2010). Promoting a secure attachment: A primary prevention practice model. Clinical Child Psychology and Psychiatry, 15(3), 363-378.

Williams, L. R., & Turner, P. R. (2020). Infant carrying as a tool to promote secure attachments in young mothers: Comparing intervention and control infants during the still-face paradigm. Infant Behavior and Development, 58, 101413.

Wright, B., Barry, M., Hughes, E., Trépel, D., Ali, S., Allgar, V., … & Gilbody, S. (2015). Meta-analysis of studies seeking to establish secure attachment patterns. In Clinical effectiveness and cost-effectiveness of parenting interventions for children with severe attachment problems: a systematic review and meta-analysis. NIHR Journals Library.

Wright, B., & Edginton, E. (2016). Evidence-Based Parenting Interventions to Promote Secure Attachment: Findings From a Systematic Review and Meta-Analysis. Global Pediatric Health, 3, 2333794X1666188. https://doi.org/10.1177/2333794X16661888

Wurster, H. E., & Biringen, Z. (2023). Validity of the Emotional Attachment Zones Evaluation (EA-Z): Assessing attachment style across a developmental spectrum. Perspectives on Early Childhood Psychology and Education, 5(1), 1.

Teodora Vlad

membru al Laboratorului de Științe Cognitive Clinice și student masterand în cadrul programului Psihologia Sănătății – Cercetare Clinică și Optimizare Comportamentală, Facultatea de Psihologie și Științele Educației, Universitatea din București

Lupu Vlad Andrei

membru al Laboratorului de Științe Cognitive Clinice și student masterand în cadrul programului Terapii Cognitiv - Comportamentale, Facultatea de Psihologie și Științele Educației, Universitatea din București

Ioana Carmen Nicolae

student masterand în cadrul programului Psihologia Sănătăţii – Cercetare Clinică şi Optimizare Comportamentală, Facultatea de Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei, Universitatea Bucureşti

Add comment

Arhivă Ediții

Pagina de Facebook APR