Ce ne poate spune oxitocina despre evoluția prosocialității umane?

Oamenii moderni se caracterizează prin prosocialitatea lor, un termen larg care cuprinde empatia intraspecie, toleranța socială, cooperarea și altruismul. Aceste fațete ale cogniției sociale au fost asociate cu variații ale genelor oxitocinei, vasopresinei și receptorilor acestora. Theofanopoulou și colaboratorii (2022) au comparat secvențele genomice disponibile ale acestor receptori între oameni moderni, oameni arhaici și 12 specii de primate non-umane și s-au identificat variații heterozigote la oamenii moderni și la oamenii arhaici, distincte de variațiile altor primate și pentru care am ar putea găsi studii de asociere cu implicații clinice.

Neuropeptidele oxitocina (OXT) și arginina vasopresină (AVP) sunt mediatori evoluționar foarte conservați în reglarea cogniției și comportamentului social complex. Studii recente au investigat efectele OXT și AVP asupra interacțiunii sociale umane, mecanismele genetice ale variației inter-individuale în semnalizarea neuropeptidelor sociale și acțiunile OXT și AVP în creierul uman, așa cum sunt relevate de neuroimagistică (Theofanopoulou et al., 2022). 

Există beneficii pentru om oferite de studierea OXT și AVP și care sunt?

Aceste date ne-au avansat înțelegerea mecanismelor prin care aceste neuropeptide contribuie la comportamentul social uman. OXT și AVP apar ca ținte pentru abordări noi de tratament în special în combinație sinergică cu psihoterapia pentru tulburările mintale caracterizate prin disfuncție socială, cum ar fi autismul, tulburarea de anxietate socială, tulburarea de personalitate borderline și schizofrenia (Meyer-Lindenberg et al., 2011).

Pentru a face lumină asupra bazei genetice a acestui comportament, oamenii de știință de la Universitatea din Barcelona (UB) și de la Universitatea Rockefeller au efectuat un nou studiu comparând secvențele genomice disponibile ale acestor gene între oameni moderni, specii de primate non-umane (de exemplu, cimpanzei, bonobos și macaci) și, pentru prima dată, oameni arhaici, folosind toate genomurile disponibile ale neanderthalienilor și denisovenilor (Theofanopoulou, et al., 2022).

S-a folosit o abordare interdisciplinară pentru a înțelege evoluția prosocialității oamenilor prin prisma receptorilor de oxitocină și vasotocină, unde s-au combinat dovezi din genomica modernă și arhaică, genetica populației, transcriptomica și studii comportamentale și neuroștiințifice, printre alte metode.

Caracteristici sociale ale omului modern

În timp ce rudele noastre cele mai apropiate, cimpanzeii și bonobo, trăiesc în grupuri sociale foarte organizate, rețelele sociale umane moderne sunt mai mari și mai dense, alimentate de o mașinărie cognitivă socială complexă. Oamenii moderni sunt, de asemenea, caracterizați de o mare compasiune intrasocială și manifestă o tendință clară de a acționa în comun, în măsura în care specia noastră a fost etichetată drept „ultra-socială” (Tomasello & Michael, 2014).

Multe studii au evidențiat rolul oxitocinei și al genelor receptorilor vasopresinei/vasotocinei într-o varietate de comportamente, inclusiv comportamentele sociale (Donaldson et al., 2008; Meyer-Lindenberg et al., 2011) și non-sociale (Kapetaniou et al., 2021).

Unele dintre comportamentele sociale cu care au fost asociate genele oxitocinei și vasopresinei sunt:

• formarea de legături,
• îngrijirea parentală,
• recunoașterea socială,
• vocalizările sociale (Theofanopoulou, et al., 2022).

Modificările acestor gene au fost legate de tulburări care includ deficite sociale, cum ar fi tulburările din spectrul autismului (ASD).

Are un rol oxitocina în ASD?

Gena receptorului oxitocinei (OXTR) a fost studiată ca un factor de risc pentru tulburarea de spectru autist (ASD) datorită dovezilor convergente de la mai multe niveluri de analiză, conform cărora oxitocina (OXT) are un rol important în reglarea comportamentului afiliativ și a legăturilor sociale la mamifere non-umane și oameni. Incoerența în mărimea efectului varianțelor OXTR incluse în studiile de asociere face neclar dacă OXTR este cu adevărat asociat cu ASD.

Meta-analiza lui LoParo și a colaboratorilor (2015) este cea mai mare și cea mai cuprinzătoare investigație a asocierii OXTR cu ASD, iar constatările sugerează direcții pentru studiile viitoare ale etiologiei ASD, după cum urmează.

Limite și direcții viitoare

Mai multe probleme importante rămân pentru cercetările viitoare despre rolul OXTR în TSA.

• În primul rând, se cunosc puține lucruri despre funcționalitatea variantei specifice OXTR în ASD;
  
• În al doilea rând, există dovezi că OXTR influențează comportamentul social atât în probe normative, cât şi clinice. Studiile viitoare ar trebui să examineze dacă efectele OXTR diferă pentru comportamentul social în intervalul normal față de extreme clinice precum TSA.

• În al treilea rând, studiile incluse în meta-analizele actuale nu au inclus în mod consecvent analize ale asociațiilor OXTR cu componente de TSA, sau chiar asocieri diferențiate cu diagnostice specifice (adică, tulburare de spectru autist, sindrom Asperger sau dezvoltare pervazivă) (LoParo et al., 2015).

Ipoteza autodomesticirii umane 

Aceasta propune că abilitățile sociale care au apărut timpuriu au evoluat atunci când selecția naturală a favorizat creșterea prosocialității în grup în detrimentul agresivității în evoluția umană târzie. Ca un produs secundar al acestei selecții naturale se prevede că oamenii vor prezenta trăsături ale sindromului de domesticire observat la alte animale domestice. În revizuirea cercetărilor comparative, de dezvoltare, neurobiologice și paleoantropologice, apar dovezi convingătoare pentru relația prezisă dintre abilitățile unice cognitive ale omului, toleranță și sindromul de domesticire la oameni. Această sinteză include o trecere în revistă a primului test a priori al ipotezei de autodomesticizare, precum și previziuni pentru testele viitoare (Hare, 2017).

Concluzii

În acest articol am parcurs informații recente despre rolul oxitocinei în cogniția umană și neurobiologia speciei, de la bonobo la oameni, precum și limitele lor în cercetare. Descoperirile au implicații pentru înțelegerea prosocialității oamenilor, precum și a asemănărilor dintre comportamentul social modern al omului și al cimpanzeilor bonobo. 

Am mai aflat informații despre posibilul efect al oxitocinei și variațiile ei în genom asupra comportamentelor prosociale și afecțiunilor mintale și comportamentale, de exemplu ASD.  

Bibliografie:

Donaldson, Zoe R., and Larry J. Young. “Oxytocin, Vasopressin, and the Neurogenetics of Sociality.” Science, vol. 322, no. 5903, Nov. 2008, pp. 900–04. DOI.org (Crossref), https://doi.org/10.1126/science.1158668.

Dunbar, R. I. M., and Susanne Shultz. “Evolution in the Social Brain.” Science, vol. 317, no. 5843, Sept. 2007, pp. 1344–47. DOI.org (Crossref), https://doi.org/10.1126/science.1145463.

Hare, Brian. “Survival of the Friendliest: Homo Sapiens Evolved via Selection for Prosociality.” Annual Review of Psychology, vol. 68, no. 1, Jan. 2017, pp. 155–86. DOI.org (Crossref), https://doi.org/10.1146/annurev-psych-010416-044201.

Kapetaniou, Georgia Eleni, et al. “The Role of Oxytocin in Delay of Gratification and Flexibility in Non-Social Decision Making.” ELife, vol. 10, Apr. 2021, p. e61844. DOI.org (Crossref), https://doi.org/10.7554/eLife.61844.

LoParo, D., and I. D. Waldman. “The Oxytocin Receptor Gene (OXTR) Is Associated with Autism Spectrum Disorder: A Meta-Analysis.” Molecular Psychiatry, vol. 20, no. 5, May 2015, pp. 640–46. DOI.org (Crossref), https://doi.org/10.1038/mp.2014.77.

Meyer-Lindenberg, Andreas, et al. “Oxytocin and Vasopressin in the Human Brain: Social Neuropeptides for Translational Medicine.” Nature Reviews Neuroscience, vol. 12, no. 9, Sept. 2011, pp. 524–38. DOI.org (Crossref), https://doi.org/10.1038/nrn3044

Theofanopoulou, Constantina, et al. “Oxytocin and Vasotocin Receptor Variation and the Evolution of Human Prosociality.” Comprehensive Psychoneuroendocrinology, vol. 11, Aug. 2022, p. 100139. DOI.org (Crossref), https://doi.org/10.1016/j.cpnec.2022.100139.

Tomasello, Michael. “The Ultra‐social Animal.” European Journal of Social Psychology, vol. 44, no. 3, Apr. 2014, pp. 187–94. DOI.org (Crossref), https://doi.org/10.1002/ejsp.2015.