Motivația, proces psihic reglatoriu, este definită în dicționarul de psihologie APA (American Psychological Association, n.d.) ca disponibilitatea unei persoane de a depune efort fizic sau mental în urmărirea unui scop sau a unui rezultat dorit. În acest sens, atunci când vorbim despre comportamente nesănătoase pe care oamenii doresc să le schimbe, implicăm în discuție conceptul de motivație pentru schimbare, aceasta urmărind impulsul unei persoane de a-și modela propriile convingeri și comportamente într-o anumită direcție.
Persoanele interesate de schimbarea comportamentului pot apela la o serie de tehnici pe care le pot aplica pe cont propriu, însă acestea sunt destul de greu de implementat, căci descriu conținutul intervențiilor de schimbare a comportamentului, dar nu prezintă într-un mod concret acțiunile pe care oamenii trebuie să le întreprindă pentru a autogestiona cu succes motivația și a reuși să atingă rezultatul așteptat (Knittle et al., 2020). Desigur, unele persoane au nevoie de un specialist care să îi acompanieze în implementarea schimbării.
De reținut este faptul că simpla listare a unor scopuri sau obiective nu este suficientă pentru a le îndeplini, însă acestea pot fi urmărite eficient prin stabilirea unor planuri concrete de acțiune.
Astfel, motivația are un rol esențial în adoptarea unor scopuri în ceea ce privește un stil de viață sănătos și în apariția unor convingeri de sănătate necesare pentru autodeterminarea comportamentului în direcția schimbării (Avram, 2014)
Cum influnțează motivația schimbarea comportamentului?
Odată cu prevalența în creștere a bolilor cronice legate de stilul de viață în întreaga lume, există un interes din ce în ce mai mare pentru înțelegerea schimbărilor în comportamentele sănătoase și dezvoltarea intervențiilor de succes pentru a sprijini schimbările stilului de viață. Într-o meta-analiză realizată de Sheeran și colab. (2021), s-a observat că o creștere a motivației autonome a condus la o schimbare medie a comportamentelor de sănătate, iar creșterea competenței percepute a generat o schimbare mică spre medie. Motivația autonomă poate fi definită ca un ansamblu de comportamente ce sugerează propria alegere și implicare voluntară într-o anumită sarcină (Liu et al., 2013)
Într-o revizuire sistematică (Michaelsen & Esch, 2021) sunt prezentate 3 tipuri de motivație implicate în diferite reacții pe care oamenii le adoptă în ceea ce privește schimbarea comportamentală. Motivația abordării este asociată cu procese pozitive, hedonice apărute ca urmare a trăirii recompensei drept un sentiment plăcut. De menționat însă este că recompensa nu constă într-un scop în sine, ci mai degrabă este constituită din procese psihologice active și neurobiologice corespunzătoare ce apar în contextul anticipării pozitive (așteptării) și ca reacție ulterioară la un anumit stimul sau scop. Motivația aversivă este legată de evitarea amenințării și a pedepsei și este în strânsă legătură cu sistemul luptă sau fugi (ca urmare a răspunsul la stres). De obicei, este declanșată de un stimul înspăimântător sau provocator și obligă la un răspuns motivat de evitare. Motivația de aserție este asociată cu inacțiunea, acceptarea sau mulțumirea cu starea în care te afli, homeostazia și liniștea. Persoana în cauză nu manifestă nici o intenție de a schimba comportamentul, deoarece este mulțumită cu starea în care se află.
Odată prezentate cele trei tipuri de motivație, putem înțelege cum anume influențează motivația schimbarea comportamentului. Astfel, motivația abordării, ce presupune așteptarea recompensei și trăirea unor sentimente plăcute, crește probabilitatea ca individul să repete comportamentul care l-a adus în această stare, având în vedere că noul comportament induce o intensitate similară sau chiar mai mare a recompensei endogene în comparație cu comportamentul vechi. Cu toate acestea, în timp, intensitatea recompensei pe care individul o simte scade, iar acest comportament induce dependență sau o slăbire și apoi atenuare a schimbării comportamentale dorite. În același mod, acționează și motivația aversivă, procesele de evitare fiind învățate până când devin mecanisme automate. După repetarea frecventă a acțiunii comportamentale direcționate către un scop, individul repetă comportamentele învățate, acestea devenind obișnuințe, obținute printr-un proces complex de repetare, învățare și eroare. Astfel, experiența de mulțumire, liniște sau calm în timpul activării sistemului nervos parasimpatic și a altor căi de reglare, motivează menținerea noului comportament, ceea ce înseamnă că prevalează o acceptare a noului comportament (Michaelsen & Esch, 2021).
Tehnici de modificare a motivației și comportamentului
Teixeira și colaboratorii (2020) identifică o serie de tehnici de modificare a motivației și comportamentului, organizate pe trei categorii diferite, bazate pe teoria autodeterminării. În ceea ce privește tehnicile de autonomie, pot fi amintite următoarele: explorarea aspirațiilor de viață și a valorilor, obținerea perspectivei asupra unei condiții sau a unui comportament, încurajarea unei persoane să inițieze și să experimenteze un comportament. Tehnicile de relație cuprind tehnici precum încurajarea punerii întrebărilor, ascultarea activă și empatică; iar tehnicile de competență cuprind clarificarea așteptărilor, contribuirea la dezvoltarea unui plan de acțiune concret, precum și explorarea modalităților de a face față presiunii.
Alte exemple de tehnici de modificare a motivației comportamentului ce pot fi implementat fără ajutor sunt: compararea punctelor pro și a celor contra, distragerea, precum și focusarea pe succesul din trecut. De asemenea, tehnicile pot fi implementate și cu ajutor extern, specializat sau nu. Exemple de astfel de tehnici pot fi: asumarea unui angajament public, restructurarea mediului social, obținerea unor informații despre comportamentul de sănătate (Knittle et al., 2020).
Contexte în care motivația pentru schimbarea comportamentului este manifestată
Se pare că motivele implicite (legate de căutarea satisfacției afective) prezic comportamentul independent de intenții, în timp ce motivele explicite (care indică nevoi cognitive de a obține informații despre propriul comportament) ar fi mediate de intenții (Keatley et al., 2012). Analizele de regresie au indicat faptul că motivația implicită a prezis doar comportamentele legate de activitate fizică, ci nu și cele legate de comportament alimentar sănătos sau de folosire a metodelor contraceptive. În schimb, în toate comportamentele, intenția a mediat efectele variabilelor motivaționale explicite. În acord cu aceste rezultate, o meta-analiză (Knittle et al., 2018) arată că o creștere a intenției și a stadiului schimbării au fost în mod semnificativ legate de amplificarea activității fizice.
În ceea ce privește comportamentul alimentar sănătos, s-a demonstrat că pe măsură ce femeile au trecut de-a lungul etapelor schimbării pentru reglarea alimentației, au raportat niveluri mai ridicate de motivație autodeterminată, precum și un consum mai mare de alimente sănătoase și un consum mai scăzut a alimentelor nesănătoase (Guertin et al., 2020).
Mai mult decât atât, motivația a primit o atenție din ce în ce mai mare în cadrul abordărilor de consiliere, aceasta fiind considerată un punct cheie pentru eficacitatea tratamentului (Ryan et al., 2011). Articolul subliniază importanța autonomiei clientului, descrisă ca un ansamblu de acțiuni pe care persoana le îndreaptă către sine, implicând efort voluntar. Cu ajutorul acesteia, consilierii pot asista clientul motivat de schimbarea comportamentul și-l pot încuraja să implementeze inițiativele propuse. Nu sunt de neglijat implicațiile motivaționale ale factorilor nespecifici, cum ar fi alianța terapeutică.
Concluzii
Motivația este un determinant proximal al comportamentului, iar creșterea motivației este esențială pentru majoritatea intervențiilor de schimbare a comportamentului de sănătate. Pentru a întreține un comportament sănătos nou învățat pe termen lung, este important ca motivația autonomă să fie implicată, iar acest comportant să fie repetat până devine o obișnuință.
În acest mod, creșterea motivației poate reprezenta un prim pas important în rândul indivizilor ce nu se angajează în comportamente de sănătate și au un stil de viață nesănătos, însă își doresc să fie susținute și să facă o schimbare în acest sens. Cu toate acestea, pot fi necesare strategii suplimentare pentru a contribui la implementarea comportamentului (de exemplu: planificare, strategii volitive) și pentru a-l menține pe termen lung (de exemplu: automonitorizare și autoîntărire).
Referințe
Avram, E. (2014). Psihologia sănătății (volumul 8). Editura Universitară, București.
Guertin, C., Pelletier, L., & Pope, P. (2020). The validation of the Healthy and Unhealthy Eating Behavior Scale (HUEBS): Examining the interplay between stages of change and motivation and their association with healthy and unhealthy eating behaviors and physical health. Appetite, 144, 104487. https://doi.org/10.1016/j.appet.2019.104487
Keatley, D., Clarke, D. D., & Hagger, M. S. (2012). Investigating the predictive validity of implicit and explicit measures of motivation on condom use, physical activity and healthy eating. Psychology & health, 27(5), 550–569. https://doi.org/10.1080/08870446.2011.605451
Knittle, K., Heino, M., Marques, M.M., Stennius, M., Beattie, M., Ehbrecht, F., Hagger, M.S., Hardeman, W., & Hankonen, N (2020). The compendium of self-enactable techniques to change and self-manage motivation and behaviour v.1.0. Nature Human Behavior. 4, 215–223. https://doi.org/10.1038/s41562-019-0798-9
Knittle, K., Nurmi, J., Crutzen, R., Hankonen, N., Beattie, M., & Dombrowski, S. U. (2018). How can interventions increase motivation for physical activity? A systematic review and meta-analysis. Health psychology review, 12(3), 211–230. https://doi.org/10.1080/17437199.2018.1435299
Liu, G., Zhang, S., Zhang, J., Lee, C., Wang, Y., & Brownell, M. (2013). Autonomous motivation and Chinese adolescents’ creative thinking: The moderating role of parental involvement. Creativity Research Journal, 25(4), 446–456. https://doi.org/10.1080/10400419.2013.843401
López-Viets, V. , Walker, D.D. & Miller, W.R. (2002) ‘What is Motivation to Change? A Scientific Analysis’, in M. McMurran (ed.) Motivating Offenders to Change: A Guide to Enhancing Engagement in Therapy. Chichester: Wiley .
Michaelsen, M. M., & Esch, T. (2021). Motivation and reward mechanisms in health behavior change processes. Brain research, 1757, 147309. https://doi.org/10.1016/j.brainres.2021.147309
Ryan, R. M., Lynch, M. F., Vansteenkiste, M., & Deci, E. L. (2011). Motivation and autonomy in counseling, psychotherapy, and behavior change: A look at theory and practice. The Counseling Psychologist, 39(2), 193–260. https://doi.org/10.1177/0011000009359313
Sheeran, P., Wright, C. E., Avishai, A., Villegas, M. E., Rothman, A. J., & Klein, W. M. P. (2021). Does increasing autonomous motivation or perceived competence lead to health behavior change? A meta-analysis. Health Psychology, 40(10), 706–716. https://doi.org/10.1037/hea0001111
Teixeira, P. J., Marques, M. M., Silva, M. N., Brunet, J., Duda, J. L., Haerens, L., La Guardia, J., Lindwall, M., Lonsdale, C., Markland, D., Michie, S., Moller, A. C., Ntoumanis, N., Patrick, H., Reeve, J., Ryan, R. M., Sebire, S. J., Standage, M., Vansteenkiste, M., & Hagger, M. S. (2020). A classification of motivation and behavior change techniques used in self-determination theory-based interventions in health contexts. Motivation Science, 6(4), 438–455. https://doi.org/10.1037/mot0000172
Autor: Maria Bumbănac, masterandă în cadrul programului Psihologia Sănătăţii – Cercetare Clinică şi Optimizare Comportamentală, membru afiliat al Laboratorului de Psihologia Sănătăţii şi Neuropsihologie Clinică (LPSNC), Universitatea din Bucureşti.
