Relația dintre perfecționism și alianța terapeutică

O jumătate de secol de relatări teoretice, studii de caz și dovezi arată limite ale perfecționismului, succesului psihoterapiei persoanelor perfectioniste și îngreunează participarea și beneficiul oamenilor în relațiile apropiate. De asemenea, relațiile apropiate sunt determinanți cruciali ai succesului terapiei. Definițiile perfecționismului se concentrează pe urmărirea unor standarde înalte și a autocriticii pentru nerespectarea standardelor, iar perfecționismul a fost în general conceptualizat ca fiind multidimensional (Hewitt et al., 2020).

Perfecționismul are un rol critic în psihopatologie. Multe studii au asociat perfecționismul cu tulburări afective, tulburări de anxietate, tulburare obsesiv-compulsivă (TOC), tulburări de alimentație și alte probleme de sănătate mintală. „Preocupările perfecționiste au avut un efect mai mare pentru majoritatea rezultatelor” (Limburg et al., 2017, p. 18). Efectele acestea par cu atât mai mari/robuste cu cât ne uităm, mai degrabă, spre latura de îngrijorări perfecționiste (Limburg et al., 2017).

Recenzia narativă a lui Egan & Sarah (2014) a concluzionat că perfecționismul este un risc „transdiagnostic” și un factor de menținere pentru mai multe tulburări psihologice.

Tratarea pacienților perfecționiști este o provocare. Hewitt, Flett și colab. (2018) au postulat că pacienții perfecționiști se confruntă în mod regulat cu un rezultat de tratament mai slab datorită stilului lipsit de precizie și claritate în a gândi, a simți și a se comporta.

În privința factorilor terapeutici și extraterapeutici importanți în terapie, Miller, Duncan și Hubble (1997) au estimat că:

• 40% din variația rezultatului terapiei se datorează factorilor extraterapeutici,
• 30% se datorează alianței terapeutice,
• 15% se datorează tehnicii de terapie,
• 15% se datorează speranței.

De asemenea, relațiile extraterapeutice sunt un factor determinant esențial al schimbării rezultatului tratamentului. Perfecționismul îngreunează participarea pacienților atât în relațiile terapeutice, cât și-n relațiile apropiate (Hewitt et al., 2017).

Chiar și așa, înțelegerea măsurii în care anumite tipuri de relații extraterapeutice reprezintă legătura dintre perfecționism și tratament este limitată.

În medie, persoanele cu un nivel mare al perfecționismului își vor vedea terapeutul într-un mod mai degrabă negativ și persoanele cu un nivel scăzut de perfecționism își vor vedea terapeutul într-un mod mai degrabă pozitiv. (Hewitt et al., 2020).

Cineva care are un nivel mediu de perfecționism poate vedea terapeutul într-o manieră mai realistă, care nu este afectată de nivelul său ridicat sau scăzut de perfecționism și poate fi mai în conformitate cu realitatea terapeutului. (Miller et al., 2017)

Cu alte cuvinte, la începutul terapiei, o persoană cu un nivel moderat de perfecționism poate evalua mai precis atributele terapeutului de construire a alianței, precum și interacțiunile relaționale cu ceilalți. Prin urmare, capacitatea sa de a le evalua cu precizie poate fi un prognostic pozitiv pentru reducerea ulterioară a simptomelor, spre deosebire de cei cu un nivel ridicat sau scăzut de perfecționism.

În prezent, pe baza unui articol realizat de Miller et al. (2017), se știe că:

1. Nivelul inițial de perfecționism al pacienților afectează negativ legătura lor cu terapeuții și percepția atributelor rogersiene ale terapeuților (empatie, congruență și considerație) la începutul tratamentului și implicarea lor ulterioară în terapie.
2. Contribuția terapeuților la alianță nu pare să fie afectată de nivelul inițial de perfecționism al pacienților.
3. Pacienții individuali ai terapeuților care sunt percepuți în medie de către pacienții lor ca având atributele rogersiene experimentează scăderi mai mari ale perfecționismului și simptomelor.
4. O implicare mai mare a pacienților la început în terapie este asociată cu o scădere mai mare a perfecționismului, dar o relație puternică cu terapeutul poate fi necesară pentru o scădere mai mare a simptomelor. Relația dintre perfecționismul pre-tratament și alianță se explică parțial prin niveluri mai ridicate de ostilitate și niveluri mai scăzute ale rezultatelor terapiei.
5. Relația dintre perfecționismul pre-tratament și rezultat se explică aproape în întregime prin nivelul de contribuție al pacientului la alianța și satisfacția cu rețeaua socială, subliniind importanța concentrării asupra funcționării sociale pentru pacienții cu perfecționism ridicat (atât în cadrul, cât și în afara terapiei).

Perfecționismul pre-tratament nu a fost legat de contribuția terapeutului la alianță în niciun moment în timpul tratamentului, sugerând că terapeuții au putut continua să se implice într-un nivel similar de construire a alianței, indiferent de nivelul de perfecționism al pacientului. Se pare că terapeuții nu au fost descurajați în a-și face partea lor la construirea relațiilor și la avansarea procesului terapeutic, chiar și cu pacienții cu perfecționism (Zuroff et al., 2000).

Care sunt limitările studiilor și ce se poate face în viitor?

Majoritatea informațiilor despre perfecționism și alianță se bazează pe un singur studiu cu multe seturi de analize ale aceluiași eșantion. Este esențial să se efectueze mai multe cercetări privind perfecționismul și alianța terapeutică utilizând diferite populații și măsurători. Alte limitări potențiale în ceea ce privește sinteza datelor este variabilitatea scalelor specifice și a tipurilor de măsurare utilizate (Miller et al., 2017). 

Ar mai fi util să se reanalizeze datele studiilor vechi, de către cercetători independenți. De cele mai multe ori, datele acestor studii nu sunt publice și ar fi dezirabil să se efectueze o serie de reanalizări dincolo de studiile de caz și relatările teoretice.

Concluzii

Am realizat, în acest articol, o incursiune în efectele pe care perfecționismul pacientului le poate avea asupra relației terapeutice, am aflat care sunt factorii care contează în procesul terapeutic și în rezultatele terapeutice din cele mai recente studii în domeniu. De asemenea, am evidențiat care sunt principalele limite de cercetare și ce se poate face în viitor.

Referințe bibliografice:

Limburg, Karina, et al. „The Relationship Between Perfectionism and Psychopathology: A Meta-Analysis”. Journal of Clinical Psychology, vol. 73, nr. 10, octombrie 2017, pp. 1301–26. DOI.org (Crossref), https://doi.org/10.1002/jclp.22435.

Egan, Sarah J., editor. Cognitive-Behavioral Treatment of Perfectionism. Guilford Press, 2014.

Hewitt, Paul L., Martin M. Smith, et al. „The Perniciousness of Perfectionism in Group Therapy for Depression: A Test of the Perfectionism Social Disconnection Model.” Psychotherapy, vol. 57, nr. 2, iunie 2020, pp. 206–18. DOI.org (Crossref), https://doi.org/10.1037/pst0000281.

Limburg, K., Watson, H. J., Hagger, M. S., & Egan, S. J. (2017). The relationship between perfectionism and psychopathology: A meta analysis. Journal of Clinical Psychology, 73, 1301-1326.

Miller, S. D., Duncan, B. L., & Hubble, M. A. (1997). Escape from Babel: Toward a unifying language for psychotherapy practice. New York: Norton.

Miller, Racheli, et al. „Perfectionism and Therapeutic Alliance: A Review of the Clinical Research”. Research in Psychotherapy : Psychopathology, Process, and Outcome, vol. 20, nr. 1, aprilie 2017, p. 264. PubMed Central, https://doi.org/10.4081/ripppo.2017.264.

Zuroff DC, Blatt SJ, Sotsky SM, Krupnick JL, Martin DJ, Sanislow CA 3rd, Simmens S. Relation of therapeutic alliance and perfectionism to outcome in brief outpatient treatment of depression. J Consult Clin Psychol. 2000 Feb;68(1):114-24. doi: 10.1037//0022-006x.68.1.114. PMID: 10710846.

Miller R, Hilsenroth MJ, Hewitt PL. Perfectionism and Therapeutic Alliance: A Review of the Clinical Research. Res Psychother. 2017;20(1):264. Published 2017 Apr 13. doi:10.4081/ripppo.2017.264