Perspective asupra recunoștinței

P

Despre Gratitudine sau Recunoștință

Dicționarul de psihologie APA (American Psychological Association, n.d.) definește termenul de gratitudine sau recunoștință ca fiind acel sentiment de mulțumire și aceea fericire care vine ca răspuns după primirea unui beneficiu, dar sau orice alt câștig (e.g., o favoare) și/sau cu privire la o întâmplare, un eveniment, un fenomen (e.g., o zi frumoasă). Se creează, așadar, o legătură între binefăcător și beneficiar, înțeleasă prin ideea de recunoștință ca emoție sau stare morală. În filosofie, gratitudinea a fost abordată în numeroase ocazii, evidențiindu-se caracterul său de întărire pozitivă a unor comportamente (e.g., comportamente prosociale) și în cadrul relațiilor, legăturilor sociale (Szentagotai-Tatar & David, 2017).

Recunoștința este privită, de asemenea, ca fiind atât o emoție, stare, legată de  moralitate, cât și ca fiind legată de personalitate, o virtute a caracterului sau „părintele celorlalte virtuții (Cicero, 1851)”, fiindu-i acordată o mare importanță în dinamica din planul social. Astfel, recunoștința reprezintă un construct adesea asociat cu empatia, religiozitatea sau spiritualitatea și starea de bine generală sau satisfacția cu viața (Van Oyen și colab., 2018). Gratitudinea a fost clasată de un grup de participanți (N = 5299) pe al treilea loc, după speranță și vioiciune, printre cei care au declarat o satisfacție ridicată legată de viață (Park și colab., 2004).

Efectele pozitive ale recunoștinței asupra stării de bine, sănătății și percepției față de viață

S-a arătat că recunoștința aduce numeroase beneficii asupra sănătății fizice și mintale, asupra stării de bine generale (Emmons & Mishra, 2012). Studiul derulat de Krause și colaboratorii (2017), a propus ipoteza conform căreia oamenii care tind să fie mai recunoscători, se implică mai frecvent în comportamente sanogene. De asemenea, recunoștința a intrat în atenția comunității științifice în dorința de a explora efectele acesteia asupra celor care se confruntă cu boli cronice, severe (Hussin și colab., 2021; Sirois & Wood, 2017; Sztachańska și colab., 2019; Otto și colab., 2016).

Literatura de specialitate a subliniat faptul că recunoștința încadrează două direcții: (1) a fi recunoscător față de lucruri și față de cei din jur; (2) a fi recunoscător, în general, ca dispoziție; iar centrarea pe starea în sine, de recunoștință, și a motivelor din spatele acesteia, aduce beneficii asupra stării de bine (Sztachańska și colab., 2019). Astfel, experimentul derulat a evidențiat că focusarea pe dezvoltarea unei atitudini recunoscătoare aduce beneficii vizibile în viața unor paciente diagnosticate cu cancer mamar (N = 42). Femeile cu cancer la sân se confruntă cu probleme legate de imaginea de sine și încredere în sine, sexualitate, intimitate și percepția asupra feminității; provocări care apar în special în cazul acestor paciente, comparativ cu cele diagnosticate cu alte forme de cancer. Intervenția propusă de studiul citat, bazată pe modelul psihologiei pozitive, a vizat, în principal, creșterea stării de bine generale: pacientele cu cancer la sân, comparativ cu populația generală, nu se pot gândi cu ușurință la aspecte pozitive din viața de zi cu zi pentru a fi recunoscătoare (au în minte povara bolii, ca eveniment negativ major din viața lor). În manieră similară, Otto și colaboratorii (2016) au investigat dacă cultivarea unei atitudini recunoscătoare are un efect asupra fricii față de moarte a femeilor diagnosticate cu cancer la sân. După o perioadă de 6 săptămâni, în care au beneficiat de o intervenție asupra creșterii atitudinii recunoscătoare (N = 34), pacientele cu cancer la sân au descris o îngrijorarea mai mică față de moarte comparativ cu grupul de control (i.e., fără intervenție asupra recunoștinței, N = 33; în cazul acestora nu a existat o schimbare asupra modului de interpretare a morții). Sarcina din cadrul intervenției, cu o durată de 10 minute per ședință, a constant în scrierea unei scrisori în care menționau motive/ o persoană pentru care se simțeau recunoscători; grupul de control, de asemenea, a petrecut 10 minute într-o sesiune on-line pentru a descrie și enumera 20 de activități pe care le-au petrecut în săptămânile respective (Otto și colab., 2016). Și în alte cercetări, sarcina de a scrie, de a ține un jurnal sau alte activități concrete (e.g., exprimare verbală, mantre, rugăciune), unde se listează motive pentru a fi recunoscător, a avut efecte pozitive considerabile asupra stării de bine, sănătății și percepției față de viață (pentru detalii vezi: Lambert și colab., 2009; Schitker & Richardson, 2019).

Totuși, există în actualitate o nevoie constantă de studii experimentale centrate pe evidențierea rolului recunoștinței asupra sănătății fizice și mintale, în special în cazul unor afecțiune medicale semnificative, tulburări din sfera psihopatologiei sau asupra populației aflate la risc (Jans-Beken și colab., 2019). Review-ul citat a regăsit, astfel, că multe cercetări curente evidențiază rolul pozitiv al recunoștinței în crearea și menținerea relațiilor sociale și în promovarea unei viziuni pozitive asupra vieții, însă literatura din spatele unor astfel de afirmații rămâne inconclusivă, insuficientă, fragmentară. Totodată, există o corelație pozitivă între a fi recunoscător și absența unor simptome clare pentru o tulburare din sfera psihopatologiei, dar creșterea atitudinii recunoscătoare are un efect discutabil, care nu este universal aplicabil, în scăderea unei astfel de simptomatologii, în cazul unor pacienți cu astfel de tulburări (Jans-Beken și colab., 2019).

Recunoștința și religiozitatea/ spiritualitatea

Conform Pew Research Center`s (2012; un studiu ce a cuprins 230 de țări și teritorii) în jur de 84% dintre respondenți au descris că au o afiliere religioasă, iar aproximativ 16% nu se identifică ca fiind afiliați unei religii. Totuși, statistici mai recente publicate de către organizația citată arată că procentul persoanele care nu se identifică cu o religie anume a crescut până la 20%, în Statele Unite (pentru detalii: https://www.pewforum.org/religious-landscape-study/). Religiozitatea reprezintă pentru mulți un mecanism de coping în situații interpretate ca fiind amenințătoare sau încărcate de stres puternic (Ano & Vasconcelles, 2005). Spre  exemplu, gratitudinea a fost descrisă ca fiind mecanism protectiv împotriva declanșării simptomatologiei asociate depresiei (N = 72 femei cu probleme de fertilitate; Aflakseir & Mahdiyar, 2016; Krause și colab., 2014). Scrierile/ dogmele cu caracter religios promovează recunoștința față de divinitate și față de semeni ca fiind o caracteristică dezirabilă (Fincham & May, 2020). În această relație, recunoștința față de divinitate a fost asociată cu o stare de bine mai ridicată (Rosmarin și colab., 2011) și cu speranța (Krause și colab., 2015), care se pot manifesta ca factori protectivi pentru sănătatea fizică și cea mintală. Recunoștința față de semeni a fost corelată cu tendința de ierta mai ușor și o motivație mai ridicată de a investi altruism, încredere și a resimți satisfacție atât la nivel intra, cât și interpersonal (Lambert și colab., 2009; Algoe, 2012, 2019; Schitker & Richardson, 2019; Fincham & May, 2020).

Rezumând, larga literatură care a investigat relația dintre recunoștință, religiozitate și diverse arii ale vieții, a subliniat că, global, persoanele religioase, recunoscătoare divinității și celor din jur, au o viziune mai pozitivă asupra vieții (Fincham & May, 2020), oglindită asupra sănătății fizice și mintale, asupra felului cum fac față provocărilor vieții (Krause și colab., 2015).

Briefing în genetică, diferențe de gen și vârstă

Studiul derulat de Krause și colaboratorii (2017; N = 1775), au legat tendința de a manifesta recunoștință (inclusiv față de divinitate) cu niveluri mai scăzute ale hemoglobinei glicate (AbA1c, un marker al controlului glicemic), în cazul femeilor, dar nu și a bărbaților. În final, autorii au conchis că este o nevoie mai mare de studii pentru a evidenția o legătură între recunoștința și gena AbA1c. Algoe și Way (2014) au regăsit o legătură între exprimarea recunoștinței și nivelul de oxitocină al beneficiarului. În relațiile romantice, așadar, actele de recunoștință au depins semnificativ de nivelul de oxitocină. Prezența anumitor modificări ale OXTR – parent gene – SNP rs53576 a fost asociată cu niveluri mai ridicate ale recunoștinței, cu scoruri mai mari în cazul femeilor comparativ cu cele ale bărbaților (pentru concluzii amănunțite vezi van Oyen și colab., 2018). Autorii au oferit ca explicație faptul că, grupul de gene și genul influențează indirect manifestarea recunoștinței, fiind influențate de nivelul de empatie resimțit (empatia, inclusiv, a fost asociată cu recunoștința). Și cercetări anterioare au regăsit o legătură între tendința de a te simți recunoscător și nivelurile de oxitocină, îndemnând cercetătorii să investigheze mai profund legătura dintre cele două (Barraza și colab., 2013).

Privitor la diferențele de gen, conform rezultatelor unui studiu realizat în 2017 de Krause și colaboratorii, există diferențe între bărbați (N = 762) și femei (N = 1013) în exprimarea gratitudinii. Astfel, femeile sunt mai înclinate să arate recunoștință comparativ cu bărbați, în special să resimtă gratitudine față de Dumnezeu (Krause și colb., 2017). Totodată, în cazul femeilor un nivel ridicat al gratitudinii ca trăsătură a fost corelat cu o încredere în sine mai puternică, mai exact, cu o procesare inconștientă a sinelui într-o lumină mai pozitivă (Alkozei și colab., 2018). Recunoștința a fost mai frecvent întâlnită în cazul persoanelor mai în vârstă comparativ cu adulții maturii și tinerii (Chopik și colb., 2017). O explicație dată de autori este că, perspectiva unui timp limitat, mai scurt (engl. shorter time perspective) duce la o creștere în exprimarea recunoștinței. Totuși, este sugerată o investigare mai profundă a acestei ipoteze, preferabil folosindu-se un design longitudinal în derularea studiului. O altă posibilă asociere poate fi dată de faptul, odată cu creșterea în vârstă, emoțiile pozitive sunt mai frecvente și mai puternice, mergând pe aceeași premisă a limitării timpului (Chopik și colab., 2018).

`The dark side of gratitude`

Zhu și colaboratorii (2020) au evidențiat o altă latură a recunoștinței, legată de faptul că persoanele recunoscătoare sunt capabile să încalce normele morale, precum onestitatea și justiția, pentru binefăcătorii lor. De-a lungul a 6 serii de studii experimentale (N = 663), s-a arătat că, în majoritatea ocaziilor, beneficiarii au ales să își protejeze binefăcătorii, mințind sau micșorând o pedeapsă atunci când acest comportament al lor venea în favoarea binefăcătorului. Astfel, pe lângă aspectele pozitive ale recunoștinței, aceasta poate conduce la comportamente deviante sau cu un caracter negativ, mai ales atunci când dorința de a păstra sau dezvolta o relație interpersonală intră în conflict cu promovarea normelor morale (pentru detalii asupra studiilor experimentale: Zhu și colab., 2020). Totodată, studiul citat întărește concluzia larg răspândită conform căreia gratitudinea induce anumite valențe asupra comportamentelor și atitudinii persoanei care primește actul de binefacere, în special dacă aceasta se simte datoare față de respectiva favoare, în vederea menținerii și dezvoltării relației cu binefăcătorul.

În concluzie, gratitudinea rămâne un factor important în dinamica relațională, în promovarea unor comportamente prosociale în majoritatea situațiilor, după cum o subliniază numeroasele cercetări efectuate de-a lungul timpului. De asemenea, recunoștința are un efect vizibil, un impact pozitiv asupra stării de bine și viziunii asupra vieții. Chiar dacă studiile din această sferă încă nu acoperă suficient sau acoperă lacunar impactul recunoștinței în relație cu arii importante din viață (în special din sfera psihopatologiei), un lucru este evident: recunoștința ne face să privim mai pozitiv viața, să observăm mai pozitiv lucrurile, chiar dacă uneori se întâmplă pentru un timp scurt. Promovarea unei atitudini pozitive aduce cu sine deseori speranță, aspect care, în unele situații poate avea un impact, mai mult sau mai puțin semnificativ, suprapus unui proces de prevenire sau ameliorare a unor probleme zi cu zi, chiar până la probleme cu valență clinică.

 Referințe:

Aflakseir, A., & Mahdiyar, M. (2016). The role of religious coping strategies in predicting depression among a sample of women with fertility problems in Shiraz. Journal of reproduction & infertility, 17(2), 117.

Algoe, S. B. (2019). Positive interpersonal processes. Current Directions in Psychological Science, 28, 183–188.

Ano, G. G., & Vasconcelles, E. B. (2005). Religious coping and psychological adjustment to stress: A meta-analysis. Journal of Clinical Psychology, 61(4), 461–480. doi:10.1002/jclp.20049

Cicero, M. T. (1851). The orations of Marcus Tullius Cicero. Vol. IIILondon, UK: George Bell & Sons (C. D. Younge, Trans.).

Chow, R. M., & Lowery, B. S. (2010). Thanks, but no thanks: The role of personal responsibility in the experience of gratitude. Journal of Experimental Social Psychology, 46(3), 487–493. https://doi.org/10.1016/j.jesp.2009.12.018

 Emmons, R. A., & Mishra, A. (2012). Why gratitude enhances well-being: Whatwe know, what we need to know. In K. M. Sheldon, T. B. Kashdan, & M. F. Steger (Eds.), Designing positive psychology: Taking stock and moving forward (pp. 248–262). New York, NY: Oxford University Press, Inc.

Fincham, F. D., & Beach, S. R. H. (2013). Gratitude and forgiveness in relationships. In J. A. Simpson & L. Campbell (Eds.), The Oxford handbook of close relationships (pp. 638–663). Oxford: Oxford University Press

Hussin, N. A. M., Mohammad, T., & Jamaludin, S. S. S. (2021). “I’m Grateful, but Am I?”: The Exploration of Gratitude as a Complex Experience Among Malaysian Cancer Patients. Illness, Crisis & Loss, 10541373211054171.

Jans-Beken, L., Jacobs, N., Janssens, M., Peeters, S., Reijnders, J., lechner, L., & Lataster, J. (2019). Gratitude and health: An updated review. Journal of Positive Psychology.

Krause, N., Emmons, R. A., & Ironson, G. (2015). Benevolent images of God, gratitude, and physical health status. Journal of Religion and Health, 54, 1503–1519.

Krause, N., Emmons, R. A., Ironson, G., & Hill, P. C. (2017). General feelings of gratitude, gratitude to god, and hemoglobin A1c: Exploring variations by gender. The Journal of Positive Psychology, 12(6), 639–650. https://doi.org/10.1080/17439760.2017.1326520

 Krause, N., Hayward, R. D., Bruce, D., & Woolever, C. (2014). Gratitude to God, self-rated health, and depressive symptoms. Journal for the Scientific Study of Religion, 53, 341–355.

Lambert, N. M., Fincham, F. D., Braithwaite, S. R., Graham, S., & Beach, S. R. H. (2009). Can prayer increase gratitude? Psychology of Religion and Spirituality, 1, 39–49.

 Otto, A. K., Szczesny, E. C., Soriano, E. C., Laurenceau, J. P., & Siegel, S. D. (2016). Effects of a randomized gratitude intervention on death-related fear of recurrence in breast cancer survivors. Health psychology : official journal of the Division of Health Psychology, American Psychological Association, 35(12), 1320–1328. https://doi.org/10.1037/hea0000400

Park, N., Peterson, C., & Seligman, M. E. (2004). Strengths of character and well-being. Journal of Social and Clinical Psychology, 23, 603–619. doi:10.1521/jscp.23.5.603.50748 

Pew Forum. (2012). The global religious landscape. Retrieved from http://www.pewforum.org/2012/12/18/globalreligious-

Rosmarin, D. H., Pirutinsky, S., Cohen, A. B., Galler, Y., & Krumrei, E. J. (2011). Grateful to God or just plain grateful? A comparison of religious and general gratitude. Journal of Positive Psychology, 6, 389–396.

Schnitker, S. A., & Richardson, K. L. (2019). Framing gratitude journaling as prayer amplifies its hedonic and eudaimonic well-being, but not health, benefits. Journal of Positive Psychology, 14, 427–439.

Sirois, F. M., & Wood, A. M. (2017). Gratitude uniquely predicts lower depression in chronic illness populations: A longitudinal study of inflammatory bowel disease and arthritis. Health Psychology, 36(2), 122–132. https://doi.org/10.1037/hea0000436

Sztachańska, J., Krejtz, I., & Nezlek, J. B. (2019). Using a Gratitude Intervention to Improve the Lives of Women With Breast Cancer: A Daily Diary Study. Frontiers in Psychology, 10. doi:10.3389/fpsyg.2019.01365 

Szentagotai-Tătar, A., & David, D. (2017). Tratat de psihologie pozitivă. Iaşi: Editura Polirom.

vanOyen Witvliet, C., Root Luna, L., VanderStoep, J. V., Vlisides-Henry, R. D., Gonzalez, T., & Griffin, G. D. (2019). OXTR rs53576 genotype and gender predict trait gratitude. The Journal of Positive Psychology, 14(4), 417–426. https://doi.org/10.1080/17439760.2018.1460689

Zhu, R., Xu, Z., Tang, H., Wang, H., Zhang, S., Zhang, Z., Mai, X., & Liu, C. (2020). The dark side of gratitude: Gratitude could lead to moral violation. Journal of Experimental Social Psychology, 91, 104048. https://doi.org/10.1016/j.jesp.2020.104048

Cristina-Sînziana Trofin

Add comment

Arhivă Ediții

Pagina de Facebook APR