Implicaţiile dezgustului în psihopatologia tulburării obsesiv-compulsive

Prin acest articol ne propunem realizarea unei incursiuni în ceea ce privește rolul dezgustului ca emoție complexă în tulburarea obsesiv-compulsivă (OCD). Începând cu definițiile principalelor concepte și prevalența OCD, vom atinge subiecte precum contaminarea în tulburarea obsesiv-compulsivă, cât și implicațiile dezgustului în cadrul acestei psihopatologii, dar şi câteva elemente privind date obţinute prin neuro-imagistică referitoare la regiunile din creier asociate cu dezgustul în raport cu OCD. Vom încheia cu un scurt ghid bazat pe literatura de specialitate referitor la câteva măsuri pe care le pot lua persoanele care experimentează dezgustul. 

Încadrare teoretică

Literatura de specialitate a relevat recent faptul că dezgustul joacă un rol important în tulburarea obsesiv-compulsivă (Bhikram et al., 2017). Aceiași autori sugerează că includerea dezgustului în modelele teoretice ale OCD poate conduce la o înțelegere mai bună a tulburării, cât și la o tratare mai eficientă a acesteia. 

OCD este definită ca „o tulburare cronică și debilitantă caracterizată prin prezența obsesiilor și a compulsiilor care cauzează suferință substanțială și afectare funcțională sau care consumă mult timp” (Bhikram et al., 2017). Tulburarea în discuție este caracterizată prin gânduri nedorite și incontrolabile (obsesii), cât și compulsii – acte repetitive la care se face față cu greu și care devin adevărate ritualuri (ex. a verifica mereu înainte să pleci de acasă apa, gazul, lumina etc.), acestea fiind menite să reducă efectul detrimental al obsesiilor (Vicario et al., 2017). Prevalența la nivel internațional (la 12 luni) a OCD este 1,1 – 1,8%, conform DSM-V (American Psychiatric Association, 2013). 

Dezgustul este „o emoție universală caracterizată de un sentiment de repulsie sau de dezaprobare profundă față de ceva neplăcut sau ofensator” (Darwin, 2015). Acesta a căpătat de-a lungul timpului denumirea de „emoția uitată a psihiatriei” (Amoroso et al., 2020), fapt cauzat de neglijarea cercetărilor în această direcție. Inițial, s-a emis ipoteza conform căreia dezgustul are o funcție evolutivă de evitare a contaminării și a bolilor (Quigley et al., 2014). Dezgustul este caracterizat de o expresie facială distinctă (ridicarea buzei superioare și încrețirea nasului și a sprâncenelor; Bhikram et al, 2017). Stimulii care evocă dezgustul sunt poate cei mai diverși dintre toate emoțiile umane, de la toalete murdare până la transgresiuni morale (Quigley et al., 2014). 

Vicario et al. (2017) diferenţiază trei direcţii de bază atunci când vorbim despre dezgust şi anume: dezgustul de bază (creat de stimuli vizuali, gustativi, ofactivi); dezgustul social („abilitatea de a recunoaşte dezgustul la alţii”); dezgustul moral (fiind subiectiv şi legat de comportamentele pe care nu le considerăm potrivite). 

Conform lui Amoroso et al. (2020), deși neglijat de-a lungul timpului din cauza lipsei consensului teoretic, dezgustul este considerat responsabil pentru mai multe anormalități într-o serie de psihopatologii (OCD, fobii specifice, depresie, tulburări alimentare etc.).

În ceea ce privește rolul dezgustului în OCD, teoriile despre emoția în discuție indică faptul că unul dintre rolurile dezgustului este de a evita contaminarea (Amoroso et al., 2020). În același timp, îngrijorările privind contaminarea reprezintă 55%–65% dintre preocupările celor diagnosticați cu OCD. Astfel, literatura de specialitate a studiat pe larg această tulburare psihiatrică în relație cu dezgustul (Amoroso et al., 2020). 

Dezgustul şi OCD

Conform Bhikram et al. (2017), printre îngrijorările comune specifice acestei tulburări sunt cele referitoare la contaminare. Autorii explică faptul că: „din moment ce dezgustul implică evaluarea obiectelor din punct de vedere a potenţialului de a fi dăunătoare, tulburarea obsesiv compulsivă bazată pe contaminare poate reprezenta o disfuncţie în procesul de evaluare, rezultând într-o alarmă falsă de contaminare şi o supraestimare a consecinţelor contractării contaminanților” (Bhikram et al., 2017). Această evaluare iniţială poate avea efecte asupra persoanei în cauză, întrucât poate să „se implice în evitare compulsivă sau comportamente de neutralizare (precum spălatul excesiv al mâinilor)”. Articolul lui Vicario şi colaboratorilor săi (2017) de tip review, menţionează, de asemenea, faptul că în OCD o caracteristică comună este „sensibilitatea crescută la dezgustul de bază”.

Literatura de specialitate diferenţiază între sensibilitatea la dezgust (DS), adică nivelul de dezgust experimentat (McKay, 2017) şi tendinţa de dezgust (DP): „Uşurinţa cu care o persoană devine dezgustată” (Ludvik et al., 2015). Amoroso et al. (2020) menţionează că ambele corelează cu simptomele tulburării obsesiv-compulsive bazată pe contaminare atât în ceea ce priveşte persoanele aflate în stadiul clinic, cât şi cele aflate în stadiul non-clinic. De asemenea, dezgustul nu corelează numai cu simptomele OCD axate pe partea de contaminare, ci şi cu simptome bazate pe verificare sau de tip „just–right” (Amoroso et al., 2020) sau cu simptome din subcategoria OCD numită scrupulozitate (Amoroso et al., 2020; pe un eşantion non-clinic). Olatunji et al. (2010) explică de ce dezgustul se poate asocia cu simptomele OCD referitoare la obsesiile religioase (păcatul, pedeapsa) sau la stimuli asociaţi cu acestea (moartea). Astfel, conform autorilor, „dezgustul este în legătură directă cu noţiunea de puritate care este încorporată în codurile de morală pentru diferite religii”, acestea protejând sufletul omului de „poluare morală”.

Ludvik et al. (2015) prezintă mai multe perspective asupra sensibilităţii la dezgust, printre acestea fiind: Faptul că DS are un rol mai mare în cazul persoanelor care suferă de OCD cu contaminare „decât în cazul altor subtipuri”; faptul că DS „prezice simptomele OCD cu simptome de contaminare”; faptul că DS „mediază asocierea dintre DP şi simptomele OCD bazate pe contaminare”; sau faptul că este asociată cu anxietatea, cu dificultăţi în ceea ce priveşte reglarea emoţiilor şi că ar putea să fie mai des întâlnită în tulburările de anxietate şi mai puţin specifică OCD (pentru citările fiecărei idei în parte se recomandă citirea integrală a studiului). Despre tendinţa de dezgust (DP), în acelaşi studiu, se menţionează că este „mai specific OCD decât tulburării de anxietate generalizată” şi corelează cu OCD cu simptome de contaminare sau evitare. 

Ce se întâmplă cu creierul nostru atunci când experimentăm dezgustul?

În review-ul lui Vicario et al. (2017) sunt identificate o serie de porţiuni din interiorul creierului care se activează atunci când persoanele care suferă de OCD simt dezgustul moral. Acestea sunt: „insula, cortexul orbitofrontal, cortexul prefrontal medial şi dorsolateral, cortexul cingulat anterior şi posterior, nucleul caudat şi amigdala”. 

Ludvik et al. (2015) preia, asemenea, informaţii cu privire la activarea porţiunilor din creier asociate cu dezgustul în OCD. Una dintre acestea este insula, regiune sugerată de mai multe studii în urma investigării cu instrumente precum fMRI sau tomografia cu emisie de pozitroni (pentru citările integrale fiecărui studiu care sugerează acest lucru, se recomandă citirea studiului lui Ludvik et al., 2015 în întregime). De asemenea, un alt lucru menţionat de autori este acela că acele regiuni care sunt asociate cu OCD sau OCD cu simptome de contaminare (C-OCD) „sunt asociate cu dezgustul mai degrabă decât cu frica”.

În acord cu celelalte studii, Bhikram et al. (2017) preiau studii care sugerează o activare a insulei în cazul persoanelor cu OCD: „comparativ cu grupurile de control, pacienţii cu OCD au arătat o activitate mai mare a insulei în răspunsul la  fotografiile aflate în legătură cu contaminarea sau cu dezgustul”. În acelaşi studiu, autorii identifică alte regiuni implicate în OCD, despre ele considerându-se că „sunt, de asemenea, importante în procesarea dezgustului” (precum cortexul orbito-frontal). 

Ce putem face?

Mai departe, desprinzându-ne puţin de rigiditatea impusă de modalitatea formală de transmitere a informaţiilor, ne identificăm şi noi cu nevoia cititorilor de aplicabilitate a informaţiilor ştiinţifice, motiv pentru care vă propunem un scurt ghid practic (folosind surse din literatura de specialitate) prin care puteţi reduce dezgustul.

Ludvik et al. (2015) explică în studiul lor faptul că „reacţiile dezgustului pot să fie atinse şi păstrate prin procesul de condiţionare evaluativă” (engl.: evaluative conditioning). Acest proces se referă la „schimbarea valenţei unui stimul (stimulul condiţionat) rezultat din potrivirea acestuia în trecut cu un alt stimul, stimulul necondiţionat”. Astfel, sunt propuse trei soluţii:

1. Atunci când simţi dezgustul, o formă de a modifica această emoţie este să te expui la stimulul respectiv. Ludvik et al. (2015) reunesc în review-ul lor o serie de studii conform cărora expunerea este folosită pentru a diminua dezgustul. Ce este de menţionat, totuşi, este că această tehnică e mai des folosită în cazul fricii şi că momentan nu se cunoaşte concret în aceeaşi măsură abilitatea expunerii de a reduce dezgustul în OCD, cum se cunoaşte pentru frică.
2. Un alt lucru pe care îl poţi încerca este contra-condiţionarea (engl.: counterconditioning), care se referă la asocierea dintre stimulul care îţi provoacă dezgust şi un alt stimul care să îţi placă. O menţiune foarte importantă este ca stimulul care îţi place să fie suficient de intens, pentru a fi eficient, altfel poate să provoace efectul opus. Conform cercetărilor citate de Ludvik et al. (2015), contra-condiţionarea poate să fie mai eficientă decât expunerea, aceasta folosindu-se şi în reducerea fricii, nu doar a dezgustului.
3. Reevaluează stimulul care îţi produce dezgust. Acest lucru se poate realiza prin modificarea valenţei stimulului care provoacă dezgust. Totuşi, acest lucru poate să aibă limite, întrucât nu a existat o comparaţie cu expunerea sau contra-condiţionarea (Ludvik et al., 2015). 

Concluzii

Literatura de specialitate a stabilit o serie de consensuri în ceea ce privește dezgustul  și menținerea OCD, în principal partea de contaminare a acestei tulburări și rolul jucat de dezgust. În ciuda avansului științific, există încă mai multe lacune în literatura de specialitate. Acest lucru nu este surprinzător, dat fiind faptul că dezgustul este o emoție complexă, iar studiul acesteia, mai ales pe populații clinice, este dificil (Bhikram et al., 2017). 

Noile metode oferite de neuroștiință pot facilita dezvoltarea literaturii în ceea ce privește studiul dezgustului (McKay, 2017). Cercetările experimentale la nivelul psihopatologiilor pot elucida o serie din mecanismele prin care dezgustul acționează în OCD, iar manipularea dezgustului ar putea reprezenta un pas important în stabilirea consensului la nivel teoretic în ceea ce privește această tulburare. 

Neglijarea rolului dezgustului în menținerea OCD poate duce la impedimente clinice la nivel de tratament al psihopatologiei (Bhikram et al, 2017), dar este importantă și zona de dezvoltare a unor politici care să includă această emoție complexă în sfera psihopatologiei (Amoroso et al., 2020). 

În concluzie, observăm că dezgustul joacă un rol cât se poate de serios în dezvoltarea, menținerea și tratarea tulburării obsesiv-compulsive, astfel că, de la practicieni și până la cercetători, un avertismentul trebuie tras în privința importanței acestei „emoții uitate a psihiatriei”. 

Bibliografie

American Psychiatric Association. (2013). Diagnostic and statistical manual of mental disorders (5th ed.). https://doi.org/10.1176/appi.books.9780890425596

Amoroso, C. R., Hanna, E. K., LaBar, K. S., Schaich Borg, J., Sinnott-Armstrong, W., & Zucker, N. L. (2020). Disgust Theory Through the Lens of Psychiatric Medicine. Clinical Psychological Science, 8(1), 3–24. https://doi.org/10.1177/2167702619863769

Bhikram, T., Abi-Jaoude, E., & Sandor, P. (2017). OCD: Obsessive–compulsive … disgust? The role of. Journal of Psychiatry & Neuroscience, 42(5), 300–306. https://doi.org/10.1503/jpn.160079

Darwin, C. (2015). The expression of the emotions in man and animals. University of Chicago press.

McKay, D. (2017). Presidential Address: Embracing the Repulsive: The Case for Disgust as a Functionally Central Emotional State in the Theory, Practice, and Dissemination of Cognitive-Behavior Therapy. Behavior Therapy, 48(6), 731–738. https://doi.org/10.1016/j.beth.2017.08.006

Ludvik, D., Boschen, M. J., & Neumann, D. L. (2015). Effective behavioural strategies for reducing disgust in contamination-related OCD: A review. Clinical Psychology Review, 42, 116–129. https://doi.org/10.1016/j.cpr.2015.07.001

Olatunji, B. O., Cisler, J., McKay, D., & Phillips, M. L. (2010). Is disgust associated with psychopathology? Emerging research in the anxiety disorders. Psychiatry Research, 175(1–2), 1–10. https://doi.org/10.1016/j.psychres.2009.04.007

Vicario, C. M., Rafal, R. D., Martino, D., & Avenanti, A. (2017). Core, social and moral disgust are bounded: A review on behavioral and neural bases of repugnance in clinical disorders. Neuroscience & Biobehavioral Reviews, 80, 185–200. https://doi.org/10.1016/j.neubiorev.2017.05.008

Quigley, K. S., Lindquist, K. A., & Barrett, L. F. (2014). Inducing and measuring emotion and affect: Tips, tricks, and secrets. În H. T. Reis & C. M. Judd (Eds.), Handbook of research methods in social and personality psychology (pp. 220–252). Cambridge University Press.

Autori: Lupu Vlad Andrei & Nicolae Ioana Carmen