Rolul neuroștiinței în prevenția afecțiunilor mintale și considerente etice

Acest articol are ca tematică utilizarea obiectivelor noi de tratament pe baza constatărilor de neuroimagistică pentru a preveni tulburările mintale, a personaliza tratamentul și a face intervențiile mai eficiente.

Potențialul cercetării tratamentului și descoperirile neuroștiinței în ceea ce privește schimbarea creierului este considerată o opțiune de viitor, conform unei revizii a lui Wojtalik, și colaboratorii (2018).

Sănătatea mintală globală a atras atenția asupra poverii bolilor mintale și asupra decalajului relativ în cercetarea și serviciile în domeniul sănătății mintale din întreaga lume.

Prin urmare, a crescut conștientizarea necesității de a dezvolta noi abordări pentru consolidarea capacității, mobilizarea resurselor, și închiderea decalajului între cercetare și tratament, arată un articol din Lancet care aduce critici nosologiei psihiatrice (Stein și colaboratorii, 2015).

Ce este neuroștiința?

Conform celei mai recente definiri a grupului editorial Nature din 202, neuroștiința este o știință multidisciplinară care se ocupă cu studiul structurii și funcției sistemului nervos. Acesta cuprinde evoluția, dezvoltarea, biologia celulară și moleculară, fiziologia, anatomia și farmacologia sistemului nervos, precum și neuroștiințele computaționale, comportamentale și cognitive.

Multe condiții de sănătate mintală sunt înțelese, în prezent, prin implicarea a numeroase aspecte ale creierului și având o traiectorie de neurodezvoltare (Faludi și Mirnics, 2011).

Creierul uman este centrul de comanda pentru sistemul nervos și permite gândurile, memoria, mișcarea și emoțiile printr-o funcție complexă care este cel mai înalt produs al evoluției biologice. Menținerea unui creier sănătos în timp a devenit scopul suprem pentru sănătate și longevitate (Wang, Yongjun, et al., 2020).

Intervențiile în sănătatea mintală nu oferă încă recuperare funcțională completă, definită de client, și sunt necesare direcții noi în cercetarea tratamentului pentru a îmbunătăți eficacitatea intervențiilor disponibile.

O direcție promițătoare este integrarea neuroștiințelor cognitive care oferă noi oportunități pentru cercetarea intervenției clinice care va ghida dezvoltarea unor tratamente mai eficiente de sănătate mintală care să asiste factorii biologici, sociali și de mediu care contribuie la dizabilitate și recuperare (Wojtalik, J. A., Eack, S. M., Smith, M. J., & Keshavan, M. S., 2018).

Creierul uman este centrul de comanda pentru sistemul nervos și permite gândurile, memoria, mișcarea și emoțiile printr-o funcție complexă care este cel mai înalt produs al evoluției biologice. Menținerea unui creier sănătos în timp a devenit scopul suprem pentru sănătate și longevitate (Wang, Yongjun, et al., 2020).

Cum poate neuroștiința cognitivă să îmbunătățească tratamentul afecțiunilor mintale?

Răspunsul simplu este prin depistarea precoce a persoanelor cu risc de afecțiuni mintale. Sistemul actual pentru diagnosticarea afecțiunilor de sănătate mintală este Manualul de diagnostic și statistic al tulburărilor mentale, ediția a cincea (DSM-5; American Psychiatric Association, 2013). În acest sistem, un diagnostic se face după debutul unei boli mintale pe baza prezentării simptomelor comportamentale care îndeplinesc un set de criterii.

Cu toate acestea, semnele neuronale ale simptomelor sunt deseori prezente cu ani înainte de apariția afecțiunii, deschizând fereastra pentru o intervenție timpurie sau o posibilă prevenire. Aceste semne neuronale sunt cunoscute sub numele de biomarkeri – indicatori biologici ai unei afecțiuni sau a unei stări de boală.

În contextul cercetării neuroștiinței cognitive, un biomarker este o caracteristică neurobiologică măsurabilă care indică faptul că o persoană este expusă riscului de a dezvolta anumite simptome de sănătate mintală (Singh & Rose, 2009).

Metode de cercetare a biomarkerilor

O recenzie (Selleck, Matthew J., et al., 2017) discută starea actuală a descoperirii biomarkerilor în scopul diagnosticării și al monitorizării terapeutice. Subliniază provocările relevante care au definit decalajul dintre descoperirea biomarkerilor și utilizarea clinică semnificativă.

Statisticile multivariate sunt o abordare comună și robustă a mentalului în cercetarea biomarkerului pentru sănătate (Haxby, Connolly și Guntupalli, 2014). În literatura de neuroștiințe, această abordare statistică este în general cunoscută sub numele de model multivariat.

Un studiu (Lydon-Staley și Bassett, 2018) recent discută dovezile care sugerează că biomarkerii specifici pentru tulburări psihice ar putea beneficia de încorporarea de informații privind regiuni multiple ale creierului și interacțiunile dintre ele, mai degrabă decât să ia în considerare perturbațiile locale ale structurii și funcției creierului separat. Progrese recente în domeniul matematicii aplicate și știința rețelelor oferă un limbaj care să surprindă complexitatea regiunilor creierului care interacționează.

De exemplu, au fost efectuate două meta-analize recente a studiilor de neuroimagistică în care se utilizează recunoașterea tiparelor multivariate în depresia majoră (Kambeitz și colab., 2016) și schizofrenie (Kambeitz și colab., 2015). 

Acestea au inclus peste 33 de studii de neuroimagistică, modele diferențiale în structura și activitatea creierului. Persoanele au fost clasificate corect cu depresie majoră și voluntari sănătoși cu o rata de sensibilitate de 77%, respectiv 78%.

Dintr-o perspectivă preventivă, s-a arătat că analiza tiparelor multivariate a avut succes în clasificarea persoanelor cu risc foarte ridicat de a dezvolta psihoză. Cu rata de sensibilitate de 92%, modelele structurale de RMN au diferențiat persoanele care au dezvoltat psihoză de voluntari sănătoși (Koutsouleris și colab., 2012).

Preocupări etice în cercetarea biomarkerilor bazate pe neuroimagistică

Cu toate acestea, trebuie remarcat faptul că există mai multe preocupări etice în cercetarea biomarkerilor bazată pe neuroimagistică, demnă de discuție (Singh & Rose, 2009).

În primul rând, înainte ca cercetarea biomarkerilor să poată fi transpusă în practica clinică, trebuie să existe o abordare atentă și prudentă în dezvoltarea terapeutică referitoare la:

• metode pentru când și cum să informezi oamenii despre riscurile lor la afecțiuni  mintale bazate pe neurobiologie.
• dilema cercetării biomarkerilor: identificarea unui client cu risc de boli mintale poate fi potențial traumatizant și stigmatizant, mai ales având în vedere că analiza tiparelor multivariate nu are încă 100% precizie de clasificare.
• biomarkerii au fost studiați doar în contextul laboratoarelor de cercetare, făcând generalizabilitatea la practica clinică scăzută (Cook, 2008).

• utilizarea biomarkerilor este costisitoare deoarece scanerele RMN sunt scumpe și este posibil să nu fie accesibile în comunitățile cu venit redus.

În ciuda acestor considerații și nevoia unei precizii sporite în modelele multivariate, cercetarea în neurostiințe cognitive care vizează identificarea biomarkerilor afecțiunilor mintale este promițătoare pentru îmbunătățirea tratamentului acestora prin direcționarea intervențiilor către cei mai vulnerabili.

Metodele de recunoaștere a modelelor de mai sus arată o promisiune pentru deschiderea drumului către strategii eficiente de intervenție timpurie pentru a preveni tulburărilor mintale (Woo, Chang, Lindquist & Pariu, 2017).

În concluzie, integrarea neuroștiințelor cognitive și a cercetării în domeniul sănătății mintale cu metodele neurostiintei pot spori eficacitatea intervențiilor care promovează recuperarea după afecțiuni mintale și chiar prevenția lor. Există totuși limitări care poate că vor fi depășite în viitor. Pentru mai multe informații, sunteți încurajați să parcurgeți bibliografia citată.

Bibliografie:

Stein, Dan J., et al. „Global Mental Health and Neuroscience: Potential Synergies”. The Lancet Psychiatry, vol. 2, nr. 2, februarie 2015, pp. 178–85. DOI.org (Crossref), https://doi.org/10.1016/S2215-0366(15)00014-0.

Neuroscience – Latest Research and News Nature. https://www.nature.com/subjects/neuroscience. Data accesării 23 octombrie 2021.

Lydon-Staley DM, Bassett DS. Network Neuroscience: A Framework for Developing Biomarkers in Psychiatry. Curr Top Behav Neurosci. 2018;40:79-109. doi: 10.1007/7854_2018_41. PMID: 29626337.

Wang, Yongjun, et al. „What Is Brain Health and Why Is It Important?” BMJ, octombrie 2020, p. m3683. DOI.org (Crossref), https://doi.org/10.1136/bmj.m3683

Wojtalik, J. A., Eack, S. M., Smith, M. J., & Keshavan, M. S. (2018). Using cognitive neuroscience to improve mental health treatment: A comprehensive review. Journal of the Society for Social Work and Research, 9(2), 223–260. https://doi.org/10.1086/697566

American Psychological Association. (n.d.). Apa PsycNet. American Psychological Association. Retrieved October 6, 2021, from https://psycnet.apa.org/record/2013-14907-000.

Wojtalik, J. A., Eack, S. M., Smith, M. J., & Keshavan, M. S. (2018). Using cognitive neuroscience to improve mental health treatment: A comprehensive review. Journal of the Society for Social Work and Research, 9(2), 223–260. https://doi.org/10.1086/697566

Faludi, G., & Mirnics, K. (2011). Synaptic changes in the brain of subjects with schizophrenia. International Journal of Developmental Neuroscience, 29(3), 305–309. https://doi.org/10.1016/j .ijdevneu.2011.02.013.

Singh, I., & Rose, N. (2009). Biomarkers in psychiatry. Nature, 460(7252), 202–207. doi:10 .1038/460202a.

Haxby, J. V., Connolly, A. C., & Guntupalli, J. S. (2014). Decoding neural representational spaces using multivariate pattern analysis. Annual Review of Neuroscience, 37, 435–456. https://doi.org/10.1146/annurev-neuro-062012-170325.

Kambeitz, J., Kambeitz-Ilankovic, L., Leucht, S., Wood, S., Davatzikos, C., Malchow, B., … Koutsouleris, N. (2015). Detecting neuroimaging biomarkers for schizophrenia: A metaanalysis of multivariate pattern recognition studies. Neuropsychopharmacology, 40(7), 1742–1751. doi:10.1038/npp.2015.22.

Selleck, Matthew J., et al. „Making Meaningful Clinical Use of Biomarkers”. Biomarker Insights, vol. 12, ianuarie 2017, p. 117727191771523. DOI.org (Crossref), https://doi.org/10.1177/1177271917715236.

Koutsouleris, N., Borgwardt, S., Meisenzahl, E. M., Bottlender, R., Möller, H.-J., & RiecherRössler, A. (2012). Disease prediction in the at-risk mental state for psychosis using neuroanatomical biomarkers: Results from the FePsy Study. Schizophrenia Bulletin, 38(6), 1234– 1246. doi:10.1093/schbul/sbr145.

Cook, I. A. (2008). Biomarkers in psychiatry: Potentials, pitfalls, and pragmatics. Primary Psychiatry, 15(3), 54–59.

Lakhan, S. E., Vieira, K., & Hamlat, E. (2010). Biomarkers in psychiatry: Drawbacks and potential for misuse. International Archives of Medicine, 3(1), 1–6. doi:10.1186/1755-7682-3-1 Lewandowski, K. E., Ongur, D., & Keshavan, M. S. (2018). Development of novel behavioral interventions in an experimental therapeutics world: Challenges, and directions for the future. Schizophrenia Research, 192, 6–8. doi:10.1016/j.schres.2017.06.010.

Woo, C.-W., Chang, L. J., Lindquist, M. A., & Wager, T. D. (2017). Building better biomarkers: Brain models in translational neuroimaging. Nature Neuroscience, 20(3), 365–377. doi:10 .1038/nn.4478.