În anul 2019, în cadrul raportului Behind The Numbers, UNICEF, s-a constatat că în România ponderea totala a copiilor victime ale bullying-ului este de 33,8%. Această pondere de indică, totodată, și ponderea de copii care au dezvoltat comportamente agresive.
Comportamentul agresiv al copiilor reprezintă o formă de comportament cu un caracter distructiv raportat la sine sau la cei din jur. Acesta presupune o manifestare nepotrivită a furiei sau a frustrării care ne indică un reglaj emoțional ineficient (Helmsen, Koglin & Peterman, 2012, Roll, Koglin & Petermann, 2012, Vega et al., 2021). Una dintre consecințele cele mai serioase ale neglijării agresivității la copii o reprezintă dezvoltarea delincvenței juvenile (Nam, 2021), acest lucru însemnând că un comportament agresiv are șanse să se agraveze cu timpul.
Factori de protecție
Pentru a preveni dezvoltarea agresivității la copii e nevoie să înțelegem care sunt sursele dezvoltării comportamentelor agresive și care sunt factorii de protecție. Pentru început, factorii de protecție se definesc prin acele elemente, individuale, sociale sau de mediu care au un efect protector asupra persoanei atunci când traversează evenimente adverse. În rândul copiilor, factorii de protecție principali sunt cei sociali și de mediu, factorii interni fiind, în mare măsură, în dezvoltare. Persoanele de îngrijire, cadrele didactice și cadrele medicale cu care copiii intră în contact reprezintă pilonii de bază în dezvoltarea rezilienței acestora (Masten & Barnes, 2018). Factorii de protecție determină, printre alte tipuri de factori, nivelul de reziliență pe care o persoană îl poate dezvolta.
Având la bază înțelegerea factorilor de protecție, putem defini reziliența și o putem încadra în funcție de specificul etapelor de dezvoltare pe care le traversează un copil.
Reziliența
Reziliența caracterizează o persoana care a trăit sau trăiește un eveniment cu caracter traumatizant sau de adversitate cronică și care dă dovadă de o bună adaptabilitate (ceea ce are semnificații diferite, în funcție de vârstă sa și de contextul sociocultural în care trăiește) și este rezultatul unui proces interactiv între persoană, familie și mediul său înconjurător (Ionescu, 2013, p. 27).
Acele elemente individuale, sociale sau de mediu care predispun o persoană la incapacitatea de a se adapta la evenimentele adverse prin care trece și chiar la dezvoltarea patologiei reprezintă factori de risc, iar elementele care, în anumite contexte, dacă sunt activate pot predispune persoana la dezvoltarea patologiei se numesc factori de vulnerabilitate (American Psychological Association, 2013).
După cum se observă, reziliența se discută în termeni de adaptare la evenimente adverse și în funcție de factorii de protecție, de vulnerabilitate și de risc. Pentru persoanele aflate în copilărie și în adolescență, nevoia de a fi îngrijite este semnificativ mai mare decât nevoia pe care adulții o au, aceștia dispunând de un grad ridicat de autonomie pentru a se îngriji și dezvolta, prin natura dezvoltării umane (Graves & Larkin, 2006).
Factori de risc și vulnerabilitate
Având în vedere vulnerabilitatea și dependența copiilor de persoanele din jur, s-a constatat în cercetările din ultimii zece ani faptul că aceste persoane reprezintă atât factori de protecție, cât și factori de vulnerabilitate și de risc (Beckman et al., 2021, Brown & Shillington, 2017, Copeland-Linder et al., 2010, Dunsmore et al., 2013, Joset & Cherayi, 2020). Se poate presupune că principalele cauze ale dezvoltării agresivității la copii sunt strâns legate de starea sau de comportamentul adulților de care copiii depind.
Principalele comportamente ale părinților asociate cu dezvoltarea tulburărilor de comportament și cu agresivitatea la copii sunt: consumul excesiv de alcool, neglijarea fizică și emoțională, abuzul fizic, verbal, sexual și emoțional, comportamentele agresive ale părinților și prezența violenței în comunitate (Brown & Shillington, 2017, Copeland-Linder et al., 2010, Joset & Cherayi, 2020).
Mai mult de atât, s-a constatat că în rândul copiilor hispanici efectul cumulativ al mai multor factori de risc cresc cel mai mult șansele dezvoltării agresivității, iar efectul cumulativ al factorilor de protecție scad cel mai mult șansele dezvoltării acesteia (Jennings et al., 2016). Prin urmare, înțelegem de aici că de o mare importanță este numărul factorilor care acționează asupra copiilor, fapt ce poate fi periculos, dar și benefic, mai ales folosit în psihoterapia cu copiii.
Strategii în psihoterapie
Având în vedere aceste rezultate, se poate presupune că un principal aspect în psihoterapia cu copiii îl reprezintă relația cu persoanele de îngrijire și cu mediul în care se dezvoltă. Sunt slabe șansele de prevenire sau de ameliorare a comportamentelor agresive fără să acționăm asupra factorilor de risc activi în viața copiilor.
Pe de altă parte, aspecte și mai importante sunt prezența și gestionarea factorilor de protecție din viața copilului. Aici ne referim atât la cei individuali cât și la cei familiali, sociali și de mediu. Studiile au arătat că inteligența reprezintă unul dintre factorii de protecție individuali de mare impact (Farrington et al., 2016, Losel & Farrington, 2012, Ttofi et al., 2016), astfel încât este importantă stimularea capacităților cognitive ale copiilor în lucrul terapeutic cu aceștia. Inteligența îi ajută pe copii să facă ușor conexiuni și să găsească strategii adaptative la situațiile adverse prin care trec. Personalitatea, atunci când trăsăturile care o compun sunt prosociale, are și ea o funcție protectivă în perioadele înalt stresante sau de adversitate (Rennie & Dolan, 2010), acest fapt însemnând că anumite trăsături de personalitate pot servi drept factori de protecție în aceste perioade, precum deschiderea, agreabilitatea, stabilitatea emoțională, extraversia. Aceste tipuri de trăsături predispun o persoană spre a căuta suport social, care este un principal factor de protecție (Šedivy et al., 2017 , Triana et al., 2019), a se păstra calmă și a se orienta spre ajutorul de care are nevoie.
Un rol protector a fost constatat și în cazul unui nivelul înalt de educație, al reușitelor academice (Jolliffe et al., 2016, Lee & Villagrana, 2015), unui mediu școlar bun, unei gestionări responsabile a timpului liber al copilului de către părinte și a unei discipline aplicate consecvent (Liu and Miller, 2020, Losel & Bender, 2014, Vassallo et al., 2014, Zych et al., 2019). Astfel de asocieri ne indică impactul educației și al monitorizării dezvoltării copiilor de către părinți. Din nou, putem observa importanța rutinei implementate de către persoanele de îngrijire, iar acesta este un factor demn de luat în considerare în lucrul terapeutic cu copiii cu comportamente agresive.
Abilitățile prosociale, un grup de prieteni cu activități și abilități prosociale, relațiile sigure cu ceilalți copii și cu adulții, relațiile calde și armonioase, un nivel înalt de educație al părinților și o stare generală de bine a persoanelor de îngrijire reprezintă factori de protecție esențiali împotriva dezvoltării agresivității în rândul copiilor (Dubow et al., 2016, Holmes et al., 2015, Khamis, 2015, Li et al., 2011, Yoon et l., 2017). La fel de important s-a dovedit și reglajul emoțional al mamelor care a fost asociat cu un bun reglaj emoțional al copiilor și cu un nivel de agresivitate scăzut (Dunsmore et al., 2013). Ce este important să înțelegem din aceste asocieri și constatări este că pentru a avea rezultate în ameliorarea agresivității la copii este esențială cooperarea părinților. Astfel, implicarea copiilor în activități educative alături de alți copii, unde își pot exersa empatia, compasiunea, lucrul în echipă și alte abilități prosociale reprezintă un exemplu de strategie la îndemâna părinților, în colaborare cu specialiștii în sănătate mintală. Ameliorarea dificultăților de reglaj emoțional ale persoanelor de îngrijire reprezintă o altă strategie necesară, acolo unde este cazul. Spre exemplu, acest lucru este posibil prin psihoterapia de familie sau prin psihoterapia individuală a persoanei de îngrijire.
După cum se poate observa, copiii agresivi sunt copii expuși la relații nesecurizante și la abuz. Relația terapeutică va fi de maximă importanță în psihoterapia cu acești copii, dat fiind ca relaționarea pentru ei reprezintă o sursă de pericol și de suferință, iar încrederea lor în oameni este zdruncinată (Kazdin, Marciano & Whitley, 2005, Kazdin & McWhinney, 2018). Agresivitatea este, după cum se observă în rezultatele cercetărilor, simptomul afectărilor interioare cauzate de abuzuri. Răbdarea, blândețea, stabilitatea, capacitatea de coreglaj, dar și implementarea fermă de limite sunt elemente necesare unui bun demers terapeutic deoarece reprezintă nevoi de bază ale copiilor care, o dată ce sunt satisfăcute, determină scăderea nivelului de agresivitate, după cum ne arată și studiile prezentate.
Ținând cont de toate aceste date, în activitățile de prevenire și de ameliorare a agresivității în rândul copiilor trebuie create strategii de implicare a factorilor de protecție familiali, sociali și de mediu, dat fiind nivelul ridicat de dependență și de nevoie al copiilor de cei din jur și de un mediu de dezvoltare sănătos. La aceste strategii se adaugă și strategiile de activare, de stimulare și de antrenare a factorilor de protecție individuali, precum inteligența și nivelul de educație (Savage, Ferguson & Flores, 2017), antrenarea abilităților prosociale (Memmott-Elison et al., 2020) și căutarea relațiilor sigure cu oamenii din jur (Chu, Saucier & Hafner, 2010). Psihoterapia, în sine, reprezintă un factor de protecție pentru copii, prin intermediul relației terapeutice și nu numai (Castillo-Eito et al., 2020).
În concluzie, în psihoterapia cu copiii este importantă îndepărtarea factorilor de risc care acționează asupra copiilor, de cele mai multe ori aceștia fiind reprezentați de diversele forme de agresivitate a persoanelor de îngrijire la care copiii sunt expuși. Iar pasul imediat următor este conceperea unei strategii de mobilizare a factorilor de protecție adaptată la contextul de viață al copilului.
Bibliografie
Beckmann, L., Bergmann, M. C., Fischer, F., & Mößle, T. (2021). Risk and protective factors of child-to-parent violence: A comparison between physical and verbal aggression. Journal of interpersonal violence, 36(3-4), NP1309-1334NP.
Brown, S. M., & Shillington, A. M. (2017). Childhood adversity and the risk of substance use and delinquency: The role of protective adult relationships. Child Abuse & Neglect, 63, 211-221.
Castillo-Eito, L., Armitage, C. J., Norman, P., Day, M. R., Dogru, O. C., & Rowe, R. (2020). How can adolescent aggression be reduced? A multi-level meta-analysis. Clinical psychology review, 101853.
Chu, P. S., Saucier, D. A., & Hafner, E. (2010). Meta-analysis of the relationships between social support and well-being in children and adolescents. Journal of social and clinical psychology, 29(6), 624-645.
Copeland-Linder, N., Lambert, S. F., & Ialongo, N. S. (2010). Community violence, protective factors, and adolescent mental health: A profile analysis. Journal of Clinical Child & Adolescent Psychology, 39(2), 176-186.
Dubow, E. F., Huesmann, L. R., Boxer, P., & Smith, C. (2016). Childhood and adolescent risk and protective factors for violence in adulthood. Journal of criminal justice, 45, 26-31.
Dunsmore, J. C., Booker, J. A., & Ollendick, T. H. (2013). Parental emotion coaching and child emotion regulation as protective factors for children with oppositional defiant disorder. Social Development, 22(3), 444-466.
Farrington, D. P., Loeber, R., & Ttofi, M. M. (2012). Risk and protective factors for offending. The Oxford handbook of crime prevention, 46-69.
Farrington, D. P., Ttofi, M. M., & Piquero, A. R. (2016). Risk, promotive, and protective factors in youth offending: Results from the Cambridge study in delinquent development. Journal of Criminal Justice, 45, 63-70.
Graves, S. B., & Larkin, E. (2006). Lessons from Erikson: A look at autonomy across the lifespan. Journal of Intergenerational Relationships, 4(2), 61-71.
Helmsen, J., Koglin, U., & Petermann, F. (2012). Emotion regulation and aggressive behavior in preschoolers: The mediating role of social information processing. Child Psychiatry & Human Development, 43(1), 87-101.
Holmes, M. R., Yoon, S., Voith, L. A., Kobulsky, J. M., & Steigerwald, S. (2015). Resilience in physically abused children: protective factors for aggression. Behavioral Sciences, 5(2), 176-189.
Ionescu, Ș. (2013), Tratatul de reziliență asistată, Editura Trei
Jennings, W. G., Gonzalez, J. R., Piquero, A. R., Bird, H., Canino, G., & Maldonado-Molina, M. (2016). The nature and relevance of risk and protective factors for violence among Hispanic children and adolescents: Results from the Boricua Youth Study. Journal of criminal justice, 45, 41-47.
Jolliffe, D., Farrington, D. P., Loeber, R., & Pardini, D. (2016). Protective factors for violence: Results from the Pittsburgh Youth Study. Journal of Criminal Justice, 45, 32-40.
Jose, J. P., & Cherayi, S. J. (2020). Effect of parental alcohol abuse severity and child abuse and neglect on child behavioural disorders in Kerala. Child Abuse & Neglect, 107, 104608.
Kazdin, A. E., Marciano, P. L., & Whitley, M. K. (2005). The therapeutic alliance in cognitive-behavioral treatment of children referred for oppositional, aggressive, and antisocial behavior. Journal of consulting and clinical psychology, 73(4), 726.
Kazdin, A. E., & McWhinney, E. (2018). Therapeutic alliance, perceived treatment barriers, and therapeutic change in the treatment of children with conduct problems. Journal of Child and Family Studies, 27(1), 240-252.
Khamis, V. (2015). Bullying among school-age children in the greater Beirut area: Risk and protective factors. Child abuse & neglect, 39, 137-146.
Lee, S. Y., & Villagrana, M. (2015). Differences in risk and protective factors between crossover and non-crossover youth in juvenile justice. Children and Youth Services Review, 58, 18-27.
Li, F., Godinet, M. T., & Arnsberger, P. (2011). Protective factors among families with children at risk of maltreatment: Follow up to early school years. Children and Youth Services Review, 33(1), 139-148.
Liu, L., & Miller, S. L. (2020). Protective factors against juvenile delinquency: Exploring gender with a nationally representative sample of youth. Social science research, 86, 102376.
Lösel, F., & Farrington, D. P. (2012). Direct protective and buffering protective factors in the development of youth violence. American journal of preventive medicine, 43(2), S8-S23.
Lösel, F., & Bender, D. (2014). Aggressive, delinquent, and violent outcomes of school bullying: Do family and individual factors have a protective function?. Journal of school violence, 13(1), 59-79.
Masten, A. S., & Barnes, A. J. (2018). Resilience in children: Developmental perspectives. Children, 5(7), 98.
Memmott-Elison, M. K., Holmgren, H. G., Padilla-Walker, L. M., & Hawkins, A. J. (2020). Associations between prosocial behavior, externalizing behaviors, and internalizing symptoms during adolescence: A meta-analysis. Journal of adolescence, 80, 98-114.
Nam, S. J. (2021). The longitudinal relationships between cyber delinquency, aggression, and offline delinquency: an autoregressive cross-lagged model. The Journal of Early Adolescence, 41(4), 634-652.
Rennie, C. E., & Dolan, M. C. (2010). The significance of protective factors in the assessment of risk. Criminal Behaviour and Mental Health, 20(1), 8-22.
Röll, J., Koglin, U., & Petermann, F. (2012). Emotion regulation and childhood aggression: Longitudinal associations. Child Psychiatry & Human Development, 43(6), 909-923.
Savage, J., Ferguson, C. J., & Flores, L. (2017). The effect of academic achievement on aggression and violent behavior: A meta-analysis. Aggression and violent behavior, 37, 91-101.
Šedivy, N. Z., Podlogar, T., Kerr, D. C., & De Leo, D. (2017). Community social support as a protective factor against suicide: a gender-specific ecological study of 75 regions of 23 European countries. Health & place, 48, 40-46.
Triana, R., Keliat, B. A., & Sulistiowati, N. M. D. (2019). The relationship between self-esteem, family relationships and social support as the protective factors and adolescent mental health. Humanities & social sciences reviews, 7(1), 41-47.
Ttofi, M. M., Farrington, D. P., Piquero, A. R., Lösel, F., DeLisi, M., & Murray, J. (2016). Intelligence as a protective factor against offending: A meta-analytic review of prospective longitudinal studies. Journal of criminal justice, 45, 4-18.
Unicef, 2019, Behind the Numbers. https://www.unicef.org/documents/behind-numbers-ending-school-violence-and-bullying
Vassallo, S., Edwards, B., Renda, J., & Olsson, C. A. (2014). Bullying in early adolescence and antisocial behavior and depression six years later: What are the protective factors?. Journal of school violence, 13(1), 100-124.
Vega, A., Cabello, R., Megías-Robles, A., Gómez-Leal, R., & Fernández-Berrocal, P. (2021). Emotional intelligence and aggressive behaviors in adolescents: a systematic review and meta-analysis. Trauma, Violence, & Abuse, 1524838021991296.
Yoon, S., Tebben, E., & Lee, G. (2017). Early childhood aggression among child welfare involved children: The interplay between the type of child maltreatment and ecological protective factors. Children and Youth Services Review, 81, 72-80.
Zych, I., Farrington, D. P., & Ttofi, M. M. (2019). Protective factors against bullying and cyberbullying: A systematic review of meta-analyses. Aggression and Violent Behavior, 45, 4-19.
Autor: Bahnă Teodora, Psiholog Clinician, Membru ISTT
