Stresul parental – de ce contează și ce poți face

Stresul parental (stresul legat de cât de bine îți îndeplinești rolul de părinte) reprezintă o dificultate care afectează întreaga familie. Perioada de pandemie, în care multiple roluri/sarcini sunt îndeplinite de acasă, a pus presiune suplimentară pe părinți și a dus în consecință la creșterea nivelului de stres. Ce înseamnă asta concret și ce putem face?

Stresul parental afectează și părintele și copilul 

Studii recente arată că nivelele de stres, depresie și anxietate au crescut într-adevăr în rândul părinților în perioada de carantinare, dar asta s-a întâmplat în special în cazul expunerii familiei/copilului la mai multe incidente de abuz verbal sau domestic, alte familii reușind să profite de ritmul mai lent al activităților și de timpul suplimentar petrecut împreună (2). Totuși și în cazul apariției unor astfel de evenimente negative în viața copilului, lucrul cu stresul resimțit de părinți are sens. În cazul în care părintele este copleșit de stres cu privire la rolul său sau de anxietate cauzată de alți factori, acesta va putea avea mai puține comportamente care să aibă rol protectiv pentru copil, cum ar fi discutarea și validarea emoțiilor negative sau menținerea unor rutine care să facă viața de zi cu zi predictibilă (1).

Rezultatele care se concentrează pe perioada pandemiei sunt însă extrem de similare cu cele obținute din alte perioade mai puțin restrictive social. Știm deja că simptomele depresive, lipsa de sprijin, sentimentul de competență scăzută sau un temperament dificil al copilului dar și cerințele speciale ale unui copil se asociază cu un stres parental ridicat (4, 6).

Mai mult, un studiu care analizează diferențe apărute în timpul carantinării arată că nivelul de stres al copiilor din această perioadă pare a fi prezis parțial de hiperactivarea părintelui ca trăsătură stabilă, nu apărută în perioada pandemiei (3).  Pe de altă parte (de parcă lucrurile nu ar fi deja suficient de complicate),apariția evenimentelor de viață  negative în viața unui copil  nu duce automat la probleme emoționale și comportamente disfuncționale. Avem și dovezi empirice că în cazul unei copilării dificile poți deveni un adult mai impulsiv, dar și caracterizat de o mai mare flexibilitate mintală, care ajută la o adaptare mai bună (7).

Una peste alta, pare că deși contextul pandemic și social actual a accentuat anumite tendințe, nu pare să fi contribuit la stresul din cadrul familiei într-o manieră directă.

Ce e de făcut atunci când rolul de părinte produce mult stres?

Prea mult stres cauzat de responsabilitățile de părinte afectează și adulții și copiii pe mai multe planuri, dar doar faptul că ești conștient de nivelul de stres nu ajută prea mult. Din fericire, urmărind factorii care par să agraveze situația, putem găsi și modalități de a interveni. Regăsiți câteva idei mai jos:

1. Observare fără critică (pe cât posibil). Intervențiile terapeutice din sfera ACT (Terapie prin acceptare și angajament) bazate pe conștientizare, auto-observare non-judicativă și actiune conformă cu propriile priorități/valori pare să ajute persoanele care au rol de sprijin în cadrul familiei, în gestionarea dificultăților legate de stres, depresie sau anxietate (5).
2. Reducerea ruminației. Ruminația (tendința de a supraanaliza evenimente sau decizii, incluzând de multe ori consecințe negative sau greșeli în cazul cărora nu mai putem acționa) pare să fie modalitatea principală de coping cauzatoare de stres în familie, inclusiv în perioada pandemiei (3). Cum să te oprești din a rumina? Te poți distrage sau angaja într-o activitate plăcută, iar dacă ruminezi la o problemă abordabilă poți cere, de exemplu, sprijin pentru a alcătui un plan de acțiune.
3. Pauze și sprijin de la alte persoane adulte. Lipsa de sprijin social contribuie la stresul parental, deci fie că e vorba de sprijin instrumental, prin preluare de sarcini, fie emoțional (o conversație cu cineva de încredere), ajutorul contribuie la diminuarea presiunii.

Concluzia?

Stresul asociat rolului de părinte poate avea atât surse obiective (lipsa sprijinului, situații periculoase/abuzive), cât și subiective (sentimentul propriei competențe). Indiferent de factorii implicați și de momentul apariției, mai multă compasiune și acțiune în direcții concrete pot ajuta întreaga familie.    

Referințe:

1. Cohodes, E. M., McCauley, S. & Gee, D. G. Parental Buffering of Stress in the Time of COVID-19: Family-Level Factors May Moderate the Association Between Pandemic-Related Stress and Youth Symptomatology. Res Child Adolesc Psychopathol (2021) 
2. Calvano, C. et al. Families in the COVID-19 pandemic: parental stress, parent mental health and the occurrence of adverse childhood experiences—results of a representative survey in Germany. Eur Child Adolesc Psychiatry (2021) 
3. Achterberg, M., Dobbelaar, S., Boer, O. D. & Crone, E. A. Perceived stress as mediator for longitudinal effects of the COVID-19 lockdown on wellbeing of parents and children. Scientific Reports 11, 2971 (2021).
4. Saisto, T., Salmela-aro, K., Nurmi, J. & HalmesmÄki, E. Longitudinal study on the predictors of parental stress in mothers and fathers of toddlers. Journal of Psychosomatic Obstetrics & Gynecology 29, 219–228 (2008).
5. A, H., Hk, Y. & J, J. Acceptance and commitment therapy for family caregivers: A systematic review and meta-analysis. J Health Psychol 26, 82–102 (2020).
6. Cousino, M. K. & Hazen, R. A. Parenting Stress Among Caregivers of Children With Chronic Illness: A Systematic Review. Journal of Pediatric Psychology 38, 809–828 (2013).
7.  Mittal, C., Griskevicius, V., Simpson, J. A., Sung, S., & Young, E. S. Cognitive adaptations    to stressful environments: When childhood adversity enhances adult executive function. Journal of Personality and Social Psychology, 109(4), 604–621 (2015).