Metaforă și poveste în terapie: când și cum le folosim?

Suntem obișnuiți cu ideea că poveștile bune au întotdeauna o morală folositoare la final. Nu e de mirare atunci că psihoterapia, un demers de autocunoaștere și resemnificare, se bazează des pe metaforă, analogie și poveste pentru a motiva clienții să facă schimbări benefice. Când, cum și cu cine pot fi ele folosite în cabinet?

Deși metafora și povestea terapeutică sunt probabil cel mai des asociate cu practica lui Milton Erickson, astăzi până și cele mai sistematice abordări, cum ar fi cele cognitiv-comportamentale clasice, folosesc astfel de metode pentru restructurări cognitive, explorarea de legături între gânduri, emoții și comportamente și chiar rezolvarea de probleme. Există, de asemenea, diverse analogii complexe care să explice fenomenele psihologice implicate în anumite tulburări cum ar fi modelul fabricii pentru sindromul de stres posttraumatic și rolul expunerii în terapie. În acest sens larg, în care a fi metaforic înseamnă a gândi/ comunica un lucru prin intermediul altui lucru, rolul metaforei în psihoterapie râmâne important în lucrul cu multe categorii de clienți.

Metaforele și poveștile în lucrul cu copii

Copiii învață în mod natural prin joc așa că pot beneficia în mod deosebit de povești și chiar dramatizări ale poveștilor, mai ales având în vedere că procesul psihoterapeutic poate fi stresant în sine.

Câteva recomandări pentru construcția unui scenariu terapeutic în acest caz :

1. Metaforele/analogiile sunt comunicate prin lucruri concrete, fie personaje, animale sau oameni, fie locuri/spații. Ideile abstracte sau pildele sunt mai greu de procesat pentru copii.
2. Găsește ideea de bază pe care vrea să o comunice povestea ta și folosește personaje care în mod natural trec prin etape similare cu procesele psihologice la care te referi; de exemplu, dacă mesajul din spatele poveștii este „Schimbarea este inevitabilă și poate fi benefică” atunci personajul implicat poate sa fie o omidă/un fluture.
3. Fă din personajul principal o ocazie de modelare comportamentală pentru copii. De exemplu: leul care a realizat că este curajos pentru că își înfruntă fricile, nu pentru că nu se teme de nimic (pentru tulburările anxioase).
4. Păstrează firul roșu al formei psihoterapeutice folosite în construcția și conținutul poveștii/metaforei. Dacă vorbim de TCC de exemplu, personajele vorbesc despre emoții și gânduri care le fac să acționeze într-un anumit mod. Pot fi folosite și metafore mai restrânse care se referă doar la emoții/gânduri/comportamente. Un mod simpatic de a comunica pe înțelesul copiilor faptul că unele din gândurile (automate) cărora le acordă atenție nu îi ajută este magazinul de gânduri: ideea din spate este că uneori gândurile care par bune la prima vedere sunt ca hainele care arătau foarte bine la magazin pe un manechin și nu se potrivesc pe el odată aduse acasă.
5. Păstrează caracterul colaborativ al întregii construcții. Copilul poate fi și personaj și narator al poveștii în același timp. Rolurile precum explorator/ experimentator/om de știință sunt excelente pentru a motiva copilul să încerce experimente comportamentale propriu-zise în TCC.
6. Adaptează povestea la cultura și vârsta copilului. Poți apela chiar și la povești deja cunoscute de copil.
7. Folosește metafora și pentru înțelegerea problemei, nu doar pentru oferirea soluției. Ca și adulții, copiii au nevoie să înțeleagă că emoțiile și gândurile lor sunt explicabile, nu semne că sunt defecți sau că gândesc greșit. După cum menționam mai sus, în cazul sindromului de stres posttraumatic, metafora poate fi folosită și pentru înțelegerea/validarea experiențelor prin care trece copilul. 
8. Atunci când e posibil, antrenează mai multe modalități senzoriale pentru a face copilul mai receptiv. 

Mai multe exemple de povești pentru copii, alături de obiectivele vizate, găsiți și în cartea 101 de povesti vindecătoare pentru copii și adolescenți de George Burns. 

Metaforă și terapia cu adulți.

Mulți adulți beneficiază de mesajele indirecte oferite de povești și pilde, dar chiar și atunci când nu folosim povești propriu-zise, metafora rămâne esențială în procesul terapeutic. Asta se întâmplă mai ales în cazurile în care simptomatologia clientului exprimă în mod simbolic/metaforic o nevoie fundamentală sau este asociată în mod clar unui beneficiu. De exemplu, în cazul lui Jane, o tânără cu istoric de abuz și comportamente de auto-vătămare, terapeutul a folosit subtil metafora pentru a o ajuta pe clientă să înțeleagă funcția comportamentului său, să identifice nevoia din spate și să se reorienteze spre alte lucruri/persoane care satisfac această nevoie. Esențiale în acest proces au fost:

1. Prezumția că autovătămarea, deși autodistructivă, are o funcție necesară în contextul actual al clientei.
2. Colectarea de informații pentru a înțelege corect funcția comportamentului.
3. Externalizarea comportamentului problematic prin folosirea concretă a metaforei. 
4. Reorientarea spre comportamentul alternativ dorit folosind aceeași metaforă.

Din nou, pentru mai multe idei legate de povești terapeutice pentru adulți puteți consulta și 101 poveşti vindecătoare pentru adulţi. Folosirea metaforelor în terapie, de același George Burns mai sus menționat.

Concluzia?

Folosirea metaforei și poveștii nu este potrivită oricărui client, dar poate ajuta de multe ori la producerea de asocieri importante în procesul de schimbare, contribuind totodată și la destigmatizarea și depatologizarea dificultăților clienților. Cu puțină atenției la specificul și limbajul clientului, demersul este de multe ori de succes. Tu când ai folosit ultima oară o poveste în terapie?