Teoria Teoriilor Iubirii

Cadouri ideale pentru el/ea, idei de întâlniri romantice în pandemie, calculează-ți compatibilitatea cu sufletul tău pereche. Chiar dacă a fost și pentru o singură dată, fiecare persoană care a existat, există sau va exista a adresat întrebarea fără de răspuns și fără de sfârșit: „Ce este, de fapt, iubirea?”.

Articolul de față nu își propune să acopere multitudinea filosofică de posibilități, în scopul găsirii unui set de răspunsuri la această întrebare. Din contră, textul de față face referire la cele mai des întâlnite și utilizate teorii și scale de măsurare a iubirii, din literatura de specialitate, atât pentru „uz personal”, cât și pentru judecata profesională a practicienilor. Înainte de a porni la drum, este important de notat următorul aspect: aceste teorii și scale ale iubirii pot fi folosite doar racordate la un anumit context. Cu alte cuvinte, nu există justificări pentru utilizarea acestor teorii și scale în arii ce țin de performanța angajaților, recrutare și selecție. Firește, acestea reprezintă doar analogii la îndemână.

Cum se pot ghida, în schimb, cititorii? Identificarea de modele și tipuri de relații romantice, îndreptarea eforturilor legate de aceste relații, înțelegerea multidimensionalității constructului de iubire, dublate de o privire de ansamblu sceptică și deschisă, reprezintă doar câteva dintre punctele forte ale articolului

Ce Este O Teorie?

Pentru a înțelege ideea de iubire, procesele gândirii operează în termeni de teorii. În momentul în care nu există o explicație singulară pentru un anumit construct, în momentul în care nu putem defini rapid și explica simplu un anumit fenomen, una sau mai multe teorii ne pot veni în ajutor. Cu toate acestea, ce înțelegem prin cuvântul „teorie”?

În puține cuvinte, o teorie reprezintă ideea de formare de concepte, denumită, în literatura de specialitate, operaționalizare. Această formare de concepte poate fi privită din două accepții: (1) construirea teoriei (i.e., theory building); și (2) testarea teoriei (i.e., theory testing) (Firestone, 1971). Înainte de a prezenta principalele teorii despre iubire, ar trebui să ne reamintim că teoriile din psihologie merg dincolo de bunul simț, de părerile personale, presupunând concepte operaționale, ce pot fi apoi testate și măsurate. Rezultatele obținute în urma acestor demersuri pot contribui, ultimativ, la optimizarea teoriilor.

O Teorie a… Iubirii?

Într-adevăr, cât putem spune, procentual, că înțelegem iubirea romantică? Ne putem explica, autentic, stările trăite, simțite și resimțite? Pentru a avea o imagine de ansamblu asupra încercărilor cercetătorilor din psihologie care au abordat tematica teoriei iubirii, articolul de față va face referire la principalele patru paradigme ale iubirii, notate de Masuda (2003):

1. Teoria plăcerii și a iubirii – Asumpția că relațiile romantice sunt caracterizate atât de plăcere, cât și de iubire, în timp ce relațiile de prietenie platonică sunt caracterizate doar de plăcere (Rubin, 1970, în Masuda, 2003);
2. Teoria iubirii pasionale și a iubirii camaraderești – Iubirea axată pe emoții intense, tandrețe și sexualitate a fost operaționalizată ca iubire pasională, în timp ce iubirea însoțitoare se focaliza pe noțiuni precum afectivitatea amicală și atașamentul profund (Hatfield & Walster, 1978, în Masuda, 2003);
3. Teoria culorilor iubirii – Taxonomie atitudinală a iubirii, fiind divizată în 6 dimensiuni, ce țin de iubirea axată pe atractivitatea fizică, cea axată pe un spirit ludic, cea axată pe afecțiune construită în timp, cea axată pe obsesie și gelozie, cea altruistă, respectiv cea pragmatică (Lee, 1973, în Masuda, 2003);
4. Teoria triunghiulară a iubirii – Iubirea este privită ca un construct compus din trei elemente, anume intimitatea, pasiunea și angajamentul, ce se pot combina, rezultând, astfel, 8 posibile tipuri de iubire (Sternberg, 1986, în Masuda, 2003). În ciuda faptului că fiecare dintre aceste taxonomii este validă în operaționalizarea conceptului de iubire, literatura de specialitate dihotomizează conceptul de iubire în:
5. Iubire erotică (i.e., Erotic Love, E-Love);
6. Iubire camaraderească (i.e., Companionate Love, C-Love).

Rezultatele meta-analitice notabile aduc în vedere faptul că satisfacția în relații este corelată atât cu iubirea erotică, cât și cu iubirea însoțitoare. Cu toate acestea, corelația dintre satisfacția în relații și iubirea însoțitoare este una incertă, neconcluzivă, din cauza diferențelor metodologice dintre studiile incluse în meta-analiză (Masuda, 2003).

Viitorul Iubirii Noastre…

Acum, că am putut privi o sinteză a teoriilor iubirii romantice, putem fi îndreptățiți să ne întrebăm dacă există consens asupra acestor dimensiuni teoretice. Articolul publicat de Tobore (2020) ar putea veni în ajutorul descoperirii unui răspuns la enigma consensului teoretic privind iubirea.

În acest sens, Tobore (2020) vorbește despre iubire ca despre un concept cvadruplu, format din elemente precum:

1. Conexiunea;
2. Respectul;
3. Încrederea;
4. Atracția.

Acest concept cvadruplu privește deopotrivă relațiile persoanelor heterosexuale și pe cele ale persoanelor din comunitatea LGBTQ; acest fapt nu a fost luat în vedere, exhaustiv, în teoriile anterioare. Astfel, autorul atrage atenția asupra faptului că iubirea romantică a fost cea studiată, până în prezent, prin cele 4 mari teorii, măsurată cu scalele generate de către acestea, nu iubirea parentală. Acest din urmă construct ar putea fi discutat din numeroase puncte de vedere în viitoare cercetări și conceptualizări ale teoriilor și scalelor de măsurare a iubirii. Totodată, cercetările viitoare ar trebui să se focalizeze pe aspectele neurobiologice și neurochimice ale conceptului de iubire, respectiv pe acțiunea sinergică a celor patru factori dimensionali propuși (Tobore, 2020).

Este important de menționat faptul că iubirea este un construct multidimensional. Așadar, consensul științific privind o abordare comprehensivă a iubirii reprezintă un efort interdisciplinar, din numeroase arii, atât ale cercetării de bază, cât și ale cercetării aplicate și, bineînțeles, ale comunicării. Știința există și va exista pentru totdeauna (i.e., indiferent ce înțelegem prin acest cuvânt), numai că latura de popularizare și comunicare a ei ar trebui optimizată, în sensul maximizării rezultatelor eforturilor științifice (Goldman, 2019).