Conversații despre schimbare. Ambivalența și Interviul Motivațional

„M-am născut condamnat să fiu unul dintre aceia care trebuie să vadă toate laturile unei întrebări. Când ești așa, întrebările se înmulțesc până când, la final, totul se rezumă la întrebări fără răspuns” (Eugene O’Neill, The Iceman Cometh).

Ambivalența – obstacol sau progres în drumul schimbării?

Suntem motivați să ne schimbăm comportamentul pentru că identificăm consecințe benefice pe termen lung, dar, în același timp, ne atrag recompensele imediate pe care ni le dă comportamentul nesănătos. Când suntem sfătuiți sau presați să ne schimbăm, minimizăm efectele negative, căutăm scuze sau devenim pesimiști în privința șanselor de a face o schimbare. În astfel de situații, iese în evidență importanța motivației, ambivalenței și rezistenței în schimbările comportamentelor legate de sănătate.

Când o parte din noi vrea să se schimbe și o parte nu, când suntem simultan atrași de două direcții opuse, vorbim de ambivalență. Ambivalența cu privire la comportamente cu risc crescut asupra sănătății, reprezintă un obstacol important, ce nu trebuie ignorat. Ambivalența poate genera un mare disconfort și, adesea, primul instinct este evitarea problemei. 

Pe de altă parte, e un semn bun, căci poate reprezenta trecerea de la precontemplare la contemplarea schimbării. 

Așa-zisa lipsă de motivație poate fi o manifestare a ambivalenței. Uneori, ambivalența poate fi interpretată drept rezistență. Iar când mai intervine, cu adevărat, și rezistența, ca răspuns la un stil autoritar sau paternalist, schimbarea e din ce în ce mai greu de întrezărit la orizont.

Interviul Motivațional  – preludiul schimbării?

Interviul Motivațional (Miller, 1983; Miller & Rollnick, 1991) este un stil de conversație sau de consiliere colaborativ, centrat pe persoană, ce are ca scop inițierea schimbării dorite prin rezolvarea ambivalenței și sporirea motivației intrinseci. 

Interviul motivațional a fost inițial dezvoltat pentru a ajuta clienții să depășească dependența de alcool și continuă să fie utilizat mai ales în cazul dependențelor (de orice tip), dar este cercetată utilitatea metodei și în alte tipuri de schimbări de comportament (gestionarea greutății, tulburări alimentare, gestionarea diabetului și bolilor de inimă etc.).

„Interviul Motivațional este un mod de a fi cu un client, nu doar un set de tehnici de consiliere”. Autorii subliniază că Interviul Motivațional (IM) nu este o școală de psihoterapie, nu este o tehnică per se, ci un proces de comunicare planificat.

Este un instrument care abordează o problemă specifică: persoana vrea sau contemplează la schimbarea comportamentului, stilului de viață și este reticentă sau ambivalentă.

Clienții care deja sunt pregătiți pentru schimbare, nu au nevoie de IM și nici nu este indicat să li se livreze această intervenție, deoarece li se poate încetini progresul.

IM este o intervenție de scurtă durată; adesea acoperind 1-2 ședințe de consiliere sau psihoterapie.

Interviul motivațional pornește de la următoarele ipoteze și principii:

• Ambivalența este normală și constituie un obstacol motivațional important în recuperare / în eliminarea unui comportament nesănătos.
• Ambivalența poate fi rezolvată lucrând cu motivațiile și valorile intrinseci ale clientului. 
• Alianța dintre terapeut și client este un parteneriat de colaborare la care fiecare contribuie cu o  expertiză importantă.
• Un stil de ghidare și comunicare empatic, susținerea autoeficacității clientului, validarea și aprecierea, sprijinirea autonomiei clientului, evitarea argumentelor și confruntărilor directe, oferă condițiile în care poate avea loc schimbarea.

După cum ai intuit deja din informațiile de mai sus, IM este inspirat sau similar pe alocuri cu anumite concepte și teorii, dar merge dincolo de acestea: consilierea centrată pe client, teoria disonanței cognitive, teoria reactanței psihologice, conceptul autoeficacității, modelul transteoretic al schimbării, teoria autodeterminării. 

Cât de eficientă este metoda Interviului Motivațional?

Ca de obicei, răspunsul la o astfel de întrebare trebuie contextualizat. Tratăm IM că pe o intervenție de sine stătătoare sau ca pe un instrument ce face parte dintr-un plan de intervenție mai larg, complex, așa cum sugerează autorii metodei? Luăm în considerare și raportul cost/timp/eficiență?

O meta-analiză din 2010 relevă că IM, că intervenție de sine-stătătoare sau adițională, aplicată unei game vaste de comportamente și pe o serie de populații clinice și non-clinice, produce rezultate semnificative, dar cu o mărime a efectului mică, atunci când este comparată cu intervenții mai slabe (materiale educaționale) și rezultate cumva echivalente atunci când este comparată cu intervenții specifice (12 pași, CBT). De notat însă că IM necesită un timp mult mai scurt decât intervențiile specifice pentru a produce aceleași rezultate. 

Judecând-o strict ca pe o intervenție de sine stătătoare, un review sistematic mai recent (2018), concluzionează că IM se dovedește a fi mai eficientă pentru anumite tipuri de comportamente nesănătoase precum abuzul de alcool, reducerea cantității și frecvenței consumului de alcool, fumatului și abuzul de substanțe. Pentru alte tipuri de comportamente, rezultatele nu sunt semnificative sau sunt slabe, dar și studiile în aceste subdomenii au o calitate scăzută sau sunt puține. Autorii recomandă ca viitoare review-uri sistematice să exploreze intervențiile combinate, precum IM și CBT, deoarece, în practica clinică IM este adesea livrat în combinație cu alte intervenții psihologice. 

Conversațiile despre schimbare sunt dificile. Adesea se învârt în cercuri. Când clientul sau pacientul afirmă că se simte blocat între două opțiuni, când limbajul devine ambivalent, Interviului Motivațional pare a fi o metodă utilă pentru direcționarea spre planificarea schimbării.