Nouă mituri despre tulburările mintale. Adaptarea culturală și stigmatul public.

N

Tulburările mintale afectează pe toată lumea, într-un fel sau altul. Cunoaștem cu toții, probabil, pe cineva care s-a confruntat la un moment dat cu o tulburare mintală. Cu toate acestea, există încă multe atitudini negative în jurul acestora, care alimentează stigmatul și discriminarea și îngreunează căutarea și oferirea ajutorului. Este timpul să ne uităm la fapte.

Iată nouă mituri comune despre tulburările mintale.

Mitul nr. 1: Tulburările mintale nu sunt tulburări reale.

Fapt: Cuvintele pe care le folosim pentru a descrie tulburările mintale s-au schimbat foarte mult de-a lungul timpului. Ceea ce nu s-a schimbat este faptul că tulburările mintale nu sunt urcușurile și coborâșurile obișnuite ale vieții. Tulburările mintale creează suferință, nu dispar de la sine și sunt adevărate probleme de sănătate cu tratamente eficiente. De exemplu, terapia cognitiv-comportamentală (CBT) s-a dovedit a fi un mod eficient de a trata o serie de tulburări mintale.

Pe lângă depresie sau tulburări de anxietate, terapia cognitiv-comportamentală poate ajuta și persoanele cu:

  • tulburare bipolară
  • tulburare de personalitate borderline 
  • tulburări de alimentație – cum ar fi anorexia și bulimia
  • tulburare obsesiv-compulsivă (TOC)
  • tulburare de panică
  • fobii
  • tulburare de stres posttraumatic (PTSD)
  • psihoză
  • schizofrenie
  • probleme de somn – cum ar fi insomnia
  • probleme legate de abuzul de alcool

Când cineva își rupe brațul, nu ne-am aștepta să-i „treacă” de la sine. Nici nu i-am reproșa dacă ar avea nevoie de un ajutor.

Mitul nr. 2: Tulburările mintale nu mă vor afecta niciodată.

Fapt: Majoritatea vom fi afectați de tulburări mintale o dată în viață. Cercetătorii estimează că una din patru persoane din lume va fi afectată de tulburări mintale sau neurologice la un moment dat în viața lor. Este foarte probabil ca un membru al familiei, un prieten sau un coleg de muncă să întâmpine provocări.

O meta-analiză a prevalenței la nivel mondial a tulburărilor mintale, fără variații semnificative la nivelul regiunilor geografice, a arătat că prevalența tulburărilor mentale a fost crescută în rândul copiilor și adolescenților. Concluziile sugerează că tulburările mintale afectează un număr semnificativ de copii și adolescenți din întreaga lume. Estimările de prevalență combinate pe diferite regiuni au implicații importante pentru serviciile, instruirea și planificarea cercetării din întreaga lume.

Mitul nr. 3: Tulburările mintale sunt doar o scuză pentru un comportament slab.

Fapt: Este adevărat că unii oameni care suferă de tulburări mintale pot acționa în moduri neașteptate sau care par ciudate altora. Trebuie să ne amintim că tulburările, nu persoană, se află în spatele acestor comportamente. Nimeni nu alege să experimenteze o tulburare mintală. Persoanele care se confruntă cu o schimbare în comportamentul lor din cauza unei tulburări psihice se pot simți extrem de jenate sau rușinate în jurul celorlalți. Atitudinile publice față de tulburările mintale și față de psihiatrie sunt factori determinanți esențiali în căutarea ajutorului pentru boli mintale. S-a susținut că psihiatria ca disciplină se bucură de o stimă scăzută în rândul publicului și s-a remarcat o „criză” a psihiatriei. O strategie utilă pentru îmbunătățirea imaginii publice a psihiatriei ar putea fi sublinierea faptului că ascultarea și înțelegerea sunt în centrul îngrijirii psihiatrice. 

Persoanele cu antecedente de tulburări mintale sunt că oricine altcineva: pot face alegeri greșite sau pot face ceva neașteptat din motive care nu au legătură cu simptomele tulburării lor.

Mitul nr.# 4: părinții răi sunt cauza tulburărilor mintale.

Fapt: Tulburările mintale sunt  afecțiuni complicate care apar dintr-o combinație de factori: genetici, biologici, mediu și experiențe de viață. Membrii familiei și cei dragi au un rol important în sprijin și recuperare.

Mitul nr. 5: Persoanele cu tulburări mintale sunt violente și periculoase.

Fapt: Oamenii încearcă să prezică violența, astfel încât să știe ce să evite. Cu toate acestea, cauzele violenței sunt complicate.

Cercetătorii nu sunt de acord că tulburările mintale sunt un bun predictor al violenței. De fapt, persoanele care suferă de o tulburare mintală nu sunt mai violente decât persoanele fără o tulburare mintală. Este important de reținut că persoanele care suferă de tulburări mintale sunt mult mai predispuse să fie victime ale violenței decât să fie violente.

Mitul nr. 6: Oamenii nu se recuperează după tulburările mintale.

Fapt: Oamenii se pot recupera după tulburările mintale. Astăzi, există multe tipuri de tratamente și servicii care pot ajuta. De exemplu, psihoterapia și medicația, combinate sau separat, în funcție de severitatea tulburării. Nimeni nu ar trebui să se aștepte să se simtă rău pentru totdeauna. Persoanele care suferă de tulburări mintale pot avea o viață productivă și angajată: lucrează, fac voluntariat sau contribuie cu abilități unice în comunitățile lor.

O recenzie sistematică și meta-analiză a dovezilor internaționale cu privire la angajarea persoanelor cu tulburări mintale severe a arătat că a fost dezvoltat în SUA un program de reabilitare pentru îmbunătățirea ocupării forței de muncă pentru persoanele cu tulburări mintale severe. Capacitatea sa de a fi generalizată în alte țări și eficiența sa în condiții economice variate rămâne de constatat.

Chiar și atunci când oamenii se confruntă cu boli mintale care durează mult timp, pot învăța cum să-și gestioneze simptomele, astfel încât să poată reveni la obiectivele lor.

Dacă cineva continuă să întâmpine multe provocări, poate fi un semn că sunt necesare abordări diferite de gestionare.

Mitul nr. 7: Oamenii care au tulburări mintale nu sunt apți pentru a funcționa ca ceilalți oameni.

Fapt: Indiferent dacă vă dați seama sau nu, locurile de muncă sunt pline de oameni care au suferit tulburări mintale.A avea tulburări mintale nu înseamnă că cineva nu mai este capabil să lucreze. Unii oameni beneficiază de schimbări la locul de muncă pentru a-și susține obiectivele, dar mulți oameni lucrează cu puțin sprijin din partea angajatorului lor.

Majoritatea persoanelor care suferă de tulburări mintale grave vor să lucreze, dar se confruntă cu bariere sistematice  în calea găsirii și păstrării unui loc de muncă.

Mitul nr. 8: Copiii nu pot avea o tulburare mintală precum depresia. Acestea sunt probleme pentru adulți.

Fapt: Chiar și copiiii pot experimenta tulburări mintale. De fapt, multe dintre acestea  apar când o persoană este tânără. Tulburările mintale pot arăta diferit la copii față de adulți, dar sunt reale și pot avea impact asupra modului în care tinerii învață și își dezvoltă abilități, ceea ce poate duce la provocări în viitor. Din păcate, mulți copii nu primesc ajutorul de care au nevoie.

Mitul nr. 9: Toată lumea devine deprimată pe măsură ce îmbătrânește. Este doar o parte a procesului de îmbătrânire.

Fapt: Depresia nu este o parte inevitabilă a îmbătrânirii. Adulții mai în vârstă pot avea un risc mai mare de depresie, deoarece experimentează atât de multe schimbări în roluri și rețele sociale. Dacă un adult mai în vârstă are depresie, are nevoie de același sprijin ca oricine altcineva.

Aceste mituri – și multe altele – exclud persoanele cu boli mintale din comunitățile noastre și creează bariere în calea bunăstării. Dacă dorim să reducem impactul tulburărilor mintale asupra comunităților, trebuie să aflăm faptele și să începem cu propriile noastre comportamente de sprijin.

Adaptarea culturală în psihoterapie a mitului despre tulburarea mintală

Psihoterapia este o practică de vindecare dependentă de normele culturale, creată și dedicată specificului contextelor culturale. În consecință, psihoterapia practicată pentru grupurile culturale dominante din America de Nord și Europa de Vest poate fi incongruentă din punct de vedere cultural cu valorile și viziunile asupra lumii etnice și rasiale a grupurilor minoritare.

O meta-analiză a testat eficacitatea psihoterapiei adaptate cultural și impactul adaptării mitului asupra rezultatelor. Concluziile oferă dovezi pentru faptul că adaptarea culturală a psihoterapiei produce rezultate superioare pentru clienții minoritari ca etnie și rasă față de psihoterapia neadaptată cultural.

Diferențele de rezultat care favorizează un tratament adaptat cultural au fost moderate de adaptările culturale ale mitului tulburării mintale.

Cum schimbăm stigmatul public?

Stigmatul public și discriminarea au efecte periculoase în viața persoanelor cu tulburări mintale grave. Având în vedere o mulțime de cercetări privind schimbarea stigmatizării tulburărilor mintale, meta-analiza ”Challenging the Public Stigma of Mental Illness: A Meta-Analysis of Outcome Studies” a examinat efectele abordărilor anti-stigmatice care au inclus protestul sau activismul social, educarea publicului și contactul cu persoane cu tulburări mintale.

Rezultatele arată că, deși atât contactul cât și educația par să îmbunătățească semnificativ atitudinile și intențiile comportamentale față de persoanele cu boli mintale, contactul pare să genereze o schimbare semnificativ mai bună, cel puțin în rândul adulților.

Cum am văzut mai sus, educarea publicului este un mecanism de reducere a stigmatizării. Vă invităm la Conferința Health Now 5 „Psihologia viitorului: tehnologie, diversitate și inovație” pentru a avea acces la informație documentată despre tulburările mintale și tratamentul lor.

Informează-te din resurse de calitate!

Ca la final…

Probabil că parcurgând rândurile de mai sus ți-ai dat seama că miturile, neînțelegerile, stereotipurile și atitudinile negative înconjoară tulburările mintale. Acestea duc la stigmatizarea, discriminarea și izolarea persoanelor cu tulburări mintale, precum și a familiilor și îngrijitorilor acestora.

Ai mai aflat despre adaptarea mitului în psihoterapie și cum poți combate stigmatul public.

Atitudinile pozitive, dar realiste ale familiei, prietenilor, furnizorilor de servicii, angajatorilor și altor membri ai comunității față de persoanele cu tulburări mintale sunt esențiale pentru asigurarea calității vieții persoanelor cu tulburări mintale și pentru susținerea recuperării acestora. 

Informează-te din resurse de calitate, autorizate!

Mihaela Abagiu

Mihaela Abagiu este absolventă a Facultăţii de Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei și a masterului Psihologia Sănătăţii - Cercetare Clinică şi Optimizare comportamentală,  Universitatea din Bucureşti. Este interesată de psihologia bazată pe dovezi ştiinţifice , psihologia ca domeniu de studiu interdisciplinar și de mecanismele de adaptare ale omului, cu precădere în situații adverse de viața, mecanisme care se pot modela prin educare și autoeducare.

1 comment

Arhivă Ediții

Pagina de Facebook APR