Conștientizarea interoceptivă și imaginea corporală: care ar putea fi legătura?

Imaginea pe care ne-o formăm despre propriul corp ține de percepțiile, sentimentele și atitudinile pe care le avem în raport cu acesta, ceea ce ne conferă identitate personală, dar și o stare de bine cu noi înșine. Ținând cont de aceste aspecte, putem deduce gradul de importanță pe care noi, oamenii, îl conferim imaginii corporale. De exemplu, în funcție de forma și greutatea pe care le percepem în privința propriului corp, emitem evaluări mai mult sau mai puțin precise despre acesta. Dacă există o imagine corporală distorsionată, acest fapt se poate traduce în debutul unor tulburări alimentare, a unui comportament alimentar dezadaptativ, de pildă anorexia nervoasă și bulimia nervoasă. Precizăm că în conformitate cu DSM-5, anorexia nervoasă implică o reducere drastică a aportului caloric, consecința fiind o greutate corporală aflată sub limita normalității raportate la gen, vârstă, sănătate fizică, iar bulimia nervoasă este caracterizată de episoade de alimentație de tip compulsiv și apelul la metode necorespunzătoare care au scopul de a evita riscul creșterii în greutate.

Dar, așa cum evidențiază și literatura de specialitate, mai există și un alt construct deosebit de relevant, și anume, INTEROCEPȚIA. Aceasta este descrisă drept un mecanism ce are rolul de a prelucra semnalele care vin din interiorul corpului nostru (de la organe viscerale, precum inimă, plămâni, stomac), semnale ce se traduc în termeni de senzație de foame, bătăi ale inimii, respirație etc.

Din punct de vedere psihologic, accentul cade în principal pe mecanismul conștientizării cu privire la ce anume se petrece la nivelul acestor organe.

Astfel, interocepția include două aspecte:

– precizia cu care sunt detectate semnalele interne;

– conștientizarea informațiilor interoceptive.

Știind aceste informații, dorim să ne creionăm în minte răspunsul la întrebarea lansată inițial. Se pare că atât precizia, cât și conștientizarea interoceptivă pot aduce o contribuție semnificativă în ceea ce privește imaginea corporală pe care ajungem să ne-o formăm, dar și tulburările ce o pot caracteriza. Cum are loc acest lucru? Prin faptul că o capacitate redusă a preciziei, dar și a conștientizării în general e asociată cu preocupări ce țin de imaginea corporală. În ceea ce privește specificul populației, e necesar să scoatem în evidență faptul că pentru populația non-clinică această capacitate redusă e relaționată cu o lipsă de satisfacție cu privire la propriul corp, pe când în cazul populației clinice aceasta e relaționată cu dereglări produse la nivelul imaginii corporale sau chiar și cu tulburări alimentare.

Persoanele cu bulimie sau anorexie se confruntă cu deficite legate de procesarea interoceptivă mult mai pronunțate comparativ cu cele care se confruntă cu mâncatul compulsiv. Aceste deficite sunt prezente mai frecvent în rândul celor cu tulburări alimentare care au un indice de masă corporală mai mic și o vârstă tânără, însă când anorexia și bulimia sunt evaluate separat, aceste deficite tind a fi mai mari în cadrul populației mai în vârstă. Important de menționat e că nivelul depresiei nu e relaționat în niciun fel cu deficiențele existente la nivel interoceptiv.

O funcționare adecvată a procesului de interocepție stă la baza unui comportament alimentar adaptativ, ținând cont de nevoile pe care organismul le are și despre care suntem informați constant prin intermediul organelor noastre interne. De aceea, mâncatul, în general, nu include numai perceperea semnalelor ori senzațiilor interoceptive, ci și discriminarea acurată dintre acestea (senzație de foame vs. cea de sațietate ori de poftă). 

Dacă ar fi să ne îndreptăm atenția și asupra perspectivei pozitive, aceea în care oamenii dețin și mențin o imagine corporală pozitivă, tot asupra conștientizării interoceptive putem face un popas. Întâi de toate, e necesar să cunoaștem faptul că o imagine pozitivă despre propriul corp nu înseamnă totala absență a unor percepții ori sentimente negative sau a unor nemulțumiri la adresa acestuia, ci mai degrabă aprecierea corpului așa cum este el. Bineînțeles că pot exista dorințe ori chiar motivații de a schimba anumite aspecte, însă ele nu îmbracă forma unor cerințe exagerate.

Astfel, pentru a putea fi studiată mai riguros, conștientizarea interoceptivă a fost delimitată în opt dimensiuni diferite:

– capacitatea de a sesiza semnalele corporale interne, independent de valența acestora;

– capacitatea de a menține atenția asupra acestora;

– conștientizarea legăturii dintre stările emoționale și cele fiziologice;

– abilitatea de a îndrepta atenția asupra acestor semnale pentru a regla stresul resimțit;

– capacitatea de „a asculta” semnalele transmise de propriul corp;

– gradul în care corpul și informațiile care decurg din acesta sunt investite cu încredere;

– înclinația de a admite sau ignora semnalele ce sesizează senzații de durere sau disconfort;

– precum și evaluarea pe care o persoană o întocmește cu privire la aceste semnale. 

În momentul în care se iau în considerare caracteristici precum vârsta, genul participanților și indicele de masă corporală, toate cele opt dimensiuni de mai sus explică la nivel de imagine corporală pozitivă aproximativ 44% din varianța pentru aprecierea corporală, 29.6% din aprecierea funcționalității corporale, 23% din mândria față de propriul corp, 6% din preocuparea pentru greutatea corporală și 5% din interesul acordat aspectului corporal.

Se pare că oamenii care denotă capacitatea de a-și menține atenția îndreptată asupra semnalelor provenite din interiorul corpului au tendința de a raporta o imagine corporală pozitivă la un nivel mult mai ridicat. De asemenea, și cei care denotă încredere în semnalele transmise de propriul corp tind a avea o imagine mai favorabilă asupra acestuia și de a nu manifesta atât de multe preocupări cu privire la greutatea corporală (atunci când vorbim de supraponderalitate în special).

O concluzie generală ce poate fi extrasă de aici este aceea privitoare la recomandarea de a încerca să fim cât mai conștienți față de ceea ce se petrece în interiorul corpului nostru.

Drept urmare, există practici, de pildă mindfulness-ul, care pot îmbunătăți capacitatea noastră interoceptivă, putând fi obținut ca rezultat o imagine corporală mai favorabilă. Aici se poate vorbi în principal de meditația prin mindfulness, incluzând atenția focalizată, care presupune concentrarea și menținerea atenției asupra unui singur aspect (cum ar fi respirația, bătăile inimii), monitorizarea deschisă, care face referire la un specific de monitorizare non-reactiv și non-critic a experiențelor care sunt prezente și încă active, manifestând totodată interes, curiozitate și deschidere spre acestea, indiferent dacă ele sunt sub formă de gânduri, senzații, semnale interne. Tot aici intră și acele practici bazate pe yoga.