De cele mai multe ori, umorul ne face să ne simțim mai bine, mai înviorați. Mai mult, câteodată ne ajută să trecem mai ușor peste situațiile dificile. Având în vedere că depășirea acestor momente este și unul din scopurile procesului terapeutic, în acest articol ne propunem să investigăm cum pot fi combinate cele două aspecte în mod eficient.
Ținem să precizăm de la început, este indicat ca umorul să fie folosit în scop de vindecare, nu pentru a lua în derâdere procesul terapeutic. Am găsit un număr redus de studii care să abordeze acest subiect și mare parte din acestea sunt destul de vechi, 1990 sau mai târziu. Cele care ne-au atras atenția au fost ale cercetătorilor Franzini (2001) și Sultanoff (2013) care au dezvoltat un pic subiectul și au realizat un scurt review asupra literaturii de specialitate explicând necesitatea unui curs/ training pentru specialiștii din domeniu.
Asociația de Umor Aplicat și Terapeutic formulează în 2015 o definiție pentru ceea ce înseamnă umorul în cadrul terapiei, definindu-l ca:
„Orice intervenție care promovează bunăstarea prin stimularea glumeață a descoperirii, exprimării sau aprecierii absurdității sau incongruenței unei situații de viață. Această intervenție poate spori sănătatea sau fi utilizată complementar tratamentului pentru a facilita vindecarea sau adaptarea de natură fizică, emoțională, cognitivă, socială sau spirituală.”
Există chiar terapeuți de renume care promovează ideea de a folosi umorul în cadrul ședințelor de terapie. De exemplu, Albert Ellis spune că umorul ajută la identificarea gândurilor disfuncționale. Cu o căutare rapidă pe Google vei găsi versuri sau poezii în care acesta folosește umorul în metodele sale (am găsit și un video).
Este indicat să folosim umorul doar în momentul în care relația terapeutică este una puternică și clientul/a se simte confortabil/ă cu mici glumițe, ironii sau sarcasm. Râsul alături de client/ă poate balansa „implicit” puterea prin faptul că a râde alături de cineva (în special din rolul de terapeut) lasă impresia că oferi putere celeilalte persoane, echilibrând balanța (Franzini, 2001).
Încearcă să nu forțezi apariția umorului în ședințele tale. Spontaneitatea este cuvântul cheie în acest caz. Folosește-te de materialul clientului/ei pentru a face glume. Poate observi anumite comportamente repetitive la acesta, pe care continuă să le execute chiar dacă ați stabilit împreună că este în detrimentul său. De exemplu, ați stabilit împreună că este indicat să facă plimbări zilnice prin parc deoarece nu prea iese din casă, dar de vreo 3-4 ședințe spune că nu are timpul necesar pentru ele, acesta ar putea fi un moment oportun pentru o glumă personalizată.
Implicațiile umorului (Sultanoff, 2013):
- Ajută la modificarea comportamentelor: persoanele care râd de situația în care se află sunt mai predispuse să facă față situațiilor stresante (Thorson,1998) și să reducă numărul de acuzații (dacă sunt judecate de tribunal). De asemenea, soldații care evaluează diferit situațiile stresante sunt mai eficienți în activitatea lor.
- Influențează gândirea: modul în care interpretează clientul diversele situații din viață schimbă valența lor per ansamblu. Umorul crește abilitatea de a rezolva probleme (Rosenheim,1986; Thorson, 1998)
- Influențează sănătatea: râsul ajută la reducerea hormonilor de stres (cortizol) și crește nivelul de anticorpi (Berk 1989).
Să nu uităm că, în ceea ce îl privește pe client, umorul său poate fi câteodată un paravan pentru problemele sale, acesta dorindu-și să evite anumite subiecte care au nevoie de atenția terapeutului. Așadar, deși umorul poate facilita procesul terapeutic, trebuie să avem grijă pentru a nu pica în extrema superficialității
În articol său, Franzini argumentează nevoia de a dezvolta o curriculă pentru training-ul specialiștilor în ceea ce privește folosirea umorului. În completarea acestuia, Sultanoff oferă pe scurt câteva condiții pentru ca umorul să fie benefic în terapie:
- Terapeutul să fie un profesionist în crearea contextelor amuzante și să acționeze în interesul clientului;
- Terapeutul să fie empatic, autentic și să pună accent pe acceptarea clientului (să nu-l judece);
- Clientul/a să primească și să accepte umorul;
- Relația terapeutică să dicteze modul în care să fie folosit (de exemplu, să evidențiezi un comportament de autosabotare, să presupunem că vrea să se lase de fumat, dar nu o face și îți dai seama după mirosul hainelor, ați dezvoltat o relație terapeutică suficient de autentică încât ai putea introduce o ironie la faptul că ai alergie la nicotină mai nou și că simți în cabinet cum se schimbă aerul).
Studii care să ofere rezultate concrete, în care s-a folosit umor ca și tehnică principală de lucru, nu sunt încă făcute cunoscute publicului larg și poate că mai durează până vor apărea proceduri de lucru definitorii pentru terapie. Privind umorul ca tehnică auxiliară contextuală și instrument de dezvoltare a relației terapeutice pare să ofere câteva schimbări în comportamentele, cognițiile și sănătatea fizică a clientului/ei.
Andrei M. Solomon
Andrei Solomon este psiholog cu specializare în psihologie clinică, consiliere psihologică și psihoterapie din cadrul Universității Babeș - Bolyai. Este interesat de terapia de cuplu și de psihologia aplicată în marketing.
[…] în mod în mod diferit la sănătatea noastră mintală. De asemenea, în condițiile unei relații terapeutice bune cu clienții, terapeuții pot folosi remarci umoristice pentru a ajuta la conștientizarea unor […]