”Minte-mă, că mă prind eu!”

Ce fac oamenii diferit atunci când mint? Cum îi putem prinde mințind? Detecția comportamentului simulat este una din sarcinile psihologilor, mai ales în context judiciar. Însă hai să vedem factual.. cât de pricepuți suntem în acest moment în depistarea minciunii?

Deși majoritatea oamenilor cred că își dau seama când sunt mințiți, cercetările arată că lucrurile nu stau chiar așa. De fapt, se pare că o persoană normală poate distinge în mod corect o afirmație adevărată de una falsă în numai 54% dintre cazuri, adică cu doar 4% mai multă precizie decât dacă ar da cu banul.

Cum putem mări acest procent? În funcție de ce criterii ne putem da seama rezonabil de bine când cineva disimulează?

O publicație din 2003, bazată pe decenii de cercetare, ne oferă niște răspunsuri interesante (vezi și o meta-analiză din 2014).

Scopul acestor analize a fost de a măsura cât mai precis, statistic, gradul asociere dintre anumite comportamente – considerate predictori ai comportamentului simulat – cu minciuna efectivă.  Ce a rezultat este un clasament al predictorilor disimularea realizat în funcție de mărimea efectului acestora. Cu cât mărimea efectului este mai mare, cu atât respectivul indicator este mai puternic asociat cu minciuna și reprezintă o modalitate mai precisă de detecție a comportatului simulat: d= 0.20, efect mic; d = 0.50, efect moderat; d = 0.80+, efect mare (d = indicele de mărime a efectului al lui Cohen).

Topul comportamentelor ce pot prezice minciuna ar arăta astfel deci:

• răspunsuri indirecte, evazive, irelevante, neclare, impersonale, care se îndepărtează de întrebare (0.55 – efect moderat);
• informații contradictorii, discordante (e.g., ce transmite fața vs. vocea; 0.34 – efect mic);
• lipsa detaliilor (0.30 – efect mic);
• nesiguranță, incertitudine în voce (0.30 – efect mic);
• impresia generală că persoana este neliniștită, încordată (0.27 – efect mic);
• vocea tensionată, tremurată (0.26 – efect mic);
• lipsa unor structuri logice, coerente (0.25 – efect mic);
• informatii neplauzibile (0.23 – efect mic);
• vocea subțire, timbru vocal înalt (0.21 – efect mic);
• mesaje cu conținut negativ sau plângeri (0.21 – efect mic);
• persoana povestește într-o manieră impersonală, neimplicată (0.21 – efect mic);
• lipsa încadrării într-un context spațio-temporal a evenimentelor (0.21 – efect mic);
• faptul că persoana se frământă și/sau se tot joacă cu obiecte (0.16 – efect nesemnificativ);
• expresii faciale neplăcute (e.g., încruntare vs. zâmbete; 0.12 – efect nesemnificativ).

După cum se poate observa mai sus, cele mai multe mărimi ale efectului abia trec de pragul unui efect mic, ceea ce ne spune că până și cei mai buni indicatori ai minciunii sunt totuși destul de impreciși, motiv pentru care, pe baza lor, mulți dintre oamenii ar putea fi pe nedrept acuzați că mint. De aceea, este important să dăm dovadă de prudență în evaluare.

Conform acelorași cercetări, printre indicatorii complet irelevanți (deși foarte des folosiți!) pentru detectarea minciunii în timpul interviului se numără următorii:

• detalii neobișnuite;
• mișcarea ochilor;
• mișcarea picioarelor;
• mișcarea mâinilor;
• clipitul;
• schimbarea posturii corporale;
• postură relaxată;
• datul din umeri;
• contactul vizual;
• evitarea privirii;
• datul din cap;
• pauze în vorbire;
• detalii inutile;
• debitul verbal.

Așadar, punând cap la cap rezultatul cercetării:

„mincinoșii sunt mai puțin cooperanți decât oamenii care spun adevărul și spun povești mai puțin convingătoare. Aceștia lasă, de asemenea, o impresie mai negativă și sunt mai tensionați. Poveștile lor includ mai puține imperfecțiuni obișnuite și conținuturi neobișnuite. Totuși, multe comportamente nu s-au dovedit a fi deloc – sau doar foarte puțin – relaționate cu înșelăciunea.”