Pot fi emoţiile cheia pentru controlul timpului?

Fie că este vorba de termene limită, gestionarea diverselor roluri sociale şi profesionale sau menţinerea unui stil de viaţa echilibrat, timpul pare să fie cu doi paşi înaintea noastră, lăsându-ne cu un gust amar. „De ce nu fac lucrurile la timp?”

Există posibilitatea ca problema să nu fie modul în care ne gestionam timpul, ci în modul în care îl percepem.

Este o secundă la fel pentru toată lumea? Se pare că nu. Pentru a ne imagina motivul, putem să ne gândim la o situaţie în care am fost puşi în pericol (de ex., un accident de maşină): în astfel de situații, timpul primește alte conotaţii.

Pentru a afla de ce timpul pare să treacă mai lent în contexte ameninţătoare, Stetson şi colaboratorii au construit o cercetare în care au oferit participanților un ceas ce afişa numere aleatorii, într-un ritm prea rapid pentru a fi percepute în condiţii normale. Cercetătorii i-au pus apoi pe participanți să facă bungee jumping (cădere de 15 etaje) pentru a testa dacă o situaţie ameninţătoare poate determina subiecţii să perceapă secvența de cifre mai încet. Rezultatele sugerează că timpul nu a încetinit cu adevărat pentru participanţi.

Însă, retrospectiv, încărcătura emoţională al evenimentului a oferit amintirii un caracter memorabil şi mult mai detaliat decât o secvență de timp normală, ceea ce explică senzația de ”timp mai lung” în cazul amintirilor. În concluzie, când ne gândim la un eveniment plăcut şi memorabil din copilărie ce pare că a avut loc recent, acest lucru se datorează încărcăturii emoţionale atribuită amintirii.

Dar de ce emoţiile ne influenţează percepţia timpului?

Dintr-o perspectivă evoluţionistă, emoţiile au o componentă funcţională deoarece acestea facilitează comportamente adaptative și cresc fitness-ul (supravieţuirea, reproducerea şi îngrijirea persoanelor înrudite). Ca atare, anumite emoţii pot avea impact asupra modului în care interpretăm şi asimilăm informaţia din mediu, influenţând răspunsul comportamental pe care îl avem.

Intuitiv, tindem să credem că emoţiile şi raţiunea intră în contradicție una cu cealaltă, mai exact, că nu este indicat să luam decizii atunci când trăim emoţii intense. Din fericire, nu trebuie să ne bazăm pe intuiție, pentru că există un corp de cercetare care studiază emoţii şi impactul lor asupra felului în care procesăm informația (pentru un review al literaturii: Clore şi Schnall, 2005; Schwarz şi Clore, 2007).

Conform acestuia, inițial, datele sugerau că emoţiile pozitive ar facilita procesarea informaţiilor la nivel superficial (preponderent pe ruta periferică, euristică), iar emoţiile negative ar facilita procesarea informaţiilor în mod analitic și riguros (preponderent pe ruta centrală, de adâncime).^[1]

În ultimii ani, cercetarea a evoluat și s-a rafinat, studiile de azi trecând dincolo de distincția dintre emoții pozitive-emoții negative, axându-se în schimb pe mecanisme emoţionale specifice şi complexe precum dimensiunile evaluării emoției – plăcere, activare, noutate, siguranţă şi control – și efectul pe care acestea le au asupra felului în care procesăm informația.

De exemplu, un studiu realizat de către cercetători de la Universitatea Minnesota şi Arizona a investigat impactul a şase emoţii pozitive asupra modului de procesare a informaţiei. Rezultatele indică faptul că fascinaţia (eng. awe) şi iubirea hrănitoare (eng. nurturing love) au diminuat efectul scurtăturilor în procesarea informaţiei (euristic) şi i-a făcut pe participanţi să nu fie convinşi de argumente slabe. Ca rezultat general, participanţii cărora li s-au indus aceste emoţii pozitive au fost mai sceptici şi au analizat mesajul mai în profunzime.

Ceea ce este foarte interesant pentru tema de faţă, este fascinaţia. Această emoţie, conceptualizată pentru prima dată în literatura de specialitate în 2003, a adus schimbări majore atât în cercetarea aplicată, cât şi în cea teoretică.

Fascinaţia este definită ca fiind o reacţie emoţională la un stimul vast, pe care persoana nu îl poate înţelege pe deplin – nu pot fi asimilate în schemele cognitive existente doar prin procesul de acomodare al acestora. Numeroase studii au arătat efectele benefice ale fascinaţiei,  dintre care le vom menţiona aici doar pe cele care, la rândul lor, au impact direct asupra percepţiei temporale:

1. Reducerea efectului negativ al stresului şi are efect antiinflamator, mai exact, reduce nivelul de citokine (Stellar şi colab., 2015);
2. Ne face să ne simţim conectaţi cu ceva mai mare decât noi, să ne redefinim identitatea în termeni mai generali şi să trăim experiente spirituale sau religioase (Shiota şi colab., 2007);
3. Creşte frecvenţa comportamentelor prosociale, etice, de ajutor şi de oferire a timpului în beneficiul altora (Mogilner şi colab, 2012); Concluziile studiului citat indică faptul că oferirea timpului personal în folosul altora ne face să simţim că avem mai mult timp la dispoziţie (paradoxal, dacă renunţi la timpul tau, vei simţi că ai mai mult).
4. Întăreşte motivaţia de a căuta experienţe, în detrimentul obiectelor materiale (ne face mai puţin materialişti) deoarece ne extinde percepţia timpului^[2]. Mai mult decât atât, alterarea acestei percepţii mediază efectul fascinaţiei asupra stării de bine şi a proceselor decizionale (Rudd şi colab., 2012; Mikulak, 2015).

Rezumând, aceste rezultate susțin descoperirile din neuroştiinţe ce explică într-un mod simplu şi elegant toate aceste observaţii: procesarea unei cantităţi mai mari de informaţii din mediu („A trăi în prezent”), noutatea şi impredictibilitatea în lipsa unei dorinţe de control – (pe scurt, efort cognitiv) ne face să simţim că avem mai mult timp la dispoziţie, oferă culoare şi detaliu amintirilor și determină creșterea controlului perceput asupra timpului (Eagleman, 2013.  Pentru mai multe despre această carte fascinantă vă recomandăm să citiți recenzia din acest număr)

Cu siguranţă această legătură între percepţia temporală, emoţii şi teoriile procesării informaţiei ridica multe întrebări fără răspunsuri clare. Astfel, în încheiere, amintim sloganul omului de ştiinţă: “More research is needed!” / “Avem nevoie de mai multe cercetări!”

 

De reţinut:

Dacă dorim să simţim că avem mai mult timp la dispoziţie, ar fi bine să:

• căutăm lucruri noi care să ne fascineze şi care să ne stimuleze cognitiv (de preferat prin intermediul curiozităţii) (Sucala şi David, 2012);
• să ne diminuăm perspectiva egocentrică/materialistă prin meditaţia mindfulness (Kramer si colab, 2013)
• să ne amintim că, chiar dacă suntem mici, facem parte din ceva mai mare decât noi;
• să ne amintim de frumuseţea naturii şi a plimbărilor prin parc;
• să privim lucrurile din jurul nostru ca şi cum le-am vedea pentru prima dată, (cu ochi noi);
• dacă suntem stresaţi de faptul că nu avem timp, să nu cădem în capcana supra-planificării;
• În final, din acest moment, să facem o mică schimbare, să ne investim timpul în ceea ce considerăm important, în experienţe, pentru că doar aşa vom avea un profit pe care deseori îl numim fericire.

 

^[1] Teoria procesarii duale a informatiei – amintim doua dintre cele mai studiate modele: Teoria probabilităţii de elaborare (Petty şi Cacioppo, 1986) şi  lucrarea primului psiholog laureat al Premiului Nobel in Economie, Daniel Kahneman “Thinking, fast and slow”/ „Gândire rapidă, gândire lentă” in care autorul prezinta cele doua sisteme de procesare a informatiei (Sistemul 1 şi Sistemul 2).

^[2] Item exemplificativ: „Am mult timp la dispozitie in care pot să rezolv ce am de rezolvat”

 

Bibliografie:

1. Clore, G. L., & Schnall, S. (2005). The influence of affect on attitude. The handbook of attitudes, 437-489.
2. Eagleman, D. (2013). Incognito. Robert Laffont.
3. Griskevicius, V., Shiota, M. N., & Neufeld, S. L. (2010). Influence of different positive emotions on persuasion processing: a functional evolutionary approach. Emotion, 10(2), 190.
4. Keltner, D., & Haidt, J. (2003). Approaching awe, a moral, spiritual, and aesthetic emotion. Cognition & emotion, 17(2), 297-314.
5. Keltner, D., Haidt, J., & Shiota, M. N. (2006). Social functionalism and the evolution of emotions. Evolution and social psychology, 115, 142.
6. Kramer, R. S., Weger, U. W., & Sharma, D. (2013). The effect of mindfulness meditation on time perception. Consciousness and cognition, 22(3), 846-852.
7. Mikulak, A. (2015). All about awe. APS Observer, 28(4).
8. Mogilner, C., Chance, Z., & Norton, M. I. (2012). Giving time gives you time. Psychological Science, 23(10), 1233-1238.
9. Rudd, M., Vohs, K. D., & Aaker, J. (2012). Awe expands people’s perception of time, alters decision making, and enhances well-being. Psychological science, 23(10), 1130-1136.
10. Scherer, K. R. (1997). The role of culture in emotion-antecedent appraisal. Journal of personality and social psychology, 73(5), 902.
11. Schwarz, N., & Clore, G. L. (2007). Feelings and phenomenal experiences. în E. T. Higgins & A. Kruglanski (Eds.), Social psychology: A handbook of basic principles (2nd ed.). New York, NY: Guilford Press.
12. Shiota, M. N., Keltner, D., & Mossman, A. (2007). The nature of awe: Elicitors, appraisals, and effects on self-concept. Cognition and emotion, 21(5), 944-963.
13. Stellar, J. E., John-Henderson, N., Anderson, C. L., Gordon, A. M., McNeil, G. D., & Keltner, D. (2015). Positive affect and markers of inflammation: Discrete positive emotions predict lower levels of inflammatory cytokines. Emotion, 15(2), 129.
14. Stetson, C., Fiesta, M. P., & Eagleman, D. M. (2007). Does time really slow down during a frightening event?. PloS one, 2(12), e1295.
15. Sucala, M., & David, D. (2012). Slowing down the clock: A review of experimental studies investigating psychological time dilation. The Journal of general psychology, 139(4), 230-243.
16. Webster, D. M., & Kruglanski, A. W. (1994). Individual differences in need for cognitive closure. Journal of personality and social psychology, 67(6), 1049.