Ipohondrie în era sănătății: efectul toleranței la incertitudine

Boala este o realitate în viața tuturor oamenilor iar teama de boală a existat în istorie dintotdeauna. În epoca medicinei și a stilului de viață sănătos, frecvența ei nu a scăzut, ci dimpotrivă. Gradul nostru de toleranță la incertitudine ar putea fi un factor esențial în această ecuație.

Oamenii nu au ajuns niciodată la vârste atât de înaintate ca astăzi. Sintagma ”stil de viață sănătos” a devenit un concept de bază în societate. Cu toate acestea, tot mai mulți oameni se simt sănătoși doar atunci când se supun unor reguli stricte de viață. Aceasta este partea întunecată a erei sănătății: subiectele legate de boală domină mai mult ca oricând gândirea multor oameni.

Acest lucru dă de gândit. Oamenii cu o boală fizică gravă care și-au acceptat soarta ajung adesea să aibă o mai bună calitate a vieții și mai multă satisfacție în viață decât oamenii sănătoși fizic, dar cu frici hipocondriace, permanent preocupați să prevină potențialele boli. Practic, din cauza grijilor lor legate de sănătate, ratează oportunitățile reale ale vieții.

Cum se explică?

Anxietatea de sănătate este conceptualizată ca tulburare de anxietate, în terapia cognitiv-comportamentală (Olatunji, Deacon & Abramowitz, 2009). Ceea ce o cauzează sunt:

• credințele disfuncționale despre simptome și boală. crede că bolile severe sunt mai prevalente decât sunt de fapt, ideea că o boală care nu este descoperită și tratată imediat poate fi fatală, credința că a fi sănătos înseamnă a nu avea nici un fel de simptome somatice, supraestimarea probabilității de a avea o boală și a severității bolii). Organismul uman produce uneori anumite senzații fiziologice normale precum durere, tensiune, mâncărime, balonare, însă cei cu anxietate de sănătate interpretează în mod greșit aceste variații normale în funcționare ca fiind semnul unor boli grave.
• procese cognitive și perceptuale precum hipervigilența pentru schimbările/senzațiile fiziologice, focalizarea atenției asupra simptomelor somatice, ceea ce duce la amplificarea somato-senzorială și distorsiunile de confirmare (”Într-adevăr, am o boală”). În acest fel se creează un cerc vicios care se auto-întreține.
• comportamentele de siguranță precum căutarea de asigurări medicale (atât de la medici, cât și de la familie și prieteni), verificarea repetitivă a corpului pentru a identifica semne îngrijorătoare de boală sau evitarea analizelor și consultațiilor medicale. Comportamentele de siguranță reprezintă întăriri negative ale credințelor disfuncționale, distorsiunilor atenționale și fricii legate de boală, prin faptul că nu permit testarea și infirmarea convingerilor eronate (Taylor & Asmundson, 2004, Avia&Ruiz, 2005). În mod ironic, pe măsură ce frica pacienților se intensifică, aceștia nu vor căuta doar reasigurări că sunt sănătoși, dar și confirmări că există o problemă fizică (Hart & Bjorgvinsson, 2010).

De asemenea, pacienții se află într-un ”rol de bolnav” care menține această anxietate. Când disconfortul fizic devine atât de puternic încât persoanele evită responsabilitățile, adesea apropiații tind să întărească acest comportament de bolnav prin eliberarea de sarcini și responsabilități normale.

În plus, evitarea activităților solicitante poate duce la o ”decondiționare fizică”, care produce și mai multe simptome somatice. Tot în mod ironic, pacienții cu anxietate legată de sănătate adesea au obiceiuri nesănătoase precum alimentație dezechilibrată, fumat, lipsa exercițiilor fizice. Aceste comportamente apar pentru o reducere a anxietății pe termen scurt, dar conduc la o stare de bine fizică scăzută, ceea ce întărește comportamentul și rolul de bolnav (Hart & Bjorgvinsson, 2010).

De asemenea, persoanele cu o tendință crescută de a resimți dezgust sunt mai vigilente la senzațiile fiziologice ambigue și le pot interpreta ca pe indicatori ai unei boli severe (Olatunji, Deacon & Abramowitz, 2009). Sensibilitatea la anxietate – tendința de a resimți frică față de senzațiile anxioase – s-a dovedit a fi un alt element cognitiv implicat în anxietatea de sănătate (Abramowitz & Braddock, 2008, Fergus & Bardeen, 2013).

Intoleranța la incertitudine: un factor important

Există o serie de studii care atestă legătura dintre intoleranța la incertitudine și frica față de senzațiile corporale (Carleton et al., 2007, Boelen & Carleton, 2012). De altfel, interpretarea eronată a situațiilor ambigue sau inexplicabile ca fiind mai amenințătoare decât sunt în realitate este un factor major în explicarea problemelor de anxietate (Beck, Emery & Greenberg, 2005).

Intoleranța mai crescută la incertitudine este asociată cu o monitorizare mai mare a sănătății, prin căutarea informațiilor relevante legate de posibile pericole la adresa stării de sănătate fizice (Rosen et al., 2006). Acest mecanism ar putea explica legătura dintre intoleranța la incertitudine și anxietatea de sănătate.

Dorința de a obține informații despre amenințările cu privire la sănătate, pentru a reduce starea de incertitudine, este un predictor independent al monitorizării sănătății. Când oamenii sunt confruntați cu potențiale pericole la adresa sănătății, un element important care afectează comportamentul lor ulterior este gradul de certitudine cu privire la amenințare. Totuși, s-a arătat faptul că persoanele sunt mai mult sau mai puțin afectate de o posibilă amenințare cu privire la sănătate în funcție toleranța sau intoleranța lor la incertitudine.

Miller a identificat faptul că cei care își monitorizează frecvent sănătatea sunt indivizi care solicită numeroase informații despre potențialele pericole pentru starea lor de sănătate, comparativ cu cei care au un nivel mai scăzut de monitorizare (Miller et al., 1988, Miller, Roussi, Caputo & Krus, 1995). Aceștia tind să supraestimeze nivelul de severitate, probabilitatea și imprevizibilitatea evenimentelor amenințătoare și e mai probabil să proceseze informația ambiguă ca fiind periculoasă și să rumineze asupra ei, comparativ cu cei care nu-și monitorizează atât de atent sănătatea. Asta poate sugera că persoanele cu un nivel ridicat de monitorizare sunt motivate să caute informații pentru a reduce gradul de incertitudine, mai degrabă decât dintr-o dorință de control, întrucât ei realizau acest lucru chiar și atunci când amenințarea față de sănătate era incontrolabilă (Miller et al., 1988).

În concluzie..

Trebuie subliniat faptul că temerile legate de sănătatea proprie sunt absolut normale. Ele devin patologice atunci când se manifestă printr-o alergare permanentă de la un medic la altul când, în același timp, lipsește preocuparea de a duce o viață satisfăcătoare în ”aici și acum”.

Pentru a depăși frica de boală, mai întâi e nevoie s-o înțelegeți, cum a luat naștere și cum vă afectează viața. Dacă vă regăsiți în tabloul acestei tulburări, terapia cognitiv-comportamentală vă pune la dispoziție o sumedenie de tehnici și strategii prin care puteți învăța s-o gestionați cu succes, iar apelarea la un specialist se poate dovedi de mare ajutor în acest sens.

 

CASETA CONCEPTUALIZARE

Ipohondria din punct de vedere psihopatologic

Anxietatea de sănătate, cunoscută în DSM – IV – TR sub denumirea de ”ipohondrie”, face parte din categoria tulburărilor de somatizare și este o tulburare cronică, cu puține cazuri de remisie spontană. Conform DSM – V, ea se manifestă prin tendința de a resimți o teamă excesivă legată de propria sănătate, rezultată din amenințarea percepută de a avea sau a contracta o boală și cuprinde manifestări:

• la nivel emoțional/subiectiv – frică, anxietate
• la nivel cognitiv – gânduri legate de boală și pericol
• la nivel comportamental – căutarea ajutorului medical, verificări repetate ale corpului sau evitarea tuturor situațiilor relaționate cu ideea de boală (a spitalelor și vizitelor la medic)
• la nivel fiziologic – arousal/hiperactivare și simptome fizice asociate (ex.palpitații, transpirații, tremor)

Simptomele somatice nu sunt prezente de obicei sau sunt de intensitate moderată. Această credință legată de boală nu este eliminată în urma asigurărilor medicale că nu este prezentă nici o condiție organică.

Diagnosticul clinic poate fi pus când aceste manifestări sunt prezente de cel puțin 6 luni (deși tipul de boală cu privire la care persoana dezvoltă frica se poate schimba), când nu sunt rezultatul ideației delirante sau altor tulburări psihotice și creează un distres emoțional semnificativ în viața persoanei (Hart & Bjorgvinsson, 2010).

Aceasta se diferențiază de tulburarea de somatizare, în care sunt prezente și simptome de ordin fiziologic, care interferează cu funcționarea individului și nu au o explicație medicală concludentă. Poate fi prezentă o tulburare medicală coexistentă, dar îngrijorările și preocupările sunt disproporționate în raport cu gravitatea bolii diagnosticate.

Există 2 subtipuri ale anxietății de sănătate:

• unul care implică căutarea excesivă a îngrijirii medicale
• altul care implică evitarea îngrijirii medicale.

Prevalența de-a lungul vieții este între 1 % – 5 % în populația generală (American Psychological Association, 2000) și poate apărea în mod egal atât la femei, cât și la bărbați.  De asemenea, prevalența nu este specifică unui anumit grup socioeconomic (Taylor & Asmundson, 2005). Alte tulburări mentale comorbide, precum depresia, tulburarea de panică, tulburarea de anxietate generalizată sunt prezente în aproximativ două treimi ai pacienților cu tulburări de somatizare (Barsky, 2001).

În modelele contemporane cognitiv-comportamentale, această tulburare e conceptualizată pe un continuum, care variază de la ușor la sever (Asmundson & Abramowitz, 2010, Ferguson, 2009, Longley et al., 2010). De exemplu, anxietatea de sănătate ușoară poate fi considerată adaptativă în măsura în care determină persoana să caute ajutor medical atunci când este nevoie (Fergus, 2013).