Când jobul devine barieră: Conflictul muncă-familie al adulţilor şi cum se resimte acesta pentru copii

Deşi este intuitiv că implicarea profesională şi rolul în familie fac parte din statusurile importante pe care le avem, acest lucru este subliniat şi de numeroase studii care abordează tema în cauză (Allen & French, 2023). În acest articol voi discuta despre conflictul muncă-familie, precum şi despre modul în care acesta poate interfera cu viaţa familială a individului, și cu precădere cu sănătatea mintală a copiilor. O menţiune importantă este aceea că tematica este abordată într-o manieră introductivă, cu scopul de a reuni câteva direcţii ale studiilor realizate până acum (cu punctele forte, dar şi cu limitele de rigoare). Ideile nu sunt expuse într-un mod absolutist, iar cititorii sunt încurajaţi să privească prin propriile filtre de gândire critică şi să se informeze în profunzime cu privire la tema prezentă, dacă aceasta stârneşte interes.

La ce ne referim când vorbim despre conflictul dintre muncă şi familie? Elemente introductive de conceptualizare.

Una dintre definiţiile acceptate şi preluate de cercetători este propusă de Greenhaus şi Beutell (1985), care conceptualizează conflictul muncă-familie ca „o formă de conflict între roluri, în care presiunile din domeniul muncii şi cele din domeniul familiei sunt incompatibile reciproc, în anumite privinţe” (p.77). Aceiaşi autori punctează trei forme ale acestui concept, adică conflictul legat de timp (atunci când persoanei îi este greu să aloce mai mult timp unuia dintre roluri); conflictul bazat pe reacţia la stres (atunci când persoana trăieşte un nivel de stres ridicat în realizarea sarcinilor unuia dintre roluri şi întâmpină dificultăţi în a se implica în celălalt rol); şi conflictul bazat pe comportament (care are loc atunci când „tipare specifice de comportament ale unui rol sunt incompatibile cu aşteptările de comportament pentru celălalt rol” (p. 81). În literatură, atunci când se vorbeşte despre conceptul de conflict muncă-familie, se ia în calcul atât influenţa dinspre familie în implicarea individului în muncă, precum şi influenţa implicării în muncă asupra îndeplinirii responsabilităţilor faţă de familie (Frone et al., 1997b, citat în French et al., 2018). Pentru clarificarea termenilor şi direcţiei, o menţiune importantă este că acest articol se va axa mai degrabă pe conflictul dinspre muncă spre familie.

Conflictul muncă-familie a fost investigat în literatură sub diferite forme. Un exemplu recent îl constituie o meta-analiză (Miller et al., 2022) în care a fost abordată această variabilă ca mediator (în proceduri statistice de mediere simplă şi mediere în serie) între trăsături de personalitate (măsurate cu ajutorul modelului Big Five) şi tulburări precum anxietatea, depresia, consumul de substanţe. Rezultatele au sugerat că, în funcţie de trăsăturile de personalitate, impactul conflictului diferă. În timp ce agreabilitatea şi conştiinciozitatea au reprezentat resurse pentru gestionarea conflictului, atunci când nevrotismul a fost ridicat şi conflictul a avut un scor ridicat (din ambele direcţii: muncă-familie, familie-muncă), crescând astfel anxietatea şi depresia. În urma scorului ridicat al acestora, a crescut şi consumul de substanţe.

În alte studii (Amstad et al., 2011) s-au investigat alte posibile efecte ale acestui conflict, concluzionându-se că pot fi afectate aspecte precum satisfacţia în muncă, satisfacţia faţă de viaţa familială, starea de bine în funcţie de direcţia conflictului (dinspre muncă sau dinspre familie). Autorii citaţi (Amstad et al., 2011) identifică drept moderator timpul petrecut la muncă, cu precădere orele lucrate în plus (comparativ cu orele lucrate în mod normal, care au fost abordate în studii). De asemenea, în meta-analize, conflictul în discuţie a făcut parte dintre predictorii intenţiei de a demisiona, într-un eşantion format din angajaţi ai spitalului (Park & Min, 2020), precum şi pe un eşantion format din asistente medicale (Nei et al., 2015). Revenind la orele de muncă, acestea sunt luate în considerare ca fiind asociate cu conflictul muncă-familie şi în meta-analize mai recente, alături de alte variabile precum solicitările dinspre job şi dinspre familie, pe când controlul perceput, dezvoltarea carierei şi flexibilitatea programului de muncă au avut o asociere negativă cu conflictul în discuţie (Liao et al., 2019). Laß şi Wooden (2022) au adus în discuţie inclusiv orele de muncă din timpul weekend-urilor. Analizând date care provin dintr-un eşantion de părinţi australieni (N = 7747 părinţi), autorii au concluzionat ca rezultat semnificativ că a lucra în weekend a fost asociat cu un conflict muncă-familie mai ridicat, comparativ cu cei care lucrează în timpul săptămânii, atât pentru taţi, cât şi pentru mame. O altă perspectivă, tot legată de orele de muncă, este prezentată de Pak şi colaboratorii (2022) care, având rezultate mixte, concluzionează că, pe de o parte, orele de muncă pot influenţa apariţia acestui conflict. Însă acest fapt nu e valabil întotdeauna, întrucât aceste ore pot încuraja implicarea în mediul familial prin creşterea încrederii în forţele proprii, în urma finalizării sarcinilor de lucru. Aceste posibile efecte au loc, conform autorilor, în funcţie de cât de multă energie a fost consumată în orele respective (măsurându-se nivelul de epuizare şi de vigoare). Ce ar trebui să luăm în calcul, totuşi, este că fiind un aspect mai puţin studiat, este nevoie de mai multă cercetare pentru a înţelege mai multe despre modul în care orele lucrate pot îmbunătăţi resursele personale şi condiţiile în care s-ar putea întâmpla asta.

Investigându-se antecedentele conflictului muncă-familie (Michel et al., 2011), autorii au avut ca rezultate o serie de variabile care corelează cu acest conflict. Asocieri mai mari au avut stresorii jobului şi sarcinile percepute peste rolul şi resursele individului; asocieri moderate au avut conflictul de roluri, timpul dedicat sarcinilor jobului, precum şi nevrotismul. Printre moderatori au fost identificaţi: experienţa parentingului („cei care nu au fost părinţi au experimentat un nivel de conflict mai mare în urma stresorilor jobului”; p. 706); s-a evidenţiat o asociere mai mare între ambiguitatea rolului şi conflictul muncă-familie pentru bărbaţi decât pentru femei; şi statutul marital, cei necăsătoriţi resimţind un nivel mai ridicat al conflictului decât persoanele căsătorite în funcţie de timpul dedicat sarcinilor jobului. De asemenea, în literatură s-a evidenţiat o relaţie bidirecţională între tensiunea de la muncă şi conflictul dinspre muncă spre familie, întrucât conflictul muncă-familie a prezis stresul la muncă. Acest lucru este valabil şi invers, conflictul prezicând stresul specific muncii (Nohe et al., 2015). Smith şi colaboratorii (2022) propun nevrotismul, nivelul de autonomie, stresorii care ţin de responsabilitatea jobului, complexitate, timp, volum de muncă (engl. challenge stressors), stresorii care ţin de aspecte precum conflicte sau resursele nepotrivite (engl. hindrance stressors) ca variabile care au menţinut nivelul de conflict muncă-familie în timp (de la 5 luni la 3 ani). Perspective mai recente propun inclusiv că acest conflict poate să aibă la bază şi o componentă genetică (Allen et al., 2023), dar este o direcţie care necesită mai multă cercetare şi studii care să poată să fie replicate, precum şi un control riguros al metodologiei pentru rezultate care să se apropie cât mai mult posibil de realitate.

Ce impact poate avea conflictul muncă-familie asupra copiilor?

După cum este punctat în literatură, există mai puţine studii în care să fie investigate şi adresate efectele asociate (precum şi mecanismele explicative) conflictului dintre muncă şi familie asupra sănătăţii mintale a copiilor (Dinh et al., 2017). Într-unul dintre studiile realizate în acest sens (Vieira et al., 2016) s-au avut în vedere problemele de internalizare şi externalizare pe care copiii (între 3 şi 6 ani) le-au arătat, în funcţie de conflictul muncă-familie cu care s-au confruntat părinţii şi în funcţie de îmbogăţirea muncă-familie (engl. work-family enrichment; adică „măsura în care experienţele într-un rol îmbunătăţesc calitatea vieţii într-un alt rol”, Greenhaus & Powell, 2006, p. 73). Rezultatele studiului citat (Vieira et al., 2016) au susţinut că, în cazul taţilor, atunci când aceştia s-au confruntat cu conflictul muncă-familie, externalizarea copiilor a fost afectată în mod indirect prin relaţia dintre taţi şi copii, iar în mod direct au fost afectate şi externalizarea şi internalizarea; în cazul mamelor cele două comportamente au fost afectate indirect atât prin relaţia cu copilul, cât şi prin relaţia copilului cu partenerul. Legat de îmbogăţirea resurselor, pentru a gestiona interfaţa muncă-familie, rezultatele semnificative au fost doar în cazul mamelor, un scor mai mare pentru această variabilă fiind asociat cu mai puţine probleme de externalizare.

În studiul lui Dinh şi colaboratorii (2017), realizat pe un eşantion australian de 2496 de cupluri s-au realizat măsurători legate de sănătatea mintală a copiilor, în funcţie de nivelul raportat de conflict muncă-familie, în cazul părinţilor. Sumarizând rezultatele, conflictul muncă-familie şi menţinerea acestuia a fost asociat cu schimbări în sănătatea mintală a copilului atât în mod direct, dar şi indirect, întrucât în urma creşterii conflictului sănătatea mintală a adulţilor a scăzut, a crescut nivelul de iritabilitate, de frustrare, dar şi de lipsă de satisfacţie în cuplu. Aceste variabile au influenţat în mod indirect starea de bine a copiilor, în comparaţie cu familiile în care conflictul a fost prezent foarte puţin sau deloc. Un alt rezultat important este că, în acest studiu, sănătatea mintală a copiilor a avut de suferit cel mai mult atunci când ambii părinţi s-au confruntat cu acest tip de conflict, fiind considerat de către autori „cel mai rău scenariu pentru copii” (p. 48), dar şi că au avut loc îmbunătăţiri atunci când a scăzut scorul părinţilor la conflictul muncă-familie (pentru rezultatele prezentate în mod detaliat se recomandă citirea integrală a studiului menţionat).

În linie cu aceste rezultate se află şi o parte din rezultatele recenziei sistematice desfăşurată pe date din timpul pandemiei de COVID-19, realizată de Bilodeau şi colaboratorii (2023), în care, autorii sugerează potenţialele efecte ale conflictului muncă-familie asupra comportamentelor de internalizare şi externalizare. De asemenea, sunt notaţi şi mediatori ai acestui conflict asupra sănătăţii mintale a copiilor, cum ar fi caracteristici ale părinţilor şi sănătatea mintală a acestora. Totuşi, în studiul menţionat (Bilodeau et al., 2023) sunt aduse limite şi critici relevante ale literaturii (despre care cititorii sunt îndemnaţi să citească la finalul articolului prezent).

În ceea ce priveşte mamele, nivelul de conflict muncă-familie a fost asociat în mod indirect cu dificultăţi în funcţionarea parentală, prin creşterea nivelului de depresie într-un studiu cu o abordare longitudinală realizat pe un eşantion format preponderent din mame (adică 1181, 87% din participanţi; participarea la studiu a avut loc de când copiii aveau o lună şi continuând la şase, 15, 36, 96 şi 120 de luni de viaţă ale copilului; Cao et al., 2024). Tot legat de mame, este de adus în discuţie şi perspectiva conform căreia nivelul de conflict muncă-familie a avut niveluri mai mari atunci când partenerii acestora au avut abordări tradiţionaliste în ceea ce priveşte organizarea familiei, precum şi atunci când mamele au aderat rolurilor tradiţionaliste şi au avut un volum mare de muncă în cadrul jobului (Steiner et al., 2019).

Luând în calcul dorinţa de a avea copii, într-o meta-analiză recentă (Jiang et al., 2024), autorii au concluzionat în urma analizei a N = 30613 răspunsuri provenite din 40 de zone geografice din lume că atât conflictul dinspre muncă spre familie, cât şi cel dinspre familie spre muncă au fost asociate cu o atitudine negativă faţă de a avea copii, acest lucru fiind observat la un nivel mai mare în societăţile care au fost considerate individualiste, decât în societăţile considerate colectiviste. Un alt rezultat este acela că această asocierea menţionată „este mai puternică pentru indivizi care fac parte din societăţi caracterizate de mai multă reţinere, în comparaţie cu cei din societăţi caracterizate de mai multă indulgenţă” (p. 1052; engl.: „restrained societies”, „indulgent societies”).

În loc de concluzii: Cum ar trebui să privim literatura prin prisma limitelor?

Este important să avem în vedere şi limitele literaturii întrucât, deşi momentan nu avem alte dovezi, studiile prezintă totuşi limite. Una dintre ele este aceea că, în urma designului ales, nu se pot extrage relaţii de cauzalitate (precum menţionează şi autorii în studiile: Laß & Wooden, 2022; Jiang et al., 2024). Dinh şi colaboratorii (2017) explică lipsa de reprezentativitate în studiul lor a familiilor care nu sunt avantajate din punct de vedere socio-economic şi a familiilor monoparentale, aspect punctat şi de Bilodeau şi colaboratorii (2023) (iar legat de lipsa de reprezentativitate, recomand articolul propus de Henrich et al., 2010, în care autorii abordează problematica utilizării în psihologie a populaţiilor WEIRD – „engl. western, educated, industrialized, rich and democratic”). De asemenea, în unele studii (precum Cao et al., 2024) autorii menţionează faptul că datele folosite nu sunt atât de recente, ceea ce poate influenţa rezultatele. Acestea sunt doar câteva dintre limitele regăsite în studii şi, pornind pe premisa că o limită este baza unei direcţii viitoare, sunt menţionate tocmai pentru a putea adopta o perspectivă critică asupra ideilor prezentate şi tocmai pentru a ne orienta spre abordări riguroase din punct de vedere metodologic pentru următoarele studii. Un alt punct de vedere este cel propus de Bilodeau şi colaboratorii (2023) care, deşi au subliniat impactul pe care conflictul muncă-familie îl poate avea asupra copiilor, aceştia au punctat şi faptul că au fost îndreptate mult mai multe resurse către conflictul muncă-familie decât asupra altor concepte, precum îmbogăţirea resurselor pentru a gestiona interfaţa muncă-familie (şi modul în care ar putea contribui la sănătatea mintală a copilului), ceea ce ar putea sugera că există un bias al rezultatelor. Autorii menţionaţi punctează limite importante cu privire la literatura din această direcţie, precum inconsistenţa rezultatelor atunci când se realizează proceduri de asociere directă, fiind nevoie de mediatori pentru a valida modelele propuse; dar şi concentrarea literaturii pe rolul mamei mai degrabă decât pe rolul tatălui; precum şi limite legate de calitatea cercetărilor analizate, în studii cu un control mai mare al metodologiei existând rezultate modeste comparativ cu celelalte, fiind subliniată şi nevoia de mai multe studii experimentale şi cvasi-experimentale.

 

 

Bibliografie

Allen, T. D., & French, K. A. (2023). Work‐family research: A review and next steps. Personnel Psychology, 76(2), 437–471. https://doi.org/10.1111/peps.12573

Allen, T. D., Regina, J., Wiernik, B. M., & Waiwood, A. M. (2023). Toward a better understanding of the causal effects of role demands on work–family conflict: A genetic modeling approach. Journal of Applied Psychology, 108(3), 520–539. https://doi.org/10.1037/apl0001032

Amstad, F. T., Meier, L. L., Fasel, U., Elfering, A., & Semmer, N. K. (2011). A meta-analysis of work–family conflict and various outcomes with a special emphasis on cross-domain versus matching-domain relations. Journal of Occupational Health Psychology, 16(2), 151–169. https://doi.org/10.1037/a0022170

Bilodeau, J., Mikutra-Cencora, M., & Quesnel-Vallée, A. (2023). Work-family interface and children’s mental health: A systematic review. Child and Adolescent Psychiatry and Mental Health, 17(1), 45. https://doi.org/10.1186/s13034-023-00596-w

Cao, H., Zhou, N., Buehler, C., Li, X., Liang, Y., & Chen, Y. (2024). Mothers’ work‐to‐family conflict, depressive symptoms, and parental role functioning: A five‐wave, cross‐lagged panel model from infancy through middle childhood. Family Relations, 73(2), 1178–1200. https://doi.org/10.1111/fare.12931

Dinh, H., Cooklin, A. R., Leach, L. S., Westrupp, E. M., Nicholson, J. M., & Strazdins, L. (2017). Parents’ transitions into and out of work-family conflict and children’s mental health: Longitudinal influence via family functioning. Social Science & Medicine, 194, 42–50. https://doi.org/10.1016/j.socscimed.2017.10.017

French, K. A., Dumani, S., Allen, T. D., & Shockley, K. M. (2018). A meta-analysis of work–family conflict and social support. Psychological Bulletin, 144(3), 284–314. https://doi.org/10.1037/bul0000120

Greenhaus, J. H., & Beutell, N. J. (1985). Sources of conflict between work and family roles. The Academy of Management Review, 10(1), 76–88. https://doi.org/10.2307/258214

Greenhaus, J. H., & Powell, G. N. (2006). When work and family are allies: A theory of work-family enrichment. Academy of management review, 31(1), 72-92. https://doi.org/10.2307/20159186

Henrich, J., Heine, S. J., & Norenzayan, A. (2010). Most people are not WEIRD. Nature, 466(7302), 29–29. https://doi.org/10.1038/466029a

Jiang, C., Ren, C., & Jiang, S. (2024). Work–family and family–work conflict and negative attitudes toward having children: A multilevel cross‐national analysis. International Journal of Social Welfare, 33(4), 1044–1056. https://doi.org/10.1111/ijsw.12666

Laß, I., & Wooden, M. (2022). Weekend work and work–family conflict : Evidence from australian panel data. Journal of Marriage and Family, 84(1), 250–272. https://doi.org/10.1111/jomf.12779

Liao, E. Y., Lau, V. P., Hui, R. T., & Kong, K. H. (2019). A resource-based perspective on work–family conflict: Meta-analytical findings. Career Development International, 24(1), 37–73. https://doi.org/10.1108/CDI-12-2017-0236

Michel, J. S., Kotrba, L. M., Mitchelson, J. K., Clark, M. A., & Baltes, B. B. (2011). Antecedents of work–family conflict: A meta‐analytic review. Journal of Organizational Behavior, 32(5), 689–725. https://doi.org/10.1002/job.695

Miller, B. K., Wan, M., Carlson, D., Kacmar, K. M., & Thompson, M. (2022). Antecedents and outcomes of work-family conflict: A mega-meta path analysis. PLOS ONE, 17(2), e0263631. https://doi.org/10.1371/journal.pone.0263631

Nei, D., Snyder, L. A., & Litwiller, B. J. (2015). Promoting retention of nurses: A meta-analytic examination of causes of nurse turnover. Health Care Management Review, 40(3), 237–253. https://doi.org/10.1097/HMR.0000000000000025

Nohe, C., Meier, L. L., Sonntag, K., & Michel, A. (2015). The chicken or the egg? A meta-analysis of panel studies of the relationship between work–family conflict and strain. Journal of Applied Psychology, 100(2), 522–536. https://doi.org/10.1037/a0038012

Pak, S., Kramer, A., Lee, Y., & Kim, K. (2022). The impact of work hours on work‐to‐family enrichment and conflict through energy processes: A meta‐analysis. Journal of Organizational Behavior, 43(4), 709–743. https://doi.org/10.1002/job.2595

Park, J., & Min, H. (Kelly). (2020). Turnover intention in the hospitality industry: A meta-analysis. International Journal of Hospitality Management, 90, 102599. https://doi.org/10.1016/j.ijhm.2020.102599

Smith, C. E., Wayne, J. H., Matthews, R. A., Lance, C. E., Griggs, T. L., & Pattie, M. W. (2022). Stability and change in levels of work–family conflict: A multi‐study, longitudinal investigation. Journal of Occupational and Organizational Psychology, 95(1), 1–35. https://doi.org/10.1111/joop.12372

Steiner, R. S., Krings, F., & Wiese, B. S. (2019). Remember the children, honey! Spouses’ gender‐role attitudes and working mothers’ work‐to‐family conflict. Applied Psychology, 68(2), 250–275. https://doi.org/10.1111/apps.12160

Vieira, J. M., Matias, M., Ferreira, T., Lopez, F. G., & Matos, P. M. (2016). Parents’ work-family experiences and children’s problem behaviors: The mediating role of the parent–child relationship. Journal of Family Psychology, 30(4), 419–430. https://doi.org/10.1037/fam0000189