Este iertarea un fenomen benefic?

În acest articol, vom trece în revistă datele din literatura de specialitate pe tema efectelor benefice ale iertării și, de asemenea, vom descrie pe scurt cele mai cunoscute programe de intervenție dezvoltate pentru a învăța oamenii cum să ierte.

Efectele iertării

În cele mai diverse spații, de la înțelepciunea populară și până la social media, auzim faptul că iertarea este o parte esențială din vindecare, pentru persoanele care au fost rănite sau care au suferit o nedreptate. Deși poate suna ca un truism sau ca o credință spirituală exagerată, rezultatele cercetărilor susțin validitatea acestei afirmații.

Într-o meta-analiză de studii randomizate cu grup de control, Akhtar și Barlow (2016) au analizat impactul asupra sănătății mintale al unor intervenții care sunt menite să învețe oamenii cum să îi ierte pe cei care i-au rănit în diverse forme. Conform rezultatelor, persoanele care au fost alocate în grupurile de intervenție au raportat niveluri mai reduse de depresie, furie, stres și, de asemenea, niveluri mai crescute ale afectului pozitiv. Intervențiile au fost mai eficiente atunci când s-au realizat individual, însă schimbările pozitive au fost observate și la nivelul celor de grup. În mod similar, efectele benefice au fost înregistrate și în cazul participanților care au trecut printr-un număr mai redus de ședințe, însă cele mai puternice efecte au fost atunci când au fost urmate 12 ședințe sau mai mult.

Aceste rezultate nu sunt surprinzătoare, întrucât iertarea este un fenomen aflat în strânsă legătură cu sănătatea mintală. Griffin et al. (2015) au rezumat datele existente în literatură privind conexiunea dintre cele două și au propus patru idei centrale care descriu această relație:

1. Incapacitatea de a ierta este o reacție ancorată în stres, asociată cu probleme de sănătate mintală.
2. Iertarea este o strategie de coping și este astfel asociată pozitiv cu sănătatea mintală.
3. Impactul iertării asupra sănătății este moderat de diferențe individuale (e.g., vârstă, gen, motivația care stă în spatele deciziei de a ierta).
4. Impactul iertării asupra sănătății este explicat de diverse procese psihologice (e.g., ruminația, lipsa de speranță, tensiunea psihologică).

Iertarea nu este relaționată doar cu sănătatea mintală. Rezultatele meta-analizei publicate de Lee și Enright (2019) relevă o asociere pozitivă semnificativă între iertare și sănătatea fizică. Totuși, studiile incluse au designuri corelaționale, așadar direcția acestei relații este neclară și studii adiționale sunt necesare.

Așadar, iertarea este mai mult decât o simplă virtute sau un act de bunătate, reprezentând chiar o acțiune cu impact pozitiv asupra sănătății mintale și, posibil, fizice a oamenilor. Totuși, atunci când o persoană trece printr-o experiență negativă, când cineva comite o nedreptate asupra sa în diverse forme, iertarea poate să nu fie primul gând care apare. Mai mult decât atât, chiar dacă intenția de a ierta și de a trece peste evenimentul neplăcut există, consecințele acțiunii persoanei care a greșit pot fi complexe și greu de iertat, sau victima poate să nu aibă suficientă experiență sau să nu știe cum să înceapă în procesul iertării. Vestea bună este că există intervenții care au fix acest scop: de a învăța oamenii cum să ierte.

Learning how to forgive: exemple de intervenții

Aminteam anterior meta-analiza publicată de Akhtar și Barlow (2016). Intervențiile pentru facilitarea iertării care au fost cele mai întâlnite în studiile incluse în analiză sunt metoda Enright și metoda REACH, ambele fiind metode de succes, conform rezultatelor. Despre aceste două intervenții care au ca scop ghidarea oamenilor în pașii procesului de iertare vom discuta pe scurt în continuare.

Metoda Enright (Enright & The Human Development Study Group, 1996) include patru faze prin care o persoană trebuie să treacă pentru a ierta:

1. Descoperirea. Această etapă include conștientizarea și acceptarea unor emoții (e.g., vină, furie), gânduri sau schimbări (e.g., înțelegerea faptului că este posibil ca evenimentul să fi produs schimbări permanente asupra victimei).
2. Decizia. A doua etapă include schimbarea perspectivei asupra situației, considerarea iertării ca opțiune și, în final, luarea angajamentului de a ierta agresorul.
3. Munca propriu-zisă. A treia etapă include efortul de a schimba felul în care victima se gândește la agresor, dezvoltarea empatiei și a compasiunii față de acesta, respectiv acceptarea durerii pe care victima o simte.
4. Rezultatul. Ultima fază include găsirea de sens în suferința trăită, normalizarea experienței (e.g., realizarea faptului că și victima a avut nevoie să fie iertată în trecut, conștientizarea faptului că nu este singur/ă în experiența sa) și conștientizarea schimbărilor emoționale și a reacțiilor față de agresor.

A doua metodă este denumită REACH (Worthington, 2001) și este similară cu metoda Enright, însă include cinci pași:

1. amintirea durerii suferite (engl. Recall),
2. dezvoltarea sentimentului de empatie față de agresor (engl. Empathy),
3. considerarea iertării ca pe un act altruist față de agresor (engl. Altruistic gift),
4. luarea angajamentului de a ierta (engl. Commitment to forgive),
5. utilizarea iertării ca resursă în momentele dificile care vor apărea în viitor (engl. Hold onto forgiveness).

Concluzie

Așadar, atunci când o persoană decide să ierte pe cineva care i-a greșit, efectele nu se răsfrâng doar asupra relației și a agresorului, ci și asupra sănătății victimei. Efectele benefice observate fac iertarea să fie un proces dezirabil, iar programele de intervenție existente în literatură sunt eficiente și pot fi utilizate în practică, de exemplu în munca cu clienții care se simt pregătiți să ierte, însă nu știu de unde să înceapă.

Referințe

Akhtar, S., & Barlow, J. (2016). Forgiveness Therapy for the Promotion of Mental Well-Being: A Systematic Review and Meta-Analysis. Trauma, Violence, & Abuse, 19(1), 107–122. doi:10.1177/1524838016637079

Enright, R. D., & The Human Development Study Group (1996). Counseling Within the Forgiveness Triad: On Forgiving, Receiving Forgiveness, and Self-Forgiveness. Counseling and Values, 40(2), 107–126. doi:10.1002/j.2161-007x.1996.tb00844.x

Griffin, B.J., Worthington, E.L., Lavelock, C.R., Wade, N.G., Hoyt, W.T. (2015). Forgiveness and Mental Health. In L. Toussaint, E. Worthington, D. Williams (Eds.), Forgiveness and Health. Springer. https://doi.org/10.1007/978-94-017-9993-5_6

Lee, Y.-R., & Enright, R. D. (2019). A meta-analysis of the association between forgiveness of others and physical health. Psychology & Health, 34(5), 626-643. doi:10.1080/08870446.2018.1554185

Worthington, E. L. Jr. (2001). Five steps to forgiveness: The Art and Science of Forgiving. Crown.