Tema lunii noiembrie: Echitatea organizațională

T

Atunci când ne gândim la decizii luate de alte persoane care au efecte asupra noastră, sau la felul în care suntem tratați în interacțiuni, ne putem gândi: este echitabil, just, fair ce se întâmplă? 

Când vine vorba despre relația angajatului cu organizația, răspunsul la această întrebare care pare simplă se transpune în corectitudinea percepută (engl. perceived fairness), o evaluare a procedurilor, deciziilor și interacțiunilor cu figurile de autoritate din companie. 

Deși în acest număr al Newsletterului APR discutăm despre corectitudine și echitate în contextul organizațional, aceste percepții sunt deosebit de importante într-o varietate de contexte. Corectitudinea percepută a fost studiată ca fenomen de sine stătător în psihologia socială (e.g., Urbanska et al., 2019), ca predictor al satisfacției cu tratamentul în cazul pacienților psihiatrici (Silva et al., 2022) și ca reacție a studenților la probele de evaluare în educație (Butucescu et al., 2019). Așadar, deși în acest număr discutăm despre un singur domeniu în care sunt aplicate teoriile echității, profităm de oportunitate pentru a menționa în acest articol introductiv că este esențial ca în orice domeniu al psihologiei lucrăm, să încercăm să luăm decizii corecte și juste față de clienți și colaboratori.

Dacă vă doriți să aflați mai multe despre echitatea organizațională, vă recomandăm următoarele articole:

1. Cele patru surse de echitate organizațională și măsurarea acestora

2. A fost fair de la prima vedere: echitatea în contextul selecției de personal

3. Fairness lies in the eyes of the beholder: percepția corectitudinii mai departe de caracteristicile deciziilor din companie

4. Efectele echității organizaționale înainte și după selecție

Referințe

Butucescu, A., Iliescu, D., & Opariuc, C. (2019). The generalizability of reactions to assessment: An application of the Selection Procedural Justice Scale (SPJS) in academic settings. International Journal of Selection and Assessment, 0(0), 1-5. https://doi.org/10.1111/ijsa.12262

Silva, B., Pauli, G., Diringer, O., Morandi, S., Bonsack, C., & Golay, P. (2022). Perceived fairness as main determinant of patients’ satisfaction with care during psychiatric hospitalisation: An observational study. International Journal of Law and Psychiatry, 82, 101793. https://doi.org/10.1016/j.ijlp.2022.101793

Urbanska, K., McKeown, S., & Taylor, L. K. (2019). From injustice to action: The role of empathy and perceived fairness to address inequality via victim compensation. Journal of Experimental Social Psychology, 82, 129-140. https://doi.org/10.1016/j.jesp.2019.01.010

Adelina Neagu

Absolventă a Facultății de Psihologie și Științele Educației și a programului de masterat Sănătate Ocupațională și Performanța Resursei Umane, ambele din cadrul Universității București. Este preocupată de evaluarea psihologică și educațională, în special de reacțiile candidaților în urma procesului de selecție și de rolul emoțiilor în formarea acestor percepții.

Add comment

Arhivă Ediții

Pagina de Facebook APR