Modele de decizie pentru dezvăluirea sau păstrarea secretelor

Secretele sunt informații pe care ne dorim să le ținem ascunse față de minim o persoană. Mai specific, un secret apare odată cu intenția de a ascunde informația față de minim o altă persoană, nu atunci când depunem efortul de a o ascunde. Conform acestei definiții a secretului, propusă de Slepian et al. (2017), procesul de a păstra sau nu un secret nu are loc în relaționarea propriu-zisă cu altă persoană, ci mai degrabă în propriile noastre gânduri.

Însă ce trebuie să aibă oamenii în vedere atunci când decid dacă un secret ar trebui să rămână complet al lor, sau dacă ar fi bine să fie împărtășit cu alte persoane?

Într-o lucrare care a trecut în revistă principalele date existente la acel moment, Kelly și McKillop (1996) consideră că decizia de a păstra sau împărtăși secrete trebuie să aibă în centru două elemente: specificul secretului și existența unei persoane potrivite cu care să ne împărtășim secretul. Mai specific, dacă secretul nu are efecte negative asupra noastră, nu ne provoacă anxietate și nu ne gândim în mod constant la el, atunci este recomandat să îl păstrăm pentru noi. În caz contrar, ar trebui să căutăm o persoană căreia să ne destăinuim: cineva discret, care să nu ne judece și care să poată ajuta.

Revelation risk model (RRM, Afifi & Steuber, 2009) conceptualizează dezvăluirea secretelor ca fiind o analiză a riscurilor și a resurselor. Conform modelului, valența secretului (dacă este un secret pozitiv sau negativ) influențează percepția persoanei despre riscul destăinuirii asupra sa, asupra confidentului și asupra relației dintre sine și confident.  În funcție de analiza riscurilor, oamenii încep să ia în considerare motive pentru care împărtășirea secretului ar fi necesară (willingness to reveal) – cum ar fi faptul că cealaltă persoană are nevoie sau merită să știe informația. Percepția legată de cât de eficientă va fi comunicarea persoanei în legătură cu secretul este afectată, de asemenea, de analiza riscurilor: persoanele care consideră că riscurile destăinuirii sunt reduse tind să aibă o încredere mai mare în capacitatea lor de comunicare. Atât willingness to reveal, cât și analiza riscurilor sunt afectate de apropierea de confident: când vine vorba de oameni apropiați, persoanele sunt mai dispuse să găsească motive pentru care e necesar sau dezirabil să împărtășească secrete și consideră riscurile ca fiind mai minore.

Nu în ultimul rând, în RRM a fost testată legătura dintre variabilele menționate mai sus și folosirea unor strategii directe sau indirecte de a destăinui secrete. Conform rezultatelor, persoanele care percep riscurile ca fiind mai puternice au tendința de a destăinui secretele incremental (de exemplu, să ofere doar frânturi de informație, ca să „testeze terenul”), sau aleg entrapment, adică strategia de a „forța” confidentul să afle secretul (de exemplu, să lase dovezi pe care acesta să le găsească). Persoanele care consideră că au o comunicare eficientă preferă să folosească mai degrabă strategii directe (e.g., comunicare față în față) și tind să evite dezvăluiri incrementale, dezvăluiri prin terți (e.g. a ruga pe altcineva să împărtășească secretul pentru ei) și entrapment.

Slepian, în 2022, a propus un model care se axează pe pașii propriu-ziși ai experienței de a trăi cu un secret. Așa cum am menționat mai sus, experiența secretului începe cu intenția: dețin o informație despre mine și aleg să nu împărtășesc informația cu anumite persoane sau chiar cu nimeni. Apoi, în viața de zi cu zi, apar stimuli care ne aduc secretul în atenție. Putem să ne aflăm într-o situație în care nu e nevoie să depunem efortul de a ne ține secretul ascuns: de exemplu, suntem singuri și nu comunicăm cu nimeni. Nu avem de cine să ne ascundem, ci doar ne gândim la secret. Acest proces este numit de Slepian mind-wandering. A doua situație este cea în care trebuie să ne ținem secretul ascuns în mod activ, fiind în interacțiune directă cu o persoană care nu îl cunoaște. În această a doua situație, este necesar să luăm o decizie legată de secret: vrem să îl păstrăm, sau îl împărtășim acum? Din aceste două situații, emerg o serie de pași.

Conform lui Slepian (2022), în prima situație, în care nu suntem într-un context de comunicare directă cu o persoană față de care ne ascundem, avem două posibilități:

A. Ne gândim în mod activ la secret, caz în care:

• dacă secretul ne captează atenția, de exemplu, prin faptul că este rușinos, ajungem la gânduri repetitive despre secret;
• dacă conștientizăm efectul negativ pe care secretul îl are asupra noastră, ajungem să căutăm metode de coping;
• în unele situații, petrecem timp gândindu-ne la cum să planificăm discuții despre secret.

B. Dacă avem alte lucruri care ne distrag atenția, ne îndepărtăm de gândurile despre secret.

În a doua situație, suntem într-un context de comunicare directă cu o persoană față de care ținem un secret. Așadar, avem de luat o decizie:

A. Păstrăm secretul, caz în care:

• trebuie să monitorizăm reacțiile noastre și pe cele ale celeilalte persoane ca să ne asigurăm că nu ne dăm de gol;
• trebuie să ne inhibăm răspunsurile care sunt de natură să expună informații despre secret;
• iar uneori trebuie chiar să alterăm, fie în mod onest (să schimbăm subiectul), fie să mințim.

B. Destăinuim secretul, caz în care procesul experienței secretului se încheie.

 

Concluzie

Așadar, oamenii au în vedere o multitudine de factori atunci când decid dacă să păstreze sau nu un secret față de o persoană. Decizia este luată ținând cont de riscuri și beneficii, iar procesul de păstrare sau divulgare a secretului are pași specifici în funcție de context (prezența sau absența confidentului) și de resursele noastre personale.

 

Referințe

Afifi, T., & Steuber, K. (2009). The revelation risk model (RRM): Factors that predict the revelation of secrets and the strategies used to reveal them. Communication Monographs, 76(2), 144-176. https://doi.org/10.1080/03637750902828412

Kelly, A. E., & McKillop, K. J. (1996). Consequences of revealing personal secrets. Psychological Bulletin, 120(3), 450–465. https://doi.org/10.1037/0033-2909.120.3.450

Slepian, M. L. (2022). A process model of having and keeping secrets. Psychological Review, 129(3), 542-563. https://doi.org/10.1037/rev0000282

Slepian, M. L., Chun, J. S., & Mason, M. F. (2017). The experience of secrecy. Journal of Personality and Social Psychology, 113(1), 1-33. https://doi.org/10.1037/pspa0000085