Flexibilitatea psihologică- o țintă de atins în sănătatea mintală?

Flexibilitatea psihologică este un termen umbrelă care se referă la abilitatea de adaptare cognitivă, afectivă și comportamentală la cerințele sau presiunile din mediu astfel incât să ne putem atinge scopurile chiar și în condiții imperfecte sau defavorabile (Kashdan, 2010).  A decide dacă să corectezi sau să consolezi pe cineva după un eșec, când să rămâi vs. să schimbi un loc de muncă sau când să depui mai mult efort vs. să iei o pauză sunt toate exemple care țin de flexibilitate psihologică. În contextul în care sănătatea mintală începe să fie privită ca stare de bine, funcționalitate și competență, și nu mai este redusă la prevenirea și combaterea factorilor de vulnerabilitate sau risc (Fledderus et al., 2010), introducerea flexibilizării psihologice ca țintă în bunăstarea mintală pare să aibă sens. Beneficiile  și posibilele complicații în acest demers sunt abordate ( pe scurt) mai jos.

Fexibilitatea psihologică- obiectiv explicit în terapia centrată pe acceptare și angajament

Flexibilitatea psihologică a redevenit un concept de interes odată cu dezvoltarea terapiei prin acceptare și angajament (Acceptance and Commitment Therapy-ACT), care susține ca mecanism al schimbării terapeutice o serie de procese ce promovează pe căi diferite dezvoltarea unui repertoriu mai larg de comportamente, adică flexibilizarea psihologică (Levin et al., 2012). Domeniile “de lucru” pentru flexibilizare  propuse de  ACT sunt deschiderea către experiență (prin acceptare vs evitare/ control și difuzie cognitivă), centrarea pe prezent (prin mindfulness și raportarea fluidă la sine) și acțiunea congruentă cu sine (prin identificarea de valori și angajamentul în raport cu ele) (Fonseca et al., 2020). 

Unele studii clinice controlate arată că într-adevăr intervențiile de tip ACT sporesc starea de bine (emoțională și socială) și reduc distres-ul prin creșterea flexibilității psihologice în timpul intervenției, deși rezultatele cu privire la menținerea acestui efect la follow-up sunt mixte (Fledderus et al., 2010; Wersebe et al., 2018). La pacienții cu obezitate, flexibitatea psihologică se asociază cu starea de bine, deși nu este legată în vreun fel de nivelul obiectiv de funcționalitatea fizică (Guerrini Usubini et al., 2021). O constatare  interesantă,  dar previzibilă, face un studiu care arată că compasiunea și flexibilitatea psihologică prezic  starea de bine într-un mod cel puțin parțial mediat de perspectiva temporală echilibrată, așa cum este cea conceptualizată de Zimbardo, între flexibilitatea psihologică și orientarea spre trecut existând o corelație negativă (Pyszkowska & Rönnlund, 2021).

 

Flexibilitatea psihologică  – factor comun în sănătatea mintală? 

Concluzia nesurprinzătoare a unui studiu care a investigat legătura dintre satisfacția cu viața și flexibilitatea psihologică este că asocierea pozitivă se explică de fapt prin îmbunătățirea sănătății mentale (Lucas & Moore, 2020). Un studiu amplu realizat pe tineri studenți sugerează că flexibilitatea psihologică poate opera ca un concept transdiagnostic (și deci indicator global al sănătății mentale), nivelul flexibilității fiind asociate cu depresia, anxietatea și tulburările alimentare în prezent și de-a lungul vieții și cu tulburări de consum de substanțe de-a lungul vieții. Importantă și relevantă este și asocierea negativă dintre flexibilitate și comorbiditate. A fi mai puțin flexibil nu te expune doar la a dezvolta o tulburare mentală, ci crește și șansele de a dezvolta mai multe tulburări în același timp (Levin et al., 2014). 

În aceeași ordine de idei, un studiu realizat pe un eșantion reprezentativ pentru populația suedeză susține asocieri semnificative între starea de bine (+), depresie și anxietate (-)  și flexibilitatea psihologică, precum si între flexibilitatea psihologică și percepția sănătății fizice (+) (nu sănătatea propriu-zisă!). De notat este că autorii au evaluat și evenimentele potențial traumatice, nivelul de stres zilnic și nivelul de suport social al participanților și au constatat că flexibilitatea psihologică prezice sănătatea mentală și în condițiile în care sunt experimentate mai multe experiențe stresante prin comparație persoanele mai inflexibile. Altfel spus, flexibilitatea pare a fi un factor protectiv  în raport cu impactul evenimentelor, în special în cazul celor curente (Gloster et al., 2017). Tot flexibilitatea psihologică pare a fi unul dintre factorii care moderează legătura dintre evenimente aversive majore de viață și simptomele depresive (Fonseca et al., 2020).O recenzie narativă a literaturii care evaluează flexibilitatea în domenii separate (cognitivă- executivă, afectivă, de atribuire și a mecanismelor de coping) arată că în general, flexibilitatea redusă poate fi un factor de risc pentru depresie (Stange et al., 2017).  Un alt studiu arată că flexibilitatea psihologică și mindfulness-ul sunt asociate unei procesări emoționale mai sănătoase (strategii de reglare emoțională mai eficiente și scheme emoționale mai puțin accentuate (Silberstein et al., 2012).

 

Flexibilitatea psihologică- ceva nou, ceva vechi, ceva util?

Criticii conceptului de de flexibilitate psihologică au partea lor justificată de revoltă când este pronunțată sintagma. Dacă până și promotorii ACT spun că funcția este una de adaptare funcțională la context, de ce să nu vorbești pur și simplu de adaptabilitate?  Într-adevăr, pare să suprapunerea dintre flexibilitatea psihologică și adaptabilitate (cognitivă și emoțională) la context este destul de mare și ambele concepte sunt legate de starea de bine. Totuși din aceeași analiză reiese că  a fi mai puțin adaptabil nu are treabă cu distresul, a fi mai puțin flexibil, da. Cu alte cuvinte flexibilitatea nu mă face doar să reacționez bine la context, îmi  permite să fiu intern congruent cu schimbările (Waldeck et al., 2021).

Bineînțeles, unele studii ACT confirmă structura multiprocesuală a flexibilității pe subdomeniile descrise la subtitlul precedent (Levin et al., 2012; Scott et al., 2016). Sunt și autori care găsesc flexibilitatea psihologică ca un concept distinct, unifactorial, care explică mai bine funcționalitatea decât alte concepte (Gloster et al., 2011).  Dacă jucăm ping-pong mai departe, sunt evidente corelațiile dintre flexibilitate psihologică și nevrotism (negativă), deschidere către experiență (pozitivă) autocontrol- altfel cum aș putea să nu perseverez absurd asupra unui comportament (pozitivă) (Kashdan, 2010)? Dacă corelează cu o trăsătură, atunci flexibilitatea psihologică e o trăsătură sau o stare? Are dublă “calitate” precum anxietatea? Care dintre instanțe prezice mai bine sănătatea mentală(Klimczak et al., 2023)? Și cum rămâne cu conceptele strâns înrudite (sau care chiar o compun???) ca funcțiile executive, reglarea emoțională, bias-urile cognitive, mecanismele de coping (Kashdan, 2010)? E puțin probabil ca aceste dezbateri (utile) să se termine în curând.

 

Ce să reținem de aici?

Da, flexibiltatea mentală, oricât de restrâns sau larg definită, este strâns legată de sănătatea mentală. Nu, nu avem dovezi suficiente că ar fi un concept nou (e asta un lucru rău totuși?).  E fezabil să mai descoperim vreun concept psihologic, încă necuprins în etichetele altor concepte?  Și da, pare că am găsit niște căi mai sistematice pentru a o stimula (printre care technicille propuse de ACT). Ar fi bine să fim flexibili în continuare față de rezultatele din această sferă. Și, din orice altă sferă a psihologiei, ca de obicei.

 

Bibliografie

Fledderus, M., Bohlmeijer, E. T., Smit, F., & Westerhof, G. J. (2010). Mental Health Promotion as a New Goal in Public Mental Health Care: A Randomized Controlled Trial of an Intervention Enhancing Psychological Flexibility. American Journal of Public Health, 100(12), 2372–2372. https://doi.org/10.2105/AJPH.2010.196196

Fonseca, S., Trindade, I. A., Mendes, A. L., & Ferreira, C. (2020). The buffer role of psychological flexibility against the impact of major life events on depression symptoms. Clinical Psychologist, 24(1), 82–90. https://doi.org/10.1111/cp.12194

Gloster, A. T., Klotsche, J., Chaker, S., Hummel, K. V., & Hoyer, J. (2011). Assessing psychological flexibility: What does it add above and beyond existing constructs? Psychological Assessment, 23(4), 970–982. https://doi.org/10.1037/a0024135

Gloster, A. T., Meyer, A. H., & Lieb, R. (2017). Psychological flexibility as a malleable public health target: Evidence from a representative sample. Journal of Contextual Behavioral Science, 6(2), 166–171. https://doi.org/10.1016/j.jcbs.2017.02.003

Guerrini Usubini, A., Varallo, G., Granese, V., Cattivelli, R., Consoli, S., Bastoni, I., Volpi, C., Castelnuovo, G., & Molinari, E. (2021). The Impact of Psychological Flexibility on Psychological Well-Being in Adults With Obesity. Frontiers in Psychology, 12. https://www.frontiersin.org/articles/10.3389/fpsyg.2021.636933

Kashdan, T. B. (2010). Psychological Flexibility as a Fundamental Aspect of Health. Clinical psychology review, 30(7), 865–878. https://doi.org/10.1016/j.cpr.2010.03.001

Klimczak, K. S., Schwartz, S. E., Donahue, M. L., Capel, L. K., Snow, J. L., & Levin, M. E. (2023). Disentangling trait and state psychological inflexibility: A longitudinal multilevel approach. Journal of Contextual Behavioral Science, 29, 13–22. https://doi.org/10.1016/j.jcbs.2023.05.006

Levin, M. E., Hildebrandt, M. J., Lillis, J., & Hayes, S. C. (2012). The Impact of Treatment Components Suggested by the Psychological Flexibility Model: A Meta-Analysis of Laboratory-Based Component Studies. Behavior Therapy, 43(4), 741–756. https://doi.org/10.1016/j.beth.2012.05.003

Levin, M. E., MacLane, C., Daflos, S., Seeley, J., Hayes, S. C., Biglan, A., & Pistorello, J. (2014). Examining psychological inflexibility as a transdiagnostic process across psychological disorders. Journal of contextual behavioral science, 3(3), 155–163. https://doi.org/10.1016/j.jcbs.2014.06.003

Lucas, J. J., & Moore, K. A. (2020). Psychological flexibility: Positive implications for mental health and life satisfaction. Health Promotion International, 35(2), 312–320. https://doi.org/10.1093/heapro/daz036

Pyszkowska, A., & Rönnlund, M. (2021). Psychological Flexibility and Self-Compassion as Predictors of Well-Being: Mediating Role of a Balanced Time Perspective. Frontiers in Psychology, 12. https://www.frontiersin.org/articles/10.3389/fpsyg.2021.671746

Scott, W., McCracken, L. M., & Norton, S. (2016). A Confirmatory Factor Analysis of Facets of Psychological Flexibility in a Sample of People Seeking Treatment for Chronic Pain. Annals of Behavioral Medicine, 50(2), 285–296. https://doi.org/10.1007/s12160-015-9752-x

Silberstein, L. R., Tirch, D., Leahy, R. L., & McGinn, L. (2012). Mindfulness, Psychological Flexibility and Emotional Schemas. International Journal of Cognitive Therapy, 5(4), 406–419. https://doi.org/10.1521/ijct.2012.5.4.406

Stange, J. P., Alloy, L. B., & Fresco, D. M. (2017). Inflexibility as a Vulnerability to Depression: A Systematic Qualitative Review. Clinical psychology : a publication of the Division of Clinical Psychology of the American Psychological Association, 24(3), 245–276. https://doi.org/10.1111/cpsp.12201

Waldeck, D., Pancani, L., Holliman, A., Karekla, M., & Tyndall, I. (2021). Adaptability and psychological flexibility: Overlapping constructs? Journal of Contextual Behavioral Science, 19, 72–78. https://doi.org/10.1016/j.jcbs.2021.01.002

Wersebe, H., Lieb, R., Meyer, A. H., Hofer, P., & Gloster, A. T. (2018). The link between stress, well-being, and psychological flexibility during an Acceptance and Commitment Therapy self-help intervention. International Journal of Clinical and Health Psychology, 18(1), 60–68. https://doi.org/10.1016/j.ijchp.2017.09.002