Utilizarea umorului în psihoterapie

10.5281/zenodo.7855196

1.Introducere: relevanţa umorului în procesul psihoterapeutic

Pornind într-o călătorie de la sfârșitul secolului al VI-lea î. Hr., perioadă ce marchează gloria pieselor de teatru din Grecia Antică și până la Immanuel Kant, în secolul al XVIII-lea, care considera umorul o componentă substanțială în tratarea bolilor (Tiret, 2014), se poate remarca apariția necontenită în viețile oamenilor a acestui fenomen, umorul, ce induce o stare de bine. Consacratul proverb: „o inimă veselă face bine precum un leac” a fost amintit de-a lungul veacurilor, iar documentele arată că medicii susțin aspectele potențial curative ale umorului de sute de ani (Gelkopf, 2011). 

Însă ce rol are umorul, așa cum este cunoscut în societate, în procesul psihoterapeutic?

În prezent au fost identificate o serie de beneficii ale umorului, precum: îmbunătățirea relației cu psihoterapeutul și a alianţei terapeutice, aducerea de noi perspective asupra dinamicii personalității clienților, încurajarea flexibilității psihologice, modelarea abilităților eficiente de adaptare (coping) și reducerea capacității sau a impulsului defensiv (Hussong şi Micucci, 2021). 

2.Umorul ca şi componentă în psihoterapie

Albert Ellis explică abordarea umoristică prin ideea că oamenii tind să exagereze seriozitatea sau gravitatea unei situații, astfel, psihoterapeutul ar putea ataca acest lucru prin exagerarea umoristică a situației respective (Sarink şi García-Montes, 2023).
Literatura de specialitate (Panichelli şi colab., 2018) punctează mai multe avantaje ale utilizării umorului în psihoterapie, printre care se numără schimbarea perspectivei asupra unei probleme, utilizarea umorului ca mecanism de adaptare sau dezvoltarea rezilienței psihologice. Într-un studiu ce s-a concentrat pe identificarea factorilor care pot influența remisia depresiei, rezultatele au susținut că aspectele pozitive precum optimismul pot fi facilitatoare în procesul de reducere a simptomatologiei (Zimmerman şi colab., 2006).
De asemenea, un alt studiu (Gelkopf, 2011) a indicat faptul că umorul poate consolida alianța terapeutică. Alte aspecte pozitive ale folosirii umorului pot consta și în plăcerea clientului de a merge la ședințele de psihoterapie, iar rezultate studiului derulat de Panichelli și colab. (2018) susțin faptul că odată ce anumite scopuri stabilite în psihoterapie sunt atinse, cu atât mai ușor le este clienților să își exprime simțul umorului. 

Pe de altă parte, unele studii prezintă și contra-argumente în vederea utilizării umorului în procesul terapeutic. În același timp, nu există suport empiric pentru aceste argumente. Totuși, s-a pus problema utilizării umorului de către terapeut în mod corespunzător, astfel, mai mulți autori au recomandat ca modul de abordare a umorului să fie predat în timpul stagiilor de formare a psihoterapeuților și a medicilor rezidenţi în psihiatrie în vederea eficientizării intervențiilor terapeutice (Banmen, 1982; Richman, 1996; Valentine şi Gabbard, 2014). Se recomandă folosirea unor tehnici cât mai specifice, comunicarea cu supervizorul pentru feedback și atenție sporită la modul în care clientul își exprimă simțul umorului (Franzini, 2001). În acest sens, Valentine și Gabbard (2014) au efectuat o recenzie a literaturii în cadrul căreia au subliniat faptul că utilizarea umorului în psihoterapie ar trebui să pară cât mai naturală, astfel încât alianța terapeutică să nu fie afectată de sentimentul de inautenticitate. 

2.1. Ce presupune utilizarea umorului în contextul psihoterapiei

Așadar, pentru ca parcursul psihoterapeutic să fie unul lipsit de tensiune, există și câteva metode ce pot fi folosite în anumite contexte pentru a îmbunătăți starea clientului. Folosirea glumelor pentru a reduce tensiunea: în situațiile în care pacientul este foarte tensionat sau anxios, utilizarea unei glume poate ajuta la reducerea tensiunii și a anxietății. Utilizarea umorului pentru a construi o relație pozitivă cu pacientul: un umor adecvat poate ajuta la construirea unei relații pozitive și de încredere cu pacientul. Acest lucru poate face ca pacientul să fie mai deschis și mai dispus să lucreze cu terapeutul. 

Umorul ca instrument de coping: uneori, pacienții pot utiliza umorul pentru a face față situațiilor dificile. În astfel de cazuri, terapeutul poate utiliza umorul ca instrument de coping, ajutând pacientul să-și dezvolte propriul umor sănătos și adaptativ. 

Umorul în contextul schimbării perspectivelor: în unele cazuri, utilizarea umorului poate ajuta pacientul să vadă situația dintr-o perspectivă diferită, mai amuzantă. Acest lucru poate ajuta pacientul să-și schimbe gândirea și să găsească soluții noi la problemele sale. 

Utilizarea umorului pentru a dezamorsa situațiile tensionate: există momente în care utilizarea umorului poate ajuta la dezamorsarea situațiilor tensionate sau conflictuale, iar acest lucru poate conduce la reducerea stresului și la creșterea eficienței terapiei (Valentine și Gabbard, 2014).

Deși există studii ce susțin împletirea umorului cu psihoterapia, nu trebuie scoasă din discuție responsabilitatea pe care terapeutul o are în utilizarea acestuia, deoarece există riscul ca insecuritățile sau stereotipurile, în funcție de caz, să fie întărite prin anumite tipuri de glume, în detrimentul atingerii echilibrului. Unul dintre cele mai cunoscute argumente în literatura de specialitate este dat de Kubie (1971, citat în Valentine şi Gabbard, 2014) care descrie umorul ca fiind o modalitate periculoasă de folosit în terapie, argumentând faptul că acesta poate inhiba fluxul gândurilor clientului, influențând în mod negativ capacitatea sau deschiderea lui spre interpretare, iar terapeutul ar putea folosi umorul pentru a-și ascunde ostilitatea. Terapeuții trebuie să aibă grijă să nu minimizeze problemele sau sentimentele pacienților prin utilizarea excesivă a umorului (Malinowski, 2013). 

În același timp, este necesar să se ia în considerare caracteristicile și nevoile individuale ale fiecărui client și să evite folosirea unor tipuri de umor care ar putea fi jignitoare sau nepotrivite pentru o anumită persoană (Panichelli şi colab., 2018). Un alt factor relevant de care este important să se țină cont este cel cultural, întrucât ceea ce este acceptabil și potrivit într-o cultură poate fi considerat ofensator și nerezonabil în altă cultură, iar manevrarea umorului într-un mod neadaptat la cerințele individuale poate compromite relația de încredere și siguranță dintre psihoterapeut și client, dar și progresul ce ar putea rezulta, spun Bains, Berk și Daher (2021). Așadar, dacă ar trebui să vorbim despre implementarea umorului în cadrul psihoterapiei, mijloacele prin care acesta poate fi folosit trebuie să răspundă nevoilor fiecărui individ în parte și să se muleze pe particularitățile solicitanților pentru a se ajunge la o ameliorare a stărilor negative, nu la o accentuare a acestora. 

2.2. Rezultatele cuantificabile ale utilizării umorului

În ciuda discuțiilor din literatură pe acest subiect, nu există un număr crescut de studii cantitative care să exploreze vastul domeniu. De asemenea, majoritatea studiilor din această zonă sunt cross-secționale, neputând conferi cauzalitate, iar teoriile explicative sunt preponderent de natură psihodinamică. Totuși, în ultimul timp, subiectul a început să fie mai frecvent studiat în mod empiric. 

Astfel, Sarink și García-Montes (2023) au efectuat o recenzie sistematică a studiilor empirice care au examinat efectul utilizării umorului în psihoterapie asupra simptomelor de depresie și anxietate. Aceștia au găsit că implementarea umorului, în general, poate duce la o scădere a simptomelor depresive, dar mai degrabă pe termen scurt. Totuși, studiul efectuat de Akram şi colab. (2020) a observat efecte benefice semnificative ale interpretării meme-urilor legate de depresie în cazul participanților cu simptome depresive. Acest fapt poate fi explicat prin schimbarea perspectivei asupra unei situații sau prin afilierea resimțită cu alți oameni care trec prin experiențe asemănătoare. 

În cazul anxietății, un studiu experimental centrat pe desensibilizarea la frică (Ventis şi colab., 2001, citat în Sarink şi García-Montes, 2023) nu a găsit diferențe semnificative între grupul ce a beneficiat de intervenții sistematice și cel care a beneficiat de intervenții bazate pe umor. Pe de altă parte, meta-analizele incluse în recenzie (Van der Wal & Kok, 2019; Zhao et al., 2019, citați în García-Montes, 2023) au găsit efecte semnificative ale râsului în terapie, iar experimentul derulat de Cai et al. (2014, citați în García-Montes, 2023) a prezentat faptul că utilizarea râsului în terapie are efecte semnificative asupra reducerii simptomelor. 

În plus, umorul ar putea fi benefic și pentru terapeuți. Rezultatele unui studiu (Malinowski, 2013) susțin faptul că ar exista o legătură între tipul de umor folosit și burnout. Astfel, folosirea umorului de tip auto-peiorativ (engl. self-defeating) poate contribui la anumite aspecte ale burnout-ului (depersonalizare sau epuizare emoțională), iar folosirea unui tip de umor centrat pe sine, dar non-peiorativ, poate crește starea de bine resimțită (prin sentimentul de împlinire personală), protejând terapeutul de un posibil burnout.

3.Concluzii

În acest articol am rezumat utilizarea din perspectivă terapeutică a umorului, care s-a dezvoltat semnificativ în ultimele două decenii, numeroase cercetări demonstrând valoarea esențială a acestuia asupra conturării unui cadru sigur, în care pacienții să se simtă confortabil, să își permită destinderea în contextul unei intervenții psihoterapeutice.

Contrar discrepanței dintre practica clinică și cercetarea științifică (Gelkopf, 2011), umorul terapeutic rămâne un subiect vast, ce întrunește diverse modalități cu urmări pozitive, precum consolidarea alianței psihoterapeutice, exprimarea sporită de către pacienți a simțului umorului, experiențe înălțătoare de viață și reducerea simptomelor depresive. Bineînțeles, aceste beneficii rezultă numai în cazul unei interacțiuni terapeut-pacient controlate, în care psihologul cunoaște limitele și particularitățile solicitantului, astfel încât nesiguranța pacientului să nu fie înrăutățită sau accentuată. De asemenea, s-a demonstrat că umorul prezintă rezultate pozitive și în cazul psihoterapeuților, practicanții beneficiind de o creștere sporită a stimei de sine, un potențial ridicat în ceea ce privește propria satisfacere, reducând astfel șansele unui posibil burnout.

Așadar, de-a lungul traseului către cunoașterea de sine, intervenția terapeutică va fi presărată cu suferințe și umoristică, însă voiajorul va fi acompaniat pretudindeni de psihoterapeut, care îi va aminti că „viața este o ciudată comedie care amestecă împreună și dureri și bucurii, punând lacrimi lângă zâmbet, punând zâmbet lângă plâns”, (Alexandru Macedonski).

 

Bibliografie

Akram, U., Drabble, J., Cau, G., Hershaw, F., Rajenthran, A., Lowe, M., … Ellis, J. G. (2020). Exploratory study on the role of emotion regulation in perceived valence, humour, and beneficial use of depressive internet memes in depression. Scientific Reports, 10(1). https://doi.org/10.1038/s41598-020-57953-4 

Anil Ramakrishna, T. G. (2018). Computational modeling of conversational humor in psychotherapy. 

Bains, A. S., Berk, L. S., & Daher, N. (2021). The role of humor in psychotherapy: A review of the literature. Journal of Clinical Psychology, 77(2), 326-341. https://doi.org/10.1002/jclp.23108 

Banmen, J. (1982). The use of humour in psychotherapy. International Journal for the Advancement of Counselling, 5(2), 81–86. https://doi.org/10.1007/BF00119088 

Franzini, L. R. (2001). Humor in Therapy: The Case for Training Therapists in its Uses and Risks. The Journal of General Psychology, 128(2), 170–193. https://doi.org/10.1080/00221300109598906 

Gelkopf, M. (2011). The Use of Humor in Serious Mental Illness: A Review. Evidence Based Complementary and Alternative Medicine  

Hussong, D. K., & Micucci, J. A. (2021). The Use of Humor in Psychotherapy: Views of Practicing. Journal of Creativity in Mental Health. 

Malinowski, J. E. (2013). Humor and psychotherapy. International Journal of Psychiatry in Medicine, 45(2), 131-146. https://doi.org/10.2190/PM.45.2.e 

Panichelli, M., Kenny, D. A., & Albright, J. M. (2018). Therapist humor use and client satisfaction with group cognitive-behavioral therapy for anxiety disorders. Cognitive Behaviour Therapy, 47(3), 188-200. https://doi.org/10.1080/16506073.2017.1410506 

Panichelli, C., Albert, A., Donneau, A.-F., D’Amore, S., Triffaux, J.-M., & Ansseau, M. (2018). Humor Associated With Positive Outcomes in Individual Psychotherapy. American Journal of Psychotherapy, 71(3), 95-103 

Richman, J. (1996). Jokes as a projective technique: The humor of psychiatric patients. American Journal of Psychotherapy, 50(3), 336–346. 

Sarink, F.S.M., & García-Montes, J.M. (2023) Humor interventions in psychotherapy and their effect on levels of depression and anxiety in adult clients, a systematic review. Front. Psychiatry 13:1049476. doi: 10.3389/fpsyt.2022.1049476 

Tiret, H. (2014, June 20). History of humor and health. Retrieved from Michigan State University Extension: https://www.canr.msu.edu/news/history_of_humor_and_health 

Valentine, L., & Gabbard, G. O. (2014). Can the Use of Humor in Psychotherapy be Taught? Academic Psychiatry, 38(1), 75–81. doi: 10.1007/s40596-013-0018-2 

Zimmerman, M., McGlinchey, J. B., Posternak, M. A., Friedman, M., Attiullah, N., & Boerescu, D. (2006). How Should Remission From Depression Be Defined? The Depressed Patient’s Perspective. American Journal of Psychiatry, 163(1), 148–150. doi: 10.1176/appi.ajp.163.1.148