Cum trăim singurătatea și cum îi facem față?

C

Cum trăim singurătatea și cum îi facem față

10.5281/zenodo.7661931

Cum este definită singurătatea?

Singurătatea este definită ca o stare emoțională în care un individ se simte separat de cei din jur, experimentând o nevoie neîmpărtășită de interacțiune (Bekhet et al., 2008). De asemenea, singurătatea presupune disconfort sau neliniște afectivă și cognitivă de a fi singur sau de a se percepe singur (VandenBos, 2007: APA Dictionary). Astfel, se percepe o distorsiune între dorința de conexiune socială și experiențele reale ale acesteia. 

Singurătatea este o problemă răspândită global în populația adultă, reprezentând un predictor major al problemelor psihologice, precum depresia, stresul psihologic și anxietatea (Yanguas et al., 2018).

Moduri în care poate fi experimentată singurătatea

Singurătatea poate varia de la stări trecătoare la stări severe și cronice, existând o distincție între singurătatea emoțională, care apare atunci când unui individ îi lipsește o relație intimă cu o persoană de care este atașată, precum un partener, și singurătatea socială care apare atunci când un individ nu are stabilite relații de prietenie sau nu are sentimentul de apartenență la o comunitate (Peplau, 2022).

În timp ce starea de singurătate este trecătoare, fiind o experiență comună în populație generală, singurătatea cronică reprezintă o amenințare asupra sănătății și bunăstării (Surkalim et al., 2022). Sentimentele cronice de singurătate par să aibă rădăcini în copilărie și procesele timpurii de formare a atașamentului. Atașamentul de bază al unei persoane se formează din interacțiunea cu figura cea mai reprezentativă (mama, îngrijitorul primar), iar atunci când aceste reprezentări de atașament se formează într-un mediu iubitor, de susținere, un copil va avea o bază sigură de unde să exploreze și să stăpânească mediul său (DiTamiso et al., 2003). În contrast, lipsa atașamentului securizant poate duce la dificultăți în reglarea emoțiilor și relaționarea cu ceilalți, generând o vulnerabilitate la suferință psihologică și la un sentiment de singurătate (Erozkan, 2011). Astfel indivizii ce experimentează singurătate cronică sunt mai predispuși la o afectivitate negativă, spre a acționa într-o manieră retrasă social, a nu avea încredere în sine și în ceilalți și în general, a fi nemulțumiți de relațiile pe care le au (Ernst & Cacioppo, 1999). 

De asemenea, singurătatea poate fi atât o condiție obiectivă, cât și una subiectivă (Seemann, 2022).  Din punct de vedere obiectiv, indivizii sunt izolați din punct de vedere social, având puțin sau chiar niciun contact social. Perspectiva subiectivă a singurătății presupune faptul că deși oamenii pot fi înconjurați de persoane și pot avea contacte sociale, aceștia raportează că se simt singuri, în sensul că și-ar dori o calitate mai înaltă a relațiilor pe care le au. 

Distincție între singurătate și izolare socială 

Singurătatea și izolarea socială sunt concepte distincte: indivizii se pot simți singuri fără a fi izolați social, pot experimenta atât singurătatea, cât și izolarea sau pot fi izolați social fără să se simtă singuri (Valtorta & Hanratty, 2013). A trăi singur, a avea puține rețele sociale și a avea contacte rare sunt semne ale izolării sociale, aceasta fiind reprezentată de o lipsă generalizată de interacțiune socială (Holt-Lunstad et al., 2015). Holt-Lunstad și Smith (2016) sugerează faptul că singurătate este legată în principal de calitatea relației, iar izolarea socială are la bază un raționament cantitativ, exprimat prin lipsa relațiilor sociale.

 Singurătatea în relații 

Ce se întâmplă atunci când un individ este înconjurat de alți oameni și cu toate acestea se simte singur? În acest caz, compania acestor persoane nu se bazează pe o relație autentică, ci este o relație mai degrabă superficială (Dahlberg, 2007). Astfel, persoana în cauză poate alege să părăsească această relație în care simte singur și gol. Spre exemplu, un individ aflat într-o relație romantică se simte “neobservat” de către partenerul său, resimțind un sentiment profund de singurătate, în ciuda companiei fizice (Dahlberg, 2007) . 

Strategii de gestionare a singurătății 

Oamenii care experimentează stări de singurătate le pot depăși cu ușurință conectându-se cu cei din jurul lor, însă pentru unii indivizi încercările acestea sunt pot fi fără succes, iar singurătatea lor devine cronică (Shrum et al., 2022).  

Una dintre cele mai eficiente modalități de a combate singurătatea este creșterea suportului social și construirea rețelelor sociale (Liu et al., 2016). Sprijinul social se referă la asistența emoțională și practică oferită de alții, iar cercetările au arătat că a avea un sistem de sprijin social puternic poate proteja împotriva efectelor negative ale singurătății (Cacioppo & Hawkley, 2009). Construirea rețelelor sociale implică căutarea activă și menținerea relațiilor cu ceilalți și poate include activități precum înscrierea la diverse cluburi sau grupuri sociale, voluntariat sau cursuri (Cacioppo & Hawkley, 2009). 

Morgan  și Burholt (2020) sugerează că modul în care indivizii au răspuns rețelele lor sociale mai largi a fost esențial pentru a depăși amenințarea la adresa sinelui,permițându-le să iasă din singurătate. 

Pentru a aborda singurătatea, au fost propuse o serie de intervenții. De exemplu, unii cercetători au sugerat că intervențiile care vizează creșterea sprijinului social și construirea de rețele sociale pot fi eficiente în reducerea sentimentelor de singurătate (Cacioppo & Hawkley, 2009). Autorii sugerează că terapia cognitiv-comportamentală și intervențiile bazate pe mindfulness, s-au dovedit, de asemenea, eficiente în reducerea sentimentelor de singurătate.

Pe lângă aceste intervenții, există și câteva modificări ale stilului de viață care pot ajuta la combaterea singurătății. De exemplu, angajarea în activitate fizică regulată s-a dovedit a fi eficientă în reducerea sentimentelor de singurătate (Holt-Lunstad et al., 2010).  Autorii sugerează că o dietă sănătoasă, somnul suficient și gestionarea stresului prin activități precum yoga sau mindfulness pot ajuta la reducerea sentimentului de singurătate. 

În cele din urmă, tehnologia poate fi folosită și pentru a combate singurătatea (Baecker et al., 2014). Rețelele sociale online și instrumentele de comunicare au făcut mai ușor pentru oameni să se conecteze cu ceilalți și să formeze rețele sociale, chiar dacă sunt izolați fizic. În plus, grupurile de asistență online pot oferi un sentiment de comunitate și de apartenență celor care ar putea să nu aibă acces la asistență personală (Baecker et al., 2014). 

Concluzie 

Singurătatea este o stare universală pe care mulți indivizi o experimentează la un moment dat în viața lor. Pentru a combate cronicizarea acestui sentiment, este important ca o persoană să își extindă grupurile sociale și să apeleze la cei dragi atunci când simt această nevoie. 

În general, oamenii sunt sociabili prin natura lor, iar relațiile social îi pot ajuta să trăiască o viață mai calitativă din acest punct de vedere. Totuși, în unele cazuri, este necesar un ajutor de specialitate din partea unui psiholog. 

Referințe:

Baecker, R., Sellen, K., Crosskey, S., Boscart, V., & Barbosa Neves, B. (2014). Technology to reduce social isolation and loneliness. In Proceedings of the 16th international ACM SIGACCESS conference on Computers & accessibility (pp. 27-34).https://doi.org/10.1145/2661334.2661375

Bekhet, A. K., Zauszniewski, J. A., & Nakhla, W. E. (2008). Loneliness: a concept analysis. Nursing forum, 43(4), 207–213. https://doi.org/10.1111/j.1744-6198.2008.00114.x

Cacioppo, J. T., & Hawkley, L. C. (2009). Perceived social isolation and cognition. Trends in cognitive sciences, 13(10), 447–454. https://doi.org/10.1016/j.tics.2009.06.005

Dahlberg, K. (2007) The Enigmatic Phenomenon of Loneliness. International Journal of Qualitative Studies on Health and Well-Being, 2, 195-207. http://dx.doi.org/10.1080/17482620701626117

DiTommaso, E., Brannen-McNulty, C., Ross, L., & Burgess, M. (2003). Attachment styles, social skills and loneliness in young adults. Personality and Individual Differences, 35(2), 303–312. doi:10.1016/s0191-8869(02)00190-3 

Ernst, J. M., & Cacioppo, J. T. (1999). Lonely hearts: Psychological perspectives on loneliness. Applied & Preventive Psychology, 8(1), 1–22. https://doi.org/10.1016/S0962-1849(99)80008-0

Erozkan, A. (2011). The attachment styles bases of loneliness and depression. International Journal of Psychology and Counselling, 3(9), 186-193. DOI: 10.5897/IJPC11.032

Holt-Lunstad, J., & Smith, T. B. (2016). Loneliness and social isolation as risk factors for CVD: implications for evidence-based patient care and scientific inquiry. Heart (British Cardiac Society), 102(13), 987–989. https://doi.org/10.1136/heartjnl-2015-309242

Holt-Lunstad, J., Smith, T. B., Baker, M., Harris, T., & Stephenson, D. (2015). Loneliness and social isolation as risk factors for mortality: a meta-analytic review. Perspectives on psychological science : a journal of the Association for Psychological Science, 10(2), 227–237. https://doi.org/10.1177/1745691614568352

Liu, L., Gou, Z., & Zuo, J. (2016). Social support mediates loneliness and depression in elderly people. Journal of health psychology, 21(5), 750–758. https://doi.org/10.1177/1359105314536941

Morgan, D. J., & Burholt, V. (2020). Loneliness as a Biographical Disruption-Theoretical Implications for Understanding Changes in Loneliness. The journals of gerontology. Series B, Psychological sciences and social sciences, 75(9), 2029–2039. https://doi.org/10.1093/geronb/gbaa097

Peplau, L. A. (2022). Loneliness. In Social problems and mental health (pp. 93-95). Routledge.

Seemann A. (2022). The Psychological Structure of Loneliness. International journal of environmental research and public health, 19(3), 1061. https://doi.org/10.3390/ijerph19031061

Shrum, L. J., Fumagalli, E., & Lowrey, T. M. (2022). Coping with loneliness through consumption. Journal of Consumer Psychologyhttps://doi.org/10.1002/jcpy.1329

Surkalim, D. L., Luo, M., Eres, R., Gebel, K., van Buskirk, J., Bauman, A., & Ding, D. (2022). The prevalence of loneliness across 113 countries: systematic review and meta-analysis. BMJ (Clinical research ed.), 376, e067068. https://doi.org/10.1136/bmj-2021-067068

Valtorta, N., & Hanratty, B. (2012). Loneliness, isolation and the health of older adults: do we need a new research agenda?. Journal of the Royal Society of Medicine, 105(12), 518–522. https://doi.org/10.1258/jrsm.2012.120128

VandenBos, G. R. (2007). APA dictionary of psychology. American Psychological Association.

Yanguas, J., Pinazo-Henandis, S., & Tarazona-Santabalbina, F. J. (2018). The complexity of loneliness. Acta bio-medica : Atenei Parmensis, 89(2), 302–314. https://doi.org/10.23750/abm.v89i2.7404

 

Despre autor: Maria Bumbănac, masterandă în cadrul programului „Psihologia sănătății, Cercetare clinică și optimizare comportamentală”, Universitatea din București, membru afililiat al Laboratorului de Psihologia Sănătății și Neuropsihologie Clincă, psiholog clinician sub supervizare și psihoterapeut în formare.

Maria Bumbănac

Add comment

Arhivă Ediții

Pagina de Facebook APR