Stigma și calitatea vieții persoanelor cu tulburări mintale

S

Stigma și calitatea vieții persoanelor cu tulburări mintale10.5281/zenodo.7653158

Stigmatizarea, calitatea vieții și tulburarea mintală sunt concepte populare în ziua de astăzi. Acest articol va fi o trecere în revistă a studiilor științifice recente ale cercetării relațiilor dintre aceste concepte. De asemenea, de interes este și răspunsul la întrebarea „cum putem combate atitudinile stigmatizante?”

Persoanele cu tulburări mintale se confruntă adesea cu o dublă dificultate. Pe lângă simptomele lor, multe trebuie să se descurce și cu stigmatizarea tulburării mintale. Stigma este un concept larg, care cuprinde stereotipuri negative, prejudecăți și discriminare împotriva persoanelor mai sus amintite.

Impactul social și individual al stigmei

În general, stigmatizarea își are rădăcinile în stereotipuri, care sunt opinii colective despre un grup social („Persoanele cu tulburări mintale sunt periculoase”). Stereotipurile pot duce la prejudecăți dacă oamenii le susțin și, în consecință, manifestă reacții emoționale negative, cum ar fi furia sau frica. Prejudecățile pot duce la discriminare, cum ar fi ostilitatea sau evitarea, reducând foarte mult oportunitățile pentru persoanele stigmatizate în multe domenii (de exemplu, educație sau asistență medicală) (Mayer et al., 2022). Prin urmare, stigmatizarea poate reduce calitatea vieții și reprezintă o barieră majoră în calea recuperării (Oexle et al., 2018).

În plus, mulți oameni care sunt afectați de stigmatizarea publică sunt de acord cu stereotipurile și suferă de autostigmatizare (de exemplu, „Am o tulburare mintală, așa că trebuie să fiu slab”) . În consecință, ei pot experimenta scăderea stimei de sine, a autoeficacității și a respectului de sine, ceea ce poate duce la deznădejde și sentimentul lipsei de valoare, precum și la scăderea probabilității de a căuta ajutor și a capacității de a-și urmări obiectivele (Oexle et al., 2018).

Să dezvălui sau nu faptul că am o tulburare mintală? Cum este mai bine?

Aceasta este o întrebare pe care multe persoane cu tulburări mintale și-o adresează. Întrebarea ne poate evoca jocul „Adevăr sau provocare”, cu diferența că aici adevărul ar putea fi o provocare el însuși.

A avea o tulburare mintală este adesea un fapt ascuns, persoanele se confruntă cu dificultatea de a decide dacă și în ce contexte, când și cui să dezvăluie informații despre tulburarea lor mintală. Deciziile de a dezvălui pot afecta interacțiunile sociale, sentimentul de apartenență, bunăstarea fizică și psihologică. Nedezvăluirea poate proteja de stigmatizare și discriminare, dar poate face dificilă găsirea de sprijin social sau căutarea ajutorului și poate fi o povară pentru cei care ascund (Camacho et al., 2020).

Dezvăluirea este un aspect critic al experienței persoanelor care trăiesc cu identități stigmatizate ascunse.

Modelul proceselor de divulgare (DPM)

Chaudoir, Stephanie și Fisher (2010) prezintă modelul proceselor de divulgare (DPM), un cadru cu care să examinăm când și de ce dezvăluirea interpersonală poate fi benefică. DPM sugerează că obiectivele antecedente care reprezintă sistemele motivaționale de abordare și evitare moderează efectul dezvăluirii asupra numeroaselor rezultate contextuale individuale, diadice și sociale și că aceste efecte sunt mediate de trei procese distincte:
(a) atenuarea inhibiției,
(b) sprijinul social,
(c) modificări ale informațiilor sociale.

Într-un studiu longitudinal realizat în rândul șomerilor cu probleme de sănătate mintală, atitudinile pozitive față de dezvăluire în medii private au prezis o calitate mai bună a vieții (Rüsch,et al., 2019).

Stigma în lume și factorii schimbării

Convergent cu informațiile de mai sus, mulți oameni descriu stigmatul că fiind mai rău decât tulburarea mintală în sine – arată un raport al Comisiei Lancet (Thornicroft et al., 2022). Acesta este rezultatul unei colaborări a peste 50 de persoane din întreaga lume și reunește dovezi și experiență cu privire la impactul stigmatizării, al discriminării și intervenții de succes pentru reducerea stigmatizării, cum ar fi:

1. Educaţia
Intervențiile educaționale anti-stigmatizare prezintă informații faptice despre condiția stigmatizată, cu scopul de a corecta dezinformarea sau de a contrazice atitudinile și convingerile negative. Ele contracarează stereotipurile sau miturile inexacte prin înlocuirea lor cu informații factuale.

Un exemplu ar fi o campanie de educație pentru a contracara ideea că persoanele cu tulburări mintale sunt ucigași violenți prin prezentarea de statistici care arată că ratele omuciderilor sunt similare în rândul persoanelor cu afecțiuni mintale și al publicului larg (Corrigan et al., 2012).

Deși, în general, vizează combaterea stigmatizării publice, intervențiile educaționale s-au dovedit a fi eficiente și în reducerea autostigmatizării, îmbunătățirea managementului stresului și creșterea stimei de sine atunci când sunt furnizate ca o componentă a terapiei cognitive și comportamentale (Cook et al., 2014). De asemenea, au fost eficiente în terapia de acceptare și angajament (Corrigan et al., 2013), o intervenție care utilizează strategii de acceptare și mindfulness, împreună cu strategii de angajament și schimbare a comportamentului.

Totusi, nu putem ignora limitele de cercetare ale ACT semnalate mai jos.

Testele științifice, inclusiv studiile controlate aleatoriu, pot varia în calitate. O’Donohue și colaboratorii (2016) descriu conceptul popperian de testare severă și delimitează modalități prin care un studiu controlat aleatoriu poate fi slăbit și, astfel, poate fi mai ușor de trecut. Publicațiile de terapie prin acceptare și angajament (ACT) pe care le-au examinat par să aibă multe dintre aceste caracteristici problematice de cercetare. Acest lucru contribuie la îngrijorarea cu privire la „supravânzarea” ACT (O’Donohue, et al., 2016).

2. Campanii de alfabetizare în domeniul sănătății mintale
Teoria alfabetizării în domeniul sănătății mintale presupune că atitudinile, cunoștințele și convingerile cuiva despre următoarele domenii ale tulburării mintale (cauzele, recunoașterea, cum să caute informații și sursele de ajutor) pot prezice comportamentele lor de căutare a ajutorului (Bamgbade, et al., 2014).

Programele de alfabetizare în domeniul sănătății mintale sunt o strategie educațională comună. Educatorii, profesioniștii din domeniul sănătății și factorii de decizie politică au recunoscut rolul important al școlilor în abordarea nevoilor de sănătate mintală ale tinerilor și au susținut implementarea programelor școlare de sănătate mintală (Wei et al., 2013). Există dovezi că unele programe de alfabetizare în domeniul sănătății mintale din școală îmbunătățesc cunoștințele, atitudinile și comportamentul de căutare a ajutorului, dar sunt necesare mai multe cercetări înainte de a lua decizii de extindere a campaniilor de alfabetizare în domeniul sănătății mintale la nivel național. Există, de asemenea, unele dovezi că educația de bază pentru sănătate poate fi eficientă în reducerea stigmatizării copiilor de vârstă școlară; cu toate acestea, pentru a îmbunătăți atitudinile publice fără a avea un impact negativ asupra autostigmatizării, curricula trebuie să fie axată pe recuperare și adaptată la nivelul de dezvoltare și cognitiv la diferite grupuri de vârstă (Wei et al., 2013).

O analiză sistematică (Bamgbade et al., 2014) arată că domeniul sănătății mintale conceptualizează nivelul de alfabetizare dintr-o abordare „de sus în jos” (top-down). Dacă atitudinile și convingerile unui pacient sunt contrare celor ale comunității profesionale, atunci pacientul este considerat a avea MHL scăzut. Această abordare minimizează experiențele și convingerile pacienților și poate pune opiniile profesioniștilor în contradicție cu cele ale pacientului, ceea ce poate duce la deziluzie și neîncredere în sistemul de sănătate. În al doilea rând, Teoria alfabetizării în domeniul sănătății mintale neglijează rolul de prevenire și auto-management, ceea ce este problematic, deoarece un pacient care consideră tulburarile mintale ca fiind neprevenibile și netratabile, poate să nu caute tratament.

O altă componentă necesară este disponibilitatea resurselor (de exemplu, accesul la îngrijire și statutul de asigurare) (Bamgbade, et al., 2014).

3. Rețelele de socializare pot, de asemenea, perpetua stereotipuri negative despre tulburările mentale și consumul de substanțe. Într-un studiu din 2015, Joseph și colegii săi au analizat tweet-uri despre diabet și schizofrenie, pentru a compara atitudinile și percepțiile față de aceste boli cronice în conversațiile informale online. Ei au descoperit că tweet-urile despre schizofrenie erau mult mai puțin probabil să fie precise din punct de vedere medical și mai probabil să fie sarcastice și negative decât tweet-urile despre diabet (Joseph et al., 2015).

Concluzii:

Prin urmare, stigmatizarea poate reduce calitatea vieții.

Putem combate stigma socială asupra persoanelor cu tulburări mintale și autostigma acestora? Este o întrebare complexă care are un răspuns complex. Cercetările au arătat ca da, în cazul implicării educației, social media, factorilor de natură politică și bineînțeles, a societății însăși (inclusiv a celor stigmatizați). Cercetări viitoare sunt așteptate pentru rezultate mai ample și mai sigure.

Bibliografie:

Bamgbade, B. A., et al. “Mental Health Literacy Theory: A Critical Evaluation.” Value in Health, vol. 17, no. 3, May 2014, p. A33. DOI.org (Crossref), https://doi.org/10.1016/j.jval.2014.03.202.
Current Opinion in Psychology, vol. 31, Feb. 2020, pp. 28–32. DOI.org (Crossref), https://doi.org/10.1016/j.copsyc.2019.07.031.

Chaudoir, Stephenie R., and Jeffrey D. Fisher. “The Disclosure Processes Model: Understanding Disclosure Decision Making and Postdisclosure Outcomes among People Living with a Concealable Stigmatized Identity.”Psychological Bulletin, vol. 136, no. 2, 2010, pp. 236–56. DOI.org (Crossref), https://doi.org/10.1037/a0018193.

Corrigan, Patrick W., Scott B. Morris, et al. “Challenging the Public Stigma of Mental Illness: A Meta-Analysis of Outcome Studies.” Psychiatric Services, vol. 63, no. 10, Oct. 2012, pp. 963–73. DOI.org (Crossref), https://doi.org/10.1176/appi.ps.201100529.

Corrigan, Patrick W., et al. “Reducing Self-Stigma by Coming Out Proud.” American Journal of Public Health, vol. 103, no. 5, May 2013, pp. 794–800. DOI.org (Crossref), https://doi.org/10.2105/AJPH.2012.301037.

O’Donohue, W., Snipes, C. & Soto, C. The Design, Manufacture, and Reporting of Weak and Pseudo-Tests: The Case of ACT. J Contemp Psychother 46, 37–40 (2016). https://doi.org/10.1007/s10879-015-9316-1.

Joseph AJ, Tandon N, Yang LH, Duckworth K, Torous J, Seidman LJ, Keshavan MS. #Schizophrenia: Use and misuse on Twitter. Schizophr Res. 2015 Jul;165(2-3):111-5. doi: 10.1016/j.schres.2015.04.009. Epub 2015 Apr 30. PMID: 25937459.

Mayer, Lea, et al. “Attitudes towards Disclosing a Mental Illness: Impact on Quality of Life and Recovery.” Social Psychiatry and Psychiatric Epidemiology, vol. 57, no. 2, Feb. 2022, pp. 363–74. DOI.org (Crossref), https://doi.org/10.1007/s00127-021-02081-1.

Oexle N, Müller M, Kawohl W et al (2018) Self-stigma as a barrier to recovery: a longitudinal study. Eur Arch Psychiatry Clin Neurosci 268(2):209–212. https://doi.org/10.1007/s00406-017-0773-2

Rüsch, Nicolas, et al. “Disclosure and Quality of Life Among Unemployed Individuals With Mental Health Problems: A Longitudinal Study.” Journal of Nervous & Mental Disease, vol. 207, no. 3, Mar. 2019, pp. 137–39. DOI.org (Crossref), https://doi.org/10.1097/NMD.0000000000000914.

Thornicroft, Graham, et al. “The Lancet Commission on Ending Stigma and Discrimination in Mental Health.” The Lancet, vol. 400, no. 10361, 2022 Oct 22; pp:1438-80. doi: 10.1016/S0140-6736(22)01470-2

Wei Y, Hayden JA, Kutcher S, Zygmunt A, McGrath P. The effectiveness of school mental health literacy programs to address knowledge, attitudes and help seeking among youth. Early Interv Psychiatry. 2013 May;7(2):109-21. doi: 10.1111/eip.12010. Epub 2013 Jan 24. PMID: 23343220.

Mihaela Abagiu

Mihaela Abagiu este absolventă a Facultăţii de Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei și a masterului Psihologia Sănătăţii - Cercetare Clinică şi Optimizare comportamentală,  Universitatea din Bucureşti. Este interesată de psihologia bazată pe dovezi ştiinţifice , psihologia ca domeniu de studiu interdisciplinar și de mecanismele de adaptare ale omului, cu precădere în situații adverse de viața, mecanisme care se pot modela prin educare și autoeducare.

Add comment

Arhivă Ediții

Pagina de Facebook APR