Voluntariatul este considerată una dintre cele mai importante activități prosociale (Meier & Stutzer, 2008) și implică de regulă o serie de comportamente neremunerate care au ca beneficiari oameni străini (necunoscuți ai voluntarului în alte contexte) și se desfășoară de obicei în mod planificat în cadrul unei organizații (Penner, 2002).
Plecând chiar și de la această definiție generală, una dintre cele mai firești întrebări este: de ce fac atât de mulți oameni activități de voluntariat? Dacă recompensa financiară, relațiile de rudenie sau ocazia de întrajutorare reciprocă (directă) nu sunt motivatori în acest context, este voluntariatul o activitate gratuită, care nu aduce beneficii de niciun tip celui care o prestează? Răspunsul pe scurt pare a fi nu. Ca peste tot în psihologie și mai ales în relațiile umane, nuanțele contează.
Ce e deja cunoscut de multă lume- Voluntariatul ajută la sănătatea mintală și starea de bine (în anumite contexte)
Printre cele mai investigate legături din literatură pe acest subiect se numără cea dintre voluntariat și sănătate în general, în mod ironic cuantificată prin opusul ei, riscul de mortalitate, implicând evident participanți seniori. Un studiu de cohortă din Statele Unite cu peste 2000 de participanți arăta încă din anii 90 că voluntariatul se asociază negativ cu rata mortalității, în special în cazul persoanelor cu interacțiuni sociale puține (Musick et al., 1999). Rezultatele sunt similare cu cele ale unei meta-analize mult mai recente pe acest subiect, ale cărei date susțin aceeași legătură chiar și după controlul mai multor variabile demografice și sociale (Okun et al., 2013). Interesant este că, conform unui studiu similar celui citat mai sus, voluntariatul care urmărește scopuri personale cum ar fi abilitarea sau creșterea stimei de sine nu pare să se asocieze cu mortalitatea pe același tip de populație (vârstnică), deși motivele ce implică ajutorarea celorlalți, o fac. Ipoteza, din păcate netestată, a autorilor este că, ajutându-i pe alții oamenii își reduc nivelul de stres, implicând același mecanism social prezent în ajutorarea reciprocă și afiliere. Chiar dacă în acest caz nu primesc înapoi, să ajut pe cineva înseamnă să aparțin unui grup, ceea ce mă face să mă simt mai protejat (Konrath et al., 2012).
Pe de altă parte, voluntariatul pentru cauze religioase pare să fie mai benefic pentru sănătatea mintală a seniorilor decât dedicarea către alte cauze, o diferență care nu se observă la tineri, la care de altfel asocierea negativă dintre voluntariat de orice tip și depresie este nesemnificativă. Explicațiile ar putea fi atât natura mai protectivă/ suportivă a organizațiilor religioase, cât și preocuparea mai intensă pentru spiritualitate la vârste mai înaintate (Musick & Wilson, 2003). A avea un sens/a conta pentru cineva pare a fi un factor mediator important în legatura dintre voluntariat și starea de bine (Piliavin & Siegl, 2007).
La populații un pic mai tinere voluntariatul contribuie la starea de bine prin îmbunătățirea stimei de sine și a sentimentului de autoeficacitate, pe lângă legăturile sociale mai consistente, care rămân un factor semnificativ, conform datelor unui studiu din Australia (Brown et al., 2012). Stima de sine pare a fi factorul care explică corelația negativă dintre activitatea voluntară și depresie în cazul femeilor afro-americane care asigură îngrijirea bătrânilor, deși studiul citat face referire la nivele non-clinice de depresie (Shen et al., 2013). În ansamblu, pare că voluntariatul ajută sănătatea mai ales când se asociază nevoilor din etapa curentă de viață.
Să complicăm lucrurile – partea I – Munca plătită are și ea efecte similare
O cercetare pe un eșantion reprezentativ național din Irlanda, având participanți de peste 50 de ani, arată că voluntariatul are efecte pozitive asupra sănătății mintale, dar o legătură similară este găsită și în cazul muncii plătite, deși voluntariatul are și un impact adițional conform datelor aceluiași studiu (Mosca & Wright, 2017). Într-un studiu de cohortă pe populația țărilor europene, în care peste 70% din participanți (N=43850) încă dețin un loc de muncă permanent, asocierea dintre starea de bine/sănătatea auto evaluată și voluntariat nu mai este la fel de ușor de susținut (Capecchi et al., 2021). Un alt studiu de cohortă britanic care a implicat patru generații diferite arată că relația dintre starea de bine mintală și voluntariat este evidentă la generațiile născute până în 1964 și nesemnificative la generațiile recente (denumite X și Milleniali), cu alte cuvinte, oamenii care nu au încă 50 de ani (Mak et al., 2022). Un studiu longitudinal ambițios care urmărește asocierile dintre starea de bine și voluntariat de-a lungul vieții în Marea Britanie, susține că legătura devine semnificativă la maturitatea târzie și bătrânețe, perioade în care probabil, oportunitățile pentru activitățile plătite scad (Tabassum et al., 2016). Un alt studiu având ca participanți cetățeni de vârstă mijlocie și seniori din Hong Kong arată că voluntariatul este benefic pentru sănătatea maturilor doar dacă implică sarcini cu efort cognitiv și social mare (de exemplu, mentoratul), sarcinile instrumentale repetitive (cum ar fi gătitul) asociindu-se chiar pozitiv cu simptomele depresive. La vârstnici, tipul de voluntariat nu pare relevant, toate tipurile de activitate fac bine (Lam et al., 2021). Din nou, pare logic ca voluntariatul să fie folositor, doar dacă acoperă o nevoie existentă.
Să complicăm lucrurile – partea a II-a – Ești mai sănătos pentru că faci voluntariat sau faci voluntariat pentru că ești încă suficient de sănătos?
Ne întoarcem la întrebarea clasică apropo de diferența dintre corelație și cauzalitate. Pe de-o parte avem studii care arată că adulții activi cu rețea socială mai mare, venituri mai mari și educație mai multă sunt cei care se implică în activități de voluntariat. Conform aceleiași recenzii însă, rezultatele privind nivelul sănătății la momentul implicării sunt mixte (în sensul că unele studii sugerează asocieri pozitive, altele negative ale nivelului de sănătate cu statutul de voluntar), deși limitările funcționale corelează negativ cu implicarea (Niebuur et al., 2018). Alte studii sugerează că legătura dintre voluntariat și sănătate este explicată de faptul că voluntarii sunt o populație autoselectată cu trăsături de personalitate ce corelează de regulă cu o stare de sănătate mintală bună (agreabili, conștiinciosi, deschiși și stabili emoțional) (King et al., 2015). Un alt studiu de cohortă pe populație americană sugerează o variantă împăciuitoare, relația este bidirecțională (reciprocă), oamenii cu stare de bine crescută (măsurată pe mai multe planuri) fac voluntariat, iar voluntariatul duce la și mai multă stare de bine, printr-un cerc “vicios” pozitiv (Thoits & Hewitt, 2001).
Să complicăm lucrurile – partea a III-a – Unele forme de voluntariat, în condiții de desfăsurare mai puțin optime, pot să afecteze negativ sănătatea mintală.
Nu e greu de ghicit, dar dacă ești voluntar la o linie de intervenție în criză (cum ar fi prevenția abuzului sau suicidului) ar trebui să ai grijă de propria ta sănătate mintală. O recenzie sistematică pe acestă tema arată că sprijinul din partea colegilor și organizației, dar și strategiile de coping productive (așteptări realiste, pauzele, setarea de limite și evitarea implicării personale și concentrarea pe beneficii) sunt asociate cu distres mai puțin, iar istoricul traumatic, auto-blamarea, îngrijorarea și evitarea se asociază pozitiv cu problemele emoționale ale voluntarilor (Willems et al., 2020). O recenzie pe o temă similară, intervenția voluntară în cazul unei catastrofe (naturală sau provocată) arată că voluntarii care nu au pregătire profesională au mai multe probleme de sănătate mintală, mai ales dacă nu beneficiază ei înșiși de sprijin post-intervenție, fiind deja predispuși la anxietate sau tinzând să se asocieze personal cu victimele (Thormar et al., 2010).
Deci poate fi considerat voluntariatul o intervenție pentru promovarea și menținerea sănătății mintale?
Un studiu meta-analitic care pleacă de la această întrebare spune că încă nu (Jenkinson et al., 2013). Avem nevoie de studii prospective și longitudinale de mai mare calitate (si pe cohorte mai recente, poate) precum și de cercetare motivată mai degrabă de găsirea soluțiilor optime pentru sănătate, decât de implicațiile academice sau financiare (Altman, 1994) pentru a ne da seama ce putem obține prin voluntariat. Având în vedere și consistența unor rezultate din studiile de până acum (legătura mai strânsă dintre fenomene la vârste mai puțin active, medierea prin factori sociali), am putea spune la fel de bine și da, atunci când…
Referințe bibliografice:
Ioana - Andreea Rățoi
Andreea Rățoi este dublu-absolventă de master, absolvind întâi Psihologia Sănătății-Cercetare Clinică și Optimizare Comportamentală și apoi masterul de Neurobiologie din cadrul Universității București. Este preocupată de psihologia clinică și cognitivă, în special de modul în care neuroștiințele pot ajuta la clarificarea proceselor psihologice și la selectarea de intervenții eficiente.