Recunoștința este omniprezentă în viața socială, iar aceasta contribuie la cultivarea bunăstării individuale și societale. Oamenii recunoscători tind să fie fericiți (Otake, 2006), satisfăcuți cu propria viață (McCullough, 2002) și generoși (Nowak, 2007). Totodată, ea este un adeziv pentru relațiile noastre romantice sau colegiale (Algoe, 2012).
Înainte ca studiile din literatura de specialitate să demonstreze că această emoție are nenumărate beneficii, însemnările biblice și filosofice i-au reliefat importanța. În Luca 6:38 scrie „fiți darnici și vi se va da; vi se va turna în poală o măsură bună, îndesată, scuturată și care dă pe dinafară”, iar în acest articol aflăm ce este recunoștința, de ce suntem îndemnați să fim generoși, care sunt beneficiile sale atât la nivel individual, cât și la nivelul societății în care trăim, dar și cum putem să o cultivăm eficient.
Ce este recunoștința? Care sunt beneficiile ei?
Recunoștința a fost cunoscută de-a lungul timpului drept o emoție, o stare, o virtute morală, un obicei, o fațetă a unei trăsături de personalitate sau pur și simplu un mod de a-ți trăi viața (Larsen, 2008). În literatura de specialitate aceasta este vizată atât ca o stare empatică și morală, cât și ca o trăsătură de personalitate. Cei care au recunoștința ca trăsătură de personalitate simt puternic această emoție în diverse situații, nu numai în cele în care primesc un beneficiu. În plus, aceștia tind să aibă o atitudine deschisă față de viață, ceea ce duce la cultivarea stării de bine și la menținerea sănătății mintale.
Înainte de toate, recunoștința este o emoție prosocială. Ea apare atunci când percepem că am primit cu intenție și efort un beneficiu de care nu suntem responsabili și pe care-l valorizăm. În plus, pentru a simți recunoștință, trebuie să conștientizăm că cel care ne oferă respectivul beneficiu a avut în vedere nevoile și preferințele noastre personale (Algoe, 2012). Această responsivitate și grijă percepută este ingredientul cheie în formarea intimității cu cei apropiați. De exemplu, dacă primim un beneficiu din partea cuiva și observăm că acesta a depus efort în obținerea și oferirea lui, că este potrivit nevoilor și preferințelor noastre, vom simți recunoștință. Însă, nu simțim recunoștință în orice situație.
Recunoștința nu este o reacție normativă la primirea unui beneficiu. De cele mai multe ori, ne așteptăm ca recunoștința și emoțiile pozitive să predomine. Însă, să nu uităm că reacțiile noastre depind de felul în care interpretăm intențiile și acțiunile celorlalți. Astfel, în egală măsură, putem avea resentimente, ne putem simți confuzi sau îndatorați să înapoiem binele primit (Algoe, 2010). De exemplu, dacă primim fără să ne așteptăm un cadou de ziua noastră de la un coleg de facultate, unii dintre noi se vor simți confuzi și îndatorați să înapoieze cadoul de ziua lui.
Recunoștința a fost asociată cu îmbunătățiri la nivelul sănătății mintale și fizice (Lavelock, 2016), stării de bine generale (Wood, 2010) și prosocialității (Bartlett, 2006). În ceea ce privește sănătatea fizică, există puține dovezi care să susțină prezența unor efecte puternice directe ale recunoștinței (Jans-Beken, 2019). Studiile arată că recunoștința corelează pozitiv cu sănătatea auto-raportată, dar această relație este mediată de sănătatea psihică, activitățile ce susțin un stil de viață sănătos și disponibilitatea de a căuta ajutor de specialitate la nevoie (Hill, 2013). De exemplu, dacă sunt recunoscător și apreciez lucrurile mărunte din viața mea, zi de zi, atunci mă voi simți mai sănătos și plin de viață, căci mă angajez în diverse activități care îmi promovează sănătatea mintală, precum mersul la sala de sport, mesele regulate și sănătoase și mă implic mai puțin în cele care îmi fac rău, precum consumul de substanțe sau tutun. Totodată, recunoștința contribuie la promovarea prosocialității prin reacțiile și comportamentele noastre față de ceilalți, prin susținerea schimburilor sociale reciproce, cât și prin menținerea și construirea legăturilor sociale (Ma, 2017).
Recunoștința și comportamentele prosociale
Prin prosocialitate înțelegem prezența unui spectru larg de comportamente și eforturi/ intenții orientate înspre oferirea unui beneficiu, promovării sau protejării stării de bine a unui individ, organizații sau societăți (Bolino, 2016). Recunoștința motivează adolescenții, și nu numai, să fie mai generoși și amabili. Într-un studiu longitudinal, nivelurile crescute de recunoștință ale adolescenților au prezis frecvența redusă a comportamentelor antisociale și crescută a comportamentelor prosociale 4 ani mai târziu (Bono, 2017).
Recunoștința susține altruismul reciproc. Teoria „broaden and build” (Fredrickson, 2001) prezice faptul că o persoană care simte recunoștință pentru un beneficiu care i-a fost adus va ajuta până și o terță persoană aflată în nevoie. Această reacție se datorează faptului că această emoție pozitivă îl ajută pe individ să-și lărgească perspectiva cu privire la cei din jurul său, iar diferențele percepute dintre cel care l-a ajutat și o a treia persoană să se diminueze. Astfel, beneficiarul răsplătește un străin, iar acest lucru menține apariția comportamentelor prosociale.
Recunoștința stă la baza tuturor formelor de reciprocitate (Nowak, 2007; Tsang, 2007; Tsang, 2017). Aceasta este precum un motivator moral, care stă la baza reciprocității directe și indirecte, având un efect mai puternic asupra celei directe (Ma, 2017). Concret, atunci când primim un beneficiu și ne simțim recunoscători pentru acesta, vrem să înapoiem acel beneficiu celui care ni l-a oferit (reciprocitate directă). Mai mult, tindem să ajutăm o terță persoană după aceea (Chang, 2012; Bartlett, 2006), urmând ca în final să ni se întoarcă ajutorul, datorită capitalului social câștigat (reciprocitate indirectă). De exemplu, dacă un vecin mă ajută când mă mut într-un nou apartament să urc bagaje la etaj și simt multă recunoștință, șansele să-l ajut și eu cu bagajele când are nevoie sunt mari. În plus, datorită ajutorului primit și a emoției prosociale resimțite, voi tinde să ajut și vecinul bătrân necunoscut care nu reușește să citească noul anunț de pe ușa scării (reciprocitate indirectă de tip upstream). Iar, datorită faptului că-i preferăm pe cei care manifestă comportamente prosociale, șansele să fiu ajutată la nevoie în viitor de alți vecini sunt mari (reciprocitate indirectă de tip downstream).
Emoțiile prosociale întăresc relațiile cu ceilalți. Acest lucru nu se întâmplă doar în relațiile noastre apropiate. Putem simți recunoștință și față de străini, exact ca în exemplul de mai sus. Conform teoriei „găseşte-reaminteşte-leagă” (Algoe, 2012), recunoștința duce la inițierea, menținerea și îmbunătățirea conexiunilor interpersonale dintre oameni, indiferent de nivelul de intimitate preexistent (Clark, 1979; Algoe, 2012). Pe de-o parte, putem crea o legătură semnificativă cu oameni pe care abia i-am întâlnit, iar pe de altă parte putem să înflorim relațiile pe care le avem deja de mult timp.
Intervențiile focalizate pe recunoștință nu sunt benefice pentru toată lumea
Studiile au evidențiat o asociere puternică între recunoștință și starea de bine (Watkins, 2004). Aceste efecte sunt obținute, de exemplu, în urma intervențiilor care presupun ca participanții să noteze într-un jurnal lucrurile pentru care se simt recunoscători (Işık, 2017) sau să facă o vizită a recunoștinței cuiva drag (Seligman, 2005).
Recunoștința, la fel ca alte trăsături adaptative, precum optimismul, poate deveni dezadaptativă în anumite situații. De exemplu, exprimarea recunoștinței poate fi dezavantajoasă pentru cei aflați în grupuri sociale dezavantajate și discriminate, căci prin primirea mulțumirilor, membrii grupurilor avantajate rămân necontestați (Ksenofontov, 2020). Acest lucru nu ar face nimic altceva decât să sporească inegalitatea și să mențină ierarhia socială actuală.
Meta-analizele ne arată că intervențiile focalizate pe recunoștință au eficiență limitată în reducerea simptomatologiei depresive și anxioase (Cregg, 2020) sau în rândul preadolescenților (Renshaw, 2016). Iar, aplicarea exercițiilor poate fi ineficientă în cazul celor „needy” (Sergeant, 2011) sau în cazul celor care simt că sunt puși să facă exercițiile recunoștinței fără voia lor (Froh, 2009). Acestea sunt eficiente pentru cei cu un nivel de neuroticism mai redus (Ng, 2016), cei care au niveluri reduse de afect pozitiv (Froh, 2009), care au un critic interior puternic (Sergeant, 2011). Mai mult, severitatea psihopatologiei individului ar putea fi un factor esențial (Davis, 2016). Specific, dacă simptomele depresive și/sau anxioase sunt severe, sunt recomandate intervențiile care au un suport empiric puternic (Cregg, 2020). Astfel, trebuie să avem în vedere faptul că diferențele individuale contribuie la măsura în care aceste intervenții sunt eficiente. Cu toate acestea, studiile experimentale și longitudinale sugerează faptul că beneficiul adus de recunoștință asupra stării noastre de bine este cauzal (Wood, 2010).
Lucrurile mărunte contează – ce putem face?
Exercițiile care presupun amintirea unor evenimente pentru care suntem recunoscători tind să aibă un efect mai mic, comparativ cu exercițiile în care recunoștința este indusă in vivo. Totodată, știm că reciprocitatea directă și reciprocitatea indirectă de tip downstream au cele mai mari mărimi ale efectelor (Ma, 2017). Astfel, iată câteva lucruri pe care le poți face:
- Spune mulțumesc. Un simplu „mulțumesc” poate genera comportamente prosociale. Acest lucru se datorează faptului că atunci când le sunt recunoscute eforturile, cei care ajută experiențiază niveluri crescute de autoeficacitate. Totodată, aceștia se simt valorizați din punct de vedere social și dobândesc capital social. Acest lucru motivează generozitatea. Cui poți să-i mulțumești astăzi?
- Scrie despre o persoană față de care ești recunoscător și cum intenționezi să-i aduci astăzi un beneficiu. Ce beneficiu poți să-i aduci? Când și unde este potrivit să faci asta? Acest lucru va promova apariția reciprocității directe, a comportamentelor de întrajutorare. Adaugă cât mai multe detalii în planul tău, fă-l cât mai clar. Mai apoi, reflectează asupra experienței.
- Imaginează-ți cum ar fi viața ta în lipsa unui eveniment pozitiv/ a unei persoane semnificative. Cum ar fi fost dacă acel eveniment important din viața ta nu s-ar fi întâmplat? Cum ar fi fost dacă acea persoană din viața ta nu ar fi apărut? Cum ar fi fost dacă nu ai fi primit ajutorul acela din partea acelei persoane?
- Reflectă asupra acțiunilor tale. Ai în vedere cum faptele tale bune față de cineva pot să-i însenineze ziua cuiva, dar și cum acestea pot influența oamenii mai apoi să-ți ofere ajutor atunci când ai nevoie, datorită capitalului social acumulat. Observă cum binele ți se poate întoarce înzecit atunci când dai dovadă de comportamente prosociale și când ceilalți simt la rândul lor recunoștință față de acțiunile tale de binefacere. Ce impact au acțiunile tale asupra vieții celor din jurul tău?
Concluzii
Recunoștința este un „lipici social”, iar intervențiile focalizate pe recunoștință pot fi eficiente pentru anumite persoane. Având în vedere faptul că aceasta influențează apariția comportamentelor prosociale, ne putem construi noi relații și le putem consolida pe cele pe care le avem deja. Sporindu-ne suportul social, vom fi pregătiți să facem față oricăror provocări din viitor (Kleiman, 2013; Cheong, 2017). Mai mult, dacă învățăm să ne orientăm atenția înspre lucrurile mărunte din jurul nostru care ne aduc bucurie, calitatea și satisfacția noastră cu viața va crește.
Recunoștința are beneficii nenumărate atât la nivel individual, cât și la nivelul societății în care trăim. Iar, zicala veche „dar din dar se face rai” are tot mai multă însemnătate dacă privim cu multă curiozitate și finețe articolele din literatura de specialitate despre această emoție prosocială.
Referințe:
Algoe, S. B. (2010). It’s the little things: Everyday gratitude as a booster shot for romantic relationships. Personal Relationships, 17(2), 217–233.
Algoe, S. B. (2012). Find, Remind, and Bind: The Functions of Gratitude in Everyday Relationships. Social and Personality Psychology Compass, 6(6), 455–469.
Bartlett, M. Y. (2006). Gratitude and Prosocial Behavior. Psychological Science, 17(4), 319–325.
Bolino, M. C. (2016). The bright side of being prosocial at work, and the dark side, too: A review and agenda for research on other-oriented motives, behavior, and impact in organizations. The Academy of Management Annals, 10(1), 599–670.
Bono, G. F. (2017). Gratitude’s role in adolescent antisocial and prosocial behavior: A 4-year longitudinal investigation. The Journal of Positive Psychology 14(3):1-13.
Chang, Y. L. (2012). Pay It Forward: Gratitude in Social Networks. J Happiness Stud 13, 761–781.
Cheong, E. V. (2017). Adverse childhood experiences (ACEs) and later-life depression: perceived social support as a potential protective factor. BMJ Open, 7(9).
Clark, M. S. (1979). Interpersonal attraction in exchange and communal relationships. Journal of Personality and Social Psychology, 37(1), 12–24.
Cregg, D. R. (2020). Gratitude Interventions: Effective Self-help? A Meta-analysis of the Impact on Symptoms of Depression and Anxiety. Journal of Happiness Studies .
Davis, D. E. (2016). Thankful for the little things: A meta-analysis of gratitude interventions. Journal of Counseling Psychology, 63(1), 20–31.
Froh, J. K. (2009). Who benefits the most from a gratitude intervention in children and adolescents? Examining positive affect as a moderator. The Journal of Positive Psychology 4(5):408-422.
Fredrickson, B. L. (2001). The role of positive emotions in positive psychology: The broaden-and-build theory of positive emotions. American Psychologist, 56(3), 218–226.
Froh., J. J. (2009). Gratitude and subjective well-being in early adolescence: examining gender differences. J Adolesc. 2009 Jun;32(3), 633-50.
Grant M.A, &. G. (2010). A Little Thanks Goes a Long Way: Explaining Why Gratitude Expressions Motivate Prosocial Behavior. Journal of Personality and Social Psychology 98(6), 946-55.
Hill, P. L. (2013). Examining the pathways between gratitude and self-rated physical health across adulthood. Personality and Individual Differences, 54(1), 92–96.
Işık, Ş. E.-T. (2017). The Effects of Gratitude Journaling on Turkish First Year College Students’ College Adjustment, Life Satisfaction and Positive Affect. Int J Adv Counselling 39, 164–175 .
Jans-Beken, L. J. (2019). Gratitude and health: An updated review. The Journal of Positive Psychology, 1–40.
Kleiman, E. M. (2013). Social support as a protective factor in suicide: Findings from two nationally representative samples. Journal of Affective Disorders, 150(2), 540–545.
Ksenofontov, I., & Becker, J. C. (2020). The Harmful Side of Thanks: Thankful Responses to High-Power Group Help Undermine Low-Power Groups’ Protest. Personality and Social Psychology Bulletin, 46(5), 794–807.
Larsen, M. E. (2008). The Science of Subjective Well-Being. The Guilford Press; 1st edition.
Lavelock, C. R. (2016). A qualitative review and integrative model of gratitude and physical health. Journal of Psychology and Theology, 44(1), 55–86.
Ma, L. K. (2017). Does gratitude enhance prosociality?: A meta-analytic review. Psychological Bulletin, 143(6), 601–635.
McCullough, M. E.-A. (2002). The grateful disposition: A conceptual and empirical topography. Journal of Personality and Social Psychology, 82(1), 112–127.
Ng, W. (2016). Use of positive interventions: Does neuroticism moderate the sustainability of their effects on happiness? . The Journal of Positive Psychology, 11(1), 51–61.
Nowak, M. A. (2007). Upstream reciprocity and the evolution of gratitude. Proceedings of the Royal Society B: Biological Sciences, 274(1610), , 605–610.
Otake, K. S.-M. (2006). Happy People Become Happier through Kindness: A Counting Kindnesses Intervention. J Happiness Stud 7, 361–375.
Renshaw, T. L. (2016). What good is gratitude in youth and schools? A systematic review and meta‐analysis of correlates and intervention outcomes. Psychology in the Schools, 53(3), 286–305.
Renshaw, T. L. (2016). WHAT GOOD IS GRATITUDE IN YOUTH AND SCHOOLS? A SYSTEMATIC REVIEW AND META-ANALYSIS OF CORRELATES AND INTERVENTION OUTCOMES. Psychology in the Schools, 53(3), 286–305.
Seligman, M. E. (2005). Positive Psychology Progress: Empirical Validation of Interventions. American Psychologist, 60(5), 410–421.
Sergeant, S. M. (2011). Are positive psychology exercises helpful for people with depressive personality styles? The Journal of Positive Psychology 6(4):260-272.
Tsang, J.-A. &. (2017). Four experiments on the relational dynamics and prosocial consequences of gratitude. The Journal of Positive Psychology, 1–18.
Tsang, J.-A. (2007). Gratitude for small and large favors: A behavioral test. The Journal of Positive Psychology, 2(3), 157–167.
Watkins, P. C. (2004). Gratitude and Subjective Well-Being. In R. A. Emmons & M. E. McCullough. The psychology of gratitude, 167–192.
Wood, A. F. (2010). Gratitude and well-being: a review and theoretical integration. Clin Psychol Rev. 2010 Nov;30(7), 890-905.
