EDUCAȚIA COPIILOR, A PĂRINȚILOR ȘI SĂNĂTATEA MINTALĂ – INTERVIU CU CLAUDIA IACOB

Claudia Iacob este asistent universitar doctor în cadrul Departamentului de Psihologie Aplicată și Psihoterapie de la Universitatea din București. Este supervizor în psihologie clinică și în psihoterapie cognitiv-comportamentală, acreditat de Colegiul Psihologilor din România. Are experiență profesională de peste 12 ani în asistarea psihologică a copiilor și adulților cu tulburări emoționale și de neurodezvoltare. Din anul 2017, îmbină practica psihologică cu activitățile de predare și de cercetare. Activează ca cercetător în cadrul Laboratorului de Psihologia Sănătății și Neuropsihologie Clinică (LPSNC), dar și în cadrul mai multor proiecte finanțate prin programul Erasmus+. Interesele ei de cercetare includ dizabilitatea, reziliența, educația și grupurile vulnerabile, sănătatea mintală și comportamentală.

Bună ziua! Suntem încântați să vă avem alături de noi în această ediție a Newsletter-ului Asociației Psihologilor din România (APR)! Tema abordată luna aceasta este „Educația copiilor, a părinților și sănătatea mintală”. Ne-am gândit să vă contactăm, deoarece cunoaștem interesul dvs. pentru acest domeniu. Să definim mai bine această arie de cercetare și practică. Ce presupune și ce se urmărește într-un proces de educare a copiilor pentru a fi unul armonios?

Buna ziua! Va mulțumesc pentru invitație și apreciez inițiativa de a aborda o temă complexă și delicată în newsletter-ul din această lună.

Domeniul educației pentru sănătate mintală este unul multidisciplinar pentru că specialiștii din mai multe arii de studiu (de exemplu, psihologie, psihoterapie, medicină, pedagogie, sociologie) pot contribui la demersuri de educare a populației prin diverse mijloace și pentru că folosim cercetări din multiple domenii de cunoaștere pentru o înțelegere multinivelară a sănătății mintale. Cu toate acestea, specialiștii din domeniile psihologiei clinice, psihoterapiei și (neuro)psihiatriei infantile au competențele cele mai elaborate pentru a identifica și a preveni problemele de sănătate mintală în rândul copiilor, pentru a educa părinții în această direcție și pentru a interveni în situațiile în care deja au apărut aceste dificultăți. Din statisticile internaționale știm că printre cele mai comune probleme de sănătate mintală în rândul copiilor se numără anxietatea (sub diverse forme – socială, anxietatea de separare, anxietatea școlară etc.), depresia și problemele de comportament (Bitsko et al., 2022; Organizația Mondială a Sănătății, n.d.). 

Dacă ieșim din sfera clinică și ne îndreptăm atenția către educarea unui copil, nu avem un algoritm pe care îl putem urma pentru a garanta o dezvoltare armonioasă pe termen lung, dar avem factori care cresc probabilitatea de a ne educa armonios copilul. Așadar, în procesul de consiliere a părinților acordăm o atenție deosebită următoarelor aspecte: (1) relației de atașament dintre părinte și copil (punctele forte ale relației sunt la fel de importante precum sunt și cele slabe); (2) relației dintre părinți sau alți adulți din familie (dacă există conflicte sau abuzuri la care copilul este expus, sănătatea lui mintală va avea de suferit în timp); (3) resurselor de coping ale părinților (modalităților prin care părinții fac față zilelor grele sau rolului de părinte, care uneori poate fi copleșitor); (4) altor influențe (cum ar fi mediul de prieteni, mediul școlar, relația copilului cu social media, factorii socio-economici). Pe scurt, investigăm cât mai mulți factori familiali și extra-familiali care asigură îndeplinirea corespunzătoare a nevoilor copilului: nevoi de supraviețuire și siguranță (mâncare, haine, somn corespunzător, casă sigură, cartier sigur etc.), nevoi psihologice (de afecțiune, ascultare și înțelegere, de validare a copilului ca persoană la fel de valoroasă ca orice altă persoană, de curiozitate și cunoaștere, de învățare a limitelor sănătoase), nevoi sociale, culturale și spirituale (facilitarea relațiilor sănătoase cu alți copii, cu mediul educațional și cultural).

Pare că, de o perioadă, se accentuează rolul părinților în procesul de educație și se promovează un cumul de informații sau strategii în mediul online mai ales. Unele dintre acestea vin din partea unor specialiști și sunt validate științific, fiind menite să optimizeze relația copil-părinte. Altele, însă, apar ca trend-uri, ghiduri sau programe de parenting care tind să fie rigide, oferind „rețete rapide de succes” pentru o bună educare a copilului. Ce mijloace de informare sau suport ar putea accesa părinții pentru a-i ajuta să înțeleagă impactul lor asupra educației propriilor copii? 

Calitatea surselor de informare este esențială pentru o educație corespunzătoare, cu atât mai mult cu cât, în mediul online, aproape oricine poate scrie/vorbi despre orice. Recomand părinților să consulte informațiile și resursele puse la dispoziție de organizațiile serioase, cu impact ridicat în domeniul educației și sprijinirii copiilor (cum ar fi UNICEF, Salvați Copiii, Organizația Mondială a Sănătății), de organizații profesionale de profil (cum ar fi Asociația Psihologilor din România, centrele de sănătate mintală) și de specialiști cu experiență și formare solidă în domeniul sănătății mintale a copilului (psihologi clinicieni, consilieri și psihoterapeuți, medici pediatri, psihiatri). De asemenea, dintre miile de articole găsite în mediul online, le recomand părinților să acorde atenție acelor articole care au referințe bibliografice și care sunt redactate de specialiști de încredere. În privința cărților despre creșterea și educarea copiilor, este recomandabil să alegem acele cărți care prezintă programe bazate pe studii științifice, chiar dacă poate, la prima vedere, nu promit că „rezolvă toate problemele rapid”.

Având în vedere aspectele anterior menționate și expertiza dvs. în acest domeniu, ce îndrumări aveți pentru părinți în formarea timpurie a unei relații armonioase cu proprii copii?

Relația părinte-copil este un concept vast și, pentru a putea oferi îndrumări corespunzătoare, literatura ne spune că trebuie să ținem cont de mai multe aspecte: (1) nevoile copilului și comportamentele sale în interacțiune cu părintele; (2) reprezentările părintelui despre copil (așteptări, visuri legate de copil) și despre interacțiunea cu acesta; (3) comportamentele părintelui în relație cu copilul; (4) reprezentările copilului despre interacțiunea cu părintele (atunci când copilul este suficient de mare) (Stern-Bruschweiler & Stern, 1989; Redshaw & Martin, 2013).

De obicei, părinții sunt abili în a îndeplini nevoile de supraviețuire ale bebelușului și acest lucru este primul pas în construirea unei relații sănătoase, dar nu este nici pe departe suficient. Crearea unei legături emoționale (engl. bonding) este la fel de importantă, iar aceasta se realizează prin acțiuni simple și consecvente precum: îmbrățisarea copilului, contactul fizic și vizual cu acesta, jocuri cu copilul, ascultarea, observarea și reacționarea la ceea ce face copilul, consolarea lui și chiar vorbitul pe un ton cald și calm. O altă recomandare este legată de ajustarea așteptărilor cu privire la ceea ce poate să facă un copil la o anumită vârstă și care este rolul său în familie. De exemplu, dacă un părinte are așteptarea ca copilul să recunoască și să denumească litere la 3 ani, acesta va pune presiune pe copil, îi va direcționa activitățile către litere și acest lucru va produce fisuri în relație. În plus, nici nu este rezonabil să ne așteptăm ca un copil să facă asta la 3 ani – de aceea este important să educăm părinții despre etapele normale de dezvoltare. Rolul copilului în familie nu este de a avea grijă de proprii părinți – uneori are loc o inversare de roluri și părintele atribuie copilului sarcini de „om mare”, ceea ce-i împiedică dezvoltarea sănătoasă. Un alt element care favorizează dezvoltarea unei relații timpurii sănătoase este încrederea – părinții care se comportă într-o manieră consecventă și fac ceea ce au spus că fac, oferă copilului un sentiment de siguranță în relație cu părintele. Acel copil își va dezvolta mai ușor limite sănătoase și se va comporta într-un mod mai predictibil. Consider că este foarte important să mai menționez că părinții nu vor avea resursele psihologice necesare să construiască relații armonioase cu copilul dacă nu au grijă și de nevoile proprii. Pentru o proaspătă mămică acest lucru poate însemna să primească ajutor de la alți membri din familie (partenerul, mama, sora etc.) în îngrijirea copilului, ca să se poată odihni și să aibă energie să îndeplinească apoi nevoile psihologice și de siguranță ale copilului.

Cunoaștem cu toții că perioada ultimilor aproximativ doi ani a fost și este încărcată de evenimente cu impact asupra sănătății și integrității socio-emoționale a fiecăruia dintre noi. Perioada pandemiei a reprezentat o rampă de lansare pentru „educația online” și „e-learning”, totuși, învățământul românesc a fost luat prin surprindere, iar în multe zone au existat probleme în desfășurarea orelor online. Totodată, izolarea și stresul emoțional dat de criza sanitară a zdruncinat modul obișnuit de viață al tuturor, dar în special al copiilor. Cât de mult credeți că a influențat această perioadă dezvoltarea socio-emoțională a copiilor și ce repercusiuni există în urma acestei perioade?

Meta-analizele pe care le avem la dispoziție până în prezent ne arată că sănătatea mintală a copiilor și adolescenților a fost afectată negativ de pandemia de COVID-19, înregistrându-se niveluri mai ridicate de simptome din sfera stresului, anxietății și depresiei (Bussieres et al., 2021; Ma et al., 2021; Theberath et al., 2022). Era de așteptat să se întâmple așa, având în vedere toate restricțiile sanitare, sociale și transferul brusc la învățământul online. Cu toate acestea, efectele pe termen lung încă nu au fost surprinse de studii. Consider că, pe termen lung, consecințele negative ale fenomenelor din timpul pandemiei se vor amplifica în absența unor politici și programe naționale serioase de sprijin social, educațional și emoțional. Din punctul meu de vedere, tot mai mulți copii vor putea să-și mobilizeze resursele de reziliență psihologică individuală în condițiile în care familiile și comunitățile în care trăiesc vor beneficia de suport consistent.

De-a lungul timpului au existat mai multe conflicte de opinie legate de sistemul de învățământ românesc. Se consideră și în prezent că acesta nu satisface suficient nevoile elevilor. Având în vedere experiența dumneavoastră, atât în lucrul cu copiii, cât și cu studenții din cadrul UB, care sunt avantajele și dezavantajele sistemului actual de educație, comparativ cu ceea ce este nevoie sau comparativ cu alte sisteme de învățământ din străinătate? Ce ar putea fi îmbunătățit sau de ce ar fi nevoie pentru a putea fi optimizat?

Hmm…întrebări foarte importante, cu răspunsuri încă deschise. În contextul unui asemenea interviu pot specifica următoarele aspecte. Din experiența cu studenții pot menționa nevoia mare de predictibilitate a acestora, nevoie pe care o văd ca pe un avantaj pentru că este necesar ca orice sistem educațional să ofere predictibilitate elevilor/studenților (ei trebuie să știe cum se va desfășura semestrul, care sunt cerințele pentru fiecare disciplină, care sunt materialele de studiu, criteriile și standardele de evaluare și performanță). Bineînțeles, această nevoie de predictibilitate poate deveni un dezavantaj în situații extreme (cum a fost pandemia) pentru că îngreunează resursele individuale de adaptare. La nivelul educației superioare, în unele domenii (precum psihologia), este semnalată o neconcordanță între pregătirea teoretică și cea practică, fiind dificilă organizarea unor stagii consistente de practică. 

Referitor la standardele de evaluare și notare, specialiștii în educație au semnalat că, în România, la nivel preuniversitar, nu avem evaluări periodice standardizate, care să ajute la aprecierea corectă a progresului elevilor, ceea ce este, evident, un mare dezavantaj. Adițional, discrepanțele mari dintre școlile de la orașe și cele de la sate (în termeni de bază materială pentru susținerea orelor, acces la școală, personal pregătit corespunzător, oportunități de practică) constituie, în opinia mea, punctele de la care trebuie să pornim pentru a clădi un sistem educațional sănătos. Ca avantaj, acum mă pot gândi la utilitatea existenței orelor de dezvoltare personală în școli, ceea ce arată o preocupare pentru starea de bine a elevilor. Bineînțeles, este necesar ca aceste ore să fie elaborate și ținute de personal calificat…iar aici ajungem, din nou, la problema pregătirii profesionale a cadrelor didactice.

Tot o remarcă la adresa sistemului de învățământ românesc este faptul că profesorii din ciclul pre-universitar sunt insuficient de informați și pregătiți în abordarea nevoilor copiilor cu cerințe educaționale speciale. O astfel de plângere o putem întâlni și din partea profesorilor care sugerează că de buna desfășurare a procesului de învățare a acestei categorii de elevi ar trebui să se ocupe suplimentar un specialist în domeniu psihopedagogiei sau psihologiei. Care este opinia dvs. cu privire la acest subiect?

Din păcate, profesorii din învățământul preuniversitar nu primesc suficientă instruire (unii deloc) cu privire la abordarea și integrarea copiilor cu cerințe educaționale speciale (CES) și consider că acesta este un mare minus „al sistemului”. Cu toate acestea, în mod paradoxal, cred că e unul dintre minusurile care pot fi rezolvate prin includerea de cursuri dedicate în curriculumul de pregătire profesională a tuturor cadrelor didactice și prin oferirea de cursuri de formare continuă (la nivel național).  Numărul copiilor cu CES este în creștere și, chiar dacă specialiștii din psihologie/ psihopedagogie specială au rolul lor în asistarea elevului cu CES, acest lucru nu exclude contribuția esențială a profesorului de la clasă. În același timp, sunt de acord că profesorul trebuie sprijinit nu doar prin oportunități de (in)formare, ci și instrumental (prin oferirea unui asistent permanent de predare la clasă, prin asigurarea unei baze materiale pentru o predare calitativă și personalizată, prin includerea într-un program de consultări obligatorii cu toți membrii echipei care se ocupă de copilul cu CES).

În final, dacă aveți un gând de încheiere pentru cititorii noștri, ne-am bucura să-l împărtășiți!

La final, pot împărtăși cu cititorii câteva versuri dintr-o poezie care pe mine mă ajută să realizez că orice gest pe care îl fac, oricât de mic, poate avea un impact semnificativ: „ Picăturile mici de ploaie/ Grăunții mici de nisip,/ Construiesc marele ocean”  (Julia A. F. Carney, poemul Lucruri mărunte). 

Vă mulțumim pentru timpul acordat acestui interviu! Unde vă pot regăsi cititorii noștri dacă doresc să vă contacteze sau să afle mai multe legate de activitatea dvs. în această arie?

Cu drag! Pot să îmi scrie pe adresa de e-mail psihologclaudiaiacob@gmail.com.

Referințe:

 

Bitsko, R.H., Claussen, A.H., Lichstein, J., et al. (2022). Mental Health Surveillance Among Children — United States, 2013–2019. Morbidity and Mortality Weekly Report, 71(Suppl-2),1–42. DOI: http://dx.doi.org/10.15585/mmwr.su7102a1

Bussières, E. L., Malboeuf-Hurtubise, C., Meilleur, A., Mastine, T., Hérault, E., Chadi, N., Montreuil, M., Généreux, M., Camden, C., & PRISME-COVID Team (2021). Consequences of the COVID-19 Pandemic on Children’s Mental Health: A Meta-Analysis. Frontiers in psychiatry, 12, 691659. https://doi.org/10.3389/fpsyt.2021.691659

Ma, L., Mazidi, M., Li, K., Li, Y., Chen, S., Kirwan, R., Zhou, H., Yan, N., Rahman, A., Wang, W., & Wang, Y. (2021). Prevalence of mental health problems among children and adolescents during the COVID-19 pandemic: A systematic review and meta-analysis. Journal of affective disorders, 293, 78–89. https://doi.org/10.1016/j.jad.2021.06.021

Organizația Mondială a Sănătății (n.d.). Improving the mental and brain health of children and adolescents. https://www.who.int/activities/improving-the-mental-and-brain-health-of-children-and-adolescents

Redshaw, M., & Martin, C. (2013). Babies, ‘bonding’ and ideas about parental ‘attachment’. Journal of Reproductive and Infant Psychology, 31, 1219–1221. https://doi.org/10.1080/02646838.2013.830383

Theberath, M., Bauer, D., Chen, W., Salinas, M., Mohabbat, A. B., Yang, J., Chon, T. Y., Bauer, B. A., & Wahner-Roedler, D. L.. (2022). Effects of COVID-19 pandemic on mental health of children and adolescents: A systematic review of survey studies. SAGE Open Medicine, 10, 205031212210867. https://doi.org/10.1177/20503121221086712

Stern-Bruschweiler, N., & Stern, D. N. (1989). A model for conceptualizing the role of the mother’s representational world in various mother-infant therapies. Infant Mental Health Journal, 10(3), 142–156. https://doi.org/10.1002/1097-0355(198923)10:3