Articolul prezent propune sublinierea efectelor perfecționismului, o trăsătura de personalitate care, în funcție de direcția spre care este îndreptată și, mai ales, în funcție de doza în care este „consumată”, poate fi adaptativă sau dezadaptativă. Perfecționismul are atât un potențial nociv, cât și un potențial benefic, natura sa fiind definită de o serie de factori care urmează a fi prezentați în continuarea acestui articol. În materialul de față sunt prezentați predictorii acestei trăsături și consecințele în planul sănătății psihice ale eforturilor de a ne ridica la nivelul așteptărilor create fie de ceilalți, fie de noi înșine.
Definiții conceptuale
Conform Dicționarului de Psihologie al Asociației Americane de Psihologie, perfecționismul reprezintă „tendința de a cere de la alții sau de la sine un nivel de performanță extrem de ridicat sau chiar perfect, peste ceea ce este cerut de situație. Este asociat cu depresia, anxietatea, tulburările alimentare și alte probleme de sănătate mintală”. Există trei componente ale acestei trăsături: perfecționismul orientat spre sine, perfecționismul orientat spre ceilalți și perfecționismul prescris social (Hewitt & Flett, 1991).
Perfecționismul orientat spre sine se referă la eforturile de a atinge perfecțiunea și de a fi perfect, importanța sa derivând din convingeri motivate intern (Stoeber & Childs, 2010). Pe de altă parte, perfecționismul orientat spre ceilalți se referă la credințele motivate intern, privind așteptările ca ceilalți să facă totul perfect și să depună eforturi constante în această direcție. Dacă ceilalți nu reușesc să îndeplinească aceste așteptări, perfecționiștii orientați spre ceilalți devin foarte critici (Stoeber, 2014).
În ceea ce privește perfecționismul prescris social, acesta are la bază convingerile motivate extern, conform cărora este important ca oamenii să depună eforturi pentru a atinge perfecțiunea și convingerea că ceilalți se așteaptă la standarde excesiv de înalte, iar acceptarea socială este condiționată de îndeplinirea acestor standarde (Stoeber & Childs, 2010).
Ce se află în spatele perfecționismului?
- Potrivit cercetătorilor Iranzo-Tatay et al., (2015), perfecționismul ar putea conține un important potențial genetic, însă expresia acestuia depinde de experiențele specifice care ar putea modela această trăsătură, fie în direcția expresiei sociale, fie în direcția orientării spre sine. Astfel, aceștia sunt de părere că perfecționismul orientat spre sine, dar și cel prescris de societate, sunt, de fapt, aceeași dimensiune, care se exprimă diferit în funcție de circumstanțele de mediu. Aceste rezultate trebuie, însă, privite cu o oarecare doză de precauție, întrucât autorii studiului atrag atenția asupra imposibilității generalizării rezultatelor asupra altor componente ale perfecționismului în afara celor analizate și asupra problemei privind reprezentativitatea eșantionului (format din participanți gemeni) la nivelul populației generale.
- Un predictor relevant în ceea ce privește adoptarea atitudinilor perfecționiste este stilul parental. În acest sens, cercetătorii au observat că stilul parental autoritar a fost corelat cu perfecționismul prescris social, precum și cu o multitudine de abordări nefavorabile ale părinților în relația cu copiii: critici, îndoieli privind abilitățile acestora și concentrarea asupra greșelilor (Walton et al., 2018). În schimb, perfecționismul adaptativ a fost prezis de nivelurile scăzute de dezechilibru din cadrul familiei aflat în strânsă relație cu implicarea familială și stilul autoritar parental (Craddock et al., 2009).
Un alt predictor al perfecționismului este reprezentat de trăsăturile de personalitate. De exemplu, în ceea ce privește conștiinciozitatea și perfecționismul orientat spre sine, dar și alte variabile, precum organizarea și standardele personale, rezultatele au arătat că există o asociere pozitivă (Walton et al., 2018). Pe de altă parte, stabilitatea emoțională a fost corelată negativ cu perfecționismul orientat spre sine (o dimensiune adaptativă), în timp ce deschiderea către experiențe a fost corelată pozitiv cu standardele personale, organizarea și orientarea spre sine (dimensiunile adaptative ale perfecționismului), dar a fost corelată negativ cu perfecționismul prescris social (o dimensiune dezadaptativă). O altă trăsătură de personalitate, extraversiunea, a fost asociată pozitiv cu două dimensiuni adaptative (standarde personale, organizare) și a fost asociată negativ cu două dimensiuni dezadaptative (criticile părinților, îndoielile privind acțiunile copiilor). În cele din urmă, autorii citați au precizat faptul că agreabilitatea a corelat negativ cu critica parentală, concentrarea părinților pe greșeli și perfecționismul prescris social (dimensiuni dezadaptative ale perfecționsimului).
Care sunt costurile perfecționismului?
Un aspect important de reținut încă de la început este că stabilirea standardelor înalte, dedicarea energiei în direcția atingerii obiectivelor sau concentrarea fie asupra unei sarcini, fie asupra locului de muncă este puțin probabil să genereze un stres sau o insatisfacție considerabilă. Componenta nocivă a perfecționismului este pusă în evidență de preocuparea pentru greșeli, de lipsa încrederii în abilitățile celorlalți și de dorința internalizată de a satisface expectanțele pe care ceilalți le-au creat față de noi de-a lungul timpului (Bieling et al., 2004).
Prezența tendințelor dezadaptative, cum ar fi niveluri ridicate de stres zilnic, mecanisme de apărare de tip evitant și percepții negative ale sprijinului social, îi predispune pe perfecționiști către experimentarea simptomelor depresive (Dunkley et al., 2006). Egan et al., (2011) susțin că „perfecționismul contribuie la etiologia și menținerea mai multor tulburări psihiatrice și, prin urmare, poate fi considerat un proces transdiagnostic”(p. 204). Observațiile cercetătorilor indică existența unui nivel ridicat de perfecționism în tulburări precum depresie, tulburările de anxietate și tulburările de alimentație, iar absența abordării sale în planul de tratament poate fi un impediment în atingerea unor rezultate optime. Totodată, Limburg et al., (2017) susțin că perfecționismul este un factor etiologic și în cadrul tulburării obsesiv-compulsive.
Alte cercetări indică faptul că perfecționismul prescris social prezintă o asociere pozitivă semnificativă cu o serie de tipare psihopatologice, cum ar fi pattern-urile schizoide, evitante, pasiv-agresive, dar și cele schizotipale și borderline (Hewitt & Flett, 1991). De asemenea, comportamentul interpersonal perfecționist a fost corelat cu deconectarea socială, cea din urmă fiind corelată cu comportamentul suicidar (Roxborough et al., 2012).
În perioada pandemiei, un studiu derulat în perioada de început a crizei sanitare, realizat pe un eșantion format din italieni și spanioli, a arătat că oamenii cu un nivel ridicat de perfecționism prescris social au înregistrat o creștere a nivelului de stres psihologic, variabilă care a fost corelată la rândul său cu creșterea comportamentelor alimentare dezadaptative (consum alimentar pe fond emoțional și consum alimentar necontrolat) (Vacca et al., 2021).
La polul opus, rezultatele cercetării au arătat că perfecționismul orientat spre ceilalți a fost asociat cu un nivel scăzut al stresului pshologic, în timp ce între perfecționismul orientat spre sine și stres s-a înregistrat o asociere nesemnificativă, precum și un efect negativ al celui din urmă tip de perfecționism asupra comportamentelor alimentare dezadaptative. Concluziile studiului au evidențiat, de asemenea, rolul potențial protector al perfecționismului orientat spre sine pentru consecințele negative ale stresului asupra consumului alimentar pe fond emoțional și necontrolat (Vacca et al., 2021).
Concluzii
Lucrarea de față subliniază impactul pe care eforturile în direcția atingerii perfecționismului îl poate avea asupra sănătății mentale și cum, dintr-o trăsătură percepută drept calitate de către părinți, angajatori și poate chiar de către propria persoană, se poate transforma în factor de risc pentru depresie, tulburări de anxietate, tulburări alimentare sau tulburarea obsesiv-compulsivă, atunci când se ruminează asupra eșecurilor și cand se dezvoltă autocritica excesivă pentru greșeli. Perfecționismul are, bineînțeles, și avantaje, iar conștientizarea limitelor dintre componentele nocive și benefice poate fi utilă în a folosi această trăsătură în avantajul nostru. În final, am putea întări faptul că sănătatea psihică nu este și nu ar trebui să fie o monedă de schimb pentru perfecționism.
Bibliografie:
Bieling, P. J., Israeli, A. L., & Antony, M. M. (2004). Is perfectionism good, bad, or both? Examining models of the perfectionism construct. Personality and individual differences, 36(6), 1373-1385. https://doi.org/10.1016/S0191-8869(03)00235-6
Childs, J. H., & Stoeber, J. (2010). Self-oriented, other-oriented, and socially prescribed perfectionism in employees: Relationships with burnout and engagement. Journal of Workplace Behavioral Health, 25(4), 269-281. https://doi.org/10.1080/00223891.2010.513306
Craddock, A. E., Church, W., & Sands, A. (2009). Family of origin characteristics as predictors of perfectionism. Australian Journal of Psychology, 61(3), 136-144. https://doi.org/10.1080/00049530802239326
Dunkley, D. M., Sanislow, C. A., Grilo, C. M., & McGlashan, T. H. (2006). Perfectionism and depressive symptoms 3 years later: Negative social interactions, avoidant coping, and perceived social support as mediators. Comprehensive psychiatry, 47(2), 106-115. https://doi.org/10.1016/j.comppsych.2005.06.003
Egan, S. J., Wade, T. D., & Shafran, R. (2011). Perfectionism as a transdiagnostic process: A clinical review. Clinical psychology review, 31(2), 203-212. https://doi.org/10.1016/j.cpr.2010.04.009
Hewitt, P. L., & Flett, G. L. (1991). Perfectionism in the self and social contexts: conceptualization, assessment, and association with psychopathology. Journal of personality and social psychology, 60(3), 456. https://psycnet.apa.org/doi/10.1037/0022-3514.60.3.456
Iranzo-Tatay, C., Gimeno-Clemente, N., Barberá-Fons, M., Rodriguez-Campayo, M. Á., Rojo-Bofill, L., Livianos-Aldana, L., … & Rojo-Moreno, L. (2015). Genetic and environmental contributions to perfectionism and its common factors. Psychiatry Research, 230(3), 932-939. https://doi.org/10.1016/j.psychres.2015.11.020
Limburg, K., Watson, H. J., Hagger, M. S., & Egan, S. J. (2017). The relationship between perfectionism and psychopathology: A meta‐analysis. Journal of clinical psychology, 73(10), 1301-1326. https://doi.org/10.1002/jclp.22435
Roxborough, H. M., Hewitt, P. L., Kaldas, J., Flett, G. L., Caelian, C. M., Sherry, S., & Sherry, D. L. (2012). Perfectionistic self‐presentation, socially prescribed perfectionism, and suicide in youth: A test of the perfectionism social disconnection model. Suicide and Life‐Threatening Behavior, 42(2), 217-233. DOI: 10.1111/j.1943-278X.2012.00084.x
Stoeber, J. (2014). How other-oriented perfectionism differs from self-oriented and socially prescribed perfectionism. Journal of Psychopathology and Behavioral Assessment, 36(2), 329-338. https://doi.org/10.1007/s10862-013-9397-7
Stoeber, J., & Childs, J. H. (2010). The assessment of self-oriented and socially prescribed perfectionism: Subscales make a difference. Journal of personality assessment, 92(6), 577-585. https://doi.org/10.1080/00223891.2010.513306
Stoeber, J., Otto, K., & Dalbert, C. (2009). Perfectionism and the Big Five: Conscientiousness predicts longitudinal increases in self-oriented perfectionism. Personality and Individual Differences, 47(4), 363-368. https://doi.org/10.1016/j.paid.2009.04.004
Vacca, M., De Maria, A., Mallia, L., & Lombardo, C. (2021). Perfectionism and Eating Behavior in the COVID-19 Pandemic. Frontiers in Psychology, 12. https://dx.doi.org/10.3389%2Ffpsyg.2021.580943
Autor: Marin Gabriela – Studentă în anul III, specializarea psihologie – Facultatea de Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei, Universitatea din Bucureşti