Prin articolul de faţă propun un rezumat al literaturii de specialitate cu privire la jocurile de noroc, în momentul de faţă „singura adicţie comportamentală cu suficiente dovezi pentru a putea fi inclusă în DSM-V” (Giroux şi colaboratorii, 2017). Tabloul surprinde o descriere scurtă a acestei adicţii, referiri din literatura de specialitate atât cu privire la formularea din DSM-V, cât şi cu privire la criteriile de diagnostic, date procentuale referitoare la prevalenţa acesteia şi referitoare la tulburările cu care este asociată şi câteva soluţii, fără a face însă referiri la modelele fiziopatologice (pentru acestea se recomandă meta-analiza din 2019 a lui Potenza şi colaboratorii săi, în care sunt incluse elemente de genetică, heritabilitate, neurobiologie şi care poate fi găsită în secţiunea de bibliografie a acestui articol). Ce este de menţionat este că abordarea rezumatului prezent este una succintă, ca un fel de discuţie introductivă în subiectele existente în literatură, iar pentru mai multe detalii se recomandă aprofundare.
Societatea Americană de Medicină a Dependenţelor (ASAM) (engl.: American Society of Addiction Medicine) defineşte adicţia ca o „afecţiune medicală cronică şi tratabilă care implică interacţiuni complexe între circuitele cerebrale, genetică, mediu şi experienţele individuale de viaţă”, în care oamenii „folosesc substanţe sau se implică în comportamente compulsive şi deseori continuă în ciuda consecinţelor nocive ale acestora”. Zou şi colaboratorii săi (2017) fac distincţia între termenul de adicţie (care e un „comportament de căutare compulsivă” a obiectului sau substanţei) şi termenul de dependenţă (care este o „adaptare fiziologică faţă de folosirea repetată a unei substanţe sau unui medicament”), Totuşi, aceşti termeni „au rezultat într-o confuzie în rândul clinicienilor” explică aceştia, deoarece la trecerea dintre DMS-IV şi DSM-V a fost folosit termenul de dependenţă în locul termenului de adicţie, ca un „eufemism pentru adicţie”, ca o încercare de a opri stigmatizarea oamenilor cu adicţii.
Una dintre adicţiile studiate în literatura de specialitate este cea legată de jocurile de noroc (engl.: gambling addiction). GREO (Gambling Research Exchange Ontario) a scos în 2018 a treia ediţie a unui document de tip framework în care jocurile de noroc sunt definite ca „mizarea unor sume de bani sau ceva de valoare materială pentru un rezultat incert în speranţa unui câştig adiţional de bani şi/sau bunuri materiale”. De asemenea, Potenza şi colaboratorii săi (2019) definesc jocurile de noroc ca o „activitate care implică supunerea la risc a unui material de valoare în speranţa câştigării a unui material cu o valoare mai mare” şi încadrează în această categorie: jocurile de la cazino, loteria şi jocurile de noroc pe internet („inclusiv pokerul”).
Fong et al. (2012) diferenţiază tabloul unui jucător de jocuri de noroc pentru distracţie şi un jucător patologic. Jucătorul de noroc pentru distracţie este descris ca o persoană pensionară care, deşi ar putea să îşi petreacă timpul la cazino chiar şi 5 ore de câte 5 ori pe săptămână, „nu a trecut de limite în ultimii 20 de ani”, nu stă niciodată mai mult decât timpul pe care şi l-a propus iniţial, „alocă timp pentru exerciţii şi familie”, nu are probleme financiare şi e mulţumit de contul de pensie şi familia ştie de faptul că persoana se află la cazino şi îşi petrece astfel timpul. Pe de altă parte, jucătorul patologic este descris ca un tânăr de 20 de ani care se joacă de fiecare dată când are bani, care nu merge la cursuri pentru a juca, care „se implică în fraudă a băncii şi fură de la partener/ă” pentru a putea juca în continuare, care a „încercat să se lase de 10 ori în ultimii 2 ani”, care se ascunde de prieteni şi de familie, care „a folosit banii din ajutorul social şi bursa şcolară ca să se joace” şi care e „aproape să fie dat afară de la studii pentru note mici”. Bineînţeles că acest tablou nu este complet şi nu este nici singura variantă posibilă, ci este doar o ilustraţie, o exemplificare reducţionistă a câtorva simptome. În realitate sunt mult mai multe variabile implicate.
În DSM-V jocul patologic de noroc este trecut drept „Gambling Disorder” şi pentru a putea fi diagnosticată persoana în cauză trebuie să aibă timp de 12 luni cel puţin patru dintre cele nouă simptome menţionate în manual, printre care se regăsesc şi: „individul a făcut numeroase eforturi de a stopa, controla sau reduce jocul patologic de noroc, dar fără succes”, „nevoia de a juca sume tot mai mari de bani pentru a obţine aceeaşi plăcere sau euforie”, „minte pentru a ascunde gradul de implicare în jocurile de noroc”, „a periclitat sau a pierdut o relaţie importantă, un loc de muncă sau o oportunitate de educaţie ori carieră din cauza jocului de noroc”, „se bazează că alţii îi vor da banii necesari pentru a ieşi din situaţiile financiare disperate cauzate de jocul de noroc”.
În studiul lor, Potenza şi colaboratorii (2019) explică, totuşi, că în ICD-11 se menţionează că durata de 12 luni care este necesară diagnosticării (după DSM-V) se poate scurta dacă „toate cerinţele diagnosticului sunt regăsite şi dacă simptomele sunt severe”. În aceeaşi meta-analiză (Potenza et al., 2019) sunt prezentate rezultatele din US National Comorbidity Survey Replication, rezultând că în cazul persoanelor cu adicţie în ceea ce priveşte jocurile de noroc există şi o prevalenţă a tulburărilor de anxietate (PTSD – 15%; fobie – 50%; tulburare de anxietate generalizată – 15%-17%; tulburare de panică – 20%), precum şi tulburărilor de dispoziţie (tulburarea bipolară – 18% şi tulburarea depresivă majoră sau distimia – 39%), tulburărilor de substanţe (dependenţa de nicotină – între 60% şi 70%; dependenţa de alcool sau droguri – între 30% şi 35%; abuzul de alcool sau droguri – între 45% şi 50%) şi tulburărilor de control al impulsurilor (tulburare explozivă intermitentă – între 25% şi 30%; tulburare de opoziţie-sfidare – între 15% şi 20%; tulburare de comportament – în jur de 25%; ADHD – între 10% şi 15%). Conform meta-analizei, din persoanele cu joc de noroc patologic „este estimat că 96% din aceştia au o tulburare psihiatrică sau mai multe şi 64% au trei tulburări psihiatrice sau mai multe” (date preluate de meta-analiză din studiul Kessler et al., 2008 – probabil că între timp s-au mai schimbat puţin procentele având în vedere anul de publicare a studiului).
Într-o meta-analiză (Calado & Griffiths, 2016) sunt sumarizate 69 de studii pe tema adicţiei faţă de jocurile de noroc (din 92 identificate, dintre care excluse pentru că au fost folosite fie eşantioane mici, fie nereprezentative) în America, Asia, Africa, Oceania, Europa (dintre care cele mai multe fiind în Europa: N = 46). În ciuda faptului că autorii nu au găsit studii în unele ţări, „rezultatele arată că 0.1 – 5.8% dintre indivizi de pe 5 continente întrunesc criteriile de diagnostic de-a lungul anului anterior studiului şi între 0.7 – 6.5% întrunesc criteriile de-a lungul vieţii”. Studiul arată prevalenţa problematicii jocurilor de noroc pentru fiecare stat în parte (din cele pentru care există date, totuşi pentru 21 de ţări nu au existat studii până în momentul respectiv pe adulţi, România fiind printre ele). Un lucru important de menţionat este că, deşi sunt prezentate studii reprezentative pentru fiecare ţară în parte, trebuie să ţinem cont de faptul că au fost folosite instrumente de screening diferite, acest lucru influenţând rezultatele întrucât „este cunoscut faptul că instrumente diferite de examinare iniţială (screening) produc rezultate diferite”. În urma analizei studiilor „în majoritatea ţărilor europene au existat rezultate relativ consistente în ceea ce priveşte caracteristicile socio-demografice”, astfel că bărbaţii, indivizii singuri sau divorţaţi, persoanele tinere, „indivizii cu un nivel scăzut de educaţie”, „indivizii neangajaţi sau cu un venit mic” au fost mai predispuși să aibă probleme cu jocurile de noroc (pentru citările fiecărei caracteristici în parte se recomandă citirea integrală a meta-analizei menţionate).
Ce se poate face?
„Studii recente indică faptul că înţelegerea strategiilor de tratament pentru problematica jocurilor de noroc rămâne scăzută în raport cu celelalte tulburări” (Abbott, 2019). Deşi sunt raportate „deficienţe semnificative metodologice în majoritatea studiilor”, literatura de specialitate propune câteva intervenţii pentru comportamentul adictiv. Una dintre ele este Terapia Cognitiv-Comportamentală (engl.: Cognitive Behavioral Therapy): „Mai multe recenzii au sugerat că dintre toate tipurile de psihoterapii sugerate în intervenţia pentru problematica jocurilor de noroc, terapia cognitiv comportamentală pare a fi cea mai studiată şi s-a dovedit a fi eficientă în tratarea problemelor cu jocurile de noroc” (Raylu et al., 2016). Autorii explică faptul că o parte dintre modelele explicative pentru dezvoltarea şi menţinerea problemelor cu jocurile de noroc implică teoria cognitiv comportamentală, existând trei variabile importante care „prezic comportamentul faţă de jocurile de noroc”: incluzând stări psihologice negative, mecanisme de gestionare a stresului şi cogniţii cu privire la jocurile de noroc. O altă intervenţie este Interviul Motivaţional (engl.: Motivational Interviewing). Într-o meta-analiză din 2015 (Yakovenko et al.) autorii susţin faptul că Interviul Motivaţional are efecte asupra problemelor cu jocurile de noroc şi că „a fost asociat cu o reducere semnificativă a implicării în comportamente de tip jucarea jocurilor de noroc până la un an de la livrarea tratamentului”. Pentru cei care vor să citească mai mult, în capitolul 8 al cărţii Motivational interviewing and CBT: Combining strategies for maximum effectiveness (Naar-King & Safren, 2017) este prezentat un studiu de caz alături de o conceptualizare a acestuia (simptome, obiective, planul de tratament, rezultate). Ginley şi colaboratorii săi (2019) sumarizează câteva studii în care este combinată intervenţia bazată pe Terapia Cognitiv Comportamentală cu intervenţia bazată pe Interviul Motivaţional. Astfel, în urma rezultatelor studiilor, s-a ajuns la concluzia că „adăugarea intervenţiei bazată pe Interviul Motivaţional la Terapia Cognitiv Comportamentală poate ajuta la îmbunătăţirea implicării şi a rezultatelor”. O altă intervenţie este cea de tip mindfulness, despre care Abbot (2019) spune că este o soluţie pe termen scurt folosită mai degrabă în combinaţie cu alte intervenţii, idee regăsită şi în meta-analiza lui Griffiths şi colaboratorii săi (2016).
Concluzii
Concluzionând, în urma datelor analizate, această adicţie se regăseşte printre oameni (vezi datele statistice despre prevalenţa în Europa) şi este corelată cu alte tulburări (precum cele de anxietate, de dispoziţie, de consum de substanţe, de control al impulsurilor – vezi paragraful cu raportul US National Comorbidity Survey Replication şi prevalenţa acestor tulburări), modalitatea de diagnosticare fiind ilustrată în DSM-V. Soluţii există (precum Interviul Motivaţional, Terapia Cognitiv-Comportamentală, Mindfulness) şi se pot combina (vezi paragraful anterior). Pentru un tablou detaliat asupra acestei adicţii se recomandă aprofundarea subiectelor. Informaţiile oferite au aplicabilitate, întrucât în urma acestora specialiştii se pot implica şi oferi suportul necesar persoanelor care se confruntă cu acest tip de adicţie.
Bibliografie
Abbott, M., Binde, P., Clark, L., Hodgins, D., Johnson, M., Manitowabi, D., Quilty, L., Spångberg, J., Volberg, R., Walker, D., & Williams, R. (2018). Conceptual Framework of Harmful Gambling, Third Edition (Third). Gambling Research Exchange Ontario. https://doi.org/10.33684/CFHG3.en
Abbott, M. W. (2019). Professionally delivered interventions for gambling disorder. Current Opinion in Psychiatry, 32(4), 313–319. https://doi.org/10.1097/YCO.0000000000000516
American Psychiatric Association. (2013). Diagnostic and Statistical Manual of Mental Disorders (Fifth Edition). American Psychiatric Association. https://doi.org/10.1176/appi.books.9780890425596
ASAM Board of Directors. (2019, September 15). Definition of Addiction. ASAM American Society of Addiction Medicine. Retrieved September 27, 2021, from https://www.asam.org/quality-practice/definition-of-addiction.
Calado, F., & Griffiths, M. D. (2016). Problem gambling worldwide: An update and systematic review of empirical research (2000–2015). Journal of Behavioral Addictions, 5(4), 592–613. https://doi.org/10.1556/2006.5.2016.073
Fong, T. W., Reid, R. C., & Parhami, I. (2012). Behavioral Addictions. Psychiatric Clinics of North America, 35(2), 279–296. https://doi.org/10.1016/j.psc.2012.03.001
Ginley, M. K., Rash, C. J., & Petry, N. M. (2019). Psychological Interventions in Gambling Disorder. In A. Heinz, N. Romanczuk-Seiferth, & M. N. Potenza (Eds.), Gambling Disorder (pp. 181–194). Springer International Publishing. https://doi.org/10.1007/978-3-030-03060-5_9
Giroux, I., Goulet, A., Mercier, J., Jacques, C., & Bouchard, S. (2017). Online and Mobile Interventions for Problem Gambling, Alcohol, and Drugs: A Systematic Review. Frontiers in Psychology, 8, 954. https://doi.org/10.3389/fpsyg.2017.00954
Griffiths, M., Shonin, E., & Van Gordon, W. (2016). Mindfulness as a treatment for gambling disorder: Current directions and issues. Journal of Gambling and Commercial Gaming Research, 1, 47–52. https://doi.org/10.17536/jgcgr.2016.004
Kessler, R. C., Hwang, I., LaBrie, R., Petukhova, M., Sampson, N. A., Winters, K. C., & Shaffer, H. J. (2008). DSM-IV pathological gambling in the National Comorbidity Survey Replication. Psychological Medicine, 38(9), 1351–1360. https://doi.org/10.1017/S0033291708002900
Naar-King, S., & Safren, S. A. (2017). Motivational interviewing and CBT: Combining strategies for maximum effectiveness. The Guilford Press.
Potenza, M. N., Balodis, I. M., Derevensky, J., Grant, J. E., Petry, N. M., Verdejo-Garcia, A., & Yip, S. W. (2019). Gambling disorder. Nature Reviews Disease Primers, 5(1), 51. https://doi.org/10.1038/s41572-019-0099-7
Raylu, N., Oei, T. P. S., Loo, J. M. Y., & Tsai, J.-S. (2016). Testing the Validity of a Cognitive Behavioral Model for Gambling Behavior. Journal of Gambling Studies, 32(2), 773–788. https://doi.org/10.1007/s10899-015-9567-5
Yakovenko, I., Quigley, L., Hemmelgarn, B. R., Hodgins, D. C., & Ronksley, P. (2015). The efficacy of motivational interviewing for disordered gambling: Systematic review and meta-analysis. Addictive Behaviors, 43, 72–82. https://doi.org/10.1016/j.addbeh.2014.12.011
Zou, Z., Wang, H., d’Oleire Uquillas, F., Wang, X., Ding, J., & Chen, H. (2017). Definition of Substance and Non-substance Addiction. In X. Zhang, J. Shi, & R. Tao (Eds.), Substance and Non-substance Addiction (Vol. 1010, pp. 21–41). Springer Singapore. https://doi.org/10.1007/978-981-10-5562-1_2