Stima de sine. Stare sau trăsătură?

S

Fiecare persoană se percepe diferit în momentul în care trebuie să interacționeze cu mai mulți oameni dar și atunci când se privește pe sine. Astfel, își formează o părere despre propria persoană, care poate fi atât una pozitivă cât și negativă în funcție de modul în care aceasta se auto-apreciază și auto-valorizează.

Stima de sine reprezintă o componentă importantă ce stă la baza sănătății psihologice a persoanelor, fiind văzută mai degrabă ca o evaluare globală a valorii personale (Donnellan, Kenny, Tresniewski, Lucas și Conger, 2012). Este de menționat faptul că stima de sine poate fi totodată un răspuns subiectiv cu privire la nivelul de adecvare a sinelui, putând impacta atingerea obiectivelor persoanelor fie într-un mod pozitiv (e.g., ajută la creșterea capacității de a face față dificultăților) atunci când nivelul stimei de sine este crescut, fie negativ (e.g., comportamente de evitare a amenințărilor din jur) în momentul în care nivelul este unul scăzut (Leary, 1999).

Stima de sine ca trăsătură reprezintă o auto-evaluare în timp a propriei persoane și a valorii de sine. De asemenea, aceasta poate fi considerată o caracteristică relativ consistentă de-a lungul timpului având atât componente de ordin afectiv cât și cognitiv. Drept trăsătură, aceasta subliniază tendința persoanelor de a se evalua mai degrabă pozitiv decât negativ, conturându-se astfel, în timp, sentimente cu privire la propria persoană. Interacțiunile sociale joacă un rol important în ceea ce privește stima de sine deoarece persoanele tind să proceseze reacțiile de acceptare sau respingere oferite de către oamenii din jur. Cu alte cuvinte modul în care un individ crede că este privit în ochii altora este esențial în formarea stimei de sine (Yang, Xu, Chen, Shi și Han, 2016). În schimb, sub aspect temporal, stima de sine ca stare poate fi diferențiată prin faptul că reprezintă o auto-evaluare de moment a propriei persoane, a valorii de sine, fiind influențată de mediul în care persoana își desfășoară activitățile. Astfel, stima de sine ca stare poate fi impactată de interacțiunile pe care persoana le stabilește în cadrul social. Acestea contribuie la menținerea unui nivel crescut al stimei de sine, dar acționează și ca un sociometru al relațiilor sociale (Kawamichi și colaboratorii, 2018).

Este subliniat faptul că stima de sine ca stare poate fi afectată relativ puternic de evenimente care își pun amprenta asupra gradului în care cineva este apreciat și acceptat de alte persoane din jur. Cel mai adesea stima de sine poate fi impactată negativ, cunoscând o scădere datorată atât eșecurilor personale cât și criticii și respingerii de către alte persoane. Cu toate acestea, există posibilitatea ca stima de sine să crească atunci când evenimentele au o conotație pozitivă fiind asociate cu aprecierea celor din jur (i.e., persoana este lăudată sau primește afecțiune din partea celorlalți) (Leary, 1999). S-a putut observa faptul că persoanele care au un nivel mai crescut al stimei de sine pot fi predispuse la a resimți nivele mai crescute ale satisfacției atât când vine vorba de viața personală (e.g., în relații) cât și de cea profesională (e.g., satisfacție la locul de muncă, cu statutul ocupațional, cu salariu). De asemenea, stima de sine poate influența pozitiv și sănătatea globală a persoanelor și reduce substanțial afectele negative, depresia și implicit problemele legate de sănătate (Orth, Robins și Widaman, 2012). Totodată, căpătarea și valorificarea competențelor fizice, sociale și cognitive pot promova în mod pozitiv creșterea stimei de sine, în special în cazul adolescenților. Astfel, a fost indicat faptul că persoanele care au avut o stimă de sine scăzută în timpul adolescenței au prezentat ulterior, la vârsta adultă, o predispoziție către resimțirea simptomelor depresive. Din acest punct de vedere, indivizii care prezintă atât stimă de sine scăzută cât și atitudini disfuncționale față de ei însuși se pot confrunta cu un feedback negativ în cadrul locului de muncă. Aceștia pot considera că stima de sine este un construct dependent de părerea și aprobarea celorlalte persoane, simțindu-se devalorizați chiar și în momentul în care li se oferă susținere (Steiger, Allemand, Robins și Fend, 2014). În ceea ce privește îmbunătățirea stimei de sine, o posibilă intervenție poate fi bazată pe încurajarea activităților fizice drept stimuli care aduc un bonus atât din punct de vedere fizic cât și mental, în special în rândul copiilor și adolescenților (Liu, Wu și Ming, 2015). 

În final, putem spune că atât stima de sine ca stare cât și stima de sine ca trăsătură sunt la fel de importante deoarece pot fi influențate de către relațiile sociale stabilite, dar totodată acestea afectează modul în care o persoană se percepe pe sine atât pe moment cât și de-a lungul timpului. Aceste evenimente pot avea efecte pe termen lung asupra stimei de sine, persoanele tinzând să-și evalueze valoarea personală în funcție de interacțiunile de respingere sau acceptare din partea societății.

Bibliografie

Donnellan, M., Kenny, D.A., Trzesniewski, K., Lucas, R.E., & Conger, R. (2012). Using Trait-State Models to Evaluate the Longitudinal Consistency of Global Self-Esteem From Adolescence to Adulthood. Journal of research in personality, 46 6, 634-645. https://doi.org/10.1016/J.JRP.2012.07.005

Kawamichi, H., Sugawara, S. K., Hamano, Y. H., Kitada, R., Nakagawa, E., Kochiyama, T., & Sadato, N. (2018). Neural correlates underlying change in state self-esteem. Scientific Reports, 8(1), 1798. https://doi.org/10.1038/s41598-018-20074-0

Leary, M. R. (1999). Making sense of self-esteem. Current Directions in Psychological Science, 8(1), 32–35. https://doi.org/10.1111/1467-8721.00008

Liu, M., Wu, L., & Ming, Q. (2015). How does physical activity intervention improve self-esteem and self-concept in children and adolescents? Evidence from a meta-analysis. PLOS ONE, 10(8), e0134804. https://doi.org/10.1371/journal.pone.0134804

Orth, U., Robins, R., & Widaman, K. (2012). Life-span development of self-esteem and its effects on important life outcomes. Journal of personality and social psychology, 102 6, 1271-88. https://doi.org/10.1037/a0025558

Steiger, A.E., Allemand, M., Robins, R., & Fend, H. (2014). Low and decreasing self-esteem during adolescence predict adult depression two decades later. Journal of personality and social psychology, 106 2, 325-38. https://doi.org/10.1037/a0035133

Yang, J., Xu, X., Chen, Y., Shi, Z., & Han, S. (2016). Trait self-esteem and neural activities related to self-evaluation and social feedback. Scientific Reports, 6(1), 20274. https://doi.org/10.1038/srep20274

Autor: Theodora-Valentina Veșcă – Licențiată în Psihologie, la Facultatea de Psihologie și Științele Educației din cadrul Universității din București

Theodora-Valentina Veșcă

Add comment

Arhivă Ediții

Pagina de Facebook APR