Tulburările de alimentație și tratamentul acestora la copii

Introducere

Deși tulburările de alimentație sunt prezente și la copii și adolescenți, nu doar în cadrul populației adulte, se pare că de multe ori acestea nu sunt descoperite sau diagnosticate corect, astfel încât nu se recurge la un tratament adecvat [1]. Aceste tulburări pot avea consecințe negative serioase și pe termen lung, atât pentru sănătatea fizică a copilului cât și pe plan social, cognitiv și emoțional [2]. Este important să înțelegem factorii de risc (pot fi atât biologici cât și de mediu [2,6,7]) care duc la dezvoltarea acestor tulburări pentru a le putea preveni, dar și variantele de tratament disponibile care sunt eficace în a trata aceste tulburări. Din fericire, există mai multe variante de tratament care pot duce de la o evoluție favorabilă a tulburării până la o recuperare completă [1,8].

Ce sunt tulburările de alimentație și care este frecvența lor la copii?

Conform Manualului de Diagnostic și Clasificare Statistică a Tulburărilor Mentale DSM-5, tulburările de alimentație reprezintă acea categorie de tulburări care se manifestă prin dereglări ale comportamentelor de hrănire sau relaționate cu hrănirea, cauzând probleme în consumul și absorbția normală a hranei și cu consecințe negative asupra sănătății și funcționării socio-emoționale. În această categorie intră tulburări precum pica, sindromul de ruminație, evitarea sau restricționarea aportului alimentar, anorexia nervosa, bulimia nervosa și hiperfagia (mâncatul compulsiv sau binge eating) [3].

În ceea ce privește răspândirea lor la copii, există mai multe date cu privire la acest subiect în literatura de specialitate. Un studiu din Canada s-a uitat la incidența tulburărilor de tip restrictiv (restrictive eating disorders) la copii cu vârste cuprinse între 5 și 12 ani pe o perioadă de 2 ani și a descoperit că aceasta este dublă față de incidența pentru cazurile de diabet zaharat de tip 2, având multiple consecințe negative pentru sănătatea și starea de bine a copiilor [4]. În același studiu s-a arătat că fetele au fost mai afectate de aceste tulburări decât băieții, cu o frecvență de 6 la 1 (spre deosebire de populația adultă unde această proporție este de 10 la 1). Un alt studiu arată că incidența anorexiei nervoase a crescut pe parcursul ultimelor decenii pentru fetele cu vârste cuprinse între 15 și 19 ani, categorie care reprezintă un grup cu risc crescut pentru dezvoltarea acestei tulburări [5]. Toate aceste date ne arată faptul că tulburările de alimentație reprezintă o problemă reală și serioasă pentru populația pediatrică.

Factori de risc pentru tulburările de alimentație

Factorii de risc pot fi genetici sau de mediu. Se pare că fetele sunt mai predispuse la a dezvolta acest tip de tulburări decât băieții [6,7]. De asemenea, riscul este mai mare pentru copiii care provin din familii în care unul sau ambii părinți au avut o tulburare de alimentație în istoricul lor medical, această corelație fiind mai puternică în cazul fetelor ale căror mame au suferit de astfel de tulburări [6,7]. În ceea ce privește factorii de mediu, cultura joacă un rol important. Se știe deja că idealul de frumusețe în cultura vestică modernă este reprezentat de o siluetă subțire iar a ține diverse diete pentru a slăbi este o practică încurajată. Atât obiceiul de a ține diete cât și nemulțumirea față de propriul corp, dar și simptomele depresive și obezitatea infantilă au fost identificați ca factori de risc importanți în dezvoltarea tulburărilor de alimentație la copii [2,6].

Tratamentul tulburărilor de alimentație 

Există, totuși, și vești bune. Au fost identificate o serie de tratamente care s-au dovedit a fi eficiente în tratarea acestor tipuri de tulburări. O meta-analiză din 2015 ne arată că cel mai eficient tratament pentru tratarea anorexiei nervoase este terapia de familie cu accent pe partea comportamentală. Alte tratamente cu o probabilitate mare de a fi eficiente sunt terapia familială sistemică sau psihoterapia individuală orientată spre insight (Insight oriented individual psychotherapy). Printre celelalte terapii menționate ca posibil eficiente sunt terapia cognitiv comportamentală individuală, training-ul cognitiv, psihoterapia suportivă, interpersonală și terapia dialectic comportamentală (tot o formă de terapie cognitiv-comportamentală, eficientă în tulburarea de tip borderline) [8]. În unele cazuri este indicată, însă, medicația [1]. Se recomandă o abordare multidisciplinară, cu implicarea mai multor specialiști printre care pot fi psihiatrii, psihologi, terapeuți, medici pediatri, asistente, dieteticieni [2]. Prognosticul este încurajator, studiile arătând că în urma terapiei de familie între 50% și 75% din adolescenții care suferă de anorexie reușesc să ajungă la o greutate sănătoasă [2].

Concluzie

Luând în considerare incidența tulburărilor de alimentație în cadrul populației pediatrice și consecințele pe care aceste tulburări le pot avea, afectând funcționarea pe toate planurile, este evidentă necesitatea studierii lor mai în adâncime și găsirea mai multor variante de tratament eficiente, care să implice cât mai puține resurse și să ducă la rezultate cât mai favorabile. Este important, de asemenea, să cunoaștem și factorii de risc care predispun la aceste tulburări, pentru a putea face campanii de prevenție eficiente, care să scadă incidența noilor cazuri la copii și adolescenți. 

Bibliografie

1. Campbell, K., & Peebles, R. (2014). Eating Disorders in Children and Adolescents: State of the Art Review. Pediatrics 2014;134;582. 
2. Mairs, R., & Nicholls, D. (2016). Assessment and treatment of eating disorders in children and adolescents. Archives of Disease in Childhood 0:1–8.
3. American Psychiatric Association. (2013). Diagnostic and statistical manual of mental disorders (5th ed.). 
4. Pinhas, L., Morris, A., Crosby, R.D., Katzman, D.K. (2011). Incidence and age-specific presentation of restrictive eating disorders in children: a Canadian Paediatric Surveillance Program study. Arch Pediatr Adolesc Med.;165(10):895–899.
5. Smink, F.R., van Hoeken, D., Hoek, H.W. (2012). Epidemiology of eating disorders: incidence, prevalence and mortality rates. Curr Psychiatry Rep.; 14(4):406–414.
6. Striegel-Moore, R.H., Bulik, C.M. (2007). Risk factors for eating disorders. American Psychologist; Vol. 62, No. 3, 181–198.
7. Bould, H., Sovio, U., Koupil, I., Dalman, C., Micali, N., Lewis, G., Magnusson, C. (2015). Do eating disorders in parents predict eating disorders in children? Evidence from a Swedish cohort. Acta Psychiatrica Scandinavica; 1:9.
8. Lock, J., (2015): An Update on Evidence-Based Psychosocial Treatments for Eating Disorders in Children and Adolescents. Journal of Clinical Child & Adolescent Psychology; 0(0), 1–15.

 

Autor:  Mara Romonți, absolvent Master Psihologie Clinică, Consiliere Psihologică și Psihoterapie, UBB