Sănătatea mintală la copii. Interviu cu Roxana Ghiță

Roxana Ghiță este psiholog clinician și psihoterapeut cognitiv-comportamental, membru fondator și alumnus al Asociației Choice. Aceasta a activat ca psiholog clinician în cadrul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecție a Copilului, desfășurând activități de evaluare și intervenție alături de copii și adolescenți  din medii defavorizate și centre de plasament. De asemenea, a participat la proiectul de cercetare pentru adaptarea și etalonarea NEPSY II (instrument de evaluare a dezvoltării neuropsihologice a copiilor cu vârsta cuprinsă între 3-16 ani) pe populația românească. Interesul pentru zona de evaluare și intervenție psihologică pentru copii este vizibilă și pe pagina personală: www.psihocare.ro

Bună, Roxana! Luna aceasta abordăm sănătatea mintală și psihoterapia copiilor, așa că ne-am gândit să te contactăm. Mulțumim că ai acceptat invitația! E tare fain să te avem alături de noi, mai ales ca alumnus și fondator Choice! Spune-ne întâi cum s-a dezvoltat interesul tău pentru evaluarea și intervenția psihologică la copii?

Eu vă mulțumesc pentru ocazia de a împărtăși o parte din experiența mea cu cititorii newsletter-ului APR. 

Interesul meu pentru evaluarea și intervenția psihologică la copii a apărut încă din anul I de facultate, când am desfășurat activități de voluntariat la un centru de zi pentru copiii cu autism și tulburări pervazive de dezvoltare. Pe perioada facultății am lucrat ca terapeut A.B.A., iar ulterior m-am angajat ca psiholog clinician într-un centru de zi pentru copii din medii defavorizate, ce aparține de Direcția Generală de Asistență Socială și Protecție a Copilului. 

Experiența alături de copii m-a învățat că, deși aceștia pot fi mult mai sinceri comparativ cu adulții, fără implicarea părinților și persoanelor de referință din viața lor, în procesul de evaluare și intervenție psihologică, rezultatele pot fi incomplete. Din acest punct de vedere consider că este o provocare să lucrezi cu copiii, întrucât, în realitate, lucrezi cu întreaga familie.

Care sunt cele mai comune probleme de sănătate mintală la copii?

Problemele de sănătate mintală la copii includ o varietate de afecțiuni. O parte din acestea se referă la tulburările de dezvoltare ce sunt evidente în perioada copilăriei timpurii și prezintă o afectare a nivelului de dezvoltare și funcționare a copilului pe diverse arii precum: vorbirea, învățarea sau alte aspecte ale dezvoltării psihologice. 

Alte categorii includ: probleme emoționale (numite și probleme de internalizare – pentru a înțelege mai ușor această denumire, putem să ne gândim la faptul că emoțiile țin de viața interioară a individului) și probleme comportamentale (numite și probleme de externalizare  pentru că în general, comportamentele manifestate sunt vizibile mediului exterior/social în care copilul se află și își desfășoară activitatea). 

Un raport național de sănătate a copiilor și tinerilor din România realizat cel mai recent în anul 2015 de către Institutul Național de Sănătate Publică – Centrul Național de Evaluare și Promovare a Stării de Sănătate, relevă un top al principalelor 20 de cauze medicale care generează povara bolii pentru categoria de vârstă 5-14 ani. 

Astfel, tulburările comportamentale ale copilăriei ocupă locul 2, anxietatea se află pe locul 6, autismul și sindromul Asperger pe locul 11, iar tulburările depresive pe locul 12. Faptul că, dintre cele enumerate mai sus, tulburările de comportament se află pe locul 2 nu este surprinzător, ținând cont de faptul că acestea afectează în mod direct adaptarea și integrarea copilului în mediul academic/școlar și social, generând un nivel ridicat de stres în rândul părinților. Cu toate acestea, anxietatea și tulburările depresive sunt neglijate ca afecțiuni în rândul copiilor și al adolescenților.

Poate pentru unii este încă surprinzător să afle că anxietatea și depresia apar la copii, pentru că, nu-i așa, ce îi poate pe ei stresa la vârsta lor… ? Cum pot să-și dea seama părinții și profesorii că un copil ar putea avea depresie și/sau anxietate?

După cum am menționat și anterior și după cum a evidențiat și raportul oficial realizat pentru categoria de vârstă 5-14 ani, anxietatea și depresia există în rândul copiilor și se numără printre principalele cauze ale bolilor în rândul acestora. 

Mai mult, în raport sunt prezentate ca fiind cauze care generează povara bolii. Acest aspect legat de povara bolii indică percepția asupra situației medicale a copilului din partea respondenților, în cele mai multe cazuri părinții, ca fiind greu de îndurat, consumatoare de resurse de timp și bani. Așadar, ar trebui să ne pună pe gânduri, atât în calitate de părinți, cât și în calitate de specialiști, fie că vorbim de psihologi sau lucrători în domeniul educațional (profesori, educatori, învățători), cu privire la importanța și impactul celor două afecțiuni în rândul copiilor și al adolescenților.

Referitor la tulburările depresive în rândul copiilor, aș menționa două dintre cele mai importante, respectiv tulburarea de perturbare afectivă de tip disruptiv și tulburarea depresivă majoră.

Tulburarea cu perturbare afectivă de tip dispruptiv apare de regulă înaintea vârstei de 10 ani. Implică accese de furie, violență verbală și/sau comportamentală disproporționate, în medie de 3 ori pe săptămână, iar starea de dispoziție este în mod persistent irascibilă la copil. În general, consecințele funcționale ale acestui tip de tulburare includ afectări ale relației copilului cu familia, la școală sau cu prietenii – inițiază cu dificultate relații. De asemnea, performanțele academice pot fi afectate (din cauza toleranței scăzute la frustrare nu se bucură de activități la fel ca ceilalți copii).

Cu privire la tulburarea depresivă majoră, este important de înțeles că, la copii și adolescenți, starea de tristețe specifică adulților, în această afecțiune, este de regulă înlocuită cu o de stare de irascibilitate. De asemenea, copiii își pierd interesul pentru activități sau jocuri care înainte le făceau plăcere, pot părea mai gânditori sau plictisiți din exterior, au dificultăți de somn sau dorm mai mult decât este cazul, au apetitul scăzut sau mănâncă în exces, prezintă agitație psihomotorie sau sunt extrem de lenți în reacții, par obosiți în cea mai mare parte a timpului. Bineînțeles toate aceste simptome trebuie raportate la modul de viață al copilului, dacă ia un tratament medicamentos, dacă a pierdut o persoană dragă, dacă s-a produs o modificare majoră în viața lui precum schimbarea școlii sau a locuinței, dacă practică un sport sau diverse activități în exces care l-ar putea obosi. În general probabilitatea de apariție a acestei tulburări crește odată cu apariția pubertății și a diverselor modificări hormonale ce apar cu vârsta specifică. În general, factorii negativi din mediu sunt puternici declanșatori ai acestor afecțiuni. Printre acestea se numără: abuzul, neglijența în familie, bullying-ul. Din acest motiv este important să se intervină nu doar asupra afecțiunii când apare, dar să se și prevină apariția anumitor fenomene ce pot încuraja dezvoltarea unei astfel de tulburări în rândul copiilor și al tinerilor.

Referitor la tulburările anxioase aș dori să menționez o serie de tulburări similare și totuși diferite în anumite manifestări, respectiv: tulburarea anxioasă de separare, mutismul selectiv, fobiile specifice, fobia socială și anxietatea generalizată.

Tulburarea anxioasă de separare – copilul manifestă frică excesivă când trebuie să se separe de părinte (acest lucru este cel mai ușor de observat când părintele trebuie să plece de acasă și copilul este lăsat cu altă persoană sau când este inclus în învățământul de masă, la grădiniță). De asemenea, poate apărea disconfortul când copilul anticipează separarea față de părinte, poate manifesta dureri de stomac, cefalee, greață, vărsături, agitație psihomotorie, este preocupat că poate apărea un eveniment neplăcut precum dispariția subită a părintelui printr-un accident mortal, ideea că va fi părăsit în locul în care este lăsat. Bineînțeles, va manifesta refuzul pentru a ieși din casă la grădiniță, școală sau locul în care trebuie lăsat. Pot apărea diverse coșmaruri pe timpul nopții legate de tema separării sau coșmaruri specifice anxietății, în care copilul visează că se află în pericol, că este urmărit de diverse animale, creaturi periculoase. Cea mai mare dificultate a acestor probleme o reprezintă faptul că, în general, se soldează cu refuzul școlar, dificultăți de a se integra la școală, în colectiv și rezultate slabe pe plan academic din acest motiv. Totodată, acești copii tind să se izoleze social și își limitează activitățile independente, doresc ca în diverse contexte precum locul de joacă, grupuri de copii, să fie însoțiți de părinte sau figura de atașament. Când sunt separați, se pot manifesta agresiv față de persoanele din jur, care îi preiau sau față de persoana care decide separarea. A se ține cont de faptul că este normal în perioadele timpurii (până în vârsta de 2 ani, cu aproximație) ca aceste îngrijorări să existe și chiar sunt un semn al unor relații de atașament sănătoase cu părinții, aparținătorii lor. Însă dacă această frică este excesivă și exacerbată raportat la situație, spre exemplu, după ce copilul a fost introdus gradual în colectivul de la grădiniță, a fost expus la această situație în mod repetat și în continuare manifestă o serie din aceste semne, atunci poate indica o situație problematică.

Mutismul selectiv este o tulburarea foarte rară, în care copilul nu vorbește în anumite situații sociale (spre exemplu, la școală sau la grădiniță), deși acasă comunică normal. Această manifestare vine tot pe fondul anxietății și în mod special legată de planul social. Pot apărea probleme dacă pe termen lung se continuă manifestarea și poate influența rezultatele școlare sau integrarea, adaptarea în colectiv.

În cazul fobiilor specifice față de un obiect sau de anumite situații concrete, copilul manifestă frică excesivă față de un obiect/o situație și tinde să o evite sau suportă prezența sa cu mare anxietate manifestată în mod direct. De obicei, acestea se formează în urma unor experiențe negative trăite în mod direct (spre exemplu, copilul dezvoltă fobie față de câini, pentru că a fost mușcat de un câine) sau prin învățare (copilul dezvoltă o fobie față de câini, pentru că mama îl atenționează excesiv să aibă grijă la câini, să se ferească de aceștia și reacționează ea însăși prin evitare și manifestarea fricii când vede un câine). Este important de reținut că, la copii, mai ales la cei mici, frica sau fobia se manifestă prin plâns, agitație, furie, se agață fizic de părinți sau rămân perplecși în fața pericolului perceput.

Fobia socială la copii se manifestă prin frică în situații sociale în care copilul ar putea fi evaluat (spre exemplu, vorbitul în fața clasei sau la evenimente de grup, ieșitul la tablă). De asemenea, aceasta poate apărea atât în relație cu adulții, cât și în relație cu alți copii sau adolescenți. În astfel de situații, copiii se pot bloca, neputând vorbi, pot plânge, se pot ghemui, pot manifesta crize de nervi sau perplexitate. De asemenea, ca și în celelalte cazuri, pot manifesta diverse simptome somatice înainte situațiilor sociale, precum transpiratul palmelor, dureri de stomac, greață, cefalee etc.

Nu în ultimul rând, tulburarea anxioasă generalizată este o altă afecțiune  în care criteriile pe care Manualul de Diagnostic și Statistică al Tulburărilor Mintale (DSM-5) le propune pentru copii sunt următoarele: neliniște sau senzația de nerăbdare, senzația că obosește ușor, dificultăți de concentrare, irascibilitate, tensiune musculară, dificultăți de a adormi. Aceasta poate afecta relațiile copilului și integrarea sa în colectiv; și rezultatele școlare pot fi afectate de dificultățile de somn și concentrare. Cu alte cuvinte, ca părinte, dacă copilul începe brusc să cunoască un declin al rezultatelor școlare, pentru care nu există o explicație evidentă, este posibil ca starea lui emoțională să fie afectată.                         

Dacă părinții reperează aceste semne, atunci ce e de făcut mai departe? Ce resurse există disponibile în comunitate și cum pot sprijini părinții bunăstarea copiilor lor?

Dacă părinții reperează aceste semne, este necesar să acorde mai multă atenție copilului lor, să îl observe, să vadă dacă comportamentul, dispoziția, somnul, apetitul, rezultatele școlare sunt diferite în sens negativ, față de perioadele anterioare. 

Comunicarea, bineînțeles, este principalul mijloc de abordare a acestei situații. În cazul copiilor mai mici, utilizarea jocului simbolic cu marionete sau alte materiale de joc, pentru a evalua anumite stări și gânduri ale copilului, dar și pentru a crește încrederea în relație și deschiderea copilului spre comunicarea cu părintele ar fi cheia. 

Pentru copiii școlari sunt o serie de cărți terapeutice precum cele ale autorului Dawn Huebner (publicat de Asociația Americană de Psihologie): Ce să faci să scapi de griji?, Ce să faci când nu e corect?, Ce să faci când îți ieși din fire? etc., adresate anxietății și comportamentelor neadecvate, care implică și o serie de exerciții utile pentru copii. O altă carte utilă pentru anxietatea copiilor este Ce să faci când ești speriat și îngrijorat. Un ghid pentru copii de Dr. James J. Crist, care implică și exerciții de realizat împreună cu părintele.

De asemenea, aș recomanda, în general, chiar dacă nu este cazul specific, psihoeducația copiilor încă de la vârste mici cu privire la comportamentul de bullying, întrucât aceasta este una dintre principalele cauze ale depresiei și anxietății în rândul copiilor și al adolescenților. În acest sens, o serie de cărți educative sunt reprezentate de pachetul Bullyingul nu este amuzant, care îi ajută pe copii cum să recunoască și să reacționeze la astfel de situații și să nu manifeste ei la rândul lor, față de alții, astfel de comportamente.

Pe lângă comunicare, lectură și psihoeducație cu ajutorul cărților, aș oferi ca recomandare generală dezvoltarea abilităților de inteligență emoțională la copii. Mai exact, este important încă de la vârste timpurii ca cei mici să fie învățați să recunoască emoțiile, expresiile faciale, comportamente specifice, la ei și la cei din jur. Este important să înțeleagă ce gânduri au în momentul în care au o emoție și cum ar putea să o gestioneze mai bine (spre exemplu dacă ești furios poți inspira și expira adânc). Un studiu realizat asupra copiilor cu vârsta cuprinsă între 9 și 11 ani, a evidențiat faptul că un nivel scăzut al inteligenței emoționale prezice depresia și izolarea socială în rândul copiilor.

Nu în ultimul rând, apelarea la servicii psihologice de specialitate și, dacă se constată că este cazul, la servicii de natură psihiatrică sunt recomandate.

Pe plan comunitar, la nivelul instiuțiilor de învățământ (școli și licee, pentru că în grădinițele de stat nu există psihologi sau consilieri școlari), învățătorii și profesorii ar trebui să apeleze la consilierul psihologic al școlii și să solicite intervenția acestuia când observă semne specifice în cazul copiilor, pe lângă comunicarea imediată cu părinții.

Există mai multe tipuri de psihoterapie, după cum există variabilitate și în privința psihoterapeuților. La ce să fie atenți părinții pentru a se asigură că este o intervenție psihologică bazată pe dovezi, respectiv psihoterapeutul este de încredere?

Cea mai eficientă formă de terapie (susținută de studii clinice) este cea cognitiv-comportamentală (CBT). Aceasta îi ajută pe copii și adolescenți să realizeze legătura dintre gândurile lor și comportamente, emoții. Bineînțeles, poate fi abordată într-o manieră adaptată copiilor prin utilizarea unor mijloace ludice, de joc, prin care copilul să ajungă să își exprime gândul și să identifice emoția.

În cazul tulburărilor pervazive de dezvoltare, a autismului, chiar și a celor comportamentale, analiza comportamentală aplicată (sau terapia A.B.A. cum este cunoscută de majoritatea persoanelor) este cea mai eficientă și susținută de dovezi științifice.

În cazul terapeuților, pe lângă semnele externe pe care orice părinte le poate verifica (mă refer la forma de specializare, recomandări personale) aș investiga și relația pe care acesta o are cu copilul: copilul sa nu prezinte aversiune când merge la cabinet, să îi face plăcere, semn că este/va fi compliant în cadrul procesului terapeutic. De asemenea, un terapeut bun îi va implica pe părinți în acest proces; nu se va limita la a lucra doar cu adolescentul/copilul.

Ne-am concentrat pe problemele de internalizare, adică cele care țin de emoțiile negative. Există și un spectru de tulburări de externalizare, inclusiv la copii. Ce e important de știut despre acestea?

Tulburările de externalizare, după cum am menționat și anterior se referă la tulburările de comportament ale copiilor și adolescenților, cele care sunt vizibile mediului extern. Acestea implică atât un echilibru emoțional slab, dar și un autocontrolul comportamental deficitar. Printre acestea aș menționa ca fiind de interes: tulburarea de opoziție și comportamentul sfidător, tulburarea explozivă intermitentă, tulburarea de conduită și ADHD-ul.

Tulburarea de opoziție și comportament sfidător se caracterizează prin semne precum: copilul este supărăcios, adesea furios, nu respectă regulile adulților, îi enervează/tachinează intenționat pe cei din jur și dă vina pe ceilalți copii pentru greșelile sale. În general, în situațiile în care în cadrul familiei părinții sunt foarte autoritari, folosesc metode dure de educație, persoanele care îngrijesc copiii se schimbă frecvent, aceștia nu primesc atenția necesară sau părinții sunt inconsecvenți în regulile pe care le impun, atunci poate apărea acest gen de comportament. Copiii cu astfel de manifestări prezintă un risc mai mare pentru anxietate, depresie sau abuz de substanțe ca adolescenți și adulți. De asemenea, conflictele apar frecvent cu părinții, profesorii, colegii. De multe ori recunoaștem un astfel de copil în colectivul școlar pentru că este „oaia neagră a clasei”.

Tulburarea explozivă intermitentă apare în general după vârsta de 6 ani și poate fi însoțită de ADHD. Copilul manifestă accese de furie intense și repetate, fără un motiv major, din cauza unor mici provocări lansate de colegi sau alți parteneri de joacă.

Tulburarea de conduită implică încălcarea intenționată a regulilor. Copilul este agresiv față de ceilalți sau față de animale, distruge bunuri, fură, chiulește de la școală, fuge de acasă noaptea. Bineînțeles, este necesar să fie întrunit un tablou de semne. Nu trebuie interpretate izolat comportamentele care pot fi specifice perioadei de adolescență, în care apare tendința de a testa limitele și a încălca regulile. De asemenea, este important de investigat dacă copilul/adolescentul are remușcări, este empatic și îi pare rău pentru ceea ce a făcut sau nu. Pot apărea probleme serioase la școală, exmatriculări, risc pentru comportamente infracționale și consum de substanțe, începerea precoce a vieții sexuale.

ADHD-ul sau tulburarea cu deficit de atenție/hiperactivitate se caracterizează prin dificultăți de menținere a atenției asupra sarcinilor de joacă și învățare, agitație motorie (copilul aleargă mult, pe românește „nu stă locului”), se abate de la sarcini, nu este consecvent, nu își finalizează temele. De asemenea, poate fi grăbit, impulsiv când face un lucru, poate pierde cu ușurință obiectele. Conform Manualului DSM-5, un procent de 5% dintre copii au această afecțiune. Ea creează dificultăți pe plan social și la școală în rândul copiilor. Poate fi necesar și consultul psihiatric pe lângă intervenția psihoterapeutică, dacă afectarea este severă. Este recomandat să fie acordată atenție anxietății, care de obicei însoțește această tulburare.

Toate aceste dificultăți, fie ele de internalizare sau externalizare, pot fi gestionate cu ajutorul specialiștilor. Cum pot ști părinții dacă e nevoie și de un consult psihiatric, mai ales că există foarte multe mituri despre „pastile”?

Aș recomanda consultul unui psihiatru când copilul manifestă un distres vizibil, o schimbare în comportamentul său sau o abatere de la ceea ce vedem la copiii de aceeași vârstă ca fiind comportament tipic, pentru că de multe ori părinții pot minimaliza urmările anumitor schimbări în comportament. Există o serie de mituri despre „pastile”, despre mersul la psihiatru și psiholog, despre copilul care se comportă într-un anume fel doar pentru „că vrea atenție”.

De asemenea, aș recomanda în mod obligatoriu un consult psihiatric când starea fizică a copilului este afectată. Dacă se observă o pierdere în greutate care poate afecta sănătatea fizică, dificultăți de somn ce afectează funcționalitatea și învățarea copilului, atunci este probabil nevoie și de medicație ca suport, însă doar un medic psihiatru se poate pronunța în acest sens. Nu în ultimul rând, dacă comportamentul copilului este atât de grav afectat, încât nu îi permite să fie compliant față de abordarea terapeutică sau are mari dificultăți la școală în desfășurarea sarcinilor sau în integrarea pe plan social (ex. este foarte agresiv față de cei din jur, este foarte agitat), din nou, este recomandat consultul psihiatric. De regulă, cele mai bune rezultate atât pentru copii, cât și pentru adulți sunt când tratamentul psihiatric este însoțit de psihoterapie. De asemenea, în cazul psihoterapiei se recomandă lucrul nu doar cu copilul, ci și cu părinții pentru îmbunătățirea relației și comunicării cu copilul, a modului în care gestionează anumite comportamente, pentru o mai bună înțelegere a acestora.

Știm că tulburările mintale pot apărea, în majoritatea cazurilor, mai la orice vârstă, însă există anumite intervale critice. Care sunt câteva perioade-cheie?

În primul rând aș menționa perioada pubertății-adolescenței ca fiind intervale critice, ținând cont de o serie de modificări hormonale, nevoi specifice de recunoaștere și apartenență la grup, presiunile sociale ce apar în legătură cu imaginea, toate acestea putând fi surse serioase de anxietate și depresie.

Nu în ultimul rând, tulburările de dezvoltare sunt specifice copilăriei timpurii, fie că vorbim de autism sau alte tulburări pervazive de dezvoltare, acestea pot prezenta semne precum întârzieri de limbaj, motricitate, interacțiune socială încă de dinaintea vârstei de 2 ani și pot fi diagnosticate după împlinirea acesteia. Aș recomanda specialiștilor ghidul elaborat de National Center for Infants, toddlers and families – Clasificarea diagnostică a sănătății mentale și a tulburărilor de dezvoltare ale copilăriei timpurii.

Bineînteles, pe tot parcursul copilăriei pot apărea tulburări, în cazurile în care condițiile de viață ale copilului sunt marcate de abuz, neglijență, condiții speciale, precum boală și spitalizare sau alte situații ce pot favoriza apariția unor aspecte negative în comportamentul și emoționalitatea copilului. Este important de consultat un specialist sau literatura de specialitate pentru a face distincția dintre ceea ce este normal pentru un anumit interval de vârstă și ce este atipic sau apare cu o frecvență prea mare, dacă simptomele sunt generalizate în mai multe contexte de viață și în mai multe relații sau sunt specifice unor situații și relații particulare.

În încheiere, ce crezi că ar putea face mai mult școlile pentru sănătatea mintală a copiilor?

Dacă ar fi să elaborez o serie de recomandări pentru școli în ceea ce privește sănătatea mintală a copiilor, aș include o serie de sugestii precum:

• Campanii de conștientizare axate pe: acceptarea persoanelor cu diverse tulburări mintale precum: autismul, ADHD, tulburări de dezvoltare; combaterea fenomenului de bullying; recunoașterea anxietății și a depresiei și a modului în care copiii pot acționa când ei înșiși sau un/o coleg/ă prezintă aceste semne.
• Încurajarea mersului la psihologul școlii prin inițierea unor grupuri de cunoaștere și dezvoltare personală din partea acestuia. Orele de dirigenție pot fi un prilej bun pentru astfel de activități.
• Utilizarea unor metode de lucru în grup pentru dezvoltarea abilităților de inteligență emoțională, care să îi atragă pe copii/adolescenți în funcție de vârstă. Spre exemplu ilustrarea unor emoții în situații specifice prin teatru de păpuși pentru copiii de vârstă mică și teatru forum pentru adolescenți.
• Desfășurarea de campanii de informare și de grupuri de dezvoltare a abilităților sociale și de comunicare în rândul profesorilor și al părinților. Este important ca aceștia să cunoască semnele specifice diverselor tulburări, să știe cum să comunice cu copiii în astfel de situații și ce riscuri implică lipsa de acțiune a lor ca adulți informați.

De asemenea, o recomandare particulară pe care aș face-o este dezvoltarea unor programe de dezvoltare a abilităților sociale și de reglare emoțională pentru copii și adolescenți. Aș iniția astfel de programe încă de la grădiniță pentru preșcolari, întrucât s-au dovedit a fi foarte eficiente nu doar pentru prevenirea unor probleme afective ulterioare și comportamentale, dar și pentru succesul școlar, după cum ne arată mai multe studii. Capacitatea de a-ți recunoaște propriile emoții și de a le gestiona adecvat, de a le regla poate contribui la bunăstarea afectivă ulterioară, poate îmbunătăți comunicarea și integrarea socială a copilului, poate crea o bază pozitivă și sigură chiar pentru procesul de învățare. Nu în ultimul rând, pentru adolescenți, care sunt expuși unei perioade vulnerabile, în care apare consumul de alcool și de substanțe, dependența de tutun, s-a dovedit că inteligența emoțională poate fi un predictor pentru acestea. Cu alte cuvinte cei care au abilități mai bune de inteligență emoțională, își vor înțelege emoțiile și le vor gestiona mai eficient și nu vor tinde să adopte mecanisme de coping nesănătoase precum abuzul de alcool și substanțe.

Mulțumim pentru interviu, Roxana! Unde te pot găsi cititorii noștri dacă vor dori să te contacteze?

Mulțumesc și eu pentru invitație! Pot fi contactată pe adresa de email: roxana@psihocare.ro și pe site-ul www.psihocare.ro