Tuturor ne plac glumele, ne place să râdem și să ne simțim bine în compania persoanelor cu care alegem să ne petrecem o mare parte din timp. Asemenea adulților, și copiii au prieteni sau grupuri de prieteni, aceste interacțiuni începând încă de la primul contact cu societatea și anume de la grădiniță. Ulterior aceste interacțiuni continuă în cadrul școlii și pe tot parcursul existenței.
Umorul înglobează toate formele de amuzament precum: glumele, ridiculizarea, satirele politice, emisiunile de divertisment și spectacolele de tip stand-up comedy. Astfel, umorul poate reprezenta o stare (e.g., veselie) sau o trăsătură (e.g., simțul umorului). În ceea ce privește umorul ca trăsătură putem surprinde atât un pattern comportamental cât și abilitatea de a amuza oamenii din jur (e.g., a spune glume) (Martin, 2003). Acesta reprezintă astfel un act de conștientizare, tocmai prin scopul și intenția sa de a amuza persoanele. Este important ca acesta să fie tratat drept o interacțiune la nivel social, un schimb între mai multe persoane astfel încât să reliefeze adevărata sa însemnătate (e.g., incluziunea), în caz contrar căpătând o conotație negativă (e.g., bullying) (McGhee & Frank, 2014).
În ceea ce privește umorul, acesta poate fi interpretat diferit de către fiecare persoană în parte, însă există posibilitatea ca utilizarea acestuia cu alte scopuri în afară de incluziune socială să poată provoca anumite fenomene la nivel comportamental.
Cu toate acestea, ce se întâmplă în momentul în care ideea de glumă sau umor capătă forma unor temeri ce stârnesc frica sau plăcerea excesivă în rândul copiilor? Ei bine, în urma acestor interacțiuni sănătatea mentală a copiilor poate fi afectată, astfel dezvoltând trei predispoziții diferite cu privire la modul în care percep ridicolul (e.g., a ridiculiza sau a fi ridiculizați).
Prima predispoziție poartă numele de gelotofobie, aceasta înglobând teama exagerată a anumitor persoane de a nu ajunge să fie ridiculizate de către alți indivizi (Proyer, Meier, Platt, & Ruch; 2013, Platt, 2019). În momentul în care vorbim despre gelotofobie, este de menționat faptul că persoanele se percep ca fiind ridicole în ochii celorlalți, chiar dacă râsul celorlalte persoane nu este direcționat către ei ci către complet al stimul (Brauer & Proyer, 2020).
A doua predispoziție, katagelasticismul se referă la plăcerea obținută de pe urma ridiculizării altor persoane, fără a simți că este ceva greșit în manifestarea acestui comportament. Se poate observa faptul că această predispoziție este asociată cu trăsături din sfera psihopatiei (Proyer & Neukom, 2013).
A treia predispoziție și anume gelotofilia subliniază plăcerea obținută de către o persoană în momentul în care oamenii râd de aceasta (Samson & Meyer, 2010). Astfel persoanele gelotofile nu interpretează râsul celorlalți ca o modalitate de a-i face să se simtă în inferioritate ci ca o metodă de apreciere personală, aceștia adorând să-i amuze pe ceilalți (Ruch & Proyer, 2009).
Aceste trei predispoziții (i.e., gelotofobia, gelotofilia, katagelasticismul) influențează adoptarea comportamentelor neadecvate (e.g., bullying) în rândul copiilor. Mai exact, se poate observa existența unei legături stabile între modul în care aceștia percep ridiculizarea și bullying. Astfel frica de a nu fi ridiculizat este ceva foarte des întâlnit mai ales în rândul copiilor (Proyer, Neukom, Platt & Ruch, 2012). Totodată, gelotofobia este asociată cu experimentarea poziției de victimă iar katagelasticismul cu poziția agresorului în ceea ce privește fenomenul de bullying (Proyer & Neukom, 2013).
De asemenea, mediul familial are un rol important în ceea ce privește adoptarea acestor predispoziții, reprezentând locul în care copii se dezvoltă și își petrec cea mai mare parte a timpului. Astfel persoanele gelotofile se poate să aibă un mediu familial cald, plăcut, orientându-se ulterior în ai face pe ceilalți să râdă pe seama lor, obținând în cele din urmă bucurie și satisfacție în legătură cu acest lucru. În acest caz, umorul capătă o conotație pozitivă conducând la un nivel mai crescut al satisfacției cu viața.
Totodată este probabil ca katagelasticiștii să nu fi avut un mediu familial cald sau pozitiv, ci unul încărcat de pedepse și lipsit de protecție din partea părinților, acest tip de comportament fiind observat încă din copilărie. De altfel, este de așteptat ca gelotofobii să nu fi beneficiat de un mediu familial cald, ci de unul distant, amintindu-și cu precădere respingerea, mai frecvent decât căldura emoțională oferită de părinți. Se pare că părinții pot transmite mai departe copiilor frica lor de a nu fi ridiculizați, astfel modul în care aceștia fac față ridiculizării sau a râde de cineva este preluat din comportamentul observat în mediul familial (Proyer, Estoppey & Ruch, 2012).
De asemenea, există o serie de consecințe (e.g., satisfacție cu viața scăzută, veselie scăzută, stări depresive) care apar în urma manifestării intense a acestor predispoziții (e.g., gelotofobia), astfel aceste persoane pot tinde să pară relaxate deși în interior sunt tensionate ceea ce conduce la crearea unei imagini ridicole în public (Ruch, Hofmann & Proyer).
Pe lângă toate acestea, forma fizică a persoanelor poate conduce la creșterea nivelului de gelotofobie, astfel încât o formă supraponderală în rândul fetelor și subponderală în rândul băieților pot atrage tachinări legate de surplusul sau minusul de kilograme din partea altor persoane (Kohlman et al., 2018).
În ceea ce privește posibilele intervenții care ar putea ajuta la diminuarea resimțirii fricii de a fi ridiculizat sau de a ridiculiza, se poate pune în vedere discutarea anumitor subiecte ce țin de râs, umor și ridicol. Astfel de activități se pot desfășura, de exemplu, în cadrul educațional (e.g., școala, clasa de elevi), punându-se accentul pe identificarea beneficiilor și consecințelor vizibile ale umorului și ale râsului asupra sănătății mintale a copiilor (Proyer, Neukom, Platt & Ruch, 2012).
Astfel, când vine vorba despre beneficiile aduse de către intervențiile bazate pe umor printre acestea se pot număra: (1) creșterea nivelului stării de bine, (2) creșterea satisfacției cu viața, (3) resimțirea dispozițiilor pozitive, (4) creșterea optimismului și, implicit, (5) scăderea stărilor depresive și (6) a nivelului de stres. Aceste intervenții pot fi benefice atât persoanelor cu un simț al umorului ridicat cât și scăzut (Wellenzohn, Proyer & Ruch, 2018).
Nu în ultimul rând, e important ca adolescenții și copiii să facă distincția între ce poate fi nociv (e.g., a râde de cineva) și benefic (e.g., a râde cu cineva), ulterior copiii putând să transforme umorul într-o strategie de coping în momentul în care apar adversități (Proyer, Neukom, Platt & Ruch, 2012).
Concluzionând, umorul poate influența atât într-o manieră pozitivă cât și negativă sănătatea mintală a copiilor, în funcție de modul în care acesta e perceput. Astfel, chiar dacă adolescenții și copiii manifestă plăcere sau frică excesivă față de ridiculizare, aceste lucruri ar putea fi diminuate prin intervenții care se bazează pe umor ca resursă ce contribuie la starea de bine generală.
Bibliografie
Brauer, K., & Proyer, R. T. (2020). Is it Me or the Circumstances? Examining the Relationships between Individual Differences in Causal Attributions and Dispositions toward Ridicule and being Laughed at. Personality and Individual Differences, 165, 110135. https://doi.org/10.1016/j.paid.2020.110135
Kohlmann, C.-W., Eschenbeck, H., Heim-Dreger, U., Hock, M., Platt, T., & Ruch, W. (2018). Fear of being Laughed at in Children and Adolescents: Exploring the Importance of Overweight, Underweight, and Teasing. Frontiers in Psychology, 9, 1447. https://doi.org/10.3389/fpsyg.2018.01447
Martin, R.A. (2003). Sense of Humor. In Lopez S.J. & Snyder C.R. (Eds.) Positive Psychological Assessment: A Handbook of Models and Measures (1st ed). American Psychological Association. https://www.google.com/url?q=http://www.humoursummerschool.org/01/articlesNhandouts/PosPsych.pdf&sa=D&source=editors&ust=1623245647948000&usg=AOvVaw14qLaeGx9aSAzD2YDepw7S
McGhee, P. E., & Frank, M. (2014). Humor and children’s development: A guide to practical applications. Routledge.
Platt, T. (2019). Extreme Gelotophobia: Affective and Physical Responses to Ridicule and Teasing. Current Psychology. https://doi.org/10.1007/s12144-019-00510-8
Proyer, R. T., & Neukom, M. (2013). Ridicule and Being Laughed at in the Family: Gelotophobia, gelotophilia, and Katagelasticism in Young Children and their Parents. International Journal of Psychology, 48(6), 1191–1195. https://doi.org/10.1080/00207594.2013.775448
Proyer, R. T., Estoppey, S., & Ruch, W. (2012). An Initial Study on how Families Deal with Ridicule and Being Laughed at: Parenting Styles and Parent–Child Relations with Respect to Gelotophobia, Gelotophilia, and Katagelasticism. Journal of Adult Development, 19(4), 228–237. https://doi.org/10.1007/s10804-012-9150-6
Proyer, R. T., Meier, L. E., Platt, T., & Ruch, W. (2013). Dealing with Laughter and Ridicule in Adolescence: Relations with Bullying and Emotional Responses. Social Psychology of Education, 16(3), 399–420. https://doi.org/10.1007/s11218-013-9221-y
Proyer, R. T., Neukom, M., Platt, T., & Ruch, W. (2012). Assessing Gelotophobia, Gelotophilia, and Katagelasticism in Children: An Initial Study on how Six to Nine-Year-Olds Deal with Laughter and Ridicule and How this Relates to Bullying and Victimization. Child Indicators Research, 5(2), 297–316. https://doi.org/10.1007/s12187-011-9127-1
Ruch, W., Hofmann, J., Platt, T., & Proyer, R. (2014). The State-of-the Art in Gelotophobia Research: A Review and some Theoretical Extensions. HUMOR, 27(1). https://doi.org/10.1515/humor-2013-0046
Ruch, Willibald, & Proyer, R. T. (2009). Extending the study of gelotophobia: On gelotophiles and katagelasticists. Humor – International Journal of Humor Research, 22(1–2). https://doi.org/10.1515/HUMR.2009.009
Samson, A. C., & Meyer, Y. (2010). Perception of Aggressive Humor in Relation to Gelotophobia, Gelotophilia and Katagelasticism. Psychological Test and Assessment Modeling, 52(2), 217-230. https://archive-ouverte.unige.ch/unige:98075
Wellenzohn, S., Proyer, R.t., & Ruch, W. (2018). Who benefits from humor-based positive psychology interventions? The moderating effects of personality traits and sense of humor. Frontiers in Psychology, 9, 821. https://doi.org/10.3389/fpsyg.2018.00821
