Copiii în ACȚiune: strategii de flexibilizare cognitivă care ar putea contribui la formarea și menținerea relațiilor de prietenie

C

Formarea și menținerea relațiilor de prietenie de calitate constituie, la orice vârstă, o componentă importantă care aduce satisfacție și semnificație și, în același timp, o etapă în sine în dezvoltarea copiilor și adolescenților. De altfel, dispunem de o serie de abilități care ne pot fi de folos în dezvoltarea relațiilor de prietenie, așa cum sunt comunicarea, abilitatea de a prelua perspectivele altora sau empatia. 

În același timp, unele dintre strategiile pe care le aplicăm uneori în relațiile cu cei din jur pot să pună o serie de bariere în calea stabilirii unor conexiuni profunde. De exemplu, de câte ori nu ne surprindem purtând o discuție cu un prieten, dar fiind pierduți în șirul propriilor gânduri sau formându-ne așteptări cu privire la ceea ce vrea să ne transmită, nu suntem de fapt cu adevărat atenți la acesta? (Gottman & DeClaire, 2017). Hayes și Ciarrochi (2015) susțin faptul că pentru unii tineri care au abilități de socializare mai scăzute, menținerea relațiilor de prietenie poate fi o provocare, iar studiul lui Crawford & Manassis (2011, abstract) sprijină această afirmație, prin faptul că în cadrul modelului testat de aceștia, un nivel mai scăzut de abilități sociale s-a asociat cu o calitate mai scăzută a prieteniilor.  

Ca psihologi sau adulți din viața unui copil sau a unui adolescent, putem veni în sprijinul lor cu strategii adaptate din terapia prin acceptare și angajament. Terapia prin acceptare și angajament (engl. Acceptance and Commitment Therapy [ACT]) își propune să le ofere oamenilor unelte prin care să își creeze o viață plină de sens, trăind ancorați în momentul prezent și acționând totodată conform valorilor lor, care îi ghidează spre ceea ce contează cu adevărat pentru ei, spre felul în care își doresc să se trateze pe ei înșiși, pe ceilalți și lumea înconjurătoare în general.

ACT este despre a-ți permite să simți și trăiești întregul curcubeu de experiențe al vieții cu toate culorile sale, a fi deschis la noi experiențe, a lua acțiune într-un mod conștient și a-ți ghida acțiunile după valori. Cu alte cuvinte, ACT este despre a-ți dezvolta flexibilitatea psihologică, adică acea abilitate de a răspunde la anumite situații și evenimente într-o manieră funcțională și adaptată la propriile valori personale (Kashdan & Rottenberg, 2010).

În ultimii ani, s-au făcut studii pe efectul diferitelor tehnici din terapia prin acceptare și angajament la copii și adolescenți, iar rezultatele par promițătoare. Tehnicile ajută la dezvoltarea unor aptitudini precum acceptarea experiențelor dificile, trăirea momentului prezent, conștientizarea emoțiilor, precum și pentru re-angajarea în activități centrate pe valori (Coyne, McHugh & Martinez, 2011)

Un concept important din ACT este flexibilitatea psihologică, prin care persoana reușește să accepte experiențele emoționale aversive în momentul în care acestea apar și poate rămâne astfel angajată în comportamente sănătoase, congruente cu valorile personale (Hayes et al., 2006). Studiul lui Brassel și colab. (2016) indică faptul că flexibilitatea psihologică joacă un rol important în problemele de internalizare și externalizare ale copilului de-a lungul stadiilor de dezvoltare. Pe lângă toate acestea, deoarece copiii modelează comportamentul părinților, flexibilitatea psihologică legată de parenting se asociază cu un nivel mai scăzut al problemelor de externalizare si internalizare ale copiilor. Flexibilitatea psihologică la părinți, prin dezvoltarea contactului cu momentul prezent și prin angajarea în comportamente în acord cu valorile, le permite acestora să-și observe conștient și non-judicativ propriile experiențe. Aceste tehnici îi pot ajuta pe părinți să adopte comportamente adaptative, precum ascultarea empatică a nevoilor copilului.

Studiul lui Azadeh et al. (2015) a evaluat eficacitatea unei intervenții ACT pentru dificultățile interpersonale și flexibilitatea psihologică la eleve de liceu diagnosticate cu anxietate socială. Rezultatele au arătat că ACT a redus problemele interpersonale în grupul care a primit intervenția în comparație cu cel care nu a beneficiat de ea. De asemenea, a crescut flexibilitatea psihologică la persoanele din grupul care au beneficiat de intervenția de tip ACT. Astfel, creșterea flexibilității psihologice, care implică utilizarea unor tehnici de difuzie cognitivă și acceptare, poate reduce anxietatea asociată situațiilor sociale.  

În ceea ce privește eficiența ACT la adolescenți, cercetarea lui Solgi (2018) arată faptul că intervenția psihologică prin intermediul tehnicilor ACT poate avea un efect asupra atașamentului insecurizant, fricii de intimitate și dependenței de rețelele sociale.

Având în vedere obiectivele terapiei prin acceptare și angajament, aceasta i-ar putea învăța pe copii și adolescenți abilități care le-ar putea fi de folos în dezvoltarea unor relații bazate pe prezență, reciprocitate și deschidere. De exemplu, un studiu recent (Bernal-Manrique și colab., 2020) a arătat că terapia prin acceptare și angajament a avut un efect pozitiv asupra abilităților interpersonale de rezolvare a conflictelor în cazul unor adolescenți cu probleme de adaptare școlară și socială. Acest lucru s-a soldat cu o creștere a abilităților de rezolvare a conflictelor interpersonale printr-o identificare mai corectă a emoțiilor celorlalți, identificarea cauzelor conflictelor și găsirea unor soluții personale la conflictele interpersonale. Tinerii care au abilități sociale ridicate sunt capabili să realizeze că „eu aici acum” e diferit de „tu acolo atunci”. Astfel pot lua o pauză și să se pună în papucii altei persoane, învață să fie deschiși față de ceilalți, să construiască relații și să își dea seama că fiecare are modul său de a privi lumea (Ciarrochi et al., 2016).

Modelul EOC-v (engl. DNA-v)

Hayes și Ciarrochi (2015) au elaborat un model care sintetizează într-un limbaj prietenos „spiritul” ACT și care poate fi aplicat contextului formării prieteniilor. Conform autorilor, abilitățile sociale relevante pentru formarea relațiilor implică, pe de o parte, a putea intui perspectiva celuilalt, în același timp explorând și observând reacțiile sale (Hayes & Ciarrochi, 2015). Modelul EOC-v își propune să ofere copiilor și adolescenților instrumente adaptate din terapia prin acceptare și angajament care să îi ajute să se apropie de atingerea potențialului, să depășească obiceiurile mentale nefolositoare, să trăiască mai mult în momentul prezent și să reușească să creeze și să mențină relații sociale semnificative, ghidați de busola EOC-v. 

Cele trei litere reprezintă trei instanțe ale comportamentului, iar conștientizându-le, adolescenții pot descoperi modalități de a apela la ele într-un mod cât mai adaptat la cerințele situației și cât mai de folos pentru construirea și menținerea unor relații de prietenie sănătoase: 

Exploratorul (engl. Discoverer)

Exploratorul este acea parte interesată de a descoperi, de a încerca, de a avea noi experiențe, toate în numele unor valori importante pentru persoană. Este componenta care i-ar putea îndemna pe copii și adolescenți să își facă noi prieteni, să deschidă noi subiecte cu ei sau să își pună întrebări. 

Întrebări „exploratoare”: Modul în care urmează să reacționez e în acord cu valorile mele? Care sunt câteva moduri în care mă pot comporta/acționa în această relație încât să îmi urmez valorile?

Observatorul (engl. Noticer)

Observatorul este partea care observă ceea ce se întâmplă în interior, cu propria persoană, dar și în exterior, cu ceilalți și cu mediul înconjurător. Observatorul surprinde trăirile și experiențele dificile și le permite să vină în spațiul mental. Atunci când copilul sau adolescentul este atent la ceea ce simte și conștientizează mediul extern, își folosește abilitatea de a observa. 

Întrebări „observatoare”: Ce emoții au apărut în situația X cu prietenii mei? Ce se întâmplă dacă acționez conform emoțiilor mele?

Consilierul (engl. Advisor) 

Consilierul este vocea interioară, limbajul intern care ghidează persoanele pe baza experiențelor anterioare. Vocea Consilierului rulează constant în mintea tuturor,  venind cu diferite indicații. Este important să învățăm copiii și adolescenții să distingă între sfaturile utile și cele mai puțin utile pe care Consilierul le oferă, alegând să le asculte numai pe cele care îi îndreaptă înspre valorile importante pentru ei. 

Consilierul poate fi responsabil de evaluările pe care copiii și adolescenții le fac în legătură cu cei din jur (Ciarrochi et al., 2016) și Observatorul îi poate ajuta să vadă dacă într-adevăr acele evaluări îi ajută sau nu în a fi deschiși și a dezvolta relații. 

Atenție la „consilier”: Ce mă sfătuiește consilierul meu acum? Cum mă evaluează acum consilierul pe mine și pe cealaltă persoană? Ce ar putea să se întâmple dacă îmi ascult acum consilierul?

Valori (engl. Values). 

Nu în ultimul rând, direcția spre modul în care copiii și adolescenții își doresc să interacționeze cu ceilalți este oferită de Valori.

Valorile sunt acele lucruri care ghidează comportamentul, acele direcții către care tindem, fie că este vorba despre prietenie, familie, carieră, sănătate sau recunoștință. Sunt direcția în care mergem, iar elementele expuse mai devreme (EOC) sunt busola care ne ghidează înspre ea. 

Câteva cercetări ne arată că identificarea valorilor poate reduce stresul psihologic (Creswell et al., 2005) și crește deschiderea spre a experimenta emoții mai dificile, atât timp cât persoana se ghidează după valorile sale, acest lucru însemnând faptul că, deși persoana poate trece prin experiențe neplăcute, dacă rămâne în acord cu propriile valori și se ghidează bazându-se pe acestea, poate tolera mai ușor acele experiențe și poate continua să rămână angajată în acestea, chiar dacă este neplăcut (Paez-Blarrina et al., 2008). 

Cum putem susține dezvoltarea abilităților EOC-v?

Copiii și adolescenții pot fi îndemnați să se întrebe: Ce fel de relații îmi doresc să dezvolt? Ce fel de prieten îmi doresc să fiu? Cum vreau să fiu față de prietenii mei? Ce aș vrea să aduc într-o relație de prietenie? Ce înseamnă pentru mine să fiu prietenul cuiva?

Copiii mai mici pot fi ajutați să adopte perspective diferite și să se pună în papucii altora cu ajutorul poveștilor, în cadrul cărora pot fi întrebați ce cred ei că simt personajele, ce gândesc sau ce urmează să facă. 

Hayes și Chiarrochi (2017) au dezvoltat o fișă de lucru care cuprinde idei de activități ce pot fi folosite în scopul de a dezvolta abilitățile EOC-v.

O altă modalitate este Jocul Detectivului (Hayes & Ciarrochi, 2017), în care privind o imagine, sunt stimulați să investigheze cum se simt persoanele și care cred că sunt evenimentele care au dus la experimentarea emoțiilor respective.

O activitate bună părinte-copil este cea în care cei doi joacă un joc prin care răspund la câteva întrebări legate de același context: 

  • Ce observ acum? Ce observi tu acum? (Stimularea Observatorului)
  • Ce îmi spune Consilierul? Dar ție ce îți spune? (Observarea a ce transmite Consilierul) 
  • Ce aș putea să fac sau să descopăr acum? Ce lucruri ai putea tu să faci sau să descoperi acum? (Observarea Exploratorului)

Nu există răspunsuri greșite sau corecte. Scopul acestei activități e de a fi curios cu privire la experiența celuilalt și de a accepta că fiecare percepe lucrurile diferit.

Hayes și Ciarrochi (2017) propun patru pași pentru a-i învăța pe copii să conștientizeze perspectiva celuilalt. Activitatea poate fi desfășurată de către doi copii, ghidați de un adult. 

  • Pauză: Pentru început, cei doi iau o pauză din ceea ce fac și se concentrează pe modul în care respiră. 
  • Întreabă: Copiii sunt încurajați să fie atenți la explorator, observator și consilier. Ce le spune consilierul? Ce senzații simt în corp? Din ce activitate s-au oprit?
  • Ascultă: Următorul pas e să ghicească exploratorul, observatorul și consilierul celuilalt copil, să ghicească experiența celui din fața sa.
  • Împărtășește: la final, fiecare își împărtășește experiența, ce au observat, ce le-a spus consilierul, caută similarități, diferențe și discută despre indiciile pe care le-au perceput despre celălalt.

Învățarea elementelor modelului EOC-v și integrarea lor în viața copiilor și adolescenților îi poate ajuta pe aceștia să fie mai atenți la experiențele lor interne și la cum se pot folosi de acestea, astfel încât să facă acțiuni conform valorilor pe care le au.

În concluzie, prin intermediul ACT, putem veni mai aproape de copii și adolescenți, prin a le oferi suport în descoperirea propriilor valori, prin îndrumarea către acțiuni cu sens, oferind un model de flexibilitate psihologică, acceptare şi compasiune. Îi putem susține și ghida către formarea unor relații sănătoase de prietenie, către creșterea contactului cu propriile emoții și propriul corp, abilități atât de necesare pentru adultul sănătos de mâine, adaptat cu flexibilitate la dificultățile inevitabile ale vieții.

Direcțiile viitoare de cercetare se pot orienta spre validarea unor planuri de intervenție terapeutică specifice ACT, cum ar fi EOC-v, axate pe descoperirea valorilor, îndrumarea către acțiuni cu sens şi creşterea contactului cu propriile emoții la copiii și adolescenții din România.

Surse bibliografice: 

Azadeh, S. M., Kazemi-Zahrani, H., & Besharat, M. A. (2015). Effectiveness of acceptance and commitment therapy on interpersonal Problemsand psychological flexibility in female high school students with social anxiety disorder. Global Journal of Health Science, 8(3), 131. https://doi.org/10.5539/gjhs.v8n3p131

Bernal-Manrique, K. N., García-Martín, M. B., & Ruiz, F. J. (2020). Effect of acceptance and commitment therapy in improving interpersonal skills in adolescents: A randomized waitlist control trial. Journal of Contextual Behavioral Science, 17, 86-94.

Brassell, A. A., Rosenberg, E., Parent, J., Rough, J. N., Fondacaro, K., & Seehuus, M. (2016). Parent’s psychological flexibility: Associations with parenting and child psychosocial well-being. Journal of Contextual Behavioral Science, 5(2), 111–120. https://doi.org/10.1016/j.jcbs.2016.03.001

Coyne, L. W., McHugh, L., & Martinez, E. R. (2011). Acceptance and commitment therapy (ACT): Advances and applications with children, adolescents, and families. Child and Adolescent Psychiatric Clinics of North America, 20(2), 379-399. https://doi.org/10.1016/j.chc.2011.01.010

Crawford, A. M., & Manassis, K. (2011). Anxiety, social skills, friendship quality, and peer victimization: An integrated model. Journal of Anxiety Disorders, 25(7), 924-931. https://doi.org/10.1016/j.janxdis.2011.05.005

Creswell, J. D., Welch, W. T., Taylor, S. E., Sherman, D. K., Gruenewald, T. L., and Mann, T. (2005). Affirmation of personal values buffers neuroendocrine and psychological stress responses. Psychol.Sci. 16, 846–851.doi:10.1111/j.1467- 9280.2005.01624.x

Gottman, J., & DeClaire, J. (2017). The relationship cure: A 5 step guide to strengthening your marriage, family, and friendships. Harmony.

Harris, R. (2009). ACT made simple: An easy-to-read primer on acceptance and commitment therapy. New Harbinger Publications.

Hayes, L., Boyd, C. P., & Sewell, J. (2011). Acceptance and commitment therapy for the treatment of adolescent depression: A pilot study in a psychiatric outpatient setting. Mindfulness, 2(2), 86-94. https://doi.org/10.1007/s12671-011-0046-5

Hayes, L. L., & Ciarrochi, J. V. (2015). The thriving adolescent: Using acceptance and commitment therapy and positive psychology to help teens manage emotions, achieve goals, and build connection. New Harbinger Publications.

Hayes, L.L., & Ciarrochi, J.V. (2017). DNA-v tip sheet on making friends, for parents and carers. www.thrivingforkids.com

Hayes, S. C., Luoma, J. B., Bond, F. W., Masuda, A., & Lillis, J. (2006). Acceptance and Commitment Therapy: Model, processes and outcomes. Behaviour Research and Therapy, 44(1), 1–25. https://doi.org/10.1016/j.brat.2005.06.006

Kashdan, Todd B., and Jonathan Rottenberg. 2010. “Psychological Flexibility as a Fundamental Aspect of Health.” Clinical Psychology Review 30(7):865–78. doi: 10.1016/j.cpr.2010.03.001.

Marino, F., Crimi, I., Carrozza, C., Failla, C., Sfrazzetto, S. T., Chilà, P., Bianco, M., Arnao, A. A., Tartarisco, G., Cavallaro, A., Ruta, L., Vagni, D., & Pioggia, G. (2019). A novel third wave contextual approach of positive behavior support in school for adolescent at high psychosocial risk: Rationale, feasibility, and first pilot outcomes. Frontiers in Psychology, 10. https://doi.org/10.3389/fpsyg.2019.02635

Paez-Blarrina, M., Luciano, C., Gutiérrez-Martínez, O., Valdivia, S., Ortega, J., and Rodríguez-Valverde, M. (2008). The role of values with personal examples in altering the functions of pain:comparison between acceptance- based and cognitive-control-based. Behav.Res.Ther. 46, 84–97. doi: 10.1016/j.brat.2007.10.008

Solgi Z. (2018). Effectiveness of Acceptance and Commitment Therapy (ACT) on insecure attachment, fear of intimacy, and addiction to social networks in teenagers with suicidal history.

Autori:

Ioana-Alexandra Meșterelu, student masterand, voluntar ACBS România

Patricia Maria Vasu, medic rezident psihiatru, voluntar ACBS România

Robertina Ciobanu, psihoterapeut, voluntar ACBS România 

Simona-Marilena Radu, psiholog clinician, voluntar ACBS România, membru ACBS

Ioana-Alexandra Meșterelu
Patricia Maria Vasu
Robertina Ciobanu
Simona-Marilena Radu

Add comment

Arhivă Ediții

Pagina de Facebook APR