Paradoxul ajutorului: oferim ajutor paternalist, vrem ajutor agentic

P

Dacă ai vrea să ajuți un cerșetor, cum ai proceda: 1) I-ai da bani să își cumpere ce are nevoie?; 2) I-ai da direct ceva de mâncare? 

Dacă ai vrea să faci o donație către un spital, ce opțiune ai alege: 1) donarea de medicamente și/sau produse de curățenie de care spitalul are nevoie?; 2) donarea unei sume de bani din care spitalul să achiziționeze ce își dorește? 

Dacă ai fi în situația de a nu avea niciun venit financiar, cum ai prefera să te ajute statul: 1) să îți ofere un pachet de alimente lunar?; 2) să îți ofere lunar suma de bani corespondentă, din care să îți cumperi tu alimente?

Paradoxal, oamenii au tendința de a acorda un ajutor paternalist, deși nu le-ar plăcea să primească un astfel de ajutor.  

Parternalismul – ce este?

Atunci când statul, o organizație sau un individ interferează cu libertatea cuiva, motivat de faptul că acelei persoane îi va fi mai bine sau va fi protejată de rău, vorbim de paternalism.  

Este diferit de situația în care libertatea cuiva este restrânsă cu scopul de a preveni o persoană de a face rău altcuiva. Purtarea centurii de siguranță este o lege paternalistă deoarece restrânge libertatea acelei persoane cu scopul de a nu-și face singură rău. Interzicerea consumului de alcool la volan, pe de o parte este paternalistă, pe de altă parte nu este, deoarece are și scopul de a opri șoferul băut din posibilitatea de a face rău celorlalți participanți în trafic. 

Paternalismul  sau, dacă vreți, atitudinea „iau decizii pentru tine, pentru că eu știu mai bine ce îți face bine și ce îți face rău” ne limitează libertatea și autonomia. Dacă și când este justificabilă, este o discuție complexă și controversată.

Oamenii par să accepte destul de ușor paternalismul “soft – interferența cu libertatea cuiva care are abilități limitate de luare a deciziilor, din cauza lipsei de informații, a dizabilității mintale sau a imaturității, precum legea prin care este interzisă vânzarea de țigări și alcool minorilor  – și mai greu paternalismul “hard” – interferența cu libertatea cuiva care are abilități de luare a deciziilor, care este competent, precum izolarea socială în timpul pandemiei. 

Paradoxul ajutorului

Paradoxal, mulți dintre noi preferăm să acordăm un ajutor paternalist sau soluția completă la o problemă, considerându-l mai eficient, deși nu ne-ar plăcea să primim un astfel de ajutor. Dorim pentru noi înșine libertatea de a alege sau posibilitatea de a descoperi singuri soluția la o problemă.  

O serie de experimente relevă că modul în care oamenii aleg să îi ajute pe ceilalți depinde, parțial, de credințele lor privind capacitățile beneficiarilor – cât de raționali, disciplinați sunt, de exemplu. Iată o serie de informații interesante despre modul în care percepțiile celor care oferă ajutor influențează tipul de ajutor acordat: orientat spre dependență/paternalist sau orientat spre autonomie: 

  • Oamenii cred că ajutorul paternal, precum donarea de alimente săracilor în locul banilor, este mai eficient pentru cei care par a fi mai puțin capabili mintal (auto-control scăzut, capacitate limitată în luarea deciziilor). Donatorii cred că cei săraci nu știu să folosească eficient banii. 
  • Atunci când beneficiarii sunt descriși ca având competențe limitate, donatorii tind să ofere un ajutor mai paternal. Însă atunci când donatorii află despre visurile antreprenoriale ale celor nevoiași, tind să ofere bani în locul alimentelor și medicamentelor. 
  • Cei care au experimentat recent o slăbiciune – mâncatul excesiv – au avut tendința de a percepe paternalismul mai eficient pentru ei înșiși. Participantii au raportat că politicile antiobezitate paternaliste ar fi mai eficiente atunci când au fost chestionați după Ziua Recunoștinței (când au mâncat mai mult decât și-au propus), decât cu o zi înainte de eveniment. 
  • Legătura dintre percepția eficacității ajutorului și capacitatea mentală a celor care primesc ajutorul pare a fi bidirecțională. Astfel, doar știind cum un grup de oameni a fost ajutat, tindem să inferăm concluzii privind capacitățile lor mintale: cei care au primit un ajutor paternalist au fost percepuți mai puțin capabili decât cei care au primit un ajutor orientat spre autonomie. 

Alți cercetători vin cu o completare interesantă: oamenii preferă să aloce elemente strict necesare beneficiarilor cu venituri mai mici, chiar dacă aceste elemente sunt obiectiv și subiectiv mai puțin valoroase. O familie săracă are, într-adevăr, nevoie de alimente și produse de îngrijire, dar la fel de important este și să fie ajutați să își susțină un hobby, precum sportul. Aceste preferințe pot duce la o furnizare dezechilibrată și ineficientă de resurse pentru cei săraci.

 Aceste experimente sunt un bun punct de plecare pentru analizarea propriilor credințe, presupuneri și stereotipuri privind ajutarea celor în nevoie. Căci, iată, cu cele mai bune intenții în spate, putem să generăm consecințe negative. Vrem să îi ajutăm pe ceilalți, dar nu îi întrebăm pe ei cum am putea exact să îi ajutăm, ci inferăm noi ce au ei nevoie. Tragem automat concluzii despre caracteristicile cognitive și psihologice ale celor săraci, în loc să încercăm să îi cunoaștem, să le aflăm povestea. 

Alina Orel

Alina Orel, voluntar în cadrul departamentului Științific Choice, este absolventă a Facultății de Psihologie din cadrul Universității Transilvania. Domeniile sale principale de interes sunt Terapia Cognitiv-Comportamentală, Adicțiile, Consilierea în Carieră și Orientarea Vocațională.

Add comment

Arhivă Ediții

Pagina de Facebook APR