Sunt oamenii religioși mai fericiți?

„Cine cugetă la Cuvântul Domnului găseşte fericirea şi cine se încrede în Domnul este fericit.” – Proverbele 16:20 (RMNN)

La nivel global – țările cu o populație mai religioasă prezintă un nivel de fericire mai ridicat?

La nivelul societăților, se pare că există două căi către fericire, una asociată cu modernizarea, creșterea dezvoltării economice, iar alta asociată cu religiozitatea populației. În primul rând, modernizarea și dezvoltarea economică a unei țări motivează oamenii să nu mai caute fericirea doar prin dezvoltarea lor economică, ci prin maximizarea alegerilor libere în toate aspectele vieților lor, iar senzația de libertate a fost asociată cu fericirea în toate culturile. A doua cale, este cea a religiei, iar datele arată că în marea majoritate a țărilor din lume, persoanele mai religioase sunt mai fericite decât persoanele mai puțin religioase, chiar dacă au tendința să provină din pături sociale mai sărace.

Așadar, studiile precedente sugerează faptul că oamenii se pot simți fericiți fie prin optimizarea condițiilor externe, fie prin dezvoltarea unui sistem de credințe care promovează răspunsuri pozitive la condițiile deja existente. O comparație bună pentru a ilustra aceste două căi este cea între țările Nordice și țările din America Latină, care prezintă niveluri similare de fericire, însă primul grup prezintă scoruri de dezvoltare economică mari și religiozitate mică, iar al doilea grup exact invers. Un efect similar este observat și la comportamentele prosociale: PIB-ul pe cap de locuitor moderează efectele religiozității asupra comportamentelor prosociale (donațiile, voluntariatul și ajutarea unui străin): în țările dezvoltate, efectul religiei este redus în comparație cu țările mai puțin dezvoltate.

Studiile citate mai sus prezintă o particularitate a fostelor state comuniste, deoarece asocierea între religiozitate și fericire este mult mai slabă, sau chiar negativă pentru unele țări, însă chiar și așa, luate în întregime, efectele religiozității sunt similare cu cele observate în țările non-comuniste. Aici se observă mai pronunțat un efect similar religiozității pentru ateii convinși, sugerând că orice ideologie puternică promovează fericirea comparativ cu o slabă credință în orice direcție (efectul ateismului este pozitiv, însă nu la fel de puternic ca în cazul persoanelor puternic religioase). Acest fenomen al țărilor care au trecut prin comunism, poate fi explicat prin faptul că ideologia comunistă a ținut locul religiei ca sursă pentru a da sens vieții, senzația de securitate și solidaritate între oameni.

La nivel individual – sunt oamenii religioși mai fericiți?

Fenomenul asocierii dintre religie și fericire, poate fi privit prin prisma normelor sociale la nivelul unei țări: cu cât sunt mai mulți oameni religioși care consideră religiozitatea dezirabilă, cu atât norma socială a religiozității este mai puternică. Efectul pozitiv al religiei asupra fericirii este mai puternic în țările cu norme sociale ale religiozității mai puternice, sugerând faptul că în aceste țări, ateii sunt văzuți într-o lumină mai proastă (sau chiar sancționați atât social cât și legal, în Arabia Saudită, spre exemplu).

Practica unei religii promovează și sentimentul apartenenței la un grup, formează legături sociale strânse în grupul respectiv, iar multe dintre efectele pozitive ale religiei asupra fericirii pot fi explicate prin intermediul acestor fenomene, mai degrabă sociale, decât doctrinare. O serie de studii arată faptul că religiozitatea ca și spiritualitate și implicarea în activitățile bisericii (mersul la slujbă) descurajează comportamente antisociale, precum adicția de jocuri de noroc, aprobarea față de suicid (trăsătură asociată pozitiv atât cu ideația suicidară, cât și cu tentativele de suicid), dependența de alcool, tutun sau droguri și comportamentele antisociale.

Alte studii arată faptul că religiozitatea este asociată cu suportul social, sentimentul de respect, scop și sens în viață, care la rândul lor, sunt asociate cu bunăstarea subiectivă. Acest efect este observat mai ales în societățile care înfruntă condiții de trai dificile: nivel de educație, venituri, speranță de viață, siguranță, și satisfacția nevoilor de bază scăzute. Prin prisma aceasta, putem spune că este posibil ca religia să ofere structuri sociale care slăbesc efectul circumstanțelor nefavorabile într-o anumită măsură. În societățile mai dezvoltate și mai puțin religioase oamenii prezintă niveluri ridicate de suport social, sentimente de respect și bunăstare subiectivă fără ajutorul religiei, însă scopul și sensul în viață rămân scăzute. Mai mult, oamenii religioși tind să raporteze un nivel mai ridicat al bunăstării subiective în țări puternic religioase, pe când în țările puternic secularizate, oamenii non religioși sunt cei care raportează nivelurile cele mai înalte de bunăstare subiectivă. 

Concluzii

Religia, în ciuda faptului că este un fenomen cultural răspândit, este criticată de atei ca fiind disfuncțională. Richard Dawkins, unul dintre cei mai faimoși atei militanți afirmă că religia învață absurditatea periculoasă că moartea nu este sfârșitul, și promovează activ mesaje împotriva ei, precum campania din Regatul Unit în cadrul căreia sloganul „Probabil nu există un Dumnezeu, așa că încetează să-ți mai faci griji și bucura-te de viață” a fost afișat pe autobuze.

Cu toate acestea, valul de ateism militant este însoțit de voci, poate mai puțin populare, care susțin faptul că religia, prin natura sa universală servește un scop adaptativ, iar prin încurajarea coeziunii sociale și a moralității poate contribui ca mecanism de a face față situațiilor adverse. Într-adevăr, studiile citate mai sus sus par să susțină faptul că religia contribuie la starea de bine a practicanților, efectul fiind moderat dar semnificativ în special în contexte adverse. Paradoxal însă, mai ales în țările dezvoltate, oamenii se îndepărtează de religie în ultimele decenii. Dacă religia aduce beneficii asupra stării de bine, atunci de ce observăm că generațiile mai tinere nu se mai implică în această practică? 

Am arătat mai sus faptul că religiozitatea este asociată cu suportul social, sentimentul de respect, scop și sens în viață, iar contextul favorabil în care trăim este asociat cu suportul social și respectul, însă nu și cu scopul și sensul în viață. Un studiu sugerează faptul că scopul și sensul vieții mediază bunăstarea subiectivă în special pentru persoanele nefericite, care trăiesc într-un context nefavorabil. Mai mult, satisfacția legată ziua curentă, spre deosebire de satisfacția vieții, nu este prezisă de scopul în viață. Scopul în viață nu mai este un contribuitor așa important pentru satisfacția legată de viață în momentul în care suntem bine dispuși în activitățile noastre zilnice.

Considerând studiile prezentate aici, avem bazele pentru a teoretiza atât rolul statului, care este un factor decisiv în crearea contextului favorabil sau nefavorabil, în nivelul bunăstării subiective a cetățenilor, cât și rolul religiei și interacțiunii dintre acestea două. În statele puternic secularizate și dezvoltate, statul a preluat o parte din rolurile atribuite în mod tradițional religiei, fie prin emanciparea economică a cetățenilor și crearea unor contexte favorabile în care sentimentul de autonomie al acestora crește, fie prin înlocuirea directă a suportului social legat de comunitatea religioasă prin programe sociale. Putem spune, așadar, că în țările dezvoltate, oamenii au posibilitatea să-și satisfacă nevoile de bază, simt că au autonomie și nu mai apelează așa des la religie, preferând să se bazeze pe resursele proprii.