Psihologia pozitivă, REBT și fericirea. Interviu cu Alina Petruț

P

Alina Petruț își desfășoară activitatea de cercetare în cadrul Școlii Doctorale: Psihodiagnostic și Intervenții Psihologice Validate Științific a Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca și activitatea practică în cadrul Clinicii Universitare de Psihologie PsyTech. În interviul de față, Alina ne vorbește din perspectiva psihologiei pozitive și a terapiei rațional-emotive despre ce înseamnă fericirea sau starea de bine, (tipuri de) emoții pozitive, legătura dintre fericire și alte constructe cum ar fi sănătatea mentală și sănătatea fizică și despre ceea ce putem face pentru a ne crește starea de bine.

Bună, Alina! E grozav să te avem alături de noi în această ediție a Newsletter-ului Asociației Psihologilor din România (APR)! Fericirea este tema lunii (sperăm că și a celorlalte însă!) şi ne-am gândit să te contactăm, știind că psihologia pozitivă este în prim-planul tezei tale de doctorat. Cum a început această pasiune a ta?

Salut, Victor! Mulțumesc pentru invitație! Da, așa este, teza mea are mari suprapuneri cu psihologia pozitivă. Ca să răspund la întrebarea ta, este nevoie să spun câteva cuvinte despre acest domeniu. Psihologia pozitivă se centrează asupra a trei mari domenii: trăiri pozitive (emoțiile pozitive pe care le avem față de trecut, prezent și viitor, starea de bine, satisfacția în viață etc.), virtuți și puncte forte (în prezent, avem o clasificare în care sunt descrise șase virtuți – înțelepciune și cunoaștere, curaj, umanitate, justiție, moderație și transcendență – care pot fi descompuse în mai multe puncte forte) și instituțiile care permit dezvoltarea lor (cum ar fi instituțiile de învățământ).

Și acum să revin la întrebare. Într-un sens mai larg, aș putea spune că pasiunea mea pentru  psihologia pozitivă a început cu destul de mult timp înainte să am contact acest domeniu. Mie mi-a plăcut întotdeauna beletristica și în special cărțile biografice și de memorii. Țin minte că de multe ori când citeam o carte, o parte din mine căuta să identifice aspecte cum ar fi ce îl face pe un anumit personaj/ ce elemente din biografia unui scriitor l-au făcut să poată să se bucure de viață în ciuda adversităților întâmpinate, să își împlinească potențialul, să ducă o viață cu sens și semnificație etc. Așa că a fost o mare bucurie sa descopăr mai târziu că există un domeniu în care se investighează toate aceste lucruri într-o manieră științifică. 

Îți propun să definim termenii. Ce înseamnă fericirea sau bunăstarea psihologică? Un alt termen pe care îl regăsim în literatura de specialitate este satisfacția cu viața. Diferă cele două?

Da, diferă. În prezent, există două mari perspective asupra fericirii: perspectiva hedonică și perspectiva eudaimonică. Din perspectiva hedonică, fericirea este echivalată cu „plăcerea”, adică cu emoțiile pozitive care apar atunci când obținem lucrurile pe care ni le dorim. Din perspectivă eudaimonică, fericirea este echivalată cu virtutea și cu împlinirea propriului potențial. Într-o notă mai informală, am putea spune că fericirea hedonică este o fericire de tip simte-te bine, iar fericirea eudaimonică este o  fericire de tip fii bun, fă bine.

Principalul indicator al fericirii hedonice este starea de bine subiectivă, care ar putea fi definită ca o evaluare globală pozitivă asupra propriei vieți. Ne putem uita la starea de bine subiectivă la trei niveluri: cât de satisfăcuți suntem cu propria viață în general (i.e., „viața mea este bună”), sau în funcție de domenii (familie, viață profesională etc.), la nivelul emoțiilor pozitive și la nivelul emoțiilor negative – o persoană care va avea un nivel ridicat la stării de bine subiective va avea un nivel ridicat de emoții pozitive, respectiv un nivel scăzut de emoții negative.

Principal indicator al fericirii eudaimonice este starea de bine psihologică, care poate fi definită ca realizarea potențialului pe care persoana îl are. Starea de bine psihologică are șase dimensiuni: autonomie, control asupra mediului, dezvoltare personală, relații bune cu ceilalți, scop și sens în viață și acceptarea propriei persoane. Autonomia se referă la faptul că persoana este capabilă să aibă încredere în propriile viziuni și să își aleagă acele comportamente care o mulțumesc, fie că aceste comportamente corespund sau nu standardelor sociale. Control asupra mediului înseamnă să știm a ne folosi de oportunitățile din mediu, a gestiona eficient factorii externi și activitățile în care este necesar să se angajăm (inclusiv activitățile cotidiene). Dezvoltarea personală presupune angajarea în activități și experiențe care au ca scop îmbunătățirea noastră ca persoane din diverse puncte de vedere. Dimensiunea de relații bune cu ceilalți se referă la cultivarea relațiilor interpersonale bazate pe empatie, intimitate și afecțiune reciproce. O persoană care va avea scop și sens în viață va fi o persoană care își setează obiective și care caută să dea sens și semnificație vieții în general și lucrurilor care i se întâmplă. În fine, nu în ultimul rând, acceptarea propriei persoane înseamnă a avea o atitudine pozitivă față de propriul sine.

Aș mai vrea să menționez că cele două abordări nu sunt opuse; nu este una superioară celeilalte. În psihologia pozitivă ele coexistă și surprind diferite fațete ale fericirii. Mai mult, ele au fost integrate într-un model unitar, dezvoltat de către Martin Seligman, unul dintre fondatorii psihologiei pozitive. Seligman descrie trei tipuri de fericire: „viața plăcută” (engl., pleasant life), „viața bună” (engl., engaged life) și „viața cu sens si semnificatie” (engl., meaningful life). „Viața plăcută” este o viață în care trăim multe emoții pozitive în raport cu trecutul (de exemplu, mulțumire), prezentul (de exemplu, bucurie) și cu viitorul (de exemplu, speranța). O bună parte din aceste emoții vin din atingerea obiectivelor pe care le avem sau din obținerea lucrurilor pe care ni le dorim. Acest tip de viață se suprapune peste fericirea hedonică. „Viața bună” înseamnă o viață în care ne cunoaștem virtuțile și punctelele forte ale caracterului și ni le punem în valoare. Acest tip de viață se suprapune atât peste fericirea hedonică, cât și peste cea eudaimonică. Cel de-al treilea tip de viață, „viața cu sens și semnificație” presupune „punerea punctelor forte și virtuților în slujba a ceva mult mai mare decât noi” (Seligman, 2002, p.263). Acest tip de viață se suprapune peste fericirea eudaimonică și reprezintă cea mai complexă formă de fericire.

Ulterior, Seligman adaugă acestui model alte două componente: relații interpersonale și realizările (engl., accomplishments). De-a lungul timpului, studiile au arătat de mai multe ori că relațiile pozitive cu ceilalți (chiar și interacțiunile online) au un impact semnificativ asupra stării noastre de bine, și sunt un „tampon” între noi și evenimentele stresante din viața noastră (fie că vorbim despre copilărie, adolescență, viața adultă sau vârsta a treia). Cea de-a doua componentă, realizările, se referă la performanță, la a încerca să ne formulăm scopuri și obiective într-o manieră flexibilă și realistă.

Auzim deseori despre diferitele emoții negative, precum anxietatea, tristețea, furia și rușinea. Care sunt însă emoțiile pozitive și cum diferă între ele?

O binecunoscută clasificare din literatura de specialitate descrie zece tipuri de emoții pozitive: bucuria, recunoștința, calmul, interesul, speranța, mândria, amuzamentul, inspirația, venerația și iubirea. Fiecare emoție pozitivă este unică în felul ei și ne predispune la a face comportamente diferite, aducându-ne diverse beneficii pe termen lung. Spre exemplu, bucuria ne predispune la joc, explorare, beneficiul fiind că, angajându-se în astfel de comportamente, ajungem să învățăm lucruri noi; recunoștință ne face să fim prosociali (i.e., să ne angajăm în comportamente altruiste și acte de bunătate), ajutându-ne să ne întărim astfel legăturile cu ceilalți; speranța ne face să ne angajăm în planificarea viitorului nostru și ne dă motivație de a ne urmări diverse obiective pe care le avem.

În fond, de ce este relevant să fim fericiți?

Este relevant, din mai multe motive. Se pare că studiile arată că emoțiile pozitive și starea de bine au un impact asupra sănătății noastre fizice, sănătății noastre mentale, asupra relațiilor noastre interpersonale și asupra felului în care funcționăm la locul muncă. Voi spune câteva cuvinte despre fiecare legătură în parte. 

În ceea ce privește legătura dintre emoțiile pozitive și sănătatea fizică, literatura de specialitate ne arată că starea de bine are efecte atât pe termen scurt, cât și pe termen lung asupra sănătății noastre fizice: studii multiple au pus în evidență faptul că fericirea este un predictor al sănătății și al longevității. Este important de menționat că această relație există independent de statutul socioenomic al persoanei. De asemenea, se pare că există o asociere negativă între viața cu sens și semnificație, mortalitate și problemele cardiovasculare.

În ceea ce privește sănătatea mentală, studiile ne arată că anumite tulburări mentale se caracterizează printr-un nivel redus al emoțiilor pozitive. Spre exemplu, dacă ne referim la depresie, studiile pun în evidență asocieri reduse între simptomele specifice depresiei și afectivitatea pozitivă. Așadar, este posibil ca un nivel scăzut al emoțiilor pozitive să explice lipsa angajării persoanelor care se confruntă cu această problemă în activități plăcute. O altă categorie de studii ne arată că emoțiile pozitive ne fac mai rezilienți: emoțiile pozitive ne fac să ne revenim și să ne adaptăm mai bine situațiilor problematice sau stresante cu care ne confruntăm – fie că vorbim despre astfel de situații pe termen scurt sau despre situații problematice cronice, care nu au o rezolvare (de exemplu, diagnosticul unei boli cronice).

Referitor la ultimele două legături – legătura dintre emoții pozitive, relații interpersonale și funcționarea la locul de muncă – cercetările ne arată că persoanele care au niveluri mai crescute ale emoțiilor pozitive au relații mai multe și mai calitative cu ceilalți. Totodată, se pare că există asocieri între nivelurile crescute ale emoțiilor pozitive și ale stării de bine și reușitele profesionale, performanța crescută  și satisfacția la locul de muncă.

Ce arată știința despre felul în care putem deveni mai fericiți?

Dacă dorim să dobândim viața plăcută, știință ne arată că este important să cunoaștem care sunt activitățile care ne fac plăcere și să le includem în agenda noastră zilnică. Dacă vrem să ajungem la viața bună, este important să ne cunoaștem virtuțile și punctele forte și să ne angajăm în activitățile care ni le pun în valoare, fie că vorbim de construirea carierei în jurul lor, fie că vorbim de hobby-uri (sau de ambele). Nu în ultimul rând, ca să avem o viață cu sens și semnificație, este nevoie să ne folosim de virtuțile și de punctele noastre forte și să le punem în slujba a ceva mai mare decât noi… a unor valori pe care le avem (de exemplu, dreptate, adevăr, libertate), unei idei, unei cauze, pentru a-i ajuta pe ceilalți. De asemenea, este important să ne cultivăm relațiile interpersonale și să ne formulăm scopuri flexibile și realiste (vezi recomandările REBT).

Aș mai vrea să menționez faptul că cele trei tipuri sau orientări către fericire sunt relativ independente. De exemplu, putem sa avem o viață în care trăim multe emoții pozitive, dar nu și o viață în care ne cunoaștem și punem în valoare punctele forte sau o viață în care sa avem sens și semnificație (sau invers). Mai mult, studiile ne arată că cele trei tipuri de fericire prezic diferit satisfacția în viață: persoanele care își cultivă virtuțile și punctele forte ale caracterului și care și le pun în serviciul a ceva ce transcende propria persoană , raportează niveluri ale satisfacției în viață mai crescute comparativ cu persoanele care caută doar plăcerea/ emoțiile pozitive. Mai mult, persoanele care au elemente din toate cele trei tipuri de fericire au ceea ce a fost numit „viață plină” (engl., full life). Viața plină este cel mai bun predictor al satisfacției în legătură cu viața.

Nu aș vrea să se înțeleagă că nu trebuie sa căutăm emoțiile pozitive și plăcerea. Din contră. Studiile ne arată doar că nu trebuie să ne bazăm exclusiv pe a face asta dacă dorim să avem un nivel crescut al satisfacției față de propria viață. Este important să încercăm să cultivăm toate cele trei tipuri de fericire. 

Deci, ca să închei într-o notă mai metaforică, știința ne arată că nu trebuie să așteptăm să ni se întâmple anumite lucruri ca fericirea să ne găsească. Fericirea este ceva se se construiește, fiind rezultatul a ceea ce gândim și a ceea ce facem în fiecare zi.

Acum am vorbit despre câteva concluzii bine documentate științific, îți propun să ne împărtășești câteva mituri legate de fericire. Care sunt cel mai des întâlnite concepții distorsionate despre fericire?

Cred că sunt mai multe mituri care trăiesc în mentalul nostru colectiv. Cred că o bună parte din aceste mituri au ca numitor comun convingerea că voi fi fericit/ă când voi avea/ se va întâmpla ceva anume. Spre exemplu „voi fi fericit/ă când voi avea succes”, voi fi fericit/ă când voi avea mai mulți bani”, „voi fi fericit/ă când voi avea un/o partener/ă”, „voi fi fericit/ă când îmi voi recăpăta sănătatea”. 

A doua categorie de mituri – oarecum reversul monedei – sunt relaționate cu convingeri de tipul nu pot fi fericit/ă dacă/ când se întâmplă ceva anume: „nu pot fi fericit/ă fiindcă mi-am pierdut job-ul”, nu pot fi fericit/ă fiindcă am probleme de sănătate”, nu pot fi fericit/ă fiindcă lucrurile nu merg foarte bine în relația mea” etc. Știința demontează ambele categorii de mituri, arătându-ne că evenimentele de viață – fie că vorbim de evenimente pozitive, fie că vorbim de evenimente negative – au un impact destul de modest asupra stării noastre de bine, estimat în jur de 10%.

O altă latură a tezei tale de doctorat se leagă de psihoterapia rațional-emotivă și comportamentală (REBT), o variantă de terapie cognitiv-comportamentală (CBT). Îmi amintesc contraindicația REBT-ului cu privire la transformarea dorințelor în cerințe absolutise. Există vreun risc asociat atitudinii „Trebuie să fiu fericit(ă)”?

Da, există. Multe persoane au convingerea că, dacă își formulează dorințele în termeni de trebuie: (de exemplu, „trebuie să am o performanță bună”, „trebuie să îmi termin sarcinile la timp”), acest lucru le va aduce un nivel mai crescut de motivație și vor urmări cu mai mult elan și perseverență obiectivele pe care le au. Or rezultatele studiilor ne arată că acest lucru este fals. Ba mai mult, o astfel de gândire ne îndepărtează de țelurile noastre, deoarece apar probleme emoționale (ajungem să ne simțim deprimați, anxioși etc.) și de comportament (evităm sarcini, rămânem mai puțin angajați în ele etc). 

Este foarte probabil ca același lucru se întâmple și când vine vorba de felul în care ne formulăm așteptările față de emoțiile pozitive și starea noastră de bine, atunci când trăim evenimente pozitive („Ar trebui să fiu fericit”, „Ar trebui să simt emoții pozitive”). Spre exemplu, un studiu realizat în anul 2012 pune în evidență două seturi de rezultate: (1) persoanele care au valorizat fericirea excesiv raportează niveluri mai scăzute ale fericirii atunci au când trecut prin evenimente stresante și (2) participanților cărora li s-au indus emoții pozitive și au fost instruiți să valorizeze excesiv fericirea au raportat niveluri mai scăzute ale emoțiilor pozitive, comparativ cu persoanele care avea o viziune mai „flexibilă” asupra fericirii.

Povestește-ne cum se leagă psihologia pozitivă cu REBT. Concret, ce ar putea cititorii noștri să aplice la ei înșiși, combinând cele două domenii?

REBT vorbește despre două stiluri de gândire: gândirea irațională și gândirea rațională. În aceste procese de gândire pot intra diverse „conținuturi”, referitoare la cum să fim/ să ne comportăm noi, cum să fie/ să se comporte ceilalți și la cum să fie viața/ evenimentele de viață. La fel de bine, în aceste stiluri de gândire pot intra conținuturi referitoare la emoțiile noastre pozitive sau starea noastră de bine (ce am descris puțin mai sus) sau despre valorile noastre: „Trebuie să fiu tot timpul o persoană dreaptă”,  „Viața trebuie să fie dreaptă”, „Ceilalți trebuie să valorizeze dreptatea”, „Faptul că mi-am încălcat valoarea de dreptate spune despre mine că sunt o persoană nevaloroasă” etc. Știm că gândirea irațională duce la probleme emoționale și de comportament. Mai știm și că gândirea rațională este un factor protectiv. Prin urmare, este necesar să ținem cont de rezultatele acestor studii și atunci când vine vorba despre emoții pozitive, stare de bine, puncte forte și valori. Așadar, să încercăm să urmărim dobândirea vieții plăcute, vieții bune și vieții cu sens și semnificație într-o manieră rațională și flexibilă. 

Mulțumim pentru interviu, Alina! Unde te pot găsi cititorii noștri dacă vor dori să te contacteze?

Cu drag! Mulțumesc și eu pentru invitație! Cititorii voștri îmi pot scrie la alinapetrut@psychology.ro

Pentru sfârșit, aș vrea să vă las în compania unui pasaj din autobiografia lui John Stuart Mill: „Doar acele persoane sunt fericite (cred eu) care își fixează mintea și asupra altor lucruri, nu doar asupra propriei fericiri; asupra fericirii altora, asupra întrajutorării umanității, sau chiar asupra artei sau asupra unei alte căutări […]”.

P.S.: Cei care doresc să își evalueze emoțiile pozitive, starea de bine, punctele forte și alte lucruri despre care am vorbit mai sus (și nu numai) pot completa gratuit o serie de chestionare, accesând următorul link: https://www.authentichappiness.sas.upenn.edu/.

Victor Bohuș

Victor Bohuș este absolvent al masteratului Psihologie clinică, consiliere psihologică și psihoterapie din cadrul Universității Babeș-Bolyai, Cluj-Napoca. Este pasionat de cercetarea funcționării minții umane, iar printre interesele sale specifice se numără psihoterapia, psihologia interculturală și psihologia evoluționistă.

3 comments

  • […] Învață să gândești flexibil. Este important să avem o gândire flexibilă, rațională, pentru a fi mai fericiți. Credințele iraționale, precum gândirea absolutistă („trebuie să”), gândirea de tip ”catastrofal” („e groaznic că…”, „viitorul este sumbru”), gândirea polarizată de tip “alb sau negru” sau suprageneralizarea generează emoții negative disfuncționale și comportamente dezadaptative. Poți afla mai multe despre impactul stilurilor de gândire asupra stării de bine în interviul din ediția curentă. […]

  • Alina pare să fie un psiholog de excepție. Cred că nu e la îndemâna oricărui absolvent de Psihologie să facă o teză de doctorat de un nivel atât de ridicat. Doctoratul însuși e in demers pe care numai puțini îl abordează. Felicitări Alina și la mai mare 🙂

Arhivă Ediții

Pagina de Facebook APR