Animalele de companie și fericirea: mit sau realitate?

Puține comportamente umane sunt mai ușor de constatat cu ochiul liber decât este atașamentul pe care îl dezvoltăm uneori față de animalele de companie. În mod paradoxal, pentru un fenomen atât de evident, motivele din spatele acestei tendințe sunt încă neclare, iar beneficiile greu de dovedit. Acest articol navighează printre ipoteze multiple, cu puține certitudini și mult loc de cercetări viitoare.

Un scurt îndemn la precauție sau ce face cercetarea cu privire la efectele deținerii unui animal de companie atât de dificilă

În domeniul științelor sociale în ansamblu, cuvintele cauză și efect sunt aproape imposibil de pronunțat de către un cercetător responsabil având în vedere multitudinea de factori care contribuie la orice rezultat direct observabil sau latent. Faptul că dispunem de metode imprecise și condiții greu de izolat ne împiedică să stabilim cu precizie rolul fiecărei variabile care contează și din păcate subiectul animalelor de companie nu face excepție, ci dimpotrivă.  

Ne bazăm pe raportări subiective, relații indirecte și rezultate care atunci când se confirmă pot fi interpretate în ambele direcții: de exemplu, sunt oamenii mai sănătoși pentru că au animale sau își permit să aibă în grijă animale pentru că sunt mai sănătoși și au mai multă energie? În aceste condiții, așteptările prea mari și abordările prea entuziaste legate de rezultatele pozitive riscă să strice mai mult decât ajută.  

Ce știm aproape cu certitudine?

Obiceiul de a avea relații de atașament de lungă durată cu membri altor specii e o caracteristică aproape exclusiv umană, deși preferințele noastre fluctuează destul de mult și în funcție de cultură și modă. Tratăm destul de des animăluțul în cauză ca parte din familie și regretăm atunci când îl pierdem. De asemenea începem să avem dovezi că am dezvoltat mecanisme specifice de bază prin care acordăm atenție animalelor, din considerentele relațiilor de tip pradă-prădător sau/și din alte motive. Și, în aceeași ordine de idei, se pare că animale obișnuite cu noi, precum caii, au capacitatea de a recunoaște expresii faciale umane.

Având în vedere cât de răspândite sunt relațiile om-alt animal (domestic, de regulă) nu e deloc deplasat să presupunem existența unor beneficii directe sau măcar a unor legături formate prin asocierea cu alte beneficii. La fel de adevărat este că, deocamdată, nu avem date suficient de clare legat de care sunt acestea. Ar putea fi vorba strict un efect secundar al instinctului nostru de îngrijire a ființelor neajutorate (puilor), o expresie a empatiei, o sursă de sprijin social și emoțional cu efecte benefice pentru sănătate și stare de bine sau, de ce nu, toate trei la un loc. E pur și simplu greu de spus deocamdată.

Unde exagerăm?

E foarte tentant să ne ghidăm după experiența noastră subiectivă și să presupunem pur și simplu că animalele de companie ne fac mai sănătoși și mai fericiți. Necazul este că e greu de observat un efect semnificativ direct în această direcție. De pildă, simpla interacțiune cu animalele nu se asociază cu o mortalitate mai scăzută peste ani și nici măcar cu angajarea în comportamente mai sănătoase. În aceeași direcție, un studiu longitudinal pe vârstnici arată că deținerea unui animal nu prezice o sănătate mai bună nouă ani mai târziu.

Ce putem să speculăm?

Dacă sănătatea, starea de bine și, prin extensie, fericirea par a fi pălării prea mari pentru a fi puse strict pe seama micilor noștri prieteni, nu putem să spunem fix același lucru despre alți contributori dovediți în cazul acestora. De pildă, să ai un câine te face să mergi mai mult pe jos, ceea ce chiar te-ar putea menține mai sănătos. Mai interesant este că animalele ne pot face să ne simțim mai bine sporindu-ne șansele de a interacționa cu alți oameni. A te plimba cu un câine îi face pe oameni să interacționeze cu tine, independent de cât ești tu de prezentabil. Un alt studiu pe tema asta arată că atunci când ai un animal te poți simți mai legat de comunitate, tinzi să ai mai multe schimburi reciproce chiar și nelegate de animăluțe și ești mai ușor de antrenat în acțiuni colective sau civice. În aceeași ordine de idei, dar la polul opus, pare că a avea un animal de companie atenuează singurătatea, iar a fi singur(ă) prezice luarea unui animăluț doar în cazul femeilor. Astfel de rezultate arată că domeniul merită în continuare investigat.

Concluzia? 

Cel mai probabil nu vom afla niciodată dacă animalele fac minuni și ne vindecă de boli incurabile. Realismul și încrederea în date nu ne împiedică să apreciem atașamentul dezvoltat față de animăluțe pentru ceea ce este. Un fenomen natural care într-un fel sau altul ajunge să ne îmbogățească viața.