De ce încalcă oamenii restricțiile și ce putem face noi?

D

Keep calm and carry on. În 1939, guvernul britanic lansa acest motto pentru a încuraja populația să își continue activitățile zilnice, în așteptarea războiului. Într-o formă sau alta, deviza a fost frecvent utilizată de-a lungul marilor tranziții, invocând un sentiment al normalității și al ordinii în haos. Însă pandemiile sunt o excepție de la regula hazardelor, prin simplul fapt că răspunsul optim, cel puțin pe termen scurt, este de a rezista tentației de a face lucrurile ca înainte și de a căuta compania fizică a celorlalți.

Cu toate că distanțarea socială este cel mai eficient comportament de prevenție împotriva SARS-CoV-2, pentru unele persoane, costul izolării poate părea prea mare, comparativ cu riscul perceput. Ultima perioadă a adus în opinia publică atitudini diferite cu privire la virus (influențate de informații diferite), dar și față de autorități și impunerea măsurilor de izolare prin forță. În acest articol, vă propunem să analizăm ce determină oamenii să încalce regulile de distanțare și prin ce mecanisme i-am putea determina să se conformeze, pentru binele lor.

Atitudini față de COVID-19

La o căutare în engleză pe Google Search, după termenii „coronavirus este…”, o bună parte dintre sugestiile automate (generate pe baza celor mai căutate expresii în acel moment) sunt de tipul: (coronavirus este…) „creat în laborator”, „o diversiune”, „o armă biologică”. În social media, la fel de comune sunt mesajele care promovează false tratamente sau rețete profilactice. Formarea atitudinilor despre un fenomen nou ține în bună măsură de informațiile disponibile. În contextul pandemiei, Organizația Mondială a Sănătății a recunoscut emergența unui fenomen paralel care modelează atitudinile a milioane de oameni cu privire la SARS-CoV-2: infodemia sau răspândirea excesivă de informație falsă sau neîntemeiată științific (tratamente miraculoase, imunizare cu vitamina C sau diverse plante, etc.).

Chiar și cei care pot recunoaște informațiile false sau pseudoștiințifice sunt totuși vulnerabili la distorsiuni de gândire. Expunerea la informație validă ne ajută să înțelegem mai bine efectele generale ale pandemiei, dar un factor important în evaluarea situațiilor este percepția riscului. Neglijarea probabilității este o eroare comună, prin care subestimăm sau supraestimăm probabilitatea unui eveniment. În cazul de față, o rată de infectare de sub 1% din populația totală (cazul României în prezent) ne-ar putea determina să credem că șansele să luăm COVID-19 sunt extrem de mici, dacă nu știm că virusul se răspândește geometric sau exponențial (și nu liniar).

În vreme de criză, atitudinile tind să se polarizeze, iar refuzul unor persoane de a respecta regulile este pus pe seama educației lor. Educația este într-adevăr o variabilă, dar studiile ne arată că s-ar putea să abordăm greșit problema: unele campanii de informare folosesc exprimări neclare și greu de înțeles, precum „respectați distanțarea socială”, prin care riscă să adâncească dezavantajul informațional al unor grupuri deja vulnerabile. 

Studiile arată că persoanele căsătorite, care au rude suferinde de alte afecțiuni sau dizabilități, sau care au în îngrijire alte persoane tind să fie mai prudente, având în vedere vulnerabilitatea celorlalți, dar persoanele sănătoase tind să subestimeze riscul infectării. Iar percepția oamenilor cu privire la risc ne spune destul de mult (însă nu totul, vom vedea) despre intențiile lor de a respecta regulile.

Atitudini față de autorități

Atitudinile față de virus și răspândirea lui sunt, totodată, strâns legate de credibilitatea autorităților. Intenția oamenilor de a se conforma restricțiilor poate fi influențată direct de orientarea lor politică (Painter & Liu, 2020) și de percepția generală cu privire la onestitatea și competența statului (Zhang, Wang & Wang, 2020).

Interacțiunea locală cu structurile de ordine publică este un alt antecedent important al complianței — încrederea oamenilor în dreptatea procedurală (credința că autoritățile acționează corect), experiența de victimizare (experiența infracțiunilor ca victimă, în trecut),  dezavantajul concentrat la nivel comunitar (vulnerabilitatea generală a populației, criminalitatea necontrolată și exploatarea de către clanuri) și discriminarea rasială sau etnică realizată de poliție în comunitățile mixte sunt principalele variabile care ar putea explica neîncrederea în poliție și sfidarea interdicțiilor (Lai & Zhao, 2010; Gau, 2010).

Decalajul atitudine-comportament

E posibil să credem că SARS-CoV-2 a fost făcut în laborator și să nu avem încredere în guvern, și totuși să respectăm regulile de distanțare socială. În același timp, se poate să înțelegem foarte bine dinamica pandemiei, dar să eludăm regulile (să fim free-riders). Deși atitudinile noastre oferă informații despre tiparele noastre generale de comportament, suntem adesea inconsistenți în acțiunile noastre, în raport cu credințele noastre. Decalajul atitudine-comportament (attitude-behavior gap) ne arată că, pe lângă atitudini, contextul în care ne aflăm are rol important în ce alegem să facem efectiv.

Teoria comportamentului planificat (Ajzen & Fishbein, 1980; Ajzen, 1991), aplicată cel mai des în modelarea unor fenomene precum protecția mediului sau conservarea bunurilor publice, ar putea fi informativă și în acest context. Premisa TCP este că atitudinile prezic doar parțial intențiile, în timp ce intențiile prezic parțial comportamentele, și propune un model de predicție comportamentală pe baza a trei antecedente ale intenției: atitudinile, normele subiective (presiunea socială) și controlul perceput (în sensul auto-eficacității percepute).

Cu toate că atitudinile sunt cel mai important predictor al intenției, comportamentele specifice pot fi ușor deturnate prin influență socială sau pe baza senzației că nu deținem controlul asupra rezultatelor (ceilalți nu respectă regulile în magazin, e imposibil să nu ne atingem fața, etc.). Norma subiectivă (comportamentul pe care credem că grupul îl așteaptă de la noi) poate descuraja respectarea regulilor într-o comunitate în care ele nu sunt luate în serios. Presiunea de a ne conforma normelor grupului sau comunității poate fi mai puternică decât interdicțiile oficiale, cu atât mai mult în contextul în care nevoia de afiliere este simțită acut (într-un sondaj din luna aprilie, nevoia de a fi aproape de cei dragi a fost raportată drept starea cel mai puternic resimțită în izolare).

Cum putem crește gradul de conformare cu regulile?

Schimbare atitudinală

În comunicarea oficială, receptarea mesajului poate fi influențată de evidențierea anumitor tipuri de conținut, precum riscurile la care putem expune vârstnicii (ESRI, 2020) sau de amorsarea prin mesaje prosociale, precum ideea că, stând acasă, contribuim la ieșirea din starea de urgență (Heffner, Vives & FeldmanHall, 2020). Așa cum am văzut mai sus, exprimarea clară, în limbaj accesibil, care trimite la comportamente specifice, poate fi mai eficientă pentru unele persoane.

O parte bună în redirecționarea resurselor de marketing înspre fenomenul COVID-19 este că majoritatea companiilor abordează teme precum comportamentul civic, responsabilitatea socială sau importanța relațiilor umane. Deși impactul lor e dificil de măsurat (uneori, efectul poate fi chiar opus, după cum ne arată campaniile anti-fumat), e posibil ca reclamele TV să aibă un rol în modelarea atitudinilor și, indirect, a comportamentelor de autoprotecție.

Modelarea contingențelor

Schimbarea unor atitudini poate fi foarte dificilă, prin urmare ar putea fi mai eficient să abordăm contingențele. Referitor la controlul perceput, e important să cultivăm sentimentul autonomiei personale și să amintim oamenilor că, în realitate, au o doză substanțială de control asupra mediului lor imediat. Cum am văzut mai sus, controlul pe care îl percepem poate fi un predictor important al complianței. În plus, recomandările de autoprotecție ar trebui să fie percepute ca fiind utile pentru a crea încredere.

Totodată, contează felul în care comunicăm. Un studiu publicat acum câteva săptămâni, pe baza unui eșantion italian, arată că oamenii care acceptă regulile de izolare tind să nu se mai conformeze dacă interdicțiile sunt prelungite, contrar așteptărilor lor. Altfel spus, știrile optimiste, care anunță că starea de urgență se va ridica în zilele următoare sau că pandemia a fost învinsă, pot produce efectul de bumerang — dacă evoluția curbei epidemiologice este sub așteptări și guvernul decide să amâne planurile de relaxare sau să inițieze un nou val de restricții, mult mai multe persoane ar putea încălca regulile față de situația în care știrile care prezentau vești bune nu ar fi apărut.

Concluzie

Așa cum am văzut, eșecul unora dintre noi de a respecta restricțiile are de-a face, pe de o parte, cu atitudinile sau cu evaluările pe care le facem, fie vizavi de fenomenul pandemiei, fie față de măsurile impuse de autorități. Atitudinile față de SARS-CoV-2 (bazate pe credințe despre originea, natura și fatalitatea virusului) sunt un indicator important al intențiilor de a respecta sau nu măsurile de izolare, la fel ca încrederea că autoritățile (guvernul și structurile de ordine publică, precum poliția, jandarmeria și armata) sunt bine intenționate și competente în gestionarea crizei. 

Pe de altă parte, decalajul atitudine-comportament arată că atitudinile nu prezic în totalitate acțiuni concrete. Măsura în care ne conformăm efectiv ține de influența socială și de controlul nostru perceput, i.e. de încrederea că putem preveni infectarea prin propriile acțiuni. De aceea, e important să cultivăm un simț al răspunderii individuale și al autonomiei. Paradoxal, cel mai bun mod în care putem pune capăt restricțiilor este să ne asumăm controlul, să alegem să ne limităm libertatea.

În ultima perioadă, psihologii beneficiază de autoritate mai mare în rândul populației. Mulți dintre noi am resimțit  singurătatea, anxietatea sau neputința și unele persoane au ales să ceară asistență psihologică, poate pentru prima dată. Însă această oportunitate aduce cu sine și responsabilitate morală.

Indirect, modul în care gestionăm emoțiile și credințele clienților sau beneficiarilor poate determina comportamentele lor de autoprotecție și, implicit, siguranța lor. Putem lucra cu atitudinile, credințele iraționale și autonomia oamenilor, așa încât să dublăm pragmatismul autorităților. Nu în ultimul rând, psihologii sunt formatori de opinie, așadar merită folosită orice ocazie pentru a informa și combate informațiile false și pseudoștiința (acolo unde expertiza ne îndreptățește) în spațiul public.

Ionuț Sălcianu

Ionuț Sălcianu este practician în resurse umane și coordonator HR în Asociația Choice. Are un background academic în filosofie și este în prezent student în psihologie, la Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca. Domeniile sale principale de interes sunt psihologia organizațională, studiile culturale (interdisciplinare) și filosofia politică.

Add comment

Arhivă Ediții

Pagina de Facebook APR