Toleranţa la incertitudine

T
 Ce poți face atunci când siguranța absolută nu e o opțiune? 

Faptul că viața este plină de incertitudini e un lucru deja știut și experimentat de majoritatea dintre noi. Din păcate însă, incertitudinea a devenit, în actualul context social, un fenomen deosebit de palpabil și, practic, imposibil de evitat. Acest articol conține câteva idei despre ce putem face pentru a rezista constructiv situațiilor în care nu putem ști ce va urma.

Nevoia de a fi sigur costă

Nu orice lucru nou sau necunoscut este greu de tolerat pentru noi. De obicei, percepția informației ca fiind ambiguă sau incompletă, și prin urmare dificil de folosit în direcția dorită, contează mult. Un lucru documentat din plin de studii este faptul că măsura în care suportăm incertitudinea are un rol important, atât în dezvoltarea anxietății sub diverse forme clinice, cât și a îngrijorării excesive în populații fără tulburări emoționale diagnosticabile. În mod ironic, teama de propria îngrijorare și credința că nu poți tolera nu doar faptele incerte, ci și propriile stări de anxietate, te fac să te simți și mai anxios.

Asigurări mai mult sau mai puțin bune – de la superstiție la atingere

Un mod natural în care oamenii au învățat să facă față lucrurilor atunci când nu au control direct asupra fenomenelor este apelul la superstiții. Se pare că mecanismul e valabil chiar și în situații cu miză mică, create artificial. De exemplu, puși în fața unor decizii puțin predictibile în niște sarcini simple, participanții unui studiu au preferat să apeleze la un individ prezentat ca medium pentru a face alegerile necesare. 

Superstițiile și ritualurile întăresc însă convingerea că lucrurile au funcționat doar pentru că ne-am folosit de ele. O modalitate mai sănătoasă de asigurare pare a fi aceea de a ne folosi de contactul tactil cu obiecte care ne cresc confortul. Poate părea o glumă, dar datele unei serii de experimente pe această temă arată că în situații în care sunt amorsați să conștientizeze  incertitudinea pe mai multe planuri (în baza unui text), participanții au preferat să folosească pixuri moi și confortabile comparativ cu cei care au citit un text care conținea informații despre modalități în care lumea a devenit mai sigură. Mai mult, atunci când au fost în contact cu un material textil moale subiecții au raportat scăderi ale intoleranței la incertitudine, ceea ce nu s-a întâmplat în cazul celor care au avut la îndemână materiale aspre. Oricât de simplu ar suna, uneori contează să ne inconjuram de lucruri blânde, inclusiv la nivel fizic.

Obișnuită vs. flexibilitate

O primă strategie care poate ajuta la creșterea toleranței la incertitudine este să realizezi cum anume reacționezi în mod obișnuit la o situație incertă: Cauți informații non-stop? Te consulți cu toate persoanele pe care le cunoști, chiar dacă ele nu au mai multe cunoștințe decât tine pe subiectul în cauză? Sau, dimpotrivă, ignori orice informație ca să îți poți spune că nu e grav ce se întâmplă? Oricât ar părea de dificil, e util să transformi comportamentele de asigurare într-o variantă mai flexibilă, făcând exact opusul a ceea ce ești obișnuit să faci. Printre altele, așa îți oferi ocazia să constați că realitatea nu depinde de încercările tale de a fi stăpân pe situație și că îi poți face față și atunci când renunți la încercările de a o controla.

În al doilea rând, pentru că intoleranța la incertitudine e atât de strâns legată de îngrijorare, o modalitate de a o combate rămâne, cel puțin în paradigma terapeutică cognitiv-comportamentală, aceea de a explora natura grijilor (abordabile prin acțiune sau nu) precum și utilitatea sau valoarea pe care le acordăm îngrijorării. Dacă ești convins că lucrurile vor merge spre bine pentru că te îngrijorezi, îți va fi mai greu să te desparți de deprinderea de a-ți face griji.

  În loc de concluzie

Din păcate, nu există soluții magice pentru a face problemele să dispară, iar nevoia noastră de certitudine și tendința de a ne face griji sunt fenomene umane naturale. Ceea ce putem face nu este să le negăm sau eliminăm, ci să le gestionăm folosindu-ne de diverse strategii, fie că sunt logice, senzoriale sau emoționale. De cele mai multe ori, aceste mici șiretlicuri repetate se dovedesc a fi suficiente. 

Andreea Rățoi

Andreea Rățoi este dublu-absolventă de master, absolvind întâi Psihologia Sănătății-Cercetare Clinică și Optimizare Comportamentală și apoi masterul de Neurobiologie din cadrul Universității București. Este preocupată de psihologia clinică și cognitivă, în special de modul în care neuroștiințele pot ajuta la clarificarea proceselor psihologice și la selectarea de intervenții eficiente.

Add comment

Arhivă Ediții

Pagina de Facebook APR